Senatorul Diana Iovanovici-Şoşoacă, preşedintele partidului S.O.S. România, atrage atenţia, într-o interpelare adresată mai multor miniştri din Guvernul României, cu privire la armamentul românesc trimis Ucrainei. Interpelarea vine după ce, în presă, a apărut informaţia că lansatoare de rachete APR-40 de 122mm, de fabricație românească, ar fi fost trimise ca ajutor Kievului.
Senatorul arată că Romarm, compania producătoare de armament deținută de stat, și-a dublat cifra de afaceri în 2022, față de 2021, după ce fabricile românești din industria de profil au primit comenzi sporite de la principalul lor client, Ministerul Apărării, dar și de la cumpărătorii străini tradiționali, conform ministrului Economiei. Totuși, Florin Spătaru a insistat că industria de apărare din România „nu are contracte directe” și nu există livrări „directe” către Kiev.
Senatorul aminteşte în interpelarea sa şi de felul în care ministrul român de Externe a fost pus în dificultate de cunoscutul realizator BBC Stephen Sackur, care l-a presat pe Bogdan Aurescu să spună cum ajută România Ucraina cu armament. La fel, mai spune senatorul, în vara lui 2022, șeful statului a fost întrebat de jurnalişti de ce România nu spune deschis și transparent dacă a trimis ajutoare militare Ucrainei, precum o fac toate țările din europene jur, dar acesta nu a dorit să spună tranșant dacă România a trimis arme grele în Ucraina.
Pe baza acestor informații și a altora similare, președintele S.O.S. România a solicitat în mod oficial clarificări din partea Guvernului:
”În acest context, vă solicit să îmi comunicați care este gradul de implicare al României în acest război, să îmi remiteți listele de cantități de armament, bugetele și datele de identificare – ce fel de și cât armament – ați trimis în Ucraina direct și indirect de la începutul războiului și până în acest moment.
Vă solicit să îmi comunicați dacă, față de trimiterea de armament Ucrainei, ați pus în pericol România și poporul român, dacă suntem parte beligerantă și să îmi motivați răspunsul, inclusiv cu documente.
Care este motivul pentru care încă mai solicitați producerea de muniție de tip rusesc, mai ales față de sancțiunile impuse Rusiei și față de ura viscerală împotriva acesteia?
Considerați că ar trebui instituită stare de război în România? Care ar fi condițiile pentru instituirea acestei stări?
Cum protejați România și poporul român în acest război în care asigurați armament Ucrainei, deci ne-ați implicat în acest război, deși Ucraina nu este stat NATO? În virtutea cărui tratat, acord internațional acordați armament, fie și indirect Ucrainei?
A fost atacat de către Federația Rusă, vreun stat membru NATO?
Care este probabilitatea ca România să intre în conflict direct cu Federația Rusă în acest an?”, sunt întrebările la care senatorul Diana Iovanovici-Șoșoacă solicită un răspuns în interpelarea adresată miniștrilor Economiei, Apărării, Externelor și Transporturilor.
@viki/D-na Sosoaca e atat de corpolenta incat daca te calca te storceste ca un vierme ce esti, idiamine.
daEditat nu vrei să-ți remitem, umflato ?
Jigniri,jigniri,jigniri la adresa unei femei.Nu sunt FAN SOSOACA,dar in multe interventii,are perfect dreptate.De ce nu stim si noi,cei din randul poporului,care contribuim la bugetul de stat prin impozite si alte taxe,cati bani se duc catre acesti ucrainieni „prietenii”nostrii,pe ajutoare cu armament,ajutoare pentru cei refugiati si care ne sfideaza cu masinile lor de LUX,pe noi amaratii de romani.Acest NEONAZIST,ZELINSKY cu mentorul lui HANDICAPAT,BIDEN a distrus aceasta tara ARTIFICIALA,care in timpul celui de AL DOILEA RAZBOI MONDIAL,prin NAZISTII lor,care astazi sunt la mare cinste (BANDERA),au facut mai multe victime de cat oamenii lui HITLER,dar au fost spalati de americani.De ce nu va uitati si sa judecati drept masurile luate de acest NEONAZIST aflat la putere,impotriva celorlalte minoritati nationale ce traiesc pe teritoriu UCRAINEI.Fereasca dumnezeu sa continue la putere acesta CARICATURA de presedinte,numit ZELINSKY.De ce oare parintii lui au fost trimisi in ISRAEL si traiesc intr-o VILA IMENSA cu paza?
@wiki/D-na Sosoaca e atat de corpolenta incat daca te calca te storceste ca un vierme ce esti, idiamine.
postacul de la 6:38 ,troll Viki ,de fapt lili,Corina ,te deconspiri singur ca esti jurnalist.Cine autorizeaza comentariu la ora 6:38 si mai ales sub exprimarea asta?Chiar ne crezi pe toti prosti? Ce incredere mai putem avea in ceea ce scrie media?
Din nou i-a dat Sosoaca lovitura lui Johanis. De cand sunt secrete pentru romani toate aceste livrari care sunt platite de ei si nu de cei de la guvernare. Scuza ca ar fi secrete militare a fost spulberata chiar de Jelenschi. Stirea a fost acuta publica in ziarele lui. De acolo a aflat si presa romaneasca.
Diana Șoșoacă este atât de corpolentă încâ, ori de câte ori o bântuie flatulența, e într-un real pericol de-a se lansa, de una singură, pe orbită.
Are dreptate! Insa tradatorii au mai cumparat acum 2 zile inca 2 Patriot pt 2.3 Miliarde Dollar – sursa Euronews!
La Botosani – vizita fulger la spitale de catre o delegatie americana! De ce oare!
@Paulian,puți a trol bolșevic de la un kilometru.Nu ți-e rușine să te afișezi și cu Soros și cu Putin?In același timp.
Soșoacă spune adevărul.Este singura femeie curajoasă din parlament.Balena nu știe de frică.Un reper moral nu trebuie dărâmat.Pitipoanca merge înainte fără șovăire
Postacul de la 18.50 ,acelasi lili,acelasi Corina,acelasi Toros Dinu,repeti intruna aceleasi fraze,ca o morisca,neavand niciodata nici un argument. Ma ingrijoreza starea ta si imi pare rau de tine,deci intelege,ca nu ma supar pe tine ca ai dubla,tripla personalitate.
Vai de voi Sosoaca vorbeste pe limba prostilor.Nu spune nimic,doar va provoaca voua frici stiindu-va atat de tulumaci.
AUR e un partid de smecheri care se bazeaza pe un electorat format din prosti. Si se vede ca prostia prinde.
De ce doar Doamna Șoșoaca pune asemenea întrebări pertinente si normale pentru orice stat de drept?Aceste intrebări ar trebui puse și de presă și de toti politicienii dacă nu ar fi toți vânduți până la unul.Rușine România ,bravisimo Șoșoaca!!!
Vâna de bou,cu toroipane care sfâșie carnea,plesnita balena până îi revine mintea la cap.Loviturile sa le numere unul dintre trolii fără dinți ai lui Corina.De ex.Eduard sau axon.
Nu mai visati cai verzi pe pereti si judecati realitatea asa cum e. Dorintele nu pot deveni realitate doar pentru ca asa vreti voi. Conflictul nu poate fi inghetat de Rusia deoarece acum odata inghetat, in viitorii ani va izbugni din nou si atunci Rusia va fi terminata. Deoarece in perioada inghetarii conflictului Urcacania va fi transformat intr-o fortareata si SATAN NATO va ataca Rusia chiar de pe teritoriul ei. Si Rusia stie asta si de aceea nu va ingheta acest conflict. Acest razboi va continua pana cand una din parti va fi infranta definitiv si va disparea de pe harta in urma unui razboi termonuclear. Avem de aface in realitate intre un razboi purta de Occidentul Satanic impotriva Rusiei. Occidentul Satanic pentru ca promoveaza LTGB ca morala sociala, copiii sa se nasca din Parinte 1 si Parinte 2, oamenii sa fie hraniti cu gandaci si viermi, cei batrani si bolnavi sa fie eliminati prin eutansiere iar cadavrele umane sa fie transformate in ingasamant agricol. Si bineinteles toate religiile cu exceptia cultului satanic sa fie abolite, credinciosii lor exterminati si lacasurile de cult distruse.
Singurul mod prin care putem afla daca Romania trimite armament Ucrainei este sa…votam pe d-na Sosoaca. Ce ziceti? Vreti sa aflati adevarul sau vreti sa asistati la linsarea ei de catre licurici? Cum urca in sondaje, cum i se mai insceneaza ceva.
Ce ziceti? Va bagati la vot pe Sosoaca? Sau asteptati sa fiti desfintati ca popor?
Să reamintească cineva acestei doamne că țările din blocul sovietic au fabricat același tip de armament sub licența rusă dar cei 700 de moldoveni uciși plus mutilații civili in conflictul din Transnistria au fost omorâți de ruși cu arme rusești
Diana are curaj și dreptate , trădătorii de la Cotroceni și Victoria ne expun de dragul ucrainei unui real pericol de a intra în conflict cu Rusia
Bravo SOSOACA!Curajoasa femeie ! Toti pana acum ,in toate guvernarile au facut ce au vrut ,nu au dat socoteala,nimanui,pentru ceea ce au facut.Uite, unde s-au dus banii din imprumuturi,de ce suntem noi nevoiti noi sa vindem toata avutia tarii,pentru ucrainieni,pentru afacerile lor.Unii postaci incearca sa latre dar se aude doar un schelalait,stiind ca ai dreptate.Deocamdata guvernul Romania are grija sa apere Ucraina,dar pe noi romanii cine ne apara,cine ne da bani,cine ne da armament moca?Parca se auzea in media din occident,ca la noi se face si trafic de arme.Ai nostri au dat vreun comunicat?
@ paulian ionescu.Sa nu ai gura aurita! Va fi vai si amar de Romania daca delinski castiga razboiul.Poate China va pune piciorul in prag si va ingheta conflictul.Da Doamne.
@Paulin Ionescu probail ca peimwlw pewtwnrii vor fi la a le „retroceda” Bucovina de sud ca deja ne-au spus va o ocupam ilegal…Apoi vor lua Trasnistria si ce le vor mai da +partenerul strategic” ca doar Ukraina cica a „aparat” balorile europene…care valori? Nimeni nu stie sa ne spuna.
Probabil impuscarea a 3.000 de copii din Dombas, a caror vina era ca sunt rusi, de catre lunetistii ukrani este o valoare europeana…
Ni se spune ca Ukraina apara Europa. Ori suntem cu totii tampiti, ori bolnavi de amnezie, dar nu imi amintesc ca Rusia sa fi amenintat vreo tara din Europa dupa destramarea URSS.
Diana Șoșoacă este atât de corpolentă încâ, ori de câte ori o bântuie flatulența, e într-un real pericol de-a se lansa, de una singură, pe orbită.
s. spune:
11 mai 2023 la 18:06 ––Stimate domn ,aveti perfecta dreptate ,dar in Romania inca exista destul de multi debili mintali ,care nu gindesc si continua sa linga bocancii criminalilor americani ,ukrainieni si bombeurile pantofilor vulpii sirete si afaceriste de la Bruxelles.Daca sa presupunem prin extremis ca Zelenski va cistiga acest conflict,atunci ne vom da seama cam cit de buni perieteni vor fi nazistii ukrainieni cu Romania.Vom ajunge sclavii lor si ne vor calca in picioare dupa cum vor dorii muschii lor, impreuna cu prietenii care l-au ajutat pe criminalul Zelenski.
Sigur, întrebarea e pusă de către un personaj controversat. Dar aș vrea să știu și eu cât a cheltuit România pe ajutor militar pentru Ucraina. Pentru că de fapt , eu am dat banii ăia. Mă mir că nici un jurnalist nu e curios, ba mai mult ridiculizează asemenea întrebări. Adevărul e că nici Ceaușescu nu ne apunea despre chestii sensibile și nici jurnaliștii de atunci nu întrebau.
Deh, sunt intrebari pertinente ! Problema este cu modul in care sunt puse. Imaginea doamnei punand aceste intrebari nu este cea mai fericita. Mai mult calm ar da greutate demersului….. Pe de alta parte Romania nu are incotro , trebuie sa fie parte la raspunsul NATO in fata Rusiei. Doamne fereste sa plece americanii de pe aici pt. ca intram automat in falcile clestelui Rusia pe de o parte si austro-ungurii pe de alta parte !
@ rumburak.Mihai Eminescu…nici nu visezi straine…cine sa faca ACUZARE OFICIALA ? Avem politicieni cu sange in instalatie? Nascase credea candva,cand era pe cai mari,ca va sta la …mititica ?Maciuca,ciolacu,aurescu…si altii…dorm fara griji ?
Ey chiar am o nedumerire.
Adica dupa ce si-au batu joc de istoria romanilor din Ukraina, dupa ce le-aU luata dreptul de a studia in limba romanaa, dupa ce au persecutat bisericile si manastirile in care se predica in limba romana, dupa povestea cu cerealele care au distrus agricultorul roman, dar mai ales dupa povesta cu Chilia-Bastroe oare nu se dovedeste ca Ukraina este DUSMANUL Romaniei? Deci dupa toate aceste fapte antiromanesti noi le dam arme?
Asta nu este TRADARE DE TARA?
Citesc si ma minunez citi debil mintali exista inca in Romania care nu vad cum statul roman arunca banii pe ajutoare militare trimise Ukrainei si culmea ,sint revoltati pe adevarul spus de Sosoaca.Cu alte cuvinte toti anormalii astia sint de acord ca Romania sa trimita armament de razboi Ukrainei platit din banii nostrii si ca sa nu se faca scandal ,poporul roman nu trebue sa stie asta.Speram cu totii sa vina timpul in care toti acesti tradatori de tara sa isi primeasca pedeapsa cuvenita ,inclusiv anormalii si tradatorii care isi scriu aici opiniile lor si ling bocancii americanilor ,sau al ukrainienilor nazisti.
Armamentul n-a fost vandut Ucrainei. A fost vandut cu ani in urma altora pe unde s-a plimnat intre timp nu mai e treaba romanilor.
De produs munitie rusesasa, adica sovietica, care stat est-european nu profita de cererea crescuta.
Nu treb’e o amărîtă de „interpelare” în șParlament!
Treb’e ACUZARE OFICIALĂ, scrisă, înaintată în Justiție, împotriva celor bănuiți vinovați de încălcarea Constituției și a legilor! Să-i vedeți atunci cum scot-la-înaintare toate actele și datele!
Nici nu vor mai sta pînă în ultima din cele 30 de zile impuse de lege pentru informațiile de interes public……[Rumburak]
Intrebari foarte normale, la care sunt sigur ca nu va raspunde nici-un limbric politician romanesc.
Ce poza ati bagat!!! Toata lumea suntem curve.Romanii nu se dezmint!
Iohannis a iterat, de nenumerate ori, poziția României, așadar și prin urmare … les jeux sont faits, ‘democrația’ și-a spus cuvântul.
Daca statul roman foloseste banii nostri pentru a inarma un stat strain, care nu este membru al organizatiilor din care Romania face parte, eu ca cetatean sunt interesat ce se intampla cu banii mei. Nu pot sa interzic statului meu sa faca ce vrea cu banii mei fiindca… statu-i stat, partidul de guvernare e un monolit si nu da socoteala, dar un pic de transparenta ar fi un act firesc, de decenta…
NUMAI IDIOTII NU/I DAU DREPTATE SOSOACAI DAR CIND O SA FIE RAZMERITA SI VA OBLIGA COPII SA IMBRACE HAINE DE CAMUFLAJ O SA VA RUPETI CAMASILE DE PE VOI [CA MOARE COPII DEGEABA CA NUI RAZMERITA NOASTRA ETC]
de ce ma #cenzurati?
abuzul de putere se construieste prin increderea cu FORTA in guwernerele n a zi ste…
PSD-PNL implementează legislația impusă de UE pentru controlul populației în viitoarea plan-de-mita
https://ortodoxinfo.ro/2023/05/08/psd-pnl-implementeaza-legislatia-impusa-de-ue-pentru-controlul-populatiei-in-viitoarea-plandemie/
Tradatorii din fruntea tarii vor baga Sfanta Noastra Romanie in razboi contra rusilor si pentru a inlatura pericolul de a fi bombardati termonuclear de armata rusa, Prea Sfanta Treime si Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria vor da un cutremur asa de mare incat statul roman condus de uciga-i toaca de satanisti nu va mai fi in stare sa participe la nici un fel de razboi.
S.O.S. acut, Lu’Pan-a e bolnavă demult! Sosocloaca, pleosc! balega de vaca, are porunca de la Sublima Poarta din Piata Roșcată sa împroaște hârdaie de intrigi, poate, poate primește de la Kremlin o stea in grad de Scula, sau o focoasă, sau o sticla cu noviciok samd.
Acest razboi clasic se va transforma foarte curand intr-unul termonuclear. Vor muri intre 600 milioane si 1, 5 miliarde de cetateni ai Terrei. Iar cea care va fi infranta va fi parta satanica a acestui razboi: USA, UE si NATO. Sfantul Dumnezeu neingaduind ca lumea sa fie subjugata de Satana prin slujitorii lui de pe acest pamant. Aliluia.
Bravo, Dna Sosoaca! Întrebări și acuzații pertinente. Nu cred că va primi răspuns de la guvern, căci guvernanții sunt in rahat cu ce au făcut.
Ce căutăm noi in acest război? Doar partenerii noștri strategici stiu și își umplu conturile.
„O instanță din Rusia l-a condamnat la 5 ani și jumătate de închisoare pe un fost profesor din cauza comentariilor pe care acesta le-a făcut în mediul online despre „cadoul” Ucrainei pentru „Putler” și „fascismul” președintelui rus” relatează Reuters.
Oatre Sosoaca cat va lua pentru Inalta Tradare?
In Rusia,desigur :)))tara libertatii!
Sosoaca asta…combate bine…ar zice Caragiale.Dar nu-i va raspunde nimeni…nici ficusul…nici aurescu…nici tilvar seful armatei si nici maciuca.Generalul Petrescu solicita…F16,drone,tancuri care mananca kerosen,banii sunt dati anticipat fabricantilor …iar armamentul se duce direct in ucra.Bine am ajuns.Noi pensionarii intindem de banuti de lao luna laalta,iar Petrescu cere…si i se va da.
Ii solicita Ambasada Rusie,care ia spus verbal in ochi”:Umflato,nu mai vezi icre de Manciuria moca daca nu te prezinti cu lista de armament trimis Ucrainei in dantura, ca suntem curiosi ce nu se poate!”
PS pasol na turbinca,vidma!