… Şi nici Irlanda nu se simte prea bine

Iată că profeţiile sumbre încep să se îndeplinească. Situaţia financiară a Irlandei s-a deteriorat îngrijorător, din cauza datoriei externe tot mai mari şi a deficitului bugetar, care nu pare a scădea nicicum. După tragedia grecească, un nou episod similar ar fi prea mult pentru greu încercata zonă euro, care de ceva vreme scârţâie din toate încheieturile.

Şi totuşi, Barroso s-a grăbit să scoată sărurile, ca să trezească duduia Irlanda din leşin; ba chiar, gurile rele spun că i-a tras şi vreo două palme, medicinale, ca să pară că are obrajii roşii. Conform Reuters, o serie de conversaţii „clandestine” au avut loc între oficialii irlandezi şi cei ai Băncii Centrale Europene şi ai FMI, în care s-ar fi discutat suma de salvare de 80 de miliarde de euro. Ministrul de Finanţe al Irlandei neagă cu vehemenţă că ar fi avut astfel de discuţii; din contră, zice că Irlanda este mai stabilă ca niciodată. Şi totuşi, tind să cred mai puţin un reprezentant al guvernului, oricare ar fi el, decât un reprezentant Reuters.

Pe de altă parte, Dominique Strauss-Khan, aflat în Japonia, a declarat că FMI este pregătit în orice moment, în cazul în care Irlanda decide să apeleze la serviciile onorabilei instituţii pe care o conduce. La urma urmei, de ce nu şi-ar freca mâinile fericit? Este o oprtunitate de business extraordinară. Irlanda este a treia ţară în UE ca PIB pe cap de locuitor. Iar băncile comerciale irlandeze, lovite de recesiunea economică, au şi ele nevoie de infuzia de lichidităţi pe care o poate pune la dispoziţie FMI, pentru că guvernul irlandez pur şi simplu nu-şi mai poate permite să salveze o nouă bancă, după cele 50 de miliarde cheltuite pe Anglo Irish Bank.

De fapt, dacă e să definim bine situaţia, observăm că băncile comerciale sunt cele care au cea mai mare nevoie de finanţare, şi nu guvernele. Dar, cu ajutorul FMI, reuşesc să angajeze răspunderea guvernamentală pentru împrumuturi astronomice, să încaseze dobânzi sigure de la stat, în timp ce populaţia contribuabilă achită nota de plată, iar bugetele sociale sunt reduse dramatic. Adevărul e că băncile comerciale sunt mult mai puternice decât guvernele şi îşi permit să dicteze regulile pe piaţa monetară. Un cerc vicios căruia nimeni nu i-a întrevăzut nicio soluţie până acum.