Situaţiunea e de pamflet pentru că o tratăm ca şi cum ar fi de manea

În genere, situaţiile politicii noastre curente nu merită alt comentariu decât acela pamfletar. Uite-l pe Ludovic Orban zicând: „Cunosc cel mai bine realităţile din PNL şi din ţară”. Că le ştie pe cele din PNL, hai să concedem. Dar ce înţelege Orban prin realităţi? Cine cu cine e certat? Cine cu cine complotează? Asta, da. Dar merită acestea demnitatea numelui de realităţi? Eu, unul, nu cred că Orban ştie, de pildă, câtă impostură politică zace în liberalii de rând şi în liberalii de vârf. Pentru că nu-şi dă seama câtă impostură zace în el însuşi dacă e capabil să spună că ştie cel mai bine realităţile din ţară. Realităţile ţării nu sunt doar politice, ci şi societale. Iar Orban – ca orice alt politruc – nu are cum să cunoască realităţile noastre societale în lipsa unor cercetări sociologice de acest fel (despre societate). Or, la noi, sociologia, azi, face doar studii asupra opiniilor politice.

Această situaţiune este o dramă naţională neconştientizată ca atare. Am ajuns să luăm în regim de manea o tragedie a culturii noastre generale. Câteva decenii după Maiorescu, am ştiut că afacerea în care ne aflăm e dată de formele statale fără fond societal. Această conştientizare era esenţialul culturii noastre generale când ea judeca situaţiunea politică a ţării. Nu mai găseşti conştienţa aceasta nici măcar în rândul aşa-ziselor elite politice. Care elite? Care elite politice dacă mult şcolitul Dan Barna e convins că apa nu e bună la irigaţii pentru că se evaporă, o papă balaurii de dincolo de nori şi nu se mai întoarce pe sol?

Ce fel de cunoaştere societală să-i pretinzi unuia care nu a învăţat bine nici măcar circuitul apei în natură? Ce fel de cunoaştere societală crede Ludovic Orban că are dacă PNL n-a finanţat decât sociologie politică în ultimii 30 de ani? Şi cât s-a schimbat societatea socială în acest răstimp!!! Dar pe cine să intereseze aceste schimbări când, la noi, guvernez eu şi creşti tu în sondaje, guvernezi tu şi cresc eu? Şi asta e tot ce îi interesează pe politruci. De ce i-ar mai interesa dacă nu cumva trei pătrimi din convorbirile noastre telefonice se derulează între rubedenii, ceea ce arată că am rămas la stadiul de relaţii tribale? Ce să facă ei cu asemenea informaţie când noi am acceptat ca ei să se ocupe de stat (şi să ocupe statul) fără să fie preocupaţi să înţeleagă societatea?

De la bun (rău) începutul modernizării noastre, a apărut o prăpastie între statul nostru modern şi societatea noastră premodernă. Prăpastia aceasta a făcut obiectul îngrijorărilor elitelor politice o vreme. A trecut apoi tăvălugul comunist peste noi şi am ajuns la alte griji. N-am mai ştiut să revenim la grija cea mai gravă atunci când s-a pus din nou problema să înnoim formele statului într-o societate care nu era înnoită, ci învechită. Povestea cu convorbirile telefonice a fost cercetată în anii ’70 ai secolului trecut, când încă mai aveam sociologie cu adevărat societală.

În lipsa unor baze riguroase date de cercetarea constantă a societăţii, politrucii noştri vorbesc în pungă (ca aurolacii) crezând că frazeologia lor ţine de cunoaştere asupra societalului românesc. Ludovic Orban s-a specializat bine în frazeologia goală şi iată de ce a ajuns să fie convins că ştie cel mai bine realităţile din ţară. Dacă ar exista o masă suficientă de cunoscători ai lor, n-am stagna în pendulul „Guvernez eu, creşti tu în sondaje”, „Guvernezi tu, cresc eu” – care e un cerc vicios al celei mai viciate stagnări.

Un politruc devine un politician atunci când în jurul său lucrează un roi de specialişti de diferite specialităţi, iar el, omul politic, ştie ce să le ceară. Nu avem situaţia aceasta în niciun partid şi n-am avut-o decât în perioada interbelică, dar se întâmpla numai în jurul liderilor de partide. Normal ar fi să se întâmple aşa mai ales în jurul parlamentarilor. Aşa s-ar întâmpla dacă parlamentarii noştri ar avea cu adevărat grija societăţii pe care o reprezintă.