SPITALUL (8)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Spitalul“ apărută la Editura Eminescu în 1981. Volumul a apărut și  în Serbia la editura Arka din Smeredovo și a obținut premiul pentru cea mai bună carte străină la Târgul de carte de la Belgrad, 2010.

— Ideea dumneavoastră cu lemnele ar fi binevenită, îi spuse Luca peste vreo oră. Se pare că ăștia nu mai au de gând să ne dea căldură.

— Ciudat! Până astăzi am stat mereu cu geamul deschis.

— Ar trebui să le spunem.

— Încearcă dumneata!

— Cred că am s-o șterg de aici.

— Nu au vrut să primească ideea cu lemnele?

— Nu-i interesează că înghețăm aici de frig.

— Vor bani! De parcă bani sau marfă n-ar fi totuna.

— Că nici nu e totuna. Lor le e indiferent dacă ne dau sau nu căldură. Iar banii… Dacă le-ați da lemne în loc de bani. ei ar simți că pun banii pe foc. Pentru noi!

De data asta se sculă și Lazăr în capul oaselor și păru pentru prima oară interesat cu adevărat de o discuție cu Luca.

— Și eu vreau s-o șterg de aici!

— A fost o tâmpenie că am venit!

— Ei, nici așa. Pentru mine a fost bine. Până săptămâna trecută. Altfel ar fi fost neplăcut… sau și mai neplăcut pentru mine dacă ne-am fi… În fine! Aici suntem ca la închisoare și trebuie să uităm că nu ne-am înțeles afară. Aici trebuie să ne ajutăm.

— Normal. N-am dreptate?

— Dumneata? Mă rog.

— Ăsta, Comșa, e un ticălos. Nici n-a vrut să mă asculte. Cosma e prea leneș. Iar tâmpiții ăia doi… Karci a plecat acasă. Sunt curios ce-mi va aduce de mâncare pentru banii pe care i i-am dat.

— Acum ar trebui să ne gândim cum s-o ștergem de aici.

— Dar mie mi-e foame.

Pe urmă, după ce abia s-au întins pentru câteva clipe pe paturile lor și le era tot mai frig, iar Luca încerca să se acopere în așa fel cu pătura sa ruptă, încât să ascundă pe cât posibil gaura aceea pentru a nu se simț i și mai umilit atunci când se uita Lazăr la el, când abia reușiseră să se mai obișnuiască încetul cu încetul cu căldura propriului trup, auziră brusc strigăte dintr-o cameră vecină. Luca sări în picioare și ieși să vadă ce s-a întâmplat. Lazăr se mulțumi să facă doar câțiva pași prin încăperea devenită mai strâmtă prin aducerea patului lui

Luca și a păturii sale cu gaură la mijloc.

— Ăștia au înnebunit de tot, spuse Luca întorcându-se. I-au pus cuiva cămașă de forță.

— De ce?

— Nu știu. Cică s-a luat la harță cu Pandele. Iar deșteptul de infirmier stă acum și râde.

— Asta-i numai și numai de aceea pentru că unii nu știu să lupte și nu-și dau seama de asta la timp. Pe urmă vor ca toată lumea să-i compătimească.

— Da, dar nici așa nu merge. Karci a „uitat“ cică să-mi aducă de mâncare.

— Da? nu-și aminti o clipă Lazăr de convenția pe care au făcut-o să nu se mai bucure unul de necazurile celuilalt.

— Poți să te aștepți și dumneata ea de mâine să nu-ți mai aducă de mâncare.

— Și pe ăla de ce l-au legat?

— Nu știu.

Luca scoase de undeva niște reviste și începu să citească. Îi aruncă și lui Lazăr câteva.

— Dă-le dracului de minciuni! spuse acesta. Nu știi cine… cine a pățit-o?

— Nu.

— Atunci de ce te-ai mai dus să vezi ce s-a întâmplat?

— Pentru că trebuia să știu.

— Păi, văd că nu știi nimic.

— Știu că eu la noapte o șterg de aici.

Lazăr luă și el câteva reviste, le răsfoi, văzu mai mulți ofițeri cu medalii strălucitoare, femei elegante sau pe jumătate goale, domni cu paltoane cu gulere de blană. O lume în care nu reușise să intre niciodată și pe care de aceea o ura din tot sufletul său atât de ambițios. Și doar de ura aceea nu avea nevoie în plus în clipele acelea.

— Eu cred că o să le închidă dugheana, spuse Lazăr. Sau că-i trimite și pe ăștia pe front sau că le rechiziționează spitalul. În condiții normale, oamenii nu înnebunesc ca ei.

— Eu nu mai aștept să mă dumiresc. O zi îmi ajunge aici.

— De câteva zile nu-i logic nimic din ceea ce fac. Numai cineva în prag de faliment își dă drumul în felul acesta.

Luca nu-i mai răspunse. Hotărârea sa era luată și declarată. Nu mai avea ce să adauge, mai ales că lui îi plăceau imaginile din reviste, el trecuse și prin lumea aceea, fusese cel puțin prin antecamerele ei și putuse trage cu ochiul printr-o ușă întredeschisă. Iar pentru el se găsiseră întotdeauna uși întredeschise.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.