Slinosul Iohanis, decorator de reziduuri comuniste și anti-românești

despre transfuziile reciproce, romîno-romîneze, de jeg troacolor

Cu niște ani în urmă, o grămadă de patrioți basarabeni, care stătuseră la cozile de pe la ambasadele și consulatele Romîniei, ca să voteze constipația nemțoidă & ambulantă zisă Iohanis, își rupeau cu spume cămeșa tricoloră de pe chept și stucheau ca mitraliera înspre cei care, imprudenți, făceau greșeala să le spună că dulapul sas din Sibiu nu-i chiar ce cred naivii de serviciu, cu voturile cărora s-au tot ales grămezi de otrepe romîneze.

Acum, după ce bovinul toxic Iohanus l-a decorat cu cea mai înaltă distincție a statului romînez pe Marian Lupu, un slinos ex-comunist și anti-român de la Chișinău, aceeași patrioți frenetici par să se fi trezit brusc la realitate și să priceapă că din rahat nu faci bici, nici din coadă de cîine – sită de mătase. Mvaaai, da’ cuum se poaatee așaa cevaaa …?! Ca și cum pînă acum totul ar fi fost roz-bombon, cu buline bleu, în jalnico-groteștile relații dintre Romînia și Republica Moldova.

Păi, stimați tovarăși chiori, orbi, proști, tîmpiți sau naivi, nu același reziduu numit Iohanus declara public, nu chiar demult, că romînii și basarabenii sînt două popoare diferite?

Tot un președinte romînez l-a decorat, tot cu Steaua României, pe dubiosul Oleg Serebrian, actual vice-premier al guvernului prezidentei-minune Maia Sandu, adică pe unul care participa la realizarea unui grotesc film ,, documentar ,, din vremea președinției turbatului anti-român Vladimir Voronin, film în care Romînia de azi era descrisă de acest primitiv ca fiind ,, ultimul imperiu din Europa ,,.

Tot un prezident romînez a decorat-o, tot cu Steaua României, pe o celebră și cleioasă traseistă politică de la Chișinău, Ana Guțu, după ce această madamă de costumație patriotică fusese decorată de același anti-român primitiv, Vladimir Voronin, beneficiar din plin al serviciilor dorsalo-limbistice ale madamei. Madamă care, ca nembră a PMP-ului turnătorului Petrov, a mai fost numită și de guvernul Orban ca șefă a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.  Că doar cine se poate ocupa mai bine de asta, decît o limbistă decorată de Voronin?

 

Așa că decorarea cu Steaua României a fostului locotenent voroninist Marian Lupu e doar bomboana maronie de pe coliva putredă a unor relații bilaterale bolnave cronic și alienate în cel mai grotesc mod. Mai rămîne doar ca Iohanus să-l decoreze și pe șeful separatiștilor din Tiraspol, Krasnoselski, ca măcar să știm o treabă. Ba cred că și Stalin ar merita o decorație de la Iohanus, post-mortem, pentru merite deosebite în propagarea golfului și tenisului de cîmp. În fine, tenis, menis, benis sau ce-o mai fi, să nu ne cramponăm inutil în detalii.

Fiindcă pe tatăl lui îl cheamă Ilie, proaspăt decoratului Marian Lupu i se zice, după obiceiul  rusesc al patronimului, Marian Ilici. Dacă ar fi să ne luăm după prestația lui idioată și nesimțită, lui Iohanus ar trebui să i se spună Klaus Debilici. Deși ar fi un patronim prea blînd pentru un asemenea morman de mizerie publică. Apropo, her Iohanus, pe cînd o decorație post-mortem pentru dl Adolf Hitler ? Pentru contribuția lui excepțională la realizarea sistemului de autostrăzi germane, evident.

Text preluat integral de pe site-ul 7iasi.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 27
Lucian Postu 163 Articole
Author

23 de Comentarii

  1. Oauuuuuuuu! S-a trezit Postu ? Cum dreak de s-a intimplat minunea ? Ca pina acu pina si saracii sai strabuni au vazut camara plina de —cirnati ,salamuri si alte cele ce i-au fost adresate.Mare minune. Da mai astept ,citindu-l pe author „din coada de ciine nu faci sita de matase” ! Sper sa gresesc . Si daca da, imi voi face „mea culpa ” aici pe forum. Da mai e o vorba Postule : „Cu o floare nu se face primavara „! Pricepi ?

  2. HAHAHAHA
    injurati-l cat mai puteti pe Iohannis
    in curand (dupa MIDTERMS) fereasgtra de oportunitate va dispare !
    😀
    Inca ceva: Nemtii stiu sa se razbune si nu uita ca latinii ! Razbunarea nemteasca e servita la rece
    ce-a latina la cald 😉 !

    Toate cele bune ! 😉 😉 😉

  3. „aceeași patrioți frenetici”? „aceeași”???

    De la cineva (Lucian Postu) plin de fițe de stil, care are aerul că jonglează dezinvolt cu ortografia, parcă nu te-ai aștepta la dezacorduri de autobază.

    Se vede că nu chiar orice moldovean are în raniță pixul lui Luca Pițu.

  4. „Slinosul Iohanis, constipatie nemtoida ambulanta,bovinul toxic, dulap sas, Klaus Debilici”….hi,hi,hi,hi, fooooooarte tare !

  5. „Chirtoacă renunță la „Steaua României”: „Klaus Iohannis, ați călcat în picioare” chitroaca a facut ceva parnaie deci este un fost infractor si in plus un acoperit al serviciilor straine de informatii. Deci 0 incredere in chirtoaca, o carpa asemeni lui Petrov. Cand chirtroaca nu mai e de folos se arunca peste tribord (ca e pe partea dreapta).

  6. Ce imi place la acest Articol este siguranta cu care exprima sentinte gen …comunist primitiv…As intreba daca a vazut cineva vreun anticomunist neprimitiv? Eu am vazut doar anticomunisti ghiolbani, nazisti , xenofobi, rusofobi si prosti fudui, cum zicea Poetul.

  7. E o frenezie de speriat printre Băieții cu Ochii Albastri…
    Vin alegerile în America și viitorul nu sună bine pentru Robinette și slugile lui din Europa și nu numai…
    De văzut My Son Hunter !?

  8. Nu numai ca „românii și basarabenii sînt două popoare diferite” dar nu sint popoare deloc. Romani este un statut social insemnind iobagi , nu o apelatiune etnica,iar basarabeni este o apelatiune administrativ teritoriala cum ai zice dobrogeni. Ceea ce exista ethnic sunt valahii , atit in teritoriul administrat de Corporatia ROMANIA cit si in Republica Moldova , din Muntii Pondului pina la Nistru. Moldovenii sunt tot valahi.
    Valahii din Voievodatul istoric Moldova sau Bogdano Valahia.

  9. Asta e pentru SERBIA…si pentru si pentru toti cei care vor SA SE trezeasca.

  10. cre ca „excellenta sa”, romanu meu neamtu iohannu, io da la ursula.

    iohannu mai rapdi va vede pa voi tatarii de teleorman morti, dacat sai vaza pa nemtii lui andurand foamea si frigu.

  11. Presedintele care nu face nimic dar cand face ce bine era el la piramide sa mai faca acelasi nimic.

  12. protestam impotriva introducerii in Limba romana
    a unei phonatzii ciudate
    pe motiv de „fratzii nostri”
    (Doamne iarta!)

  13. Poate ca articole ca acesta merg acolo in fituica de la Iasi, nicidecum intr-un cotidian central. Jenant.
    In Romania de astazi probabil nici in mahala nu mai intalnesti asemenea limbaj. Oare baietelul asta are vreo legatura cu gazetaria?

  14. @@nicu cohen si amicu’ : nici unul din voi nu are in cap carte, doar ifose tampite si colarez cu orez cersit pe la parastasele prietenilor nostri ce jinduie si azi sa mai ciordeasca elegant si motivat intelectual paharele de pe masă in vazul Lumii, in maneca taxido-ului,sau in cea a vestonului kaki plin de cocoratii, trese si fireturi. Habar nu aveti de etnogeneza poporului din care cu scarba faceti, sau mai degrabă nu faceti, parte. Motii sunt dinarici, grupa cromozomiala I,cam la fel ca peste 30% dintre Romani si, in diverse proporții pana la 80% croatii si ukrainenii, adica toata populatia cuprinsa intre Padurea Neagra si Nipru. Terminati cu tâmpeniile! Mâna pe carte! Studiați problematica extinderii habsburgilor in Walachei-Oltenia si Bucovina, si problematica Drang nach Osten a drăgălașilor si purilor arieni, mancatori de kraut si beutori de bere. Toată propaganda lor rasiala este fix un mare kkt! Nu exista rase pure! Pana si Evreii au aflat asta după analiza statistic cromozomiala Y in populația zis pur evreiasca!! Cat despre intentiile nemților sa ajungă la gurile Dunării , cercetați conditiile umilitoate ale Păcii de la Buftea/București.

  15. @Jardam Durais … SHAPKA lui Trump in dulapul … Dulapului ?
    ROCADA
    dupa MIDTERMS ! (ouale [lui Bascase!] in mai multeee coshuri ? 😉 ]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.