Sibiu: Elevii de la Liceul de Artă învață într-un frig de nedescris

Alina Hoara este învățătoare la Liceul de Artă din Sibiu. Vine din Hunedoara și în timpul adolescenței a ales să se pregătească la București. Câțiva ani a învățat, s-a format, a făcut facultatea, un masterat și un doctorat și a ales să se retragă la Sibiu pentru mai multă liniște și pentru un mediu ce avea să-i asigure dezvoltarea din punct de vedere profesional. Aici, a întâlnit oameni buni și oameni pasionați de artă. Dar, mai mult decât atât, a întâlnit elevi veniți de peste tot din zonă, din mediul rural, din Sibiu, elevi de diferite etnii, toți cu aceeași bucurie de a descoperi arta. I-a îndrumat, i-a ajutat, i-a învățat și împreună cu colegii săi a format generații excepționale de artiști. De aceea, ea și ceilalți profesori de aici își doresc foarte mult să le ofere copiilor condiții bune de studiu. Pentru asta, a înscris pe platforma HartaEdu.ro o alertă pentru a participa în campania Împreună pentru școala noastră, organizată de NaradaIar la târgul de pe 18 decembrie, alături de alte 59 de școli din țară, și prin intermediul donațiilor de 5 euro pe lunăparte din această campanie, ea și-a propus să strângă fonduri suficiente pentru a schimba ferestrele clădirii și astfel copiii să nu mai învețe într-un frig cumplit, mai ales iarna.

Liceul de artă din Sibiu funcționează într-o clădire monument istoric ce aparține Bisericii Evangheliste. Pentru că nu e clădirea școlii, investițiile sunt aproape inexistente, motiv pentru care cei care au de suferit sunt elevii. Aici învață copii de la clasa 0 până la clasa a XII-a, toți în aceleași condiții. Din 2012 li se promite că se vor muta într-o clădire nouă, eficientă din punct de vedere energetic, unde nu le va mai fi frig, însă acest lucru nu s-a mai concretizat. Mai mult decât atât, în liceu funcționează două secții: cea de Muzică și cea de Arte plastice. Atât primii, cât și ceilalți învață de dimineața, iar după-amiaza au ateliere și studiu individual la instrument. Astfel că ei stau aproape toată ziua la școală, iar iarna este aproape insuportabil de frig. Se pierde căldura din interior prin ferestrele vechi, motiv pentru care directoarea școlii, profesorii, elevii și părinții și-au spus #EokSaFacemNoi  s-au alăturat inițiativei Narada pentru a strânge singuri fonduri. Deși condițiile nu sunt cele mai propice artei și creației, copiii de aici fac performanță.  

 

Delia-Florina s-a născut pe data de 14 aprilie 2006, în Sibiu. La vârsta de 7 ani, și-a început călătoria muzicală la Liceul de Artă din Sibiu, întâlnind-o acolo pe doamna profesoară de pian Kálmán Emese, care a făcut-o să îndrăgească iremediabil acest instrument. Sub atenta îndrumare a acesteia, participă la concursuri naționale, internaționale și olimpiade unde câștiga numeroase premii. Unele dintre cele mai importante sunt: Premiul III la Concursul de Interpretare Pianistica și Compoziție „Carl Filtsch”, Premiul I la Olimpiada Naționala de Interpretare Instrumentală și Premiul I la Concursul Internațional „Pro Piano-România”. Cea mai frumoasă experiență din viața Deliei a fost ocazia de a cânta cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu, eveniment care și-a pus amprenta asupra sufletului ei, fiind doritoare să mai aibă parte de emoția pe care o poate da cântatul cu orchestra. Își dorește sa ajungă profesoara de pian, cu cât mai multe realizări pe planul muzicii.

Revolter este o trupă de muzică rock, formată din câțiva puști de la Liceul de Artă din Sibiu. Din pasiune și mai mult dintr-o joacă, au început să înregistreze, după ce au repetat mult timp. Azi cântă pe scene mari din țară și probabil succesul le este garantat.

Aceasta este doar una dintre poveștile celor 60 de școli care au înscris alerte privind siguranța clădirilor, infrastructura învechită, eficiența energetică a acestora. Iar acestea sunt doar o parte dintre școlile cu probleme din România. Pentru ele, organizația Narada a creat campania Împreună pentru școala noastră cu scopul de a mobiliza comunitățile din jurul școlilor, companiile locale și naționale și societatea civilă pentru a strânge fonduri pentru 30 de mii de copii din România și de a rezolva astfel urgențele de infrastructură și educaționale semnalate de aceste 60 de școli pe HartaEdu.ro.

 

Campania „Împreună pentru școala noastră” se află la a doua ediție. Anul trecut, înainte de Crăciun, 25 de școli din țară au organizat evenimentul cu sprijinul Narada în aceeași zi și la aproximativ aceeași oră. Mobilizarea a fost exemplară iar, la final, din vânzarea obiectelor realizate de copii, părinți și profesori, s-au strâns aproape 100 de mii de euro. Narada a dublat această sumă cu sprijinul partenerilor Bergerat Monnoyeur și Ipso Agricultură, care susțin și ediția din acest an și astfel, în 2023, au putut fi rezolvate toate cele 25 de alerte listate de aceste școli anul trecut. Ediția de anul trecut a înregistrat peste 21 de mii de vizitatori, 50 de mii de obiecte au fost donate, 70 de sponsori locali s-au implicat în campanie și 24 de persoane publice au susținut cauza școlilor.

 

HartaEdu.roprima platformă din România care integrează nevoile școlilor din România și mobilizează comunitățile pentru a găsi soluții de rezolvarea, a împlinit în 2023 doi ani de la lansare. Prin HartaEdu.ro, organizația Narada și-a propus să creeze cea mai simplă și rapidă modalitate prin care profesorii pot să soluționeze problemele școlilor sau claselor unde predau, să obțină suport tehnologic modern pentru desfășurarea orelor și să aibă satisfacția de a-și face meseria la standardele secolului 21. În doar doi ani, pe HartaEdu au fost înscrise aproape 1500 de alerte, dintre care 461 au fost rezolvate cu sprijinul partenerilor Narada, ai comunităților locale și al altor organizații ONG. Sub sloganul #EokSaFacemNoi, cu ajutorul donațiilor investite în educație care s-au ridicat la peste 1 milion de euros-au rescris astfel poveștile a peste 60 de mii de elevi, dându-le acestora posibilitatea să creadă că pot visa în orice culori doresc viitorul lor.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

6 Comentarii

  1. Michelangelo Bunarroti a pictat o buna parte din tavanul Capelei Sixtine suflandu-si in degete ca sa le incalzeasca si uite ce capodopera ne-a lasat peste veacuri si milenii.
    Arta adevarata nu se creeaza decat cu suferintza si sacrificii……[Rumburak]

  2. „Iti multumesc, guvern colonial iubit, ca m-ai calit!”, ar trebui sa cante elevii, ca tot e liceu de arte.

  3. Spuneți și cât plătește chirie lunară Ministerul învățământului Bisericii evanghelice? Din fosta casă a pionierilor au alungat copii, pentru Liceul de artă percep chirie strașnică, probabil și pentru Liceul Brukental unde activează ca profesoară doamna Carmen Iohannis se percepe chirie. Mai sunt în Sibiu 300 de sași? Afacere pe cinste. A cui? Biserica Evanghelică o renovează de peste 20 de ani continuu, nu cred că din banii percepuți pe chirii ci probabil din bani primiți de ministerul Culturii. Statul pRomân plătește Bisericii Evanghelice și chirii și bani de renovare. P.S președintele Iohannis evanghelic apostolic și doamna Carmen Iohannis greco catolică merg la Biserica catolică din Piața Mare fostă interbelic Ferdinand. Mulțumiți administrației și judecătorilor români din România pentru modul cum au lăsat românii pe drumuri și a favorizat ungurii și sașii. În altă ordine de idei a schimba la clădirea Școlii de artă din Sibiu geamurile de lemn cu “termopane” ar fi o catastrofă arhitecturală. Pierderea de căldură prin geamuri e undeva la 4%! Geamurile de lemn se pot repara, se pot pune garnituri, trebuie izolație la tavan spre pod și mai ales trebuie îmbunătățită încălzirea. Gemurile termopan nu fac căldură.

  4. pierdut miliarde de euro datorita hoției și prostiei. Dar si prostiei noastre, ca ii alegem de 33 de ani.
    De ce în anumite comunități exista scoli model dar în majoritatea localităților, numai mizerii?
    Cum sa se înece ma copiii în haznale, cum?
    Nemernicilor!

  5. O fi clădirea grupului etnic german !…acolo conaționalii lui Werner făceau antrenamente…

  6. De ce nu s-au adresat Distinsei Doamne Carmen? A refuzat sa-i primeasca? S-au temut de represalii?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.