Soluție simplă după Caracal

În așteptarea momentului în care autoritățile judiciare să ne comunice că au găsit armele crimei și corpurile celor două victime (pînă atunci toate amănuntele rămîn niște basme urîte), teama oamenilor se amplifică exponențial. Toată lumea se întrece în ipoteze care mai de care mai stranii și cere măsuri radicale, care mai de care mai fioroase. Părinții intensifică supravegherea copiilor, fetele evită aleile umbroase și orele tîrzii. Cei mai în vîrstă își amintesc de psihoza din perioada Rîmaru și din groaza care a învăluit Bucureștii la descoperirea cadavrului din cazul Anca. Și atunci procurorii și milițienii s-au străduit să raporteze prinderea vinovatului. Și așa s-a ajuns la drama bietului Samoilescu și a părinților săi. Nu m-ar mira ca și acum să ajungem într-o stare asemănătoare, iar consecințele în materie de climat psihosocial să rămînă aceleași. Omenii să uite încet-încet și să rămînem în situația în care eram. Ceea ce ar însemna aceleași porți deschise pentru următoarele asemenea cazuri. Peste o săptămînă, peste o lună, peste zece ani. O asemenea resemnare ar semăna cu o captivitate care ne-o impunem singuri. Ne autosugestionăm că nu se poate face nimic și că nu ne rămîne decît să plecăm sau așteptăm cu groază următorul caz cu speranța că va fi cît mai departe de noi. Mi se pare cea mai tîmpă atitudine posibilă!

Nu sunt eu cel care se pricepe să propună soluții. România are destui experți profesioniști și politicieni capabili să inițieze un set de măsuri. Unele pot fi copiate din alte legislații și din alte soluții de organizare folosite cu succes în alte țări. Doar cetățeni responsabili nu putem importa.
Oricît ar părea de absurd, soluția ieșirii din situația de acum poate fi aplicată cu cetățenii români rămași acasă. Nu este nevoie decît de o voință politică. Dar voință, nu caricatură de tip populist. Tensiunea apărută după tragedia de la Caracal a generat o energie și o dorință de schimbare pe care România le-ar putea folosi cu succes.
De unde am putea începe? De la demisia ministrului de Interne! Un figurant instalat într-un post pentru care nu era pregătit a renunțat într-un timp record. Nu știu dacă a fost ajutat să se decidă sau a ajuns singur la concluzia demisiei. Oricum, la cît de aerian s-a dovedit a fi în intervențiile sale de la Caracal, mi se pare surprinzător că omul s-a retras atât de repede. Una dintre trăsăturile tuturor incompetenților de pe lumea asta stă în faptul că se agață cu disperare de postul pe care l-au cucerit, primit cadou sau nimerit. Aceeași tragedie de la Caracal adus la destituirea șefului IGPR, client al tuturor posturilor de șef în Poliție, în fapt ușor de bănuit de învîrteli și greu de creditat cu puțină competență și rectitudine. A picat și șeful poliției Caracal, cel care se lăuda că a acționat exemplar. Au picat și cei de la județul Olt de la Prefectură și de la Poliție. Ce-ar fi ca șirul demisiilor și al demiterilor să continue și la procurori?

În tot acest șir de destituiri se află un sîmbure de soluție. Tragedia de la Caracal impune o reevaluare și o curățenie. Polițiștii cercetați sau cu antecedente trebuie scoși. Și procurorii, la fel. Și funcționarii publici. Și ofițerii din serviciile de informații. Iar toate numirile politice, reevaluate. România s-a îmbătat cu un simulacru de democrație și de stat de drept ducînd practicile de tip fanariot pînă la faza de generalizare. În România, o mare parte a funcționărimii a deprins și exersat toate tehnicile de simulare a profesionalismului și legalității, îndărătul cărora își ascund cele mai stranii abuzuri și nedreptăți. Ce să facem? Conviețuim cu ele sau declanșăm o campanie de repunere a meritocrației în drepturi? În instituții publice, în educație, în sănătate, în serviciile secrete și în guvernare.
Dacă președintele României și primul-ministru ar fi pionierii unei asemenea campanii?Sunt nenumărați incompetenți și impostori în guvern și în structurile sale. Și în serviciile secrete și în parchetele ascunse îndărătul președintelui României. O presiune publică pentru reconsiderarea competenței, a profesionalismului și a onestității, ar fi mai importantă decît una pentru susținerea unei tabere politice sau a celeilate.
Repunerea profesionalismului în drepturi ar costa România mult mai puțin decît cheltuielile pentru proiecte aiuritoare. Și ar genera o eficiență care ar diminua enorm din riscuri, aberații și abuzuri. Și am putea merge mai departe, ajungînd și la ordine, și la eficiență, și la stat de drept!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 17

47 de Comentarii

  1. SOLUTIA DESFINTAREA POLITIEI LOCALE care este in subordinea primarilor multi sprijiniti de mafia locala….si trecerea in SUBORDINEA PREFECTULUI DE JUDET….Politistii sa aiba liceul si trei ani scoala de politie. SCOALA DE POLITIE REORGANIZATA in asa fel sa se predea legislatie…si metote de cercetare si anchetare moderne.

    • Cum asa,ei fac 9 luni de scoala si apoi Dumnezeu cu mila?!Cred ca nu se mai poate face nimic domnule!

  2. Olguta avea dreptate. O sa-i vedem pe toti plecati, mai putin procurorul!!Contra unor asemena jeguri In Romania nu s-a descoperit inca un detergent.Totusi noi speram ca se va descoperi.

  3. Asa dle.,luptati-va din toti rarunchii sa nu plece guvernul Dancila (cum zice unul CTP!). Nu,nu! Nu guvernele Dragnea poarta vina pt. slabirea insitutiilor. Iohannis,ala care seamana cu Dinca ot Caracal,e vinovatul. Nu ne-ati spus ieri pe fotoshopul ala facut de o psdista? Eu va cred,la cata autoritate morala v-ati castigat in anii astia! Sa ramana pana la pulverizarea PSD-ului. Atunci eu o sa va felicit pt. binele facut acestei tari.

  4. Solutia Ideală -i Aurora Boreală!
    Din pacate,daca presedintele si primul ministru ar fi fost din acelasi partid, si tot nu s-ar fi putut!Nepotismul,cuscraria,pile,cunostinte,relatii(celebrul PCR) vor ramane inca mii de ani la ordinea zilei!
    Meritocratia,Democratie,Dreptate,Adevar,Trasparenta etc sunt flamuri care falfaie,nu realitate social-politica!Cum zicea rabinul din BooHush: In afara banului,nimic nu conteaza!

  5. ROMANIA SE VA SCHIMBA ATUNCI CAND TOTI LOCUITORII EI SE VOR SCHIMBA….in zeci de ani tzigania DACA SE VA SCHIMBA atunci veti vedea si rezultatele…pana atunci va doresc SUCCESURI !

  6. Sarabanda de imagini tip “Pisica albă, pisica neagră” pe care televiziunile, cu o lipsă de decență și o inconștiență a violării domiciciliulu și frumoasă vitrină a spiritului gospodar, le revarsă pe ecrane nu spuneți nimic? În tote prezentârile a unor situații similare din țările fanion ale UE zona este înconjurată, ziariștii și echipamentele televiziunilor su oprite la distanță mare, suspectul este dus și adus protejat de cearcefuri oaravan ținute de polițiști. La fel intrările și ieșirile din curte, obiectele ridicate persoanele implicate sunt protejate de filmare prin paravane. Este terifiantă și degrandantă voluptatea cu care televiziunile se înghesuie să arate urătul, mizeria lipsa Primarui gospodar și autoritar. Și tot așa cum iese la lumină amatorismul Poliției actuale. Reconstituire cu coloană de masini de poliție oprite, ciopor de fete drăguțe grâbind prin miriștea prăfuită spre drum, gură cască… Parcă totul se petrece din întâmplare într-o zonă părasită. Numai imaginile victimelor, fete frumoase, fumos îmbracate , “strângând cu ochii snopii de senin al cerului” (L. Blaga), a fetelor din miriște ne arată ce popor frumos sunt românii, ce copii frumoși au, și că totuși există speranță de mai bine.

  7. Domnule Nistorescu, ar trebui să schimbăm complet societatea românească iar asta vine de la educație. Dar ăsta e un proces de lungă durată… acum se văd experimentele în materie de educație care-au fost făcute în ultimii 30 de ani. Dar pentru a mișca lucrurile mai rapid, eu sugerez factorilor de decizie din România să preia, așa cum este, fără modificări, legislația canadiană și să construiască de la zero tot; dar tot. Aduceți o echipă de româno-canadieni care să vă ajute… asta dacă se vrea cu adevarat o schimbare în bine care să fie simțită de cetățean. Aici în Canada există mulți români care-ar vrea și care pot ajuta statul român dar nu se vede o voință politică de schimbare adevărată. Ar trebui un consens național, un moratoriu pentru ca să numai vedem exerciții politicianiste ale actorilor politici… n-o să vină nimeni din afară ca să facă ordine în societatea românească… foarte mulți români au sperat asta după aderarea la UE… Celor din afară puțin le pasă de noi și chiar n-au nici-un interes să schimbe ceva atât timp cât afacerile le merg bine.

  8. Cica romanii trebuie sa creada in continuare in MAI! Care MAI cel plin de civili fara liceu militar si fara de scoala militara si plin de pilosi luati de pe strada si facuti direct chestori ca ONTANU? Care politisti, cei luati de pe strada facuti chestori si iesiti la pensie la 45 de ani cu pensie astronomica de 20.000 ron net/luna? Cel mai scarbos si putred sistem al statului este MAI in care toate fufele cu picioarele in X ajung chestori si comandati la Academia de Politie si cu doctorate la Spritu HARET! O grasana si urata care nu poate sa faca doua flotari la 40 de ani este mascota politiei romane, comandant al cacademiei de politie cu rang de chestor cu 4 stele verzi pe pereti! De a ajuns cpt. Oprea(izmenar) sa dea doctorate la bugetari, ce pretentii sa mai ai la statul roman in 2019. Huuo hahalerelor care ati distrus statul roman care incepe cu politia! Toate scursurile societaii au ajuns sa lucreze in politie unde sunt 100 de sporuri si lucreaza la ora ca lacatusul!

  9. Solutia simpla dupa Caracal. Extraordinar, dar ce simplu e! Dar cum de nu ne-am dat seama!?

  10. jegoasa dancila si jegosul johannis au dublat azi bugetul serviciilor. Scarbelor, HUUUOOOO

  11. Solutia: pregatirea personalului care lucreaza la 112 si asigurarea infrastructurii de interventie. Personalul 112 trebuie sa urmeze cursuri cum sa vorbeasca, sa incurajeze si sa afle de la victima toate detaliile care le poate da. Apoi trebuie echipaje pregatite pentru asemenea cazuri, nu doi politisti aflati in trecere pe-acolo. Pentru asta trebuie bani, bani pe care actualmente guvernul ii pompeaza in SRI cu nemiluita. Sa ia banii de la SRI si de la „anticoruptie” acest show ieftin de prostirea celor saraci cu duhul si bagarea la puscarie a adversarilor politici si sa ii distribuie unde e necesar: criminalitate, rapiri, trafic de persoane. Dar cum sa dai bani la Politie si sa faci programe 112 daca #tagii urla ca politia e nasoala??? Populatia trebuie sa se trezeasca si sa judece ce e mai important: „show anticoruptie” sau propria siguranta?

  12. Cine sa faca reevaluarea si curatenia , cine sa impuna competenta , profesionalismul , onestitatea si meritocratia in drepturi ? PSD ? Sa-si dea singuri cu tesla-n glezna cand deviza este ” Tara te vrea prost ! ” ? Da , cand va fi inlaturata de la putere ” caricatura de tip populist ” cu primariile intesate de rubedenii si incompetenti , se schimba calimera , pana atunci …vorbim vorbe !

  13. Cu asemenea analize rupte de realitate cu o incapatanare demna de o preocupare mai putin generoasa decat vindecarea unei societati imbolnavite ideologic, nu vom reusi niciodata sa iesim din marasm!!!Sa ai toate datele importante ale problemei, pe care separat le-ai tratat corespunzator si sa nu fii capabil ca alaturandu-le sa faci radiografia corespunzatoare
    denota iresponsabilitate!!!
    De ce risca Securitatea sa creeze astfel de situatii limita care pot „degenera” conducand la restructurarea din temelii a societatii capitalist securiste de stat? Autorul a atins acest punct, dar fara a vorbi de Securitate de parca ar face alergie sau ar da in bolunzeala, in punctul intelegerii blazarii cetatenilor, neintelegand ca tocmai asta e tinta, tocmai asta doresc tradatorii Romaniei generice sa obtina!!! L-am acuzat de nenumarate ori pe autor pentru modul cum abordeaza analitic societatea si prezentul, rupandu-le de trecutul bolsevic odios, ca si cum o simpla lovitura de stat kgb-ista
    putea transforma Romania radical, eliminand efectele propagandei criminale si ale spalarii creierelor, in conditiile in care esaloanele inferioare si ofiterii deplin conspirati au venit la butoane! Si cand ma gandesc ca il numeam intr-o vreme „Maestre” amagit de cateva rabufniride orgoliu, uitate rapid! E greu sa te rupi de o mentalitate si niste reflexe, mai ales cand riscurile sunt imense, accidente auto sau de metrou, caderi de la inaltimi, otraviri, radiatii…

  14. Bla bla. Concurs de adevaratelea in Administratie. Bemol:Natiei bolnve ii plac si convin aranjamentele, gen pila si plic. Sa traiasca Ardealu liber !

  15. Este de apreciat editorialul maestrului Nistorescu. Si pentru ca veni vorba de el, intotdeauna am sustinut pe diverse forumuri ca dupa decembrie ’89 si pana in ziua de azi, presa romaneasca a produs doar doi profesionisti ai genului, Nistorescu si SRS , ambii gazetari talentati, analisti de calibru si directori completi de gazete. Cei doi amintesc de marii oameni din presa interbelica. Pacat ca dl Stanescu a renuntat subit la ZIUA, la inceputul anilor 2000 forumul gazetei devenise forumul nr.1 al diasporei de atunci, autentica si valoroasa nu jegul actual format din „feisbucisti” manipulati de securitatea interna si de borfasii din exterior. Revenind la subiect, exista o uriasa cumetrie in militia actuala prezenta pe toate palierele de comanda. Pana si maruntul sef de post comunal este parte a unei mafii a locului. Despre profesionalismul tuturor ce sa vorbim, acesta nu exista nici macar in cazul celor cu stele mari care s-au dotat si cu doctorate menite a le confirma inteligenta si competenta. Ceausescu avea un obicei foarte bun, rotatia cadrelor. Se aplica si maharilor cu epoleti. De ce pe seful din Timisoara nu-l muti la Suceava, apoi la Tulcea? La fel si cu sefii locali ai serviciilor secrete, la fel cu toti generalii din Bucuresti, ei nu put fi trimisi la judete? Sau cei de la frontiera, inclusiv sefii vamilor? Doar asa se va stopa cat de cat proliferarea si consolidarea unei veritabile mafii care-i imbogateste peste inchipuirea noastra pe toti acesti paraziti. Pentru ca pana la urma singura motivatie este banul negru. Sa nu nu ne mai ascundem ipocrit pentru a nu deranja.

  16. @manu:Este o prostie uriasa sa le dai bani in prostie unor incompetenti dovediti. Dancila arunca cu banii de parca i-ar fi produs ea, (rusine Dancila!) aici nu este vorba de bani ci de modul cum sunt apoi utilizati de cei din servicii. Se presupune intemeiat ca ponderea banilor s-a risipit pe manarii politice , cazul Grebla este de studiu pentru studenti. Cat timp nu ai nici un mecanism sigur si eficient de a controla aceste servicii supr,supra dimensionate ca personal si abundenta de bani, este evident ca acordarea de sume tot mai mari este o cretinitate. Nu securistii sunt vinovatii, ci papagalii nepregatiti si iresponsabili care dau banii. De parca ar fi ai lor!

  17. Nistorescu zice că așteaptă ca autoritățile să exprime o opinie autorizată în funcție de ce cosideră opinia publică despre caz, ?

  18. Am citit ceva din raportul ala de la MAI, munca de investigatie depusa DUPA apeluri a fost dpmdv profesionist efectuata.
    Firul a venit de la un procuror DIICOT cu masina, DSO a reusit sa gaseasca una compatibila, unul de la Rutiera Caracal a confirmat ca masina e condusa de proprietar (daca se intampla cum 2 ani, stateai sa cauti 15 proprietari care au schimbat-o fara sa o ia in evidenta), un ofiter de politie a cerut interventia pe flagrant si a fost refuzat explicit de procurorul de caz.
    Chiar si aia care au fost cooptati in echipa de cercetare dupa apelurile victimei, o sa fie bagati in noroi… singurul care o sa scape o sa fie procurorul care a interzis flagrantul. Cand vine vorba de procurori, si daca o sa comita cea mai evidenta infractiune, COSA NOSTRA o sa faca zid, de la sef-sefut, ONG-uri, asociatii prostitutionale ale procurorilor pana la Secretia de Procurori din CSM, adica va rog, nu puteti pune in discutie probitatea morala si profesionala a unui „magistrat”… nu-mi mai aduc aminte care dintre judecatorii/procurorii sistemului zicea ca ei sunt „elita” societatii romanesti

  19. Continuați domnule Nistorescu, presa poate juca un rol foarte mare pentru schimbări in bine in țara. Ma Mir ca nimeni nu se revolta ca in România lângă un oraș, o sosea este mizeria aceea de casa. Din păcate este plină țara de astfel de “gospodarii”, s-a construit și se construiește alandala.

  20. ‘ Tragedia de la Caracal impune o reevaluare și o curățenie ‘, in teorie totul este posibil, practic, totul este sortit esecului, mentalitatea ‘lucrului la norma’, numarul covarsitor al celor slab pregatiti si al celor ajunsi in sistem pe ‘usa din dos’, dar si a celor care ar urma sa intre in sistem (oricare ar fi acesta) care au fost/sunt/vor fi scoliti in acelasi mod, al sistemului miltar (ierarhic) nu va permite schimbarea decat ‘pe ici pe colo, in partile neesentiale’, la care adaugati apostila ‘secret …’ utilizata cu maxima larghete .

  21. MIZERIA ROMANEASCA. 1. Satatul Roman si-a batut joc de cetatenii lui decenii intregi! Luand numai ultimii 30 de ani petrecuti sub asa-zisul post-comunism si a demagogiei politice de reforma si democratie simtim pe propria piele decadere statului si ridicarea la stare nationala a nepotismului analfabet, a militienilor vopsiti, a tuturor politicienilor care s-au perindat la,sau in spatele guvernarii a desconsiderarii neviolor natiunii romane! Imi vine in minte celebra (mizeria!) expresie spusa odata de Basescu ca „el nu are nevoie de drumuri, el foloseste elicopterul!), sau izolarea in anii 90 a unor noi politicieni ca Dl.Ratiu, care „n-a mancat salam cu soia”, etc, refuzul hoatarat a TUTUROR politicienilor de primire ani de zile a Regelui MIhai in Tara, pana azi cand presedintele care s-a plimbat continuu fara succes si fara initiativa, iese cu o declaratie (tot politica!) aratand o parte din MIZERIA ROMANEASACA din care face parte chiar si el (fara sa-si dea seama!) Parvenitismul se vede de departe la acesi Iohannis Klaus Werner ca dintr-un profesoras (si asa cum s-a prezentat: foarte slab!) si „meditator” de case, ajunge Inspector scolar, apoi Primar, apoi candidat PSD, apoi candidat PNL, apoi calca peste Antonescu si intr-o noapte devine presedinte de partid, candidat la Presidentie, Presedinte si … mai vrea…cand el NU STIE SA VORBEASCA …singur! Asta este Romania de azi! NIMENI din „CONDUCEREA DE PARTIDE SI DE STAT” NU A VERIFICAT PE VIU, nici azi, CUM FUNCTIONEAZA 112! SI NICI CINE SUNT mizerabilii incompetenti care-l gestioneaza si-l foloseste!

  22. MIZERIA ROMANEASCA. Satatul Roman si-a batut joc de cetatenii lui decenii intregi! Luand numai ultimii 30 de ani petrecuti sub asa-zisul post-comunism si a demagogiei politice de reforma si democratie simtim pe propria piele decadere statului si ridicarea la stare nationala a nepotismului analfabet, a militienilor vopsiti, a tuturor politicienilor care s-au perindat la,sau in spatele guvernarii a desconsiderarii neviolor natiunii romane! Imi vine in minte celebra (mizeria!) expresie spusa odata de Basescu ca „el nu are nevoie de drumuri, el foloseste elicopterul!), sau izolarea in anii 90 a unor noi politicieni ca Dl.Ratiu, care „n-a mancat salam cu soia”, etc, refuzul hoatarat a TUTUROR politicienilor de primire ani de zile a Regelui MIhai in Tara, pana azi cand presedintele care s-a plimbat continuu fara succes si fara initiativa, iese cu o declaratie (tot politica!) aratand o parte din MIZERIA ROMANEASACA din care face parte chiar si el (fara sa-si dea seama!) Parvenitismul se vede de departe la MIZERIA ROMANEASCA. 2. Si atunci, CE ESTE DE FACUT? RENASTEREA STATULUI ROMAN DE LA ZERO, inlaturand pe cei incompetenti, rudele lor, amantele lor, amicii lor,analfabetii lor, si PROMOVAREA „CADRELOR” tinere cu scoala, cu responsabilitate, cu dragoste de tara si popor! Avem prea multi „GENERALI” cu doctorate, prea multi inalti funcionari si politicieni „batrani in meserie” cu doctorate, altii cu doctorate TOATE copiate si NEVERIFICATE! Sute, mii de „inalti functionari” si politieni cu stele pe umeri, fara a fi facut armata, cu studii „securistice” si diplome sforaitoare, etc, DE TOTI ACESTIA STATUL ROMAN TREBUIE SA RENUNTE „imediat”! Parlamentul sa-si ia in maini rolul lui suveran si sa indrume prin legi democratice intreaga tara, intreaga activitate!

  23. Afirmi lucruri corecte dar nu ai vorbit deloc de securistii si fidelii lor care de 30 de ani sunt la butoanele puterii reale. Deci ceva nu este in regula in comentariile tale. Comunismul, postcomunismul sunt sperietori fluturate mereu de propaganda securista, cat despre politicieni nici nu merita sa vorbim. Sunt papagalii la vedere care pot deveni oricand vinovatii de serviciu.

  24. Pt Pop Franco: Sunt de acord cu tine: „Ardealului liber de prosti si inconstienti ca tine”! De ce si-au varsat, ma, sangele 10000 de soldati romani, la Oarba de Mures? Sa fie stapani in Ardeal tot imperialii austro-ungari? Vai de capul tau, vandutule!

  25. „george2”, din pacate trebuie sa reduc la jumatate numarul jurnalistilor de calibru enumerati de tine si inca nu ar fi suficient pentru a surprinde corect cumplita realitate din media romaneasca!
    Dar nici nu putea fi altfel avand in vedere ca fara o intensa propaganda Securitatea nu ar fi putut sa domine atat de ferm
    un popor si o tara! De ce ti-e jena sa-i dai numele celui de-al doilea jurnalist rezumandu-te la initiale care, astazi
    pot produce fiori datorita asemanarii cu temutele Directii ale Securitatii: SRS, STS, SRI, SIE, SPP etc?
    SRS a jucat un rol decisiv din anii 1990 in imbrobodirea romanilor si nu a incetat sa o faca pana azi, jucand pe cartea „FRONDEI” la puterea oficiala pentru teatrul democratiei!!!
    SRS executa comenzi, iar fronda sa e una moderata, chiar daca uneori primeste accente dure pentru impresia artistica!
    Pe cand celalalt jurnalist nu e duplicitar si nu face niciun alt joc decat al propriei prudentze, uneori exagerata si al
    propriilor reflexe indelung exersate si de aceea aproape imposibil de reprimat…
    SRS e mai aproape de un monstru…sacru al Securitatii devenit miliardar din manipularea grobiana a romanilor timp de 30 de ani si nu inceteaza sa o faca si astazi, cu un avant stahanovist, l-am numit pe Ion Cristoiul…

  26. În capodopera sa, Citadela, A. de Saint-Exupery spune repetat și răspicat că nu frăsuiala diagnosticării bolii te vindecă, ci găsirea unui stindard, a unei mari idei care să coaguleze haosul brownian, s-l ordoneze și OMUL, de tipul comisarului Berbeceanu, de ex., care să suflece mânecile și să intre în vâltoare sau în vâlvoare! Altfel, vom merge din criză în criză, smiorcăindu-ne ineficient și o vom lua de la capăt, iar și iar! Criza există la cel mai înalt nivel al ei, populația este pregătită s-o „ia pieptiș”, mai lipsește Omul și ideea căreia să-i dea impuls! Apropo! Nu cumva „casa groazei” a șters din memorie aproape definitiv „cazul Sorina”, cam din aceeași categorie, doar că deținătoarea „grupei de aur” nu mai are ghinionul de-a fi trimisă la cerșit, ci de a dona câteva fiole de sute de mii de dolari pe an! Caz aflat între vânzarea de sclavi și sclavia de carne vie modernă! Peste puțin, va urma alt „caz” și mai deocheat și se face tabula rasa și-n „povestea” Caracal! De aceea, excluzând o revoltă sângeroasă, Ro are nevoie de-o operație chirurgicală cruntă, în care „Omul” să înceapă curățenia de sus în jos, căci sprijin popular are 100%! Omul, pe care-l caut eu, și cred, întreaga Românie, NU SE AFLĂ NICI ÎN PELTICA CLASĂ REPETENTĂ și pipernicită POLITICĂ, NICI ÎN ACTUALELE INSTITUȚII ALE STATULUI-DEGEABA AFLAT ÎN SUBORDINEA STATULUI PARALEL ȘI SUBTERAN MAFIOT!

  27. Solutie simpla?! De parca nu stiti! E pe sistem farfuridian: sa se revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimic!- tipa deplorabilele gasti de mafioti. Si nici clauzele coloniale nu permit… Asadar, ori e prea greu, ori e imposibil.

    Si eu il apreciez pe Nistorescu, daca tot scrie cineva aici cu ganduri bune despre asta. Are verb, virgula, echilibru si cel mai mult imi place cand e virulent, uneori 🙂

  28. Nu se mai poate face nimic. Statul e acaparat de o retea formata din politicieni, servicii, neveste, beizadele, amante. Cine poate sa plece, cine nu poate trebuie sa isi asuma riscul mortal de a trai aici.

  29. Ina 18 : ” Comunismul , canalul , romanii condamnati sa moara , tarani ori ofiteri , preoti sau oameni de stat , femei ori batrani , fara indurare , tavalugul a strivit tot ce i se impotrivea . A RAMAS UN POPOR SARAC IN REPERE MORALE . Mai apoi , cand timpurile noi au facut posibil , ROMANII AU PLECAT CU MILIOANELE . A RAMAS UN POPOR SI MAI SARAC . GENETIC .” Da , tara s-a trezit din somnul ratiunii care a zamislit monstri , cere despartirea definitiva de comunism si atrocitatile lui , de fosilele care se agata cu disperare de o barca ce se scufunda lent si sigur si de negura a peste 7 decenii de bataie de joc asupra unui popor obidit ce are toate motivele sa plateasca cu varf si indesat !

  30. presedintele Iohannis dupa tragedia de la Colectiv: * a fost nevoie sa moara oameni ca Guvernul sa demisioneze!*..

    cuvantul cheie * a fost nevoie!*

    Deci in Capitalul din 30 iulie gasim un titlu: *Rareș Bogdan, amenințări fără precedent! Vine 10 august, ticăloșilor!*

    oare a fost nevoie sa fie ucisa Alexandra? Ce stie Rares Bogdan?

    intreb si eu, ca proasta…

    o sa vedem pe 10 august…

    de ce presedintele si guvernul Ciolos nu au facut lumina in cazul *Colectiv*?

    astept un raspuns de la hahalerele de serviciu care in loc sa-si puna probleme de constiinta, fac agitatii politie pe-acilea..

    ba hahalerelor, pe 30 octombrie 2019 se implinesc 4 ani de cand la Colectiv au murit 67 de oameni si voi nu ziceti nimic, nimic despre inactivitatea celor care ar fi trebuit sa faca lumina?

  31. Revin: Ce înseamnă „Soluția simplă”, dacă nu „soluția zero”, adică reformarea din temelii a statului putred de bolnav! NU cum s-a procedat cu trecerea instituțiilor ceaușiste DIRECT, cu toptanul, în cele „democratice” sau – mai nou! – fuziunea… PNL cu PDL, unde înțelept era să se desființeze cele 2 formațiuni, cu reînscrierea, atent selectivă, a foștilor membri, pe bază de competență, moralitate, patriotism într-un nou partid, cu conservarea a ceea ce era mai valoros din… ambele!!! Acest lucru nu-l poate face DECÂT un OM providențial, oricât de huliți, de blamași ar fi aceștia, fapt este că Ro n-a înflorit DECÂT sub asemenea oameni: Cuza, Antonescu, Carol I etc! Acest Om, pe care-l caut cu lumânarea ziua-n amiaza mare, ar putea să-și aleagă echipa care să reformeze instituțiile una câte una, cu oameni aleși pe bază de competențe și moralitate, Patriotism și devotament față de Țară și Neam! Soluția simplă: Desființezi instituția bolnavă și reclădești una nouă din cele mai bune elemente la dispoziție! Oameni și norme, regulamente!

  32. cazul apare din ce in ce mai mult ca tinand de crima organizata!

    institutiile de forta ale statului au fost directionate inspre lupta impotriva coruptiei, adica a unora ce apartineau guvernarii, au intrat in jocul politic si si-au abandonat misiunea lor esentiala: apararea societatii!

    in loc sa se puna in slujba cetateanului s-au pus in slujba celui care ocupa pozitia cea mai puternica din stat! mostenirea *Pristanda* apasa inca puternic pe noi, ca sa nu mai vorbim de aceea a ipistatului din *D ale Carnavalului*!

    cand s-a pus incalcarii prin protocoale a drepturilor cetateanului *ei* au sarit in sus!

    cand s-a pus problema raspunderii magistratilor, adica a instrumentelor puterii, iarasi *ei* au sarit in sus!

    acum se vede care este realitatea!

  33. Solutia simpla incepe cu demisia lui RAED ARAFAT! Atat timp cat pastram in functie acest incompetent care nu este roman, romanii isi vor pierde vietile complet aiurea.

  34. Acesta e ”statul de drept” inventat de ”javra ordinara” si sleahta de derbedei care au condus Romania timp de 10 ani,si de care ne vom debarasa extrem de greu !!

  35. Discurs presedinte – varianta 1

    Am primit un document pe care il reproduc mai jos: s-ar putea sa fie de interes public. Cetateanul care mi l-a transmis mi-a comunicat ca, dupa furtuna de duminica, 28 iulie 2019, a zarit o pagina adusa de vint pe gardul Facultatii de Medicina, in proximitatea Palatului Cotroceni. Citind documentul, a considerat ca ar putea fi util publicului, drept care mi l-a pus la dispozitie. Textul prezinta o citeva lacune, indicate ca atare in transcrierea oferita. In partea dreapta sus, pagina reprodusa mai jos are scris de mina, cu un creion de culoare verde, ”Nu, populatia nu este pregatita”.

    ”Discurs presedinte – varianta 1

    Stimati cetateni, dragi romani,

    Am aflat cu totii despre cele intimplate saptamina trecuta in orasul Caracal. S-a savirsit o crima oribila. Un cetatea roman, care a dorit sa fie protejat de catre institutiile statului roman, in conformitate cu atributiile acestora, si care le-a semnalat situatia critica in care se afla, a cerut ajutor, si nu a primit nici un ajutor. Atit institutii subordonate executivului, cit si institutii judiciare nu au acordat ajutorul solicitat.

    Inainte de toate, ca presedinte al Romaniei, reprezentant al statului roman, cer public scuze familiilor afectate, dar si intregii populatii, pentru esecul statului roman. Statul roman, care s-a obligat sa respecte drepturile cetatenilor, a gresit. Iar greseala a fost fatala. Nu exista vreo explicatie ce ar putea fi ingaimata, care sa acopere esecul.

    Presedintele este si cel care vegheaza la buna functionare a autoritatilor publice. Neincrederea populatiei in institutiile statului este mare in acest moment, este legitima revolta resimtita de multi. Sentimentul de neajutorare, paralizant, patrunde adinc in societate. Solutii radicale se pot imagina (desfiintarea politiei, a parchetului), insa acestea nu sint realiste. Statul roman trebuie sa functioneze, iar institutiile sale fundamentale nu pot disparea.

  36. -continuare-

    Totusi, ceva trebuie facut. Voi propune miine doamnei prim-ministru Viorica Dancila, care are atributii in domeniu si este presedinte al partidului de guvernamint, ca Inspectoratul de Politie Olt sa fie legal desfiintat. Greselile savirsite acolo sunt impardonabile, iar masurile care sint luate de obicei in cazuri de criza (demiteri, suspendari) nu sint suficiente. Pentru recistigarea increderii, este nevoie de o decizie hotarita, care sa semnaleze vointa de a schimba ceva. Sint sigur ca si Parlamentul Romaniei va fi partener in luarea masurilor legislative necesare.

    Ordinea si linistea publica vor fi asigurate, initial, de unitati de politie din judetele invecinate. Apoi, vom reinfiinta o autoritate judeteana de politie, procedind la angajari pe baza de concurs, cu proceduri si metodologii stabilite de o comisie de experti, inclusiv din state partenere ale Uniunii Europene. Pentru a fi a fi siguri ca pregatirea ofiterilor de politie se face in mod corespunzator, o regindire a rolului Academiei de Politie, institutie esentiala in arhitectura MAI, este necesara: nu putem intemeia pe furt si plagiat pregatirea viitorilor ofiteri de politie.

    Rog CSM sa propuna masuri similare in cazul institutiilor judiciare din judetul Olt. Lipsa de actiune a reprezentatilor puterii judecatoresti nu poate fi ascunsa de rapoarte, discursuri, sau de lipsa acestora. Cred, de altfel, ca Parlamentul Romaniei poate dispune masuri similare in cazul institutiilor judiciare din judetul Olt: m-as bucura ca CSM sa ofere singur solutiile.

    Cind viata este in pericol, un medic recurge la cauterizari, chiar la amputari. Aceasta pentru a salva o viata. Cred ca, pentru o viata, orice sacrificiu este acceptabil.

  37. -continuare-

    Odata insanatosit, trupul adesea isi schimba stilul de viata, dieta. Aceasta pentru a nu cadea iarasi in boala. Constitutia noastra a asigurat, in ultimii 30 de ani, un stil de viata publica. Insa aceasta Constitutie isi arata, din ce in ce mai des, limitele: apar neconcordante, inechitati, disfunctionalitati ingaduite, si chiar ocrotite, de Constitutie. Chiar si apelul, din ce in ce mai apasat, la solutiile Curtii Constitutionale, arata epuizarea solutiilor care pot fi oferite de aceasta Constitutie.

    Ca mediator intre stat si societate, propun initierea procedurii pentru adoptarea unui nou ”contract” intre stat si societate, unei noi Constitutii. Inainte de toate, principiile ar trebui cuprinse aici: privilegiile (inclusiv cele financiare, acordate de statul roman) ar trebui sa dispara. Sa nu uitam ca salariile si pensiile ”speciale” vor fi contribuit la aparitia situatiei in care sintem astazi, care creeaza senzatia ca unii dintre noi sunt ”mai egali” decit altii. …. Apoi, prin Constitutie, se poate interzice persoanelor care au suferit condamnari penale sa ocupe functii publice. …. exclusiv principiul contributivitatii la stabilirea drepturilor legale la data pensionarii…… Discutia despre noua constitutie ar trebui sa implice experti, autoritati publice, cetateni.

    Exista si consecinte in plan personal ale celor intimplate. Am anuntat ca voi candida in alegerile din aceasta toamna. In lumina ultimelor evenimente, cred că …………… Fac un apel public si la dna prim-ministru, care si-a anuntat si domnia sa candidatura la alegerile din aceasta toamna, sa mediteze la situatia creata si sa se decida …….. .

    Trebuie ca institutiile statului sa se schimbe. Si trebuie ca fiecare dintre noi sa faca un efort: dupa cum vedeti, si eu invat din cele intimplate. Trebuie sa invatam cu totii: responsabilitatea, solidaritatea, increderea, speranta.

    Va multumesc.”

  38. @am: un comunicator profesionist care a scris cel mai bun discurs prezidential in 30 de ani. Pacat ca nu are loc de neamuri si nepotisme neprofesioniste care colcaie in institutiile publice

  39. Solutia nu este simpla, deoarece in spatele acestor potentiali oameni demisi nu exista o armata de oameni competenti, gata sa ocupe locurile ramase goale. Mi-e teama ca ne vom alege cu aceeasi palarie.

  40. Solutia e aceeasi propusa de cativa dintre noi, printre care NU SE NUMARA PROSTACII DE „DREAPTA”, aia cu „ciuma rosie”,
    DEMILITARIZAREA SOCIETATII ROMANESTI INCEPAND CU DIRECTIILA SECURITATII…
    Urmand modificarea din temelii a Constitutiei neocomuniste prin reducerea drastica a prerogativelor presedintilor care au fost FARA EXCEPTIE BOLSEVICI si care prin puterile adaugate artificial ca sefi ai monstruoasei facaturi staliniste, CSaT,
    RASTOARNA RAPORTUL PUTERILOR IN STAT, concentrandu-le in mainile unei singure canalii bolsevice!!!
    Nu inainte de a SCOATE PROCURORII DIN RANDUL MAGISTRATILOR! Urmand curatirea Justitiei si a celorlalte entitati de tot ce inseamna ACOPERITI AI SECURITATII!!!! Ce trebuie sa se mai intample pentru ca toti DOBITOCII sa inteleaga faptul ca in 1989 nu s-a schimbat nimic structural si sa nu se vina cu noua Constitutie „democrata”, pentru ca si sub comunisti erau pe hartie tot felul de libertati si drepturi LA FEL DE CALCATE IN PICIOARE ca si astazi, drepturile omului…nou erau la fel de „inviolabile”, detinutii politici erau incadrati drept detinuti de drept comun in acelasi spirit ca si astazi…

  41. Schimbari majore, de structuri institutionale si de personal, intr-o ingemanare perfect planificata si aplicata, asa cum au fost create si dotate cu material…subuman, adica alienat ideologic…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.