Sfânta Parascheva de pe Facebook

Nu, nu este o glumă, este realitatea în care am început să trăim. N-avem timp, suntem veşnic grăbiţi, alergăm mereu după mai nimic şi, din când în când, graţie circului mediatic, aflăm de la televizor că se mai pomenesc ceva sfinţi şi, „just in case”, scurtăm timpul şi distanţele „ducându-ne” pe o reţea socială ca să ne facem datoria faţă de rai.

Gândul contează, ar spune unii, şi nu mijloacele de exprimare sau canalele de comunicare. Important este să dormi liniştit că Sfânta are cont pe Facebook, te „aude” şi te „vede” oriunde te-ai afla. Simplu, nu?
În curand ne aşteptăm să îi găsim în Second Life şi pe Sfânta Parascheva şi pe alţi mucenici (Sfântul Mare Mucenic Mina, cel care rezolvă problemele financiare, sau pe Sfântul Ciprian, mare vrăjitor devenit sfânt, ehee… ce prilej de Facebook ar fi!), şi sfinţi cu biserici cu tot şi aşa este deja încă şi mai simplu. Poţi chiar să „intri” în biserică, să faci cele trebuincioase şi gata, ţi-ai asigurat paşaportul pentru „dincolo”. Atenţie, urmează Sfântul Dumitru (chiar în două etape, fiind vorba de doi Sfinţi Dumitru, unul numit şi Basarabov), care patronează chiar Bucureştii, şi nu Iaşiul, ocazie de trafic la greu pe Facebook, dar şi de delir în media, prilej de etalare de stupizenie absolută în reportajele care încep invariabil cu întrebarea (adresată pelerinilor reali, şi nu virtuali) de ce sunteţi aici? Un posibil răspuns la această adâncă întrebare şi care să ţină cont de ce s-a mai descoperit prin fizica cuantică şi din cărţi de-alea cu Universul Holografic, deci un posibil răspuns ar fi: eşti sigură, drăguţă, că sunt aici? Desigur că ideea de pelerinaj suferă mult la noi şi tot din cauza media. Ce vedem la TV-uri? Oameni zgribuliţi, înfofoliţi, cu limbaj restrâns („să ne rugăm, mamă, pentru sănătate!”), cu lucruri în mâini de trecut pe la racla purtată în mulţime (trebuie să recunoaşteţi, cu racla e mai greu pe Facebook!), în fine, cu un „environment” care descurajează prin fapte şi întâmplări un pelerin autentic şi un credincios nedeclarativ. În treacăt fie zis, moaştele Sfintei Parascheva stau tot anul în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, cu raclă cu tot, deci 364 de zile (am exclus ziua prăznuirii) te poţi ruga sfintei în linişte şi reculegere şi, în mod cert, şansele de a primi ajutor sunt poate mult mai mari.

Pelerinaje se fac peste tot în lume. Iaşiul în particular este trecut în circuitul mondial ecumenic de pelerinaje tocmai datorită Sfintei Parascheva. Scopul lor real, în mod pretenţios spus, este un fel de penitenţă care să te ajute să îţi linisteşti mintea, să îţi regăseşti sufletul şi deci credinţa, să te rupă de cotidian şi, în final, trecând mai multe probe ale călătoriei, să ajungi să te cunoşti pe tine însuţi. Un pelerinaj este prin excelenţă o „călătorie” de căutare (a ta, a adevărului, a iluminării în cazurile fericite), şi nu o coadă, o îmbulzeală, o aşteptare (uite, acuma iese cu racla!) ca un fel de ispăşire colectivă de tip sacrificial. Mă rog, la limită şi asta ajută, poate! Totul este să nu devină o modă (ai fost, fată, la Iaşi?!), ceva de făcut musai ca să te poţi întoarce apoi la păcatele de zi cu zi şi să crezi că eşti absolvit fie şi numai prin îmbulzeală, ceva care prin gesturile exterioare îndepartează de la esenţă.

Şi daca este aşa, să trăiască Facebook-ul! E cool, e modern, urmează alţi sfinţi (că sunt multe moaşte în România), ajungem repede la spovedania online în timp real, spunem „Tatăl nostru” de cinci ori şi mântuirea-i gata! Staţi liniştiţi că vine ea cumva şi împărtăşania online!
Ce simplu e!