Sirienii reprezintă jumătate dintre cei circa 400.000 de imigranți care au venit în Europa în acest an pentru a solicita zil. Sunt de două ori mai mulți decât în 2014. Nici jurnaliștii și nici responsabilii ONU nu sunt capabili să estimeze câți sirieni se află în acest moment pe drumul spre Europa. Se cunoaște doar că 78% dintre cei care se află pe coastele mediteraneene ale Turciei și încearcă să se îmbarce cu destinația Europa sunt sirieni. Așa spune Înlatul Comisariat pentru Refugiați al ONU.
De reținut este ca doar o parte dintre aceștia fac parte din valurile anterioare de refugiați, de circa 4 milioane de oameni, care au intrat în Turcia, Liban sau Iordania în cei patru ani de război civil de până acum. O bună parte dintre cei care vor să vină acum în Europa sunt oameni care au plecat recent direct din Siria și fac parte dintr-un ”nou exod”, după cum spune Melissa Fleming, de la Înaltul Comisariat pentru Refugiati, citată de New York Times. Acești oameni nu mai trec prin taberele de refugiați din Turcia; le ocolesc și caută să ajungă cât mai repede pe țărmul Mediteranei.
”Siria se golește”, scrie The New York Times. ”Toți cei pe care îi cunosc pleacă”, spune Mohammed, un tânăr de 30 de ani care a trecut trei lanțuri muntoase pentru a ajunge în Turcia. ”În felul ăsta Siria se golește”, spune el.
Oamenii de la Atlantic Council spun că asta nu ar trebui să mire pe nimeni, cu atât mai puțin pe decidenții poilitici. ”Disperarea apus stăpânire pe ei. De ce ar mai rămâne acolo acei sirieni care au posibilitatea fizică de a pleca?”, spune Fred Hof, de la Atlantic Council.
Presa internațională abundă de relatări dramatice. Unii dintre sirieni care fug de război au avut de suferit în atacurile cu arme chimice din urmă cu un an, alții fug nu neapărat de Statul Islamic, cât de șiiții din Hezbollah care le-au ocupat localitatea, alții sunt dezertori din armata loială președintelui Bashar al-Assad, care s-au simțit trădați de comandanții lor și lăsați să moară lipsiți de hrană și muniție. ”Oamenii nu vor să mai lupte. Vor doar să mănânce ceva”, este citat un sirian în finalul unui articol publicat de The New York Times care transmite ideea că sirienii sunt sătui de politică, geopolitică și război și că nu vor altceva decât să-și crească și să-și educe copii în vestul european civilizat și pasnic.
In conditiile unui asemenea exod, ”Istanbulul a devenit capitala sirienilor”, scrie publicația Al-Monitor. Aici sunt circa 350.000 de sirieni. Urmează Gaziantep, cu 220.000 și Hatay, cu 190.000. Fac orice pentru a supraviețui. Un jurnalist turc de la publicația Sabah explică o asemenea rețetă: ”Vin în Turcia și cumpără un aparat de foraj orizontal. Îl duc în Siria și fac un tunel pe sub frontieră unde introduc conducta. Apoi vine cisterna pe partea siriană care pompează pe partea cealaltă, unde așteaptă o altă cisternă”.
Afacerile mai mult sau mai puțin legale ale sirienilor se înmulțesc și în Turcia – un scenariu la care și liderii europeni ar trebui să se uite cu atenție. În Turcia au fost înregistrate în 2015 2.395 de noi companii cu capital străin. Circa 800 sunt siriene. Sirienii investesc în: restaurante, textile, încălțăminte, imobiliare, agenții de turism, transport, alimente. Angajeaza preponderent sirieni.
Un alt aspect extrem de important, un scenariu care se poatre reproduce în Europa este semnalat de Centrul de Cercetare Strategica si Studii Economice și Sociale pentru Orientul Mijlociu din Turcia și privește integrarea imigranților sirieni. Ce s-a observat:
– Diferențele de limbă, cultură, mod de viață fac greu de stabilit o armonie socială. Sirienii continuă să fie poligami, în ciuda faptului că legile țării o interzic;
– Mulți copii lucrează;
– Există premisele polarizării pe criterii etnice și religioase;
– A crescut rata criminalității, din cauza accesului limitat la educație si a conditiilor grele de viață;
– 90% dintre imigranți trăiesc în afara taberelor special amenajate pentru ei și lucreaza în condiții foarte grele, cu salarii de două ori mai mici decât minimul legal, care nu le pot asigura subzistența;
– Mulți sirieni preferă să trăiască în suburbiile marilor orașe, alături de comunitatile mari ale compatrioților, ceea ce face ca integrarea să fie foarte grea.
Sunt fenomene constatate în Turcia, o țară în care valurile de imigranți sirieni au început sa se facă simțite din 2012.
Exodul este deseori comparat cu cel de la finalul celui de Al Doilea Razboi Mondial, insa mulți analiști atrag atenția că, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat acum 70 de ani, masele puse acum în mișcare nu cuprind nici măcar un european.
În timp ce birocrații de la Bruxelles, conduși de un președinte al Comisiei Europene care declară că vrea sa transforme această instituție executivă în prima Comisiei ”politică” din istoria UE, marșând pe faptul ca a fost ”ales” de electoratul european (un asemenea sistem nu există legal, ci doar într-o maniera informală timidă), încearcă să susțina ideea deschiderii portilor Uniunii, liderii politici europeni au început să se lanseze în atacuri dure la adresa Bruxelles-ului.
Pe lângă bine cunoscutele poziții ale statelor din Grupul de la Visegrad, se remarcă intervenția secretarului general al Consiliului Danez pentru Refugiați, Andreas Kamm, care spune că actualul val de refugiați poate duce la prăbușirea societății europene. ”Avem un dezechilibru istoric între numărul mare de refugiați și imigranți și capacitatea globală de a le oferi protecție și asistență. Riscăm o escaladare a conflictelor dintre populația autohtonă și imigranti. Răspunsul nu poate fi importul de populații străine în Europa. Nu ni se poate cere să ne distrugem propria societate”. Ministrul de Finanțe (liberal) din Danemarca spuna că este ”indignat” de ”țările arabe care au atât de multi bani și care primesc foarte puțini refugiați. Țări ca Arabia Saudită. Este scandalos”.
Reintră în scena în acest context ambasadorul John Bolton, o fostă eminență cenușie a administrației George W. Bush. ”Una dintre cauzele principale ale imigrației ilegale în Europa este haosul din Orientul Mijlociu extins. Extinderea anarhiei se datorează, în parte, politicii deliberate a lui Barack Obama de a reduce atenția acordată de SUA regiunii. Când se reduce prezența americană oriunde în lume, minima stabilitate care există acolo se evapora…
Cauza mișcărilor de populație către Europa au fost economice: nord-africanii traversau Gibraltarul și mergeau spre Franța sau Italia. Turcii și arabii intrau în Europa prin Grecia și Europa de Est. Datorită Acordului Schengen, barierele din calea acestui flux sunt aproape inexistente și, la fel ca în SUA, imigranții ilegali circula liber…
”Răspândirea terorismului, a conflictelor armate și prăbușirea autorității politice în Orientul Mijlociu sunt acum cauze la fel de importante, dacă nu mai importante ale imigratiei decât disparitățile economice. Europa se teme să nu fie copleșită de numărul mare de oameni și să piarda controlul asupra sistemului de admitere a refugiaților. Îngrijorarea este legitimă, însă există și riscuri mai profunde. Există un risc, ca și în America, al amenințărilor teroriste islamiste care se ascund printre oamenii care caută azil.
Pentru SUA lecția este că reducerea influenței noastre globale nu duce la pace și securitate internațională. Dimpotrivă. Retragerea lui Obama din Orientul Mijlociu sau după interventia din Siria, dezinteresul său față de extinderea grupării Statul Islamic sau capitualrae sa in fata programului nuclear iranian sunt o parte dintr-un tablou mai amplu. Imigrația ilegală din Europa este și problema noastră”, a spus John Bolton.
Strigatul de luptă al lui Bolton și al republicanilor americani are ecou în Europa. Dacă America nu acționeaza, Europa se vede nevoită să o facă. Sub presiunea imigranților, a deciziei Rusiei de a interveni cu arme și militari în Siria, Franta semnalează că pregătește o intervenție în statul levantin.
Premierul Manuel Valls a declarat în fața parlamentului francez că aviația Franței a realizat mai multe zboruri de recunoaștere în Siria și că acestea vor dura mai multe săptămâni. ”Lupta împotriva terorismului va fi lungă”, a spus Valls. El a respins totuși ideea unei intervenții la sol în Siria, o strategie pe care o consideră ”inconsecventă și nerealistă”. Premierul francez arată însă că Franța ar susține crearea unei coaliții a țărilor din regiune pentru ”eliberarea Siriei” de sub dominația grupului Statul Islamic. Cu aceste declarații au început dezbaterile din Adunarea Națională franceză cu privire la ”angajarea fortelor aeriene în zborurile de recunoaștere din Siria”. Manuel Valls a precizat că Franța va ”alege singură” care vor fi obiectivele pe care le va lovi in Siria și că aceste actiuni vor fi in așa fel întreprinse încât să nu întărească poziția regimului al-Assad.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.