Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat pe rețelele de socializare la declarațiile de presă făcute de premierul desemnat, Siegfried Mureșan, și liderii partidelor din polul de dreapta, care îl susțin pe europarlamentar. Șeful social-democraților a criticat faptul că eurodeputatul, deși a fost propus lui Nicușor Dan acum aproape trei luni, nu are pregătit un program de guvernare.
„N-au program, au o rotativă.
După ce au ținut țara blocată patru luni și jumătate pentru a rămâne pe funcții, mă așteptam ca premierul desemnat și liderii dreptei să aibă deja pregătit un lucru elementar: un plan pentru România”, a scris liderul PSD pe Facebook.
Sorin Grindeanu a vorbit și despre declarația lui Siegfried Mureșan conform căreia vrea să continue politicile executivului condus de Ilie Bolojan, demis acum mai bine de patru luni prin moțiune de cenzură.
„Un plan care să ne spună cum intenționează să redreseze economia, ce politică fiscală propune, ce măsuri are pentru protejarea puterii de cumpărare, pentru susținerea investițiilor și păstrarea locurilor de muncă.
Și, mai ales, dacă intenționează să continue politica de austeritate a Guvernului Bolojan sau să schimbe direcția, așa cum au cerut românii.
În schimb, înainte să vedem programul lui Siegfried Mureșan, remarcăm deja vechiul reflex al PNL și USR: împărțirea funcțiilor și a puterii.”
Sorin Grindeanu: Poate după un timp de gândire vine cu mai mult decât programul de vară Jos PSD
Sorin Grindeanu susține că Siegfried Mureșan ar trebui să renunțe la retorica anti-PSD și să se concentreze pe construirea unui program de guvernare pe care să-l propună partidelor pentru negocieri.
„Am înțeles că domnul Mureșan are obiceiul de a-și lua timp de gândire. Foarte bine. Poate după aceea vine cu ceva mai mult decât programul de vară Jos PSD.
Între timp, leul a pierdut teren în fața euro de la desemnarea domnului Mureșan.”
Șeful PSD a concluzionat postarea cu poziția social-democraților referitor la negocierile pentru guvernare. „PSD este ferm: întâi programul pentru România, întâi măsurile pentru români.”
Se prea poate sa aiba program pt Germania, nu pt Romania.
Programul PSD cu Ciolacu prim ministru a fost cel mai tare 😂😂
noi gandim ! oi nu muncim ! jos comunismul !