Sorana Cîrstea e în semifinale la Roma. Și-a egalat cea mai bună clasare WTA din carieră

Sorana Cîrstea a mai făcut o „victimă” celebră și s-a calificat în semifinalele turneului WTA 1000 de la Roma, după o victorie entuziasmantă în fața letonei Jelena Ostapenko.

Sorana Cîrstea e în semifinale la Roma. Și-a egalat cea mai bună clasare WTA din carieră

Sorana Cîrstea s-a calificat fără probleme în a doua săptămână de concurs la Roland Garros FOTO: X/@TheTennisLetter

Sorana Cîrstea a mai făcut o „victimă” celebră și s-a calificat în semifinalele turneului WTA 1000 de la Roma, după o victorie entuziasmantă în fața letonei Jelena Ostapenko.

Sorana Cîrstea a învins-o în minim de seturi (7-1, 7-6) pe letona Jelena Ostapenko și s-a calificat în semifinalele turneului WTA 1000 de la Roma.

Sorana Cîrstea (36 de ani, 27 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului WTA 1000 de la Roma, după ce a învins-o cu 6-1, 7-6 pe letona Jelena Ostapenko, potrivit GSP.ro.

În semifinale, jucătoarea din România o va întâlni pe câștigătoarea partidei dintre americanca Coco Gauff și rusoaica Mirra Andreeva.

Această performanță i-a adus Soranei Cîrstea 175 de puncte în plus, pe lângă cele acumulate până acum. În clasamentul LIVE, Sorana este acum pe locul 21, egalându-și cea mai bună clasare din carieră, pe care a mai atins-o în august 2013.

Sorana Cîrstea s-a impus într-un prim set fără istoric, după doar 26 de minute, cu 6-1.

Setul al doilea a fost mult mai disputat. În al 6-lea game al setului, letona a reușit să spargă pentru prima dată serviciul Soranei și a făcut ca scorul să devină 4-2. Jucătoarea din România a făcut imediat re-break-ul. Ostapenko a făcut, din nou break, și scorul a devenit 5-3.

La 5-4 pentru letonă, Sorana a salvat o minge de set. În cele din urmă, românca a trimis meciul în tie-break, unde s-a impus cu un neverosimil 7-0.

Tatjana Maria, Aryna Sabalenka, Linda Noskova și Jelena Ostapenko sunt jucătoarele pe care Sorana Cîrstea le-a eliminat în drumul către semifinale.

Sorana Cîrstea: Să fiu în semifinale la Roma e absolut uimitor

La interviul de după meci, Sorana Cîrstea a declarat: „(…) spun mereu că nu există dată de expirare pentru ambiții și visuri. Cred că toată lumea poate vedea că iubesc din suflet acest sport, că am atât de multă pasiune pentru el”.

Apoi a continuat:

„Pentru mine, să joc aici și să fiu în semifinale la Roma este absolut uimitor. Sunt atât de recunoscătoare acestui sport, mă bucur cu adevărat de această săptămână la Roma până acum.

Cred că Jelena este o adversară foarte puternică, foarte dificilă, nu te lasă să-ți intri în ritm și știam că pentru a câștiga trebuie să fiu agresivă, dar la acest nivel trebuie să ai totul, să poți juca agresiv, să te aperi, să alergi, să servești, să returnezi, nu funcționează fără pachetul complet. Sunt foarte, foarte fericită să fiu în semifinale și sper să pot continua”, a adăugat Sorana.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.