Umbrărescu intră puternic în industria oțelului. Ce pregătește UMB Steel la Oțelu Roșu

Umbrărescu pregătește repornirea combinatului Oțelu Roșu. Ar putea fi create, în primă fază, peste 100 de locuri noi de muncă.

De Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
Umbrărescu intră puternic în industria oțelului. Ce pregătește UMB Steel la Oțelu Roșu

Umbrărescu pregătește repornirea combinatului Oțelu Roșu. Ar putea fi create, în primă fază, peste 100 de locuri noi de muncă.

UMB Steel, compania antreprenorului Dorinel Umbrărescu, construiește la combinatul siderurgic  Oțelu Roșu un sistem de turnare-laminare prezentat drept premieră europeană, notează Profit.ro. Investiția face parte din planul de repornire a combinatului din Caraș-Severin, închis din 2022.

Dorinel Umbrărescu a preluat combinatul prin firma Eco Wind Power. deținută de familia sa. Tranzacția a fost făcută în urma unei licitații și s-a ridicat la aproximativ 141,65 milioane de lei, sumă care include și cheltuielile de procedură. Planul familiei Umbrărescu este să investească mai multe sute de milioane de lei pentru retehnologizarea combinatului. În prima etapă, proiuectul ar urma să aducă între 100 și 150 de locuri de muncă. Ulterior, numărul angajaților ar putea ajunge la 300-400 până anul viitor.

UMB Steel lucrează deja la mai multe componente ale proiectului. În primăvară au început lucrări la reabilitarea liniei de cale ferată care deservește combinatul. Recent, compania a contractat și o macara de mare capacitate, necesară pentru demontarea unor elemente principale ale instalației de desprăfuire.

Echipamente noi pentru producția de oțel

Modernizarea combinatului include echipamente furnizate de companii specializate din industrie. Grupul spaniol Sarralle va livra un cuptor cu arc electric și soluții de automatizare pentru noua fabrică de oțel. Compania va integra sisteme mecanice, electrice și de automatizare. Noua capacitate de producție este estimată la circa 700.000 de tone pe an. Producția ar urma să includă bare, rulouri compacte și sârmă laminată, folosite în infrastructură și construcții.

UMB Steel a comandat și un laminor de la grupul geran SMS. Acesta va fi integrat în complexul existent și va avea, la rândul său, o capacitate anuală de aproximativ 700.000 de tone.

În centrul noii instalații va fi cuptorul cu arc electrc. Acesta va folosi o tehnologie de preîncălzire a fierului vechi dezvoltată de Sarralle și KR Tec. Sistemul este gândit pentru alimentare continuă și pentru captarea fumului și a prafului.

Umbrărescu se extinde în industria siderurgică

Proiectul de la Oțelu Roșu vine în contextul în care UMB Steel își extinde prezența în siderurgie. Compania a semnat recent și pentru preluarea ArcelorMittal Hunedoara, combinat care și-a oprit activitatea în septembrie 2025.

Tranzacția vizează echipamentele și instalațiile de producție, materialele și stocurile, precum și terenurile și clădirile fabricii din județul Hunedoara. Sunt incluse și unele active imobiliare aflate în afara platformei industriale.

CITEȘTE ȘI

Autostrăzi de muzeu. Trei autostrăzi aproape finalizate stau închise

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.