Sindicaliștii amenință: „Vom pune lacătul pe puşcării, domnule Ciolacu”

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) îi solicită prim-ministrului Marcel Ciolacu ca, înainte de angajarea răspunderii pentru măsurile fiscale, să se aşeze la masa negocierilor cu sindicatele şi împreună să găsească o soluţie fiabilă pentru asigurarea stabilităţii economice şi sociale a României.

Conform unui comunicat al FSANP, reprezentanţii federaţiei atenţionează că, în sens contrar, „asumarea oarbă a unor măsuri sinucigaşe va declanşa instabilitate socială şi conflicte de muncă pe termen lung”.

„Protestatarii care bat acum la uşile închise ale Guvernului, în scurt timp vor bloca instituţiile publice. Vom pune lacătul pe puşcării, domnule Ciolacu”, a declarat preşedintele FSANP, Cosmin Dorobanţu.

Totodată, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor solicită premierului să aducă la cunoştinţa tuturor românilor modul de cheltuire a banilor publici care a condus la gaura din bugetul statului de aproximativ 43 de miliarde de lei.

„Măsurile de austeritate vehement trâmbiţate de liderii coaliţiei de guvernare sunt o consecinţă nemijlocită a cheltuirii haotice a banului public, într-o manieră ineficientă şi ineficace. Firmele de partid căpuşe şi sinecurile politice, acei bugetari inutili, sunt adevăraţii bugetofagi, ci nu bugetarii utili (profesorii, medicii şi poliţiştii)”, se arată într-un comunicat al SSANP.

Sindicatele din penitenciare semnalează că, prin desfiinţarea unor funcţii şi neplata muncii suplimentare în instituţiile publice, prim-ministrul României „sacrifică imoral” medicii, profesorii şi poliţiştii în avantajul „bugetarilor inutili care au contribuit risipirea banului public”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

8 Comentarii

  1. Ce salarii sunt la Administratia asta si cam ce foloase necuvenite mai ciupesc unii si altii?
    Cine faciliteaza diverse beneficii unora de pe acolo? Legal sau nu?

  2. da puneȚI LACĂTUL PE PUȘCĂRIILE -HOTELURI=TABERE DE MUNCĂ,MUNCĂ,PEDEAPSA CU MOARTEA -ORI PUR ȘI SIMPLU „OCNA” SISTEMUL PENITENCIAR CU BENEFICIARII LUI: PUȘCĂRIA, ȘI PAZNICII COSTĂ CÂT JUMĂTATE SISTEMUL SANITAR ȘI NU ADUCE NICI UN VENIT —TREBUIE REFORMAT….

  3. „Vom pune lacătul pe puşcării”

    -aia sint simpli amatori:
    ori dau foc
    ori elibereaza.

    Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
    Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
    Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
    Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
    Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
    Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni.”

    -azile de barani,
    pushcarii de femei si case de copii,
    mai precis.

  4. Ciolacule da-i afara pe trantori,poporu e cu tine!la munca umflatilor,la stransul recoltei

  5. Puturosii astia de paznici merg la santaj. Fraier ar fi Ciolacu sa se uite in gura lor. Cei dinainte i-au lasat sa planga. Sa plece cu totii la sapat santuri, ar fi sanatos pentru burtile lor incepand cu comandantii cei mari. Pana la angajarea altora tineri si nepervertiti la rele se poate asigura paza cu militari.

  6. pe cine ameninta asta ..??? pai hotii si banditii, sunt liberi bai..!! pe cine crezi ca sperii..??!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.