În solicitarea înaintată premierului, cele cinci confederații sindicale din România au solicitat majorarea salariului minim, de la 1 ianuarie 2027, dar și adoptarea Legii Salarizării în sectorul bugetar.
Pe lângă revendicările salariale, confederațiile solicită măsuri de protecție socială în contextul prețurilor ridicate la energie. Printre propuneri se numără sprijinirea consumatorilor vulnerabili și reducerea TVA la 5% pentru lemnul de foc. Sindicaliștii cer și limitarea efectelor scumpirilor la energie asupra companiilor. Aceștia atrag atenția și asupra necesității protejării puterii de cumpărare și a securității alimentare a populației.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat reprezentanți ai Confederației Naționale Sindicale „Cartel ALFA”, Blocului Național Sindical (BNS), CNSLR-Frăția, Confederației Sindicatelor Democratice din România și Confederației Naționale Sindicale „Meridian”.
Pe lângă premierul Luca Niculescu, din partea Guvernului României au participat la această întâlnire oficială viceprim-ministrul Marian Neacșu și miniștrii Finanțelor, Alexandru Nazare, Sănătății, Alexandru Rogobete, Educației și Cercetării, Sorin Costreie, Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Florin Manole, Învățământului Preuniversitar, Sorin Ionescu, alături de șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Oleg Ungureanu, și secretari de stat din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului.
Sindicatele, discuții cu premierul Luca Niculescu
Potrivit comunicatului de presă remis publicității, după încheierea întâlnirii, premierul s-a arătat deschis pentru a continua discuțiile cu reprezentanții sindicali.
Mai mult, prim-ministrul a explicat că vor fi luate măsuri concrete cu privire la o serie de măsuri care să răspundă nevoilor societății.
„Premierul Niculescu a transmis întreaga deschidere a Executivului pentru a continua dialogul cu reprezentanții confederațiilor sindicale, confirmând sprijinul pentru un prim set de măsuri concrete care să răspundă nevoilor societății: indexarea pensiilor, debirocratizare și includerea sindicatelor în procesul de consultare pentru elaborarea poziției naționale față de următorul ciclu de finanțare europeană”, au transmis reprezentanții celor cinci confederații sindicale.
Oficialii din cadrul confederațiilor sindicale au anunțat că astfel de întâlniri se vor desfășura și în perioada următoare.
Citiți și: Sindicatele îi cer premierului să majoreze salariul minim. Ce spun despre legea salarizării
Ai la lupta cea mare… hoț cu hoț să vă uniți… trăiască în veci hoția…