Sorin Roşca Stănescu: O guvernare paralelă. Și o opoziție tot paralelă

Savanții din lumea întreagă afirmă, cu argumentele necesare, că această criză mondială, cauzată de pandemie, va dura ani de zile. Ceea e impune atât statelor, cât și societăților și persoanelor, să facă eforturile necesare pentru a se adapta acestei situațiii grave pe termen lung. Să vedem, din această perspectivă, cum răspunde Guvernul român acestei provocări și cum răspund partidele politice. În acest fel vom înțelege dacă există sau nu un risc serios ca România să devină un stat eșuat.
Guvernul PNL nu are niciun plan pe termen lung. Tot ceea ce face este să se împrumute la greu, golind trezoreriile băncilor din România și împiedicându-le astfel desigur, printr-o cointeresare la greu, să mai crediteze societățile comerciale și persoanele fizice. Este clar că o bancă preferă să împrumute statul pe termen scurt, mediu și lung cu o dobândă bună și sigură, și cu certitudinea că într-o bună zi își va recupera banii, decât să se supună riscului de a finanța afaceri din ce în ce mai nesigure ori persoane fizice care nu se știe deloc dacă vor mai avea capacitatea să-și returneze vreodată creditele.

Iar cu banii astfel strânși într-un ritm amețitor, Guvernul, în loc să investească în mari lucrări de infrastructură, care vor aduce profituri indirecte sau în domenii care în viitor vor aduce profituri directe și substanțiale, nu face altceva decât să cârpească gaura din ce în ce mai mare dintre venituri și cheltuieli.

Executivul Orban nu a produs nimic de natură să schițeze un program pe termen mediu și lung adaptat unei pandemii care va dura ani de zile. În ciuda pseudovaccinurilor cu care vom fi injectați. Avem în schimb livrat de Guvern și de PNL un fel de program de supraviețuire a economiei românești, care face însă abstracție atât de pandemie, cât și de criza economică. Este, în cel mai bun caz, un plan de pace. Numai că noi avem nevoie de un plan de război. Și, din păcate, singurul semnal în acest sens îl avem de la instituțiile de forță. Care, cu acceptul tacit și uneori chiar expres al Guvernuluui, dar și al opoziției, devin din ce în ce mai puternice și se substituie instituțiilor civile legitime și constituționale ale statului. În paranteză fie spus, dar nu mă pot abține să nu fac această mențiune, iată, Serviciul de Protecție și Pază a decis să investească zeci de milioane de lei pentru a achiziționa drone menite să urmărească coronavirusul din spațiul aerian.

Principalul partid de opoziție, PSD a dezbătut, a aprobat și a publicat recent un program politic care, teoretic, se poate transforma într-un program de guvernare, în eventualitatea puțin probabilă în care acest partid ar putea forma o majoritate parlamentară. Acest program, bun sau rău, este și el un program de pace. Acesta este viciul fundamental. Nici PSD nu vrea să vadă mai departe de vârful nasului lui Marcel Ciolacu. Nici PSD nu gândește și nu proiectează societatea pe termen mediu și lung. Nici PSD nu înțelege că atât criza sanitară, cât și criza economică ce o însoțește vor persista ani de zile și vor lovi cu prioritate statele vulnerabile. La fel ca și PNL, nici PSD nu înțelege că în perspectivă, pe termen mediu și lung, un pericol major care ne vulnerabilizează la maximum este deznaționalizarea. Atât PNL cât și PSD sunt conștiente de faptul că România s-a predat cu arme și bagaje centrelor europene de putere din punct de vedere economomic și Statelor Unite sub aspect geopolitic, cu promisiunea din ce în ce mai văzduhistă că astfel ne vom putea apăra suveranitatea. Cum să-ți aperi suveranitatea, atâta timp cât experții militari din lumea întreagă estimează că, în fața unui atac rusesc de pildă, România nu poate rezista 24 de ore, astfel încât nu va îndeplini prevederile din Tratatul NATO și, în aceste condiții, partenerii nu vor fi obligați să intervină. Și care este scutul nostru de apărare pe termen mediu și lung, în condițiile în care, rând pe rând, în plan economic și în planul resurselor de care teoretic dispunem, am cedat întreg terenul de joc multinaționalelor, în special cele UE?

Fără o politică națională, nu poate fi conceput sub nicio formă un program pe termen mediu și lung prin care să ne adaptăm crizei sanitare și crizei economice, care va dura încă ani de zile.

Nici celelalte partide din frontul PSD sau din frontul anti-PSD nu au elaborat nici măcar schițe de programe politice adaptate unei crize prelungite. Toate partidele, în frunte cu USR, care în continuare umblă după cai verzi pe pereți, invocând fantoma statului de drept, se află în aceeași situație.

Închizând jumătate din școlile României și preconizând închiderea și a celeilalte jumătăți, Guvernul s-a declarat implicit învins la acest capitol și a recunoscut, fără să o facă formal, că nu a organizat corespunzător anul școlar, astfel încât unitățile de învățământ au devenit focare de pandemie, iar copiii au transmis virusul mai departe în familiile lor, în prezent situația fiind scăpată de sub orice control. Nu același lucru se întâmplă însă în raport cu alegerile locale. Guvernul nu recunoaște nici în ruptul capului faptul că și alegerile locale au generat creșterea dramatică a numărului de infectați și de morți pe care-i consemnăm acum zi de zi. Și nu recunoaște Guvernul că este responsabil de această situație, pentru că ține morțiș ca, sfidând orice pericol, să organizeze, cu acordul tacit al PSD, și alegeri parlamentare la începutul lunii decembrie. După care, Dumnezeu cu mila!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

7 Comentarii

  1. Ok.Dar USR ce are? Neomarxisti ahtiati dupa dictatura si hoție la drumul mare? El nu e un partid cu pretenti, care se afla si la guvernare? Fiindca e înțesat de securisti lbgtq-isti internationalisti e scutit de analize?
    Ps. PSD, PNL si președintele nu suflă o vorba despre USR. Pare ca totul miroase a complicitate si înțelegeri subterane transnaționale. Sau se așteaptă rezultatul alegerilor din America ca să știe cum vor trebui șa se comporte cu acest partid înțesat de antinationali?

  2. In comparatie cu cele 8 spitale regionale construite de PSDragnea , chiar ca nu a facut nimic ! Ciripoi , hai marsh !

  3. „Deleanu” are dreptate!Asteptam pozitia „Coroiului”!Oameni trecuti prin greul vietii care stie ce vorbeste

  4. Titlul corect ratat de autorul articolului din anii 1990 din „Ziua”: „Dovada KGB” suna astfel: „O guvernare securista paralela si o opozitie securista paralela”. Regimul nelegitim adus la putere prin LOVITURA DE STAT PARLAMENTARA in 2019 de catre partidele Securitatii PDNL, PSD, Anti Romania, Alde, PRM/PMR si USR-ul sörosist modereaza genocidul virusului bolsevic chinez pentru desavarsirea distrugerii Romaniei si noi, la batranete atem piua cu „paralelismele”…
    Normal, daca ne lipsesc „Noi dovezi KGB”, intrucat si KGB s-a rebotezat, ca si Securitatea…Despre Comintern nicio vorba!

  5. Cand te uiti peste gard la ce fac altii este firesc sa nu te intereseze un plan pe lunga durata. Iohanis este varza la fel ca si premierul sau. Astia doi ‘luzari’ sunt GROPARII Romaniei.

  6. Sorine, las-o moarta! Ce ar trebui facut dupa parerea ta, care le sti pe toate? Altfel este doar o gargara ieftina! Tot globul este intr-un mare rahat si nu stie cum sa reactioneze. Scapa cine poate sau cine va avea mai mult noroc, aceasta este realitatea cruda. Sper ca Romania care a avut noroc cu carul in ultima suta de ani (vezi Mica si Marea Unire) sa il aibe in continuare.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.