Cele trei mari federații sindicale din educație au anunțat joi, 23 iulie, că nu vor participa la discuțiile de la Ministerul Muncii privind legea salarizării. Sindicaliștii spun că întâlnirea nu ar aduce soluții reale și ar fi folosită doar pentru imaginea publică a guvernanților.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” susțin că au transmis deja un punct de vedere comun în discuțiile anterioare.
Cele trei organizații reprezintă peste 300.000 de angajați din învățământul preuniversitar și universitar.
„Nu vom gira cu prezenţa noastră un simplu exerciţiu de imagine. Cele trei federaţii şi-au transmis deja punctul de vedere comun, fundamentat şi detaliat, în cadrul discuţiilor anterioare. Nu putem valida soluţii conjuncturale sau ajustări minimale care nu răspund în mod real problemelor semnalate. În contextul în care Guvernul şi ministrul Muncii ne-au transmis deja, sec şi cinic, că „mai mult de atât nu se poate”, participarea noastră la întâlnirea de astăzi ar fi complet inutilă, servind strict intereselor de imagine publică ale guvernanţilor”, au transmis sindicaliștii.
Critici la adresa proiectului de lege
Reprezentanții federațiilor spun că actualul proiect de lege nu respectă angajamentele luate după greva generală din 2023. Ei susțin că Executivul încalcă actele normative adoptate la acel moment și acuză Guvernul că tratează educația ca pe un domeniu secundar.
„Ceea ce face Guvernul astăzi nu este doar o încălcare a legii, ci o abandonare directă a întregului sistem educaţional, dovedind încă o dată că pentru actualul Executiv educaţia nu reprezintă o prioritate”, au mai transmis reprezentanții profesorilor.
Sindicaliștii spun că nu pot participa la consultări despre care consideră că nu au miză reală. Aceștia afirmă că nu vor sta „la masa unor negocieri false, menite doar să bifeze o acţiune pe agenda publică a Ministerului”.
Federațiile cer parlamentarilor să respingă actualul proiect sau să susțină o lege care să poziționeze corect angajații din educație în grila de salarizare.
„Mimarea consultării publice nu va diminua revolta legitimă a colegilor şi nu poate substitui responsabilitatea reală pe care autorităţile trebuie să o manifeste faţă de educaţie. Amintim poziţia fermă a celor trei federaţii din învăţământ şi anume aceea că parlamentarii României trebuie să opteze între două variante: să refuze iniţierea acestui pseudo-proiect al legii salarizării sau să promoveze o lege sănătoasă, în care salariaţii din învăţământ să fie poziţionaţi conform importanţei muncii depuse, aşa cum a fost proiectul lucrat la Ministerul Muncii împreună cu reprezentanţii Băncii Mondiale în anul 2024. Educaţia cere respect!”, au conchis federațiile.
Consultările de la Ministerul Muncii vin după discuțiile de miercuri cu sindicaliștii din sănătate. Reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” au participat, însă Sanitas a refuzat întâlnirea.
Sanitas este organizația care a obținut în instanță suspendarea procedurilor legate de legea salarizării.
Profesorul universitar Mihai Maci (tot din Oradea!) a descris cu sinceritate și revoltă mafia universitară românească, clădită pe impostură și aranjamente, și mizeria intelectuală din învățământul mediu. E un domeniu în care profesioniștii adevărați se sufocă. Dar nu ei ies să ceară măriri de salarii (la două luni de concediu), ci vorbagii sindicali cu venituri de 60.000 de lei!
Chestia asta cu respectul le-au zis-o si baietii de la Para,dar ei nimic,ma ! Nu si nu ! Adevarat par de mistret,pe bunul lor simt,nu gluma !
CINE N-ARE PROFESOR SA INVETZE DE LA AI !
Nu toti copii sunt facuti sa invete pe rupte. Este nevoie urgenta de reinfiintarea scolilor de arte si meserii adaptate la realitatile de astazi, nu de licee tehnice sau alte artificii si vrajeli ale profesorilor si directorilor paraziti. Cine vrea sa studieze merge pe filiera liceu- facultate cine nu scoala profesionala si la munca. Iar industria, agricultura, horeca constructiile ( ce au mai ramas din ele) sa se implice in aceste scoli profesionale pentru ca acesti elevi care nu prea au chef de scoala deja sa practice meseria de pe 15-16 ani. Asa putem avea la 18 ani deja meseriasi formati. Iar licele teoretice si facultatile pot leger fii reduse si adaptate le realitatile de astazi. Accentul trebuie pus pe disciplina, seriozitate plus competente. Dar se vrea??? mafia profesorilor, directorilor, vor sa mearga in continuare intr-un sistem parazit care produce in majoritate diplomati care nu stiu sa faca nimic ( in afara de varfurile 5-10%) care invata oricum si nu au neaparat nevoie de scoala standardizata. Altfel ne furam singuri caciula, ne mimtim singuri si consumam bani de la buget aiurea.
Adevarata problemă este Învățământul Pedagogic. Funcționează după programe de acum 50 de ani.
Dar voi cand va respectati calitatea de dascal? Cei mai multi analfabeti functionli, livrati cei mai multi i di o ti Utili, cel mai mare abandon scolar, cei mai multi elevi care se mediteaza, cele mai multe scoli cu bacul neluat. Nu va respectati statul de dascal, de educator, nu inarmati copii cu calitati morale, dimpotriva ii incurajati sa minta, sa fure, sa se bata, sa se drogheze, sa absenteze, sa fie indisciplinati, sa aiba atitudine ostila si tupeista. Laboratorul elevului si al dascalului este clasa, invatamantul nu se face online. Cum ninge putin se inchid scolile, daca este cald se inchid scolile, daca ploua se inchid scolile, daca bate vantul se inchid scolile. Oare asa fac si tarile nordice? Sau cele de la Ecuator? sau cele de la tropice?