În prezent, România este exportator net de benzină și importator net de motorină, ceea ce face ca prețul motorinei să fie mai sensibil la fluctuațiile internaționale. De asemenea, se așteaptă ca și alte companii concurente, precum Rompetrol, Mol, Socar sau Lukoil, să aplice ajustări de preț similare în cursul zilei de vineri, așa cum au făcut și în ziua precedentă, când au majorat prețul atât la benzină, cât și la motorină, cu 9 bani pe litru.
În urma acestei majorări, prețul motorinei standard a ajuns la 8,57-8,61 lei pe litru în stațiile Petrom din Capitală, față de 8,48-8,52 lei pe litru anterior, iar în stațiile OMV, prețul motorinei a urcat de la 8,57-8,61 lei/l la 8,66-8,70 lei/l, conform datelor Profit.ro.
Scumpirile la pompă „decapitează” șefi la vârful Consiliului Concurenţei și ANPC
„Dacă nu-şi fac treaba în următoarea săptămână, vor trebui demişi” – aceasta este atitudinea fostului ministru al Finanțelor, deputatul PSD Adrian Câciu. Social-democratul crede ca este respondabilitatea șefului Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu şi ANPC-ului să intervină în contextul scumpirilor carburanților.
„Dacă Chiriţoiu şi ANPC-ul nu-şi fac treaba în următoarea săptămână, vor trebui demişi, asta-i părerea mea. (..) Nu este posibil, nu este permis ce se întâmplă, e speculă şi ar trebui să se intervină clar pe această piaţă.”
Câciu a spus că, în opinia sa, prețul combustibilului nu ar trebui să depășească 8 lei pe litru, cu TVA inclus, însă în prezent a ajuns la aproximativ 8,5 lei.
„Preţul nu ar trebui să mai fie mai mare, la pompă, de 8 lei, cu tot cu TVA, şi e deja 8,5.”
Prețul barilului de petrol continuă să se majoreze
Prețurile petrolului au crescut cu peste 3% joi, extinzând creșterea din ultimele zile, după ce războiul tot mai intens dintre SUA și Israel împotriva Iranului a perturbat aprovizionarea și transportul de energie.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Tot transportul este pe Diesel, deci, diferenta de pret este prea mica intre motorina si benzina, daca traim in capitalism (cerere mare -> pret mare). Romania traieste intr-un speculo-socialism de cumetrie.
– bravo Năstase, bravo pesede
– felicitări hoților
auzit ca nascase isi vinde averea ca sa plateasca OMV cheltuielile de mediu, cca 160 meleoane de eoroi.
Si sa traiazca si votantii PSD si sa plateasca!
De la nasul, sa traiascaaa!
pai da bravo ca pa vremea lor era ieftin, cand am facut cvratenie am gasit bonuri de beznina cu 3 .53 lei pe litru
Să tot crezi în democrație, credință, NATO, UE, Occident, dreapta din România etc!
Te inseli, Unul este credibil, de acolo de Sus, de pe cruce si Altul care face poteca de 1 an la militia Ilfov, in antrenament pentru statiunea de odihna si agrement Rahova !
Vali Porcisteanu racing!
Dacǎ Venezuela, nr 1 mondial la rezerve de petrol, a devenit proprietatea lui Rockefeller ați fi vrut sǎ se ieftineascǎ? La anul va ajunge 20 lei litrul.
Minciuni. A zis Domnu Ministru ca nu se scumpeste. Si Domnu Ministru nu minte.
doua luni se tot scumpeste. Si nu erea razboi.
Poate il intrebati pe Nastase, de ce motorina de la statiile Petrom este mai proasta decat cea de la statiile OMV, poate il mai intrebati si de altele…
Am spus-o: doar agregatele ce funcționează cu motorină pot fi numite mașini. De asta se și scumpește motorina! Celelalte sunt trotinete; se adresează copiilor…
razboi se imbogatesc speculantii cel mai usor. La noi, chiar si in timp de pace. Cine spunea tara corupta pana in maduva oaselor, oare mintea?
Nu s-a saturat conducerea tarii de talharii astia de austrieci?
Cica rusii nu mai așteaptă sa între sactiunile pentru gazul lichefiat și îl opresc înainte. Succesuri băieți.
e cererea de diesel mare cand trimiti o gramada in ukropia