Stere Halep: Ne simțim puțin supărați

În perioada care a durat până ce adevărul a învins în cazul Simonei Halep, familia jucătoarei a trecut prin același stări de amărăciune. Fiecare zi din viața părinților Tania și Stere Halep a purtat aceeași amprentă ca și asupra fostului lider mondial. Verdictul TAS a risipit încordările și ei își pot exprima liber toate trăirile pe care le-au avut. Stere Halep spune acum că l-a durut numărul celor care nu a crezut-o pe Simona și au etichetat-o drept o trișoare și afirmă că niciodată nu trebuia să se întâmple ce s-a întâmplat.

”Era normal, multe voci, chiar și din România au condamnat-o pe Simona că e trișoare. Problema este aici, la noi în țară. Știam de prima dată că o să se întâmple așa.

Eu v-am declarat de prima dată că Dumnezeu are grijă, va rezolva problema, așa cum s-a întâmplat. Ne simțim puțin supărați, pentru că nu trebuia să se întâmple asta.

Astea sunt riscurile vieții. N-am sunat-o încă, acum am ajuns acasă. Ea este la Dubai. Dacă încercați să vă puneți în locul unui părinte, o să vedeți cât este de greu.

După cum știți, și după declarațiile pe care le-a făcut, și postările pe care le-a făcut Simona, ați văzut că a continuat permanet să facă pregătire. Nu a întrerupt pregătirea,așa că e gata să revină pe teren cu fruntea sus și să arate că mai mare ceva de spus în tenis

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

7 Comentarii

  1. Corect! Impecabila concluzie! Totul a plecat din Romania fara nicio remușcare.

  2. Saracii albanezi, statul rroman sa lea despagubiri, au fost agresati moral halbanezii.

  3. Doamne, bine ar fi daca ar tacea machidonii astia sau cum si or mai spune zilele astea. Toti. Agramati, la limita de sus spre tampenie cu sclipici.

  4. Alo, Domnu’ Stere, da supărăcios ești bre. De ce este problema aici, la noi în țară. Care problemă?
    Simona s-a antrenat la o școală privată din America, decizia de suspendare nu s-a luat în țară, de ce de vină tara și despre ce problemă spui?

  5. Te simți „puțin supărat” dle Halep? Eu m-aş simți FOARTE supărat!
    Îi țin pumnii Simonei, să poată continua…

  6. Bre Iapuliene Julien Shmenescule, problema majoră în țara asta e doar nemernicia cozilor de topor ca și tine, Maxtor, Tomlin, Pompiliu Popescu, Ciutacu etc. Pentru voi nu contează în gaura cărui toporaș vă vîrîți lemnul limbilor, contează numai să loviți în valorile României! Boala pe care o aveți însă pe „machidoni” vi se trage de la educația primită de la tăticii voștri securișt, cei care au avut mult de lucru cu reprimarea rezistenței anticomuniste din Dobrogea. Dar cum să nu-i urască progeniturile retardate ale unor asemenea brute pe fiii și nepoții victimelor taților lor? Mai ales când acești români macedoneni, în pofida turturor persecuțiilor la care au fost supuși, prin muncă, onoare, talent și perseverență s-au ridicat pe scara socială pe niște poziții de invidiat! Cu cît sunteți mai josnici voi, iar ei mai plini de succes, cu atît ura voastră se amplifică , riscînd să devină patologică. Voi vorbiți în numele cinstei și corectitudinii în sport? Voi, personificarea lipsei de caracter și de talent! Hai siktir!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.