Simona, keto colagen marca aprovizionată la Academia lui Mouratoglou

Suplimentele Schinoussa sunt necunoscute în România, dar, potrivit propriului site, sunt vândute în masă în Canada. Brandul este promovat de mai mulți sportivi, printre care și tenismeni. Canadianul Daniel Nestor, fost număr 1 mondial la proba de dublu, este unul dintre ambasadorii mărcii.

Keto colagenul folosit și de Simona Halep este vândut sub formă de pudră și este deținut de o firmă din Ontario, Schinoussa. Marca Schinoussa Superfood avea intrare la Academia din Franța a lui Patrick Mouratoglou, a explicat un apropiat al sportivei, pentru GSP.

„Simona Halep avea dureri musculare și a cerut ceva, chiar în săptămâna aceea când vineri, 26 august 2022, i s-a făcut testul. Atunci i s-au prelevat și urină și sânge”, a povestit un apropiat al sportivei, sub condiția confidențialității. „Simonei i s-a adus keto colagen din marca cu care era aprovizionată Academia lui Mouratoglou. Ea nu lua niciodată nimic, fără ca substanța să fie validată, ceea ce însemna că lista e trimisă la WADA”, a explicat sursa ziarului.

„Luni, pe 29 august, au mai testat-o o dată, doar pentru urină. Testele au fost prelucrate în octombrie la laboratorul areditat WADA din Montreal. În proba A au găsit „urme fine” de Roxadustat. În proba B, la același laborator, au descoperit de 80 de ori mai multă concentrație de Roxadustat și au declarat și această probă pozitivă”, sună mărturia, citată de GSP.

„Științific e imposibil ca, fără o eroare la depozitare sau la analiză, să existe atât de mari diferențe în aceeași urină, împărțită în două eșantioane”, susține apropiatul sportivei.

Simona s-a adresat imediat Academiei Mouratoglou. ”Academia a descoperit că acel lot a fost contaminat”, a spus sursa. Potrivit martorului care a discutat cu ziarul, Simona a luat doar în acea perioadă keto colagen de la Schinoussa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

17 Comentarii

  1. Si keto, si colagenul sunt produse NATURALE si RECOMANDATE MEDICAL, pentru BUNA FUNCTIONARE a INIMII, INCLUSIV! Perfidul Albion a cautat si cauta NOD ÎN PAPURA fiindca Simona e ROMÂNCA, NU AMERICANA sau BRITANICA!!! Gretosi ordinari, abuzivi, si autori ai unei infractiui PENALE, DISCRIMINAREA!!!

  2. exista diferente asa de mari de ce nu se face si ADN=ul probelor, ca-n filmele politiste? Pt a se vedea cine si-a ”bagat coada”?

  3. Da, sărmana borcănată, a luat „dăcît” în săptămîna aia blestemată, da’ parametrii dîn pașaportu’ beeeolojik pă anu’ 2022 pînă atunci au fost INTEGRAL DISTORSIONAȚI!
    Terminați, bă, cu MINCIUNILE șî cu „nevinovăția” ei! Concluzia finală a raportului e clară: NU s-a dopat din greșală, ci INTENȚIONAT!
    N-o mai faceți martiră pă mironosița asta! Știa fosrte bine că roksadustatu’ se elimină rapid dîn corp, a așteptat două teste succesive de la W.A.D.A., șî APOI a luat pilula de a doua zi… :))) Cu speranța că nu va fi prinsă! Da’ a fost: a venit șî un al III-lea test, ne-ortodoks, că beleau ochii la ea, și nu întîmplător! GHINION, bre!
    Firma a acceptat să mintă că lotul respectiv ar fi fost „contaminat” pentru a nu-și periclita volumul de vînzări către gruparea lu’ ‘oglu, ce-i aduce notorietate mondială! …oricum nu riscă nimic, juriidc, că nu are contract cu Protecția Konsumatorilor dîn Makidoniya……[RumBurak de Coubertin]

  4. Aici e grava problema, aceasta academie trebuie inchisa si minunea comercializant arestat si pedepsit cu anularea avizului de functionare a academiei! Acest individ i-a furnizat simonei, exact ca la furnizorii de droguri, doar ca se pedepsesc consumatorii si nu furnizorii.

  5. Daca nu am spus-o, o repet! Și-a băgat coada soția antrenorului! Se vede din avion!

  6. Afirmati ca veți modera comentariile, dar „tovarășu” de mai sus cum de v-a scăpat? Are tomberonul ticsit de nesimțire. Poate ii faceți vant de aici, va rog.

  7. De ce nu și-a luat antrenor o femeie daca are bazdaci la bărbați? De ce a dat-o afara pe Virginia Ruzici? O zgârcită! Își merită soarta!

  8. Cum adica „În proba B, la același laborator, au descoperit de 80 de ori mai multă concentrație de Roxadustat și au declarat și această probă pozitivă” ESTE IMPOSIBIL……CE GOLANEALA, CE NERUSINARE !!!!

  9. @ „Aiurel”, 14 sept. 2023 la 20:04
    https://www.gsp.ro/sporturi/tenis/nick-kyrgios-simona-halep-maria-sakkari-711236.html
    „Ulterior, a intrat în dialog cu cîțiva utilizatori ai platformei. Unul dintre aceștia l-a numit „idiot” și i-a transmis că Halep nu ar fi luat acea substanță intenționat.
    „OK, atunci de ce a fost suspendată 4 ani?”, a răspuns australianul.
    Alt utilizator, care l-a întrebat pe Kyrgios ce mari performanțe a reușit el în tenis, a primit un răspuns dur: „Îmi imaginez că aș fi cîștigat vreo 5 turnee de Grand Slam dacă aș fi luat substanțe din cauza cărora să fiu suspendat 4 ani. Cartofule!”.”

  10. a dat pipilica da’
    roxadustatu apare IN SANGE!
    (probabil ca ar trebui si probe de clei de urechi
    si scame din burik)

  11. „Cu cat nu e, cu atat nu se ajunge” spun zidarii, Simona n-a auzit si nu tace. Cu cat vorbeste mai mult, cu atat se afunda mai mult. Pacat.

  12. Ș-apă’ ni mai nghirăm. Tot așie punieț’ botu’ și la căruțâli nemțăști, că viez tu Duamni îs “premium”. Șâ creapă turbina-n ieli la 150 mii dă kilo…

  13. @Șchinoassa® Zupărfud Rumburak,Sunt chiar sigur ca ai nasul mare, prea te uiti cu luneta si cauti nod in papura, obsedat de nasul altora.Acum chiar nu poti spune nimic de nasul dansei,pute sa-l si lase in pace ca tot nu sta nimeni cu lupa pe el, doar tu esti cusurgiu.
    Ca si stii tu ce-i ala pasaport biologic,pana acu’ trei zile nu auzisesi in viata ta de el, credeai ca iti trebuie cand iti vinzi gaina in alt judet,iar acum te crezi expert international in teste de toate felurile.
    Simona e tot de-a noastra,cu bune si rele, indiferent de situatie,noi ne recunoastem valorile.De unde iei zece oameni cu rezultatele ei ca s-o judece?
    La bun simt, de ce s-ar fi dopat intentionat? Ca sa bata o adversara care nu era in top 100?Poate crezi ca ar trebui organizat un meci demonstrativ, crezi ca o bate?

  14. erata: „pute sa-l si lase in pace ” se citeste ” putea sa-l si lase in pace „

  15. Sunt citiva postaci pe aici , pur si simplu turbati . Batrini si antivaccinisti . Ca asta nu pot ierta acetei mari campioane a ROMANIEI , ca s-a vaccinat ! Asteptati bai edit , sa se judece apelul !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.