„Nu permit unor neisprăviți să ne înjure. Vom face acest lucru de fiecare dată când noi sau companiile noastre sunt defăimate”, a explicat Ioan Micula, pentru Bihoreanul. Acțiunea în instanță a fost înregistrată pe 1 aprilie la Tribunalul Oradea.
Declarația care l-a supărat pe Micula a fost făcută de Grindeanu în interviul pentru G4Media. Atunci, pentru a pasa responsabilitatea deficitului bugetar de la Marcel Ciolacu, Grindeanu a arătat cu degetul către niște despăgubiri către frații Micula, care ar fi fost decise în biroul liberalului Ludovic Orban.
„Vă spun, vreo 2 miliarde care stau fiindcă un fost prim-ministru liberal (cu trimitere la Ludovic Orban – n.r.), pe colțul mesei de prim-ministru, în biroul său, pe un șervețel, a considerat necesar că trebuie să cheme funcționari din Ministerul Finanțelor, cu oamenii de afaceri de față, să-i oblige într-un fel să plătească 400 și ceva de milioane de euro către acei oameni de afaceri. Oameni de afaceri din Bihor”, a susținut Grindeanu în interviu.
Micula vrea să-l pună pe Grindeanu la plată
Ioan Micula a respins scenariul prezentat de social-democrat.
„Firmele noastre au plătit 4 milioane de salarii de când suntem în România. Respectăm legislația acestei țări, care trebuie să respecte, la rândul ei, hotărârile judecătorești. Plata din 2019 a fost făcută de Guvern pentru a stinge titlurile executorii emise în baza deciziei Curții de Arbitraj de la Washington, după un litigiu care a durat mai bine de un deceniu”, a declarat Ioan Micula joi.
Omul de afaceri vrea să-l facă pe Grindeanu să plătească la propriu pentru declarațiile făcute.
„Efectiv, a scornit prostii, a spus minciuni, bazaconii, și ne-a defăimat pe mine și pe angajații noștri. Eu mă mir că domnul Orban nu l-a dat în judecată. Nu permit unor neisprăviți să ne înjure. Vom face acest lucru (deschide procese – n.r.) de fiecare dată când noi sau companiile noastre sunt defăimate”, a declarat Micula.
Acesta îi va solicita lui Grindeanu despăgubiri de câteva sute de mii de euro. Magnatul e sigur că șeful PSD are de unde să le plătească.
„Dacă e aşa mare lider politic, dacă are bani să zboare cu avioane private, are de unde să plătească”, a spus omul de afaceri. Acesta a făcut referire la anchetele jurnalistice despre zborurile private plătite de Nordis.
Percheziții la frații Micula
În noiembrie, frații Micula au fost vizați de percheziții. Șase dintre cele 78 de perecheziții derulate luni în cadrul Operațiunii „Jupiter 4” au avut loc în județul Bihor, fiind vizați, potrivit surselor judiciare, frații Micula și firme apropiate lor. Anchetatorii suspectează că aceștia ar fi transferat ilicit active semnificative, în valoare de 163 milioane de lei, către societăți aflate în sfera de control, pentru a împiedica statul român să recupereze ajutorul de stat acordat ilegal, stabilit prin decizii ale instanțelor europene.
un neavenit cum este grindeanu merita sa vada si el cum va fi sa plateasca ceva daca va fi dat in judecata si gasit vinovat. ma bucura asemenea veste.
Fratii Micula au jecmanit statul cum au dorit ,ajutati de tot felul de politicieni care au beneficiat de „sponsorizari” la greu !
Despre datoriile fata de stat ale fratilor Micula ,alea ce au fost sterse nu spuneti nimic ? O fi Grindeanu mincinos ,da nu mai mare ca Micula !Cenzurati si asta ….
Că Grindeanu trebuie să dea socoteală pentru multe nenorociri , e indubitabil ! Dar , să fie reclamat de un Micula , e culmea tupeului , a obrăzniciei . Atitudine de EDITAT . Cu dublă cetățenie și pădurar profesionist . A vîndut Romănia . O parte din ea . Micula ! Nu eu .
Doar comentariile ce va convin le lasati ?Doar HOTII Micula fac parte din PNL ,nu ?
Mafiotii astia au prosperat la Bihor ajutati de alt mafiot care este acum premier,Grindeanu are dreptate !
La cate are acum DNA numai de la Anton-ica si baietii in sarcina lui Grindy Apucatorul,plangerea lui Micula e cireasa de pe tort
pt ca n-au inflorit ciresii, apoi se vor culege pt tortul tau
Foarte corect acest demers.Martafoiul Grindeanu,trebuie sa fie ars la buzunar.Pentru acele inepții mincinoase.Sustin!
informeaza-te intai de speta prin care UE a considerat ajutor de stat si a cerut restituirea sumei pe care Orban s-a grabit sa i-o dea inainte de finalizarea procesului…iar daca trebuie recurata suma de ce nu o dai tu daca esti asa de corecta?