Silvia Radu: „Cred că fac parte dintr-o generaţie de aur a sculpturii române contemporane”

Cititorii rubricii Salonul Cotidianul.ro s-au putut bucura anul trecut, în vremea Sfintelor Sărbători ale Crăciunului, de întâlnirea cu pictura maestrului Ștefan Câlţia. Acum, că am intrat în Săptămâna Patimilor şi a Sfintelor Sărbători ale Paştelui, vă facem cunoştinţă cu sculptoriţa Silvia Radu, un nume de referinţă pentru arta plastică românească, autoarea unei celebre expoziţii, ”Grădina cu Îngeri”, vernisată în anul 2013, la Academia de Studii Economice din Bucureşti, şi a unui excepţional monument, „Sfântul Gheorghe”, amplasat în Piaţa Sfântul Gheorghe din Timişoara, un emoţionant omagiu adus tinerilor ce s-au jertfit în Decembrie ’89. Se cuvine să mai adăugăm că, dimpreună cu soţul său, eminentul sculptor Vasile Gorduz, a ctitorit o biserică la Vama Veche, iar în ultimii ani a contribuit, financiar şi sufleteşte, la ridicarea în satul natal, Pătroaia Deal, a unei mănăstiri de maici.

Date biografice

Silvia Radu se naşte la 30 iunie, 1935, în comuna Crângurile, satul Pătroaia, judeţul Dâmboviţa.
1960 – absolventă a Institutului de Arte Plastice ”N. Grigorescu”, secţia sculptură, clasa profesorului Ion Lucian Murnu.
Prezentă, începând cu anul 1961, la majoritatea expoziţiilor anuale, municipale, ocazionale organizate de Ministerul Culturii şi Uniunea Artiştilor Plastici.

Carte de vizită

Expoziţii personale şi de grup, în ţară şi străinătate (selecţie):

1967 – Sala Dalles, împreună cu Sultana Maitec.
1979 – Bienala de la Veneţia.
1979 – Muzeul din Constanţa.
1989 – Sala Dalles, amplă retrospectivă.
1991 – Paris, în Place Fontenoy, împreună cu Mircea Spătaru.
1998 – Mucsarnok, Budapesta, curator Sorin Dumitrescu.
2003 – Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, împreună cu sculptorul Vasile Gorduz, soţul său.
2011 – Muzeul de Artă din Chişinău, împreună cu Vasile Gorduz.
2013 – Grădina cu Îngeri, vernisată la Academia de Știinţe Economice Bucureşti.
2014 – Grădina cu Îngeri, la Paris, în organizarea Parohiei Ortodoxe Române, în biserica „Saint Sulpice”.
2016 – Grădina cu Îngeri, la Universitatea Politehnică din Bucureşti, cu excluderea din expoziţie, în baza Legii 217/2015, a patru portrete reprezentându-i pe martirii închisorilor comuniste.

Lucrări monumentale, premii şi distincţii

1966 – Legenda Meşterului Manole (piatră, Parcul Herăstrău)
1971 – Neptun (marmură, staţiunea Neptun)
1971 – Ansamblu ambiental (staţiunea Costineşti)
1986 – Eroii Neamului (marmură, satul Potlogeni)
1994 – Sfântul Gheorghe (bronz, Piaţa Sf. Gheorghe din Timişoara)
1968 – premiul II al UAP pentru sculptură
1974 – Premiul II al UAP, artă monumentală
2003 – Premiul Prometheus, pentru Opera Omnia, al Fundaţiei Anonymus, împreună cu Vasile Gorduz
2009 – Ordinul regal ”Pentru Loialitate” oferit de Casa Regală a României

Flash interviu

Care dintre numeroasele expoziţii de până acum vă este cea mai dragă?

Țin la toate, pentru că, cu ajutorul lui Dumnezeu, întotdeauna am încercat să spun ceva prin ele. Dintre toate, însă, cea mai dragă îmi este ampla retrospectivă din 1989, de la Sala Dalles, vernisată de marele critic şi istoric de artă Dan Hăulică. Şi aş zice că la fel de dragă îmi este şi Grădina cu Îngeri, numită aşa de acelaşi mare om de cultură, Dan Hăulică. Cu această expoziţie am fost la Paris, la Bruxelles şi Lisabona şi în câteva oraşe din ţară. Din păcate, la trei ani de la vernisaj, am dus această expoziţie şi la Universitatea Politehnică din Bucureşti, unde, spre marea mea surpriză şi totodată revoltă, patru lucrări, portretele unor martiri ai închisorilor comuniste, au fost scoase pe motiv că erau „incorecte politic”, adică au fost cenzurate în baza Legii 217/2015. Penibil!

Care au fost oamenii şi artiştii care au contribuit decisiv la devenirea Dvs. artistică?

A contat în primul rând faptul că m-am născut şi format, ca om, ca educaţie, într-o familie de creştini ortodocşi. Tatăl meu, Nicolae, se trăgea dintr-o familie din zona Sibiului, unde au vieţuit Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori ai Ardealului Visarion şi Sofronie, de la Cioara, şi Oprea, de la Săliştea Sibiului şi era tare mândru de asta, cum de-altfel şi eu sunt. Am avut apoi şansa să fiu studenta unui profesor unic la Belle-Arte, Ion Lucian Murnu, fiul lui George Murnu, care a tradus epopeile marelui Homer. Nici nu vă pot spune ce om minunat a fost domnul Murnu, un pedagog, un artist, filozof şi creştin de aleasă simţire. A contat enorm pentru formarea artistică a unui grup din care făceau parte Peter Iacobi, Paul Vasilescu, Victor Roman, George Apostu, Vasile Gorduz. Eu zic că am fost o „generaţie de aur”, şcolită şi îndrăgită de titanii acelor vremi, Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu, Cornel Medrea, Ion Jalea, Gheorghe D. Anghel şi mulţi, foarte mulţi alţii.

Aţi trăit cumva, în viaţă şi în artă, şi vreo descumpănire?

N-aş putea zice că am trăit, în viaţă, vreo descumpănire. M-a ajutat Dumnezeu să trec peste toate necazurile şi mi-a arătat, prin oamenii Lui, mare mila sa. Un astfel de om a fost soţul meu, Vasile Gorduz, pe care cred că Dumnezeu mi l-a hărăzit. Un altul a fost Părintele Sofian Boghiu, de la Mănăstirea Antim Ivireanul, duhovnicul şi sfătuitorul meu întru toate cele ale credinţei şi ale lumii. Hrănită şi îndestulată de harul Părintelui Sofian şi ocrotită de iubirea soţului meu, n-am avut parte de decumpăninri în artă.

Cum aţi defini, pe scurt, propria profesiune de credinţă, acel Ars Poetica al operei Dvs.?

Cum aş putea, oare, să vorbesc, pe scurt, despre un drum care a început de peste şase decenii?! A fost vorba, la început, în prima mea lucrare monumentală, Legenda Meşterului Manole, de o intuiţie, care a devenit, cu timpul, o idee călăuzitoare, acea credinţă că lucrezi pentru înnobilarea omului, pentru luminarea sa interioară, ceea ce din toate răsputerile face ortodoxia noastră. Este vorba de o lucrare uriaşă la care, ca mai toţi artiştii, mă adaug şi eu, cu smerenie şi evlavie.

Silvia Radu: „Cred că fac parte dintr-o generaţie de aur a sculpturii române contemporane”

Dialogul de-aproape trei ore şi ceva cu doamna Silvia Radu s-a transformat într-o veritabilă lecţie de religie despre Sfânta Treime, Maica Domnului, despre Sfinţii Apostoli şi despre umilii, dar uriaşii cuvioşi părinţi, despre rostul religiei şi lucrarea acesteia asupra sufletului şi felului de-a fi al neamului românesc, despre duhovnicul domniei sale, Părintele Sofian… Dar şi despre Măria Sa Ţăranul Român, în faţa căruia se închină simbolic până la pământ şi-i deplânge, totodată, soarta, sărăcia şi devălmăşia în care se zbate.

Şi mai ales am sporovăit, ca la gura sobei, despre profesorii şi colegii săi din vremea studiilor, pe care-i consideră ca făcând parte dintr-o veritabilă „generaţie de aur” a sculpturii române contemporane, despre soţul Domniei Sale, eminentul şi regretatul sculptor Vasile Gorduz, despre arta Greciei antice şi arta etruscă, despre verile trăite intens la Vama Veche, despre statuia Sfântului Gheorghe, omagiu adus eroilor din Decembrie 1989, statuie ridicată în Piaţa Sfântul Gheorghe din Timişoara, dar şi despre fabuloasa sa expoziţie Grădina cu Îngeri. Şi n-a fost, cum s-ar putea crede, o lecţie ternă, obositoare, ci una vie, colorată, caldă, (deşi în atelier era un frig pătrunzător!), cu un „material didactic” copleşitor, alcătuit din zeci şi zeci de lucrări care acaparaseră aproape tot spaţiul.

Recunosc că, între timp, gândul îmi zbura spre cel mai emoţionant şi veridic monument închinat tinerilor martiri din Decembrie, statuia Sfântului Gheorghe, întruchiparea acelui tulburător strigăt: „Vom muri şi vom fi liberi!”. În icoane şi în alte reprezentări, Sfântul purtător de biruinţă este înfăţişat ca un bărbat puternic şi cutezător sub suliţa căruia este răpus „răul” lumii, balaurul. Întrucâtva altfel ni-l propune doamna Silvia Radu. Purtătorul de biruinţă este, în viziunea sa, un tânăr, un adolescent, un efeb venit parcă din arta Greciei antice, dar amintind şi de statuetele înfăţişându-l pe „Cavalerul trac”. Crucea din mâna dreaptă, ridicată în înaltul cerului, îi dă o lumină, o linişte şi o neclintită încredere că suliţa, subţire ca un gând, va răpune fiara încolăcită la temeliile lumii.

„Monumentul, îşi aminteşte doamna Silva Radu, a fost expus pentru prima dată la Bucureşti, în faţa Galeriei Catacomba. Îmi era pur şi simplu teamă că Părintele Sofian nu-l va accepta. Ei bine, s-a învârtit de trei ori în jurul statuii şi a zis da. Pentru mine a fost ca o sărbătoare a sufletului. Deşi mă abătusem oarecum de la canon, întrucât eu omagiam curajul acelor tineri martiri, eram, totuşi, înlăuntrul canonului şi Părintele Sofian a binecuvântat strădania mea. Şi aş mai spune, cu modestia cuvenită, că în lucrarea asta sunt sentimentele mele din acel fierbinte Decembrie ’89, când, împreună cu soţul meu, Vasile Gorduz, am ieşit pe străzile Bucureştiului şi ne-am amestecat printre acei minunaţi tineri. Că soţul meu a şi fost arestat în acele momente înălţătoare, asta ar fi o altă poveste”.

Şi aş mai putea să adaug acestui semi-reportaj că dinspre uşa atelierului s-a auzit un fâlfâit de aripi. Nu, nu s-a auzit nimic. Dar, în tăcerea ce se aşternuse după mărturisirile domanei Silvia Radu, n-ar fi fost exclus să se audă un anume fâlfâit de aripi. Dinspre piesele ce au alcătuit fabuloasa expoziţie „Grădina cu Îngeri” poate că venea o rumoare, un vaiet şi o speranţă. Vaietul era al martirilor din închisorile comuniste, iar speranţa era a Îngerilor. „Expoziţia asta, îşi continuă amintirile doamna Silvia Radu, botezată ca atare şi curatoriată de marele om de cultură Dan Hăulică, a călătorit, în ţară şi în lume, şi m-a bucurat enorm, dar m-a şi întristat. La trei ani după vernisaj au fost cenzurate, adică excluse, patru dintre portretele dedicate celor ce s-au săvârşit în închisorile comuniste. M-a durut enorm şi nu pot accepta să se amestece cineva în ceea ce eu fac din prea plinul sufletului”. Altfel spus, Îngerii, pe care artista i-a văzut ca fiind sufletele acelor martiri şi pe care i-a plămădit ca pe o speranţă, poate că s-au întristat. Pe chipul unora dintre ei chiar se citeşte o dezamăgire, un regret că lumea este încă sub vremi şi neînţelese legi, şi nu deasupra lor. Să ne-amăgim oare că lumina aripilor lor dăinuie, ne învăluie şi ne îmbărbătează?!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.