Sindicaliștii au luat foc: „O inițiativă nemaivăzută din 1919”

Blocul Național Sindical (BNS) cere Parlamentului să elimine din proiectul de lege care vizează starea de alertă prevederile care permit…

Sindicaliștii au luat foc: „O inițiativă nemaivăzută din 1919”

Blocul Național Sindical (BNS) cere Parlamentului să elimine din proiectul de lege care vizează starea de alertă prevederile care permit…

Blocul Național Sindical (BNS) au cerut Parlamentului să elimine din proiectul de lege care vizează starea de alertă prevederile care permit suspendarea unor drepturi ale lucrătorilor din România. Sindicaliștii susțin, printre altele, că, prin propunerea sa, Guvernul „experimentează săptămâna de lucru la 54 de ore, o inițiativă nemaivăzută din 1919, când a fost adoptată Convenția OIM nr.1 privind durata muncii, și până astăzi”.

Comunicatul integral al BNS:

Blocul Național Sindical condamnă atitudinea Guvernului României de a suspenda pe durata nelimitată o serie de drepturi ale lucrătorilor din România, așa cum sunt acestea specificate în Codul Muncii.

Cerem Parlamentului Românei să elimine în totalitate prevederile proiectului de lege (privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19) ce instituie suspendarea unor drepturi ale lucrătorilor.

Lucrătorii sunt oricum foarte expuși în această perioadă, sănătatea lor și a familiilor lor este în mod direct și semnificativ influențată de măsurile de protecție dispuse de angajator la locul de muncă.

În loc să instituie măsuri clare de protecție a sănătății la locul de muncă, Guvernul ajută angajatorii (implicit angajatorul stat) să dispună în mod discreționar de lucrători.

Proiectul de act normativ în forma în care a fost trimis către Parlament, abrogă practic pe durata stării de alertă reglementări esențiale ale Codului Muncii, acordă drepturi disproporționate angajatorilor în raport cu salariații, afectează principiile privitoare la caracterul consensual și sinalagmatic al contractului de muncă, afectează în mod grav drepturi constituționale ale lucrătorilor precum dreptul la negocieri colective, dreptul la grevă, dreptul la acțiuni de protest.

Prin acest proiect de lege Guvernul deschide poarta către numeroase abuzuri ale angajatorilor, oferindu-le acestora posibilitatea de a modifica unilateral elemente esențiale ale contractului de muncă, ca de exemplu: timpul de muncă, durata muncii, modul de organizare a muncii, felul și locul muncii, obligarea la activități suplimentare față de cele prevăzute în fișa postului, etc.

De asemenea, prin propunerea sa, Guvernul experimentează săptămâna de lucru la 54 de ore, o inițiativă nemaivăzută din 1919 (când a fost adoptată Convenția OIM nr.1 privind durata muncii) și până astăzi.

Apreciem că pentru interesul și protecția sănătății lucrătorilor astfel de modificări ale raportului de muncă se pot face doar cu acordul organizației sindicale sau acordul individual al fiecărui salariat.

Tot prin acest proiect de act normativ Guvernul nu se sfiește să propună încălcarea unor drepturi reglementate de Constituția României cum ar fi: art.41, alin.(3) – privind durata medie a timpului de muncă; art.41, alin.(5) – privind dreptul la negocieri colective în materie de muncă; art.43 – privind dreptul lucrătorilor la acțiuni colective de protejare a drepturilor lor; art.39 – privind libertatea întrunirilor, dar si drepturi civile esențiale ale omului, cum ar fi caracterul consensual al contractului de muncă.

Guvernul dorește să transforme în fapt starea de alertă într-o veritabilă stare de urgență, deși Constituția nu reglementează, în rândul măsurilor excepționale ce pot fi instituite conform art.93, o astfel de instituție juridică. Art.93 din Constituție recunoaște drept măsuri constituționale, care pot justifica limitări temporare ale drepturilor cetățenilor, doar starea de urgență și starea de asediu, astfel că în reglementarea stării de alertă nu putem fi de acord cu renunțarea la drepturi esențiale ale lucrătorilor reglementate de Codul muncii și de Convențiile și Directivele pe care România le-a ratificat și care sunt parte a dreptului intern.

În concluzie Guvernul, prin starea de alertă pe care o reglementează, propune restricții ale drepturilor lucrătorilor mai dure și mai grave decât cele impuse prin Decretele Președintelui României privitoare la starea de urgență.

Ne întrebăm cum se preocupă Guvernul de sănătatea lucrătorilor, în condițiile în care pe perioadă nedeterminată instituie încălcări ale Convențiilor OIM, ale Directivelor Europene sau ale acordurilor internaționale a căror consecință este vulnerabilizarea salariaților afectați, respectiv capacitatea de refacere a organismului si slăbirea imunității acestora.

Nu există nici un fel de justificare ca pe perioadă nedeterminată să se interzică demisia în sistemul sanitar, sistemul de asistență socială sau sistemul de apărare, ordine publică și securitatea socială.

Starea specială în care ne aflăm nu justifică transformarea lucrătorilor în sclavi la dispoziția angajatorilor publici sau privați!

FACEM APEL la toate partidele politice reprezentate în Parlament să blocheze inițiativa Guvernului de a bulversa complet relațiile de muncă și să elimine din proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19 referitoare la relațiile de muncă!!!

La rândul său, Bogdan Iuliu Hossu, președinte CNS Cartel ALFA, a transmis o scrisoare către Parlament, pe care o prezentăm integral:

„Doamnelor și domnilor parlamentari,

Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, aprobat de Guvern și trimis Parlamentului spre adoptare, este un act normativ plin de ambiguități și contradicții și care cuprinde prevederi care permit și încurajează abuzurile și restrâng nejustificat drepturi și libertăți.
Actul normativ se dorește de fapt un cec în alb acordat statului și conducătorilor de instituții pentru a lua măsuri arbitrare, restrângeri de libertăți lipsite de proporție și fără o justificare temeinică pentru interesul public.
Deși se referă la starea de alertă, care se presupune că necesită măsuri și restricții mai puțin severe decât starea de urgență, măsurile propuse sunt mai dure și afectează mai grav drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor. Proiectul de lege instituie înclusiv derogarea de la prevederile legislației muncii, ceea ce starea de urgență nu a prevăzut. Derogarea de la prevederile legislației muncii dă liber la abuzuri din partea autorităților publice și angajatorilor privați și pune salariații la dispoziția vătafilor locali și a patronilor, într-o nouă formă de sclavagism.
Enumerăm câteva dintre motivele pentru care proiectul de act normativ trebuie adoptat doar după modificări substanțiale și eliminarea prevederilor neconstituționale și abuzive:

  • Actul normativ nu definește starea de alertă, și nici perioada de timp pentru care aceasta se instituie;
  • Actul normativ este ambiguu, conținând o serie de prevederi care cuprind termeni neclari, precum “restrângeri temporare/graduale” ale exercițiului unor drepturi, lasă posibilitatea unor interpretări, introducând arbitrarul și subiectivul în aplicarea legii; Formula nefericită aleasă de fiecare dată „pot fi afectate”/„se poate aplica” nu îndeplinește caracterul constituțional, fiind neclară atât sub aspectul deciziei ulterioare, lăsate la latitudinea unei alte structuri care nu poate adopta legi, cât și al aplicabilității sale lipsite de obiectivitate.
  • Actul normativ prevede suspendarea drepturilor specifice muncii și protecției sociale a muncii, prevăzute de art. 41 din Constituția României; Dispunerea unilaterală a detașării salariaților, fără existența unui acord intre angajat și angajator, de către conducătorii de instituții publice reprezintă o imixtiune de neacceptat al factorului politic în relațiile de muncă; Practic, în loc să fie sancționat prin demitere, abuzul Prefectului județului Suceava de a depune plângere penală împotriva salariaților care și-au exercitat dreptul legal de a refuza detașarea este acum legalizat și generalizat; posibilitatea de modificare unilaterală a locului și felului muncii de către angajatori deschide larg calea abuzurilor și nu are nicio justificare reală;
  • Actul normativ cuprinde norme absurde sau contradictorii: Articolul 16 prevede că “angajatorii cu un număr mai mare de 50 de salariați pot stabili programe individualizate de muncă”, în timp ce articolul 61 prevede sancțiuni pentru această măsură opțională; de asemenea, proiectul de lege face referire la prevederi din acte normative declarate neconstituționale;
  • Actul normativ deschide larg calea numirilor politice în administrația publică, fără criterii profesionale (art. 21); perioada de 6 luni pentru aceste numiri în funcții publice nu are justificare, atâta timp cât nu este definită durata stării de alertă;

Stimați parlamentari,

Vă solicităm să vă exercitați rolul constituțional de legiuitor și să opriți tentativa Guvernului și a autorităților statului de a trece la un regim autoritar și arbitrar, dominat de haos și abuz, prin anularea și/sau relativizarea drepturilor cetățenilor.

Confederația Națională Sindicală “Cartel ALFA” a sprijinit și sprijină în continuare autoritățile statului în lupta împotriva pandemiei COVID 19. Însă, astfel de reglementări nu fac parte din acțiunile firești, legale și coerente de luptă, instituind în schimb haosul și abuzul în relația cu cetățenii. Dacă vom aplica norme haotice, ulterior vom constata că n-au fost constituționale, nu vor produce efecte sau efectele vor fi anulate. În logica pe care este construit acest proiect de lege, „Poate” va fi bine! Sau „poate” nu!

Dacă, într-adevăr, ne dorim să ieșim cu toții cu bine din această criză sanitară și economică, trebuie să considerăm lucrătorii și cetățenii parteneri, atât ai angajatorilor, cât și ai autorităților statului, cooptați în procesul decizional la fiecare nivel, nu niște “supuși”, cărora li se dictează sub imperiul forței, neprevăzutului și fricii de sancțiuni.

Legiferarea unei astfel de abordări va duce inevitabil la creșterea stării de nemulțumire și tensiune în rândul populației, cu consecința unor revolte sociale.

În concluzie, Confederația Națională Sindicală “Cartel ALFA” vă solicită să legiferați în interesul cetățenilor, cu care vă veți întâlni în curând în următoarele runde de alegeri. În ultimă înstanță cetățenii vor fi cei care vor cântări dacă legile adoptate în forul legislativ al țării rezolvă problemele cu care se confruntă societatea sau, dimpotrivă, le adâncesc”

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. Hossu asta de unde este? Pe ce fliera o fi ajuns si promovat in Bucuresti? Ghici?

  2. Si care e problema ? Asta e soarta sclavilor. Memoria scurta si rezistenta slaba la manipulare se plateste. Multi au uitat cum a fost cu PDL si dupa ce PSD le-a marit salariile si pensiile aducand un pic de stabilitate si trai mai bun, au inceput sa puna botul la toate manipularile presei securiste, la instigarile ong-urilor lui Soros si ale ambasadelor si au vrut din nou cu partidul nr.1 al Securitatii…PDL. PSD putea sa faca mai mult si mai bine ? Absolut. Dar si in conditiile astea nu exista termen de comparatie intre un PSD si el infiltrat de securisti si care cu toate pacatele lui a facut ceva pt oameni si nenorocitii astia aroganti si tradatori, securisti pana in maduva oaselor si slugi supuse ale multinationalelor de la PDL. Asta e viata,il uiti pe cel care te-a batut, umilit si infometat si ii mai dai inca o sansa, atunci asteapta-te sa iti faca si mai rau. Il votezi pe un strain de tara asta, un individ plin de ura, sterp pana in suflet, lacom, vanzator de copii, mincinos notoriu, limitat intelectual si emotional, de doua ori pt functia de presedinte, pai atunci iti meriti soarta. Suferim cu totii pt aceste alegeri ? Categoric. Scapa cine poate. Scrie cineva pe aici cu pseudonimul „Prostia ingroapa Romania”. Excelent nickname, foarte potrivit si care descrie perfect momentul prin care trece poporul asta de la o vreme incoace.

  3. Toate domeniile vieții sociale au o bază științifică ale cărei rădăcini se află intr-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat. Aceste rădăcini le-a oferit și le oferă consistența pe care o au. În mod paradoxal, deși ar trebui să fie „regina” majorității dacă nu a tuturor științelor, POLITICA nu este și nu poate fi considerată știință. Probabil din acest motiv este atât de ușor de pervertit de tot felul de pseudo-cunoscători, majoritatea mediocri, pentrucă adevăratele elitele sunt complet dedicate adevăratelor științe, neavând timp suficient ȘI pentru politică. Astfel, am putea spune că politica actuală este știința oamenilor mediocri !(?) Când susținem mediocritatea, suntem obligați să acceptăm și consecințele ei, dar când nu ai de unde alege, te mulțumești că „l-ai găsit” măcar și pe acela pe un buletin de vot. ( Trecem cu vederea faptul că 90% dintre ei nu au fost niciodată votați în mod direct. ) Din câte știu, cu excepția câtorva facultăți care au cât de cât tangență cu domeniul, noi nu avem adevărate școli de științe politice. Toți „se califică” la locul de muncă, ba chiar fac și experimente pe spinarea populației. Poate din acest motiv unii lideri de sindicat au și devenit peste noapte, „mari oameni politici”. Unul chiar prim – ministru. Pe când și D-l Hossu? La mine va găsi oricând un vot.

  4. Foarte bineee, sa munciti pana va iasa pe ochi ciuma portocalie pedele. Sindicatele sunt doar interesul liderilor si sunt de dreapta, corupte, santajate informativ sau mituite de patroni si multinationale si alte oficine. Va mai amintiti cand bok taia salariile intr-o veselie sindikatele dansau de bucurie. La noi in tara totul e pe dos, sindicatele si intelectualitatea sunt de dreapta cand insasi prin definitie ar trebui invers.

  5. Dupa cate stiu urmeza la un moment dat si alegeri, deci cel mai bine ar fi sai trimitem la munca si pe tovarasi care initeaza dar mai ales pe cei care voteaza aceste aberatii

  6. Ne-am intors la vremurile cand lucram 7 zile din 7, fascinant, credeam ca doar Ceasusescu si comunistii vor sa realizeze Cincinalul in Patru ani, acum vad ca de fapt actiunea era liberala si avea de gand rasplatirea votantilor de la europarlamentare si prezidentiale romanilor. Cand alte tari vor sa reduca sau au redus-o sub 40 de ore la noi o crestem precum Fat-Frumos. Sa inteleg ca Orban este un Fat Frumos…Ma bucur ca viata unora va fi mai amara o meritati ca si pensionarii marginalizati ”peste 65 de ani” si ”ajutati Covid” erati nemultumiti cu reducerea impozitelor si cresterea veniturilor, practic dublate, chiar triplate de la salariul minim brut de 690 adica 450 de lei net la 1300 azi, la fel punctul de la 690 lei la 1265, mult rau v-a facut PSD-ul asa ca-i vremea sa munciti ca robii, sa va puteti bucura de tot binele pe care PNL/PD-L vi-l ofera cu „darnicie” 7 zile din 7 SUPERB…

  7. Sindicalistii,care-s aia? Sunt cei care au blocat orice reforma in orice institutie a statului.Sunt cele ceausiste.Sunt cele care fac greve la comanda.Multi lideri de sindicat au ajuns politicieni,ghici la care partid ?

  8. IN CONDITII DE ASA ZISA „stare de alerta”suspendarea drepturilor prevazute de art.112,-114 C.M.,de catre Iohannis si guvernul Lucovid dau o lovitura grea ,ilegala Codului Muncii, Conventiilor europene, contractului colectiv de munca, drepturilor angajatilor ,sindicatele neputand fi obligate prin vreo”lege” ,”sa negocieze”masuri care nu au legatura cu „combaterea efectelor covid 19”,dimpotriv le amplifica !”Starea de alerta „pare un pretext de a ataca legislatia muncii,incalcand drepturilor stabilite de legi ,legislatia de orice fel.”Pas cu pas”Iohannis si lucovidul ataca si anuleaza drepturi castigate in domeniul legislatiei muncii de catre cei multi,dupa o lupta de un secol, intronand sclavia fortei de munca, reinstaurand exploatarea in statul de drept democratic,pe fondul unei crize sanitare,atacand si anuland drepturi stabilite prin legile organice ale Romaniei.Ei vor SCLAVIA LEGALIZATA IN ROMANIA
    DEMISIA IOHANNIS !
    DEMISIA GUVERNUL LUDOVIC ORBAN!

  9. Mie mi se par putine 54 de ore. Sclavul trebuie sa fie la dispozitia stăpânului 24 din 24 de ore, după metoda Sparanghelul convidata.

  10. Dupa cum spuneam, personalul medical din Romania se va subtia si mai mult dupa atitudinea tembela a unor neispraviti ajunsi la putere ce considera ca acestia trebuiesc tratati ca niste sclavi ce au dreptul la munca numai din mila lor.
    Deh, Romania educata.

  11. Sa ne arate toarsu premier orban cum munceste el cu famelia 54 de ore pe saptamana alaturi de toarsu presedinte Iohanis si alaturi de toti guverneerii talimbi pe care ii are presul la aceasta ora.Ia pesede sa se abtina de la vot daca vrea sa mai ramana pe harta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.