Naționala Slovaciei, adversara noastră de miercuri din ultima etapă a grupei E de la EURO 2024, are în lot inclusiv un jucător argentinian naturalizat în 2021.
Vernon Marco, are zece selecții și este considerat a fi cel mai bun pe postul de fundaș stânga. Acum, joacă în Emiratele Arabe Unite, la formația Hatta.
De Marco are foarte multă calitate tehnică, un lucru care nu este deloc de mirare, deoarece provine dintr-un fotbal al cărui atuu este tocmai tehnicitatea jucătorilor. A evoluat la Slovan Bratislava înainte de a semna în Emirate. În fotbalul slovac, a pătruns pe poarta diviziei secunde, cei de la Zemplin Mihalovce aducându-l de la un club din a patra ligă din Spania.
Acolo, Vernon de Marco a jucat pe sume derizorii, așa că își asigura traiul lucrând în Palma de Mallorca pe post de ospătar. Chemarea celor de la Zemplin Mihalovce l-a luat prin surprindere pentru că habar nu avea unde se află Slovacia pe hartă.
El recunoaște acum că, în momentul în care a acceptat oferta clubului din a doua divizie a Slovaciei, a făcut alegerea care i-a schimbat viața. El a rămas la Michalovce doar până la promovare, fiindcă ulterior a ajuns la Slovan Bratislava, etalonul fotbalului slovac.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.