Stop „Mafiei deşeurilor” din judeţul Prahova

Preşedintele Comisiei pentru mediu din Senat, Aurel Oprinoiu (USR), cere ca „mafia deşeurilor” din judeţul Prahova să fie destructurată.

Potrivit unui comunicat transmis, duminică, de USR, senatorul Aurel Oprinoiu solicită autorităţilor locale din Prahova să nu mai închidă ochii la modul „defectuos” în care firma de salubritate îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale şi să acţioneze astfel încât sănătatea locuitorilor din judeţ să nu mai fie pusă în pericol.

„În plus, senatorul USR cere autorităţilor prahovene să rezilieze contractul cu operatorul de la Staţia de Tratare Mecanico Biologică a deşeurilor şi să execute garanţia de bună execuţie în valoare de 200 de milioane de lei, în urma flagrantelor realizate de instituţiile abilitate ale statului în mai multe locaţii din Prahova, unde se procesau sau se depozitau ilegal deşeuri. (…) Senatorul USR anunţă că poate pune la dispoziţia autorităţilor toate documentele rezultate în urma sesizărilor pe care le-a făcut, atât în calitate de locuitor al judeţului Prahova, cât şi în calitatea sa de preşedinte al Comisiei de mediu din Senat”, arată sursa citată.

O anchetă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti vizează circuitul ilegal al deşeurilor în judeţul Prahova.

La sfârşitul lunii noiembrie, procurorii informau că o cantitate „exorbitantă” de deşeuri neprelucrate a fost îngropată ilegal într-o fostă balastieră din apropierea localităţii prahovene Târgşoru Vechi, mediul înconjurător şi sănătatea publică fiind puse în pericol.

12 persoane fizice sunt suspecte în această cauză, dar şi două persoane juridice.

Dosarul penal a fost format pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti în cursul anului 2023 ca urmare a mai multor constatări ale organelor de poliţie, Gărzii de Mediu şi Agenţiei de Protecţia Mediului, în perioada 21.07.2023-19.10.2023.

„În cadrul cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că mai multe persoane cu influenţă, inculpate în prezenta cauză, au conceput un plan infracţional complex în care au implicat mai multe persoane juridice şi fizice, cu sprijinul cărora au creat un circuit ilicit al deşeurilor menajere, cu scopul de a eluda costurile aferente activităţilor legale de prelucrare a deşeurilor şi de a obţine sume importante de bani. În urmărirea scopului propus, inculpaţii au adus atingeri grave mediului înconjurător şi au pus în pericol sănătatea publică, producând consecinţe pe termen scurt, mediu şi lung a căror remediere este improbabilă sau, în cel mai bun caz, presupune acţiuni ample şi costuri impresionante ale statului şi organelor abilitate, provocând totodată îngrijorarea şi indignarea opiniei publice”, arată Parchetul.

Potrivit anchetatorilor, inculpaţii, prin acţiuni succesive şi interconectate referitoare la manipularea deşeurilor, au reuşit să depoziteze şi să îngroape pe un teren extravilan din apropierea localităţii Târgşoru Vechi, unde se afla o fostă balastieră dispusă pe o suprafaţă de circa 100.000 mp, o cantitate „exorbitantă” de deşeuri neprelucrate (nesortate şi netratate), deşi nu erau îndeplinite condiţiile tehnice şi legale de autorizare a unor astfel de activităţi şi în lipsa unor astfel de autorizări.

„Prin depozitarea şi îngroparea deşeurilor pe acest teren, aflat în proximitatea zonelor locuite ale localităţii Târgşoru Vechi, s-au creat premisele unei vulnerabilităţi reale în domeniul mediului şi al aerului şi implicit al sănătăţii populaţiei”, se menţionează într-un comunicat al PJ.

În cauză, au fost identificate cele două societăţi comerciale care au fost implicate în procesul de colectare, transport, tratare, valorificare şi depozitare de deşeuri în afara cadrului legal.

„Una dintre acestea, prin administrator, se ocupa de colectarea, transportul, tratarea şi valorificarea deşeurilor, iar cealaltă, prin administrator în fapt şi administrator în drept, se ocupa de operaţiunile de depozitare şi îngropare a deşeurilor la fosta exploatare de agregate minerale din zona localităţii Târgşoru Vechi. În activitatea infracţională, cele două societăţi şi administratorii acestora s-au folosit de angajaţii societăţilor (şoferi, excavatorist, agenţi de pază), coinculpaţi în cauză, care, cunoscând natura activităţilor desfăşurate, au fost implicaţi în mod direct în activităţile de transport, depozitare şi îngropare a deşeurilor”, precizează PJ.

În acest dosar au fost efectuate 17 percheziţii în Prahova şi în Bucureşti, iar patru dintre cei 12 suspecţi au primit mandate de arestare preventivă, însă au contestat decizia instanţei de fond şi au obţinut înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.

Cele patru persoane care au ajuns în faţa instanţei sunt Cristian Burlacu – cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „colectarea, transportul sau valorificarea de deşeuri, inclusiv controlul acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare, inclusiv acţiunile întreprinse de comercianţi sau brokeri în procesul de gestionare a deşeurilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu”, Cristina Dobre – acuzată de „îngroparea deşeurilor” (5 acte materiale) şi „eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate”, Adrian Nistoroiu-Vuţă – acuzat de instigare la „îngroparea deşeurilor” (5 acte materiale), instigare la „eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate” şi „colectarea, transportul sau valorificarea de deşeuri, inclusiv controlul acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare, inclusiv acţiunile întreprinse de comercianţi sau brokeri în procesul de gestionare a deşeurilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu” şi Florin-George Simion – cercetat pentru complicitate la „îngroparea deşeurilor” (5 acte materiale).

Din cercetările efectuate a rezultat că persoanele cercetate au întreprins acţiuni ce se circumscriu elementelor materiale ale infracţiunilor de „colectare, transport sau valorificare de deşeuri, inclusiv controlul acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare, inclusiv acţiunile întreprinse de comercianţi sau brokeri în procesul de gestionare a deşeurilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu”, „îngropare a deşeurilor”, respectiv „eliminare, deţinere, păstrare a deşeurilor în afara spaţiilor autorizate”, precizau procurorii.

„Trebuie să readucem normalitatea şi să destructurăm mafia deşeurilor care s-a instalat în judeţul Prahova. În mod normal, la primul semnal că lucrurile nu se derulează ca în contract, autorităţile locale ar fi trebuit să intervină. În mod normal, oamenii care lucrează la firmele respective ar fi trebuit să înţeleagă că se pot câştiga bani şi procedând corect. Bani în acest domeniu se fac în toate ţările civilizate, dar respectând mediul, legea şi fără să pună sănătatea cetăţenilor în pericol”, spune, conform comunicatului USR, preşedintele Comisiei de mediu din Senat, Aurel Oprinoiu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

8 Comentarii

  1. In Sudul Italiei intre anii ’70 și 2010 au îngropat ,mafia calabreză Ndrangheta și mafia napolitana Camora au îngropat SURE DE MII DE BUTOAIE cu DESEURI SI NAMOL DE LA CENTRALELE NUCLEARE din Franța și Germania iar acum sânt localități unde întregi familii copii și adulți au LEUCEMII SI CANCER LA NIVEL GENERAL.Acum când în sfârșit și au dat seama că au S.AU OTRAVIT SI DISTRUS IREVERSIBIL PE EI INSISI SI GENERATIILE VIITOARE ISI PLANG DE MILA UNII ALTORA.In Romania trebuie date legi drastice.SUBSTANTELE PERICULOASE RADIOACTIVE CAT SI ALTE VENINURI sânt la fel că GENOCIDUL PE TERMEN LUNG iar persoanele care îndrăznesc pentru câștig propriu să distrugă și să omare alți oameni prin otrăvire trebuie pedepsiți exemplar daca nu chiar sinuciși pe loc că semnal.

  2. CSM, Consiliul Securist al Mafiei s-a autosesizat şi a stabilit că stoparea mafiei deşeurilor afectează serios independenţa justiţiei. Lăsaţi mafia deşeurilor în pace! La fel şi mafia defrişărilor! Sau mafia păcănelelor! Sau mafia traficului de droguri! Sau mafia traficului de copii!

  3. Românii dorm,acești mizerabili care distrug,înveninează,fura și sclavizeaza persoane vulnerabile ar trebuie eliminați unde sânt prinși.

  4. Ce Stop, bhai dasteptilor?
    Mafia asta lucreaza de 33 de ani si nimeni n-a facut nimic. Azi mai auzi de cate un camion cu deseuri intors de la vama, asta de ochii soacrei.
    Ca-n rest, intra deseurile la noi precum cutitul fierbinte prin unt. Ca si padurile rase de hotii de lemne pe care nu-i vede nimeni.
    DESEURILE VOR INTRA IN CONTINUARE……[Rumburak]

  5. Bai Oprimatule, sa-mi spui si mie in care judet nu exista mafia gunoaielor. Nu mai baga capu-n poza ca n-am lamurit ce va poate pielea.

  6. Am facut o sesizare la Agentia de Protectie a Mediului, o problema de interes general, si mi-au raspuns sa ma adresez la Garda de Mediu,caci nu-i problema dumnealor…

  7. Sa vedeti ce mishto va fi dupa ce Romania , la insistentele turbate ale unor autoritati si politicieni tembeli , va fi primita in Schengen ! Fara politie de frontiera , fara vama , fara garda de mediu in vama , Romania va deveni depozitul de deseuri si gunoaie al Europei prietene , civilizata si democrata !

  8. Pasivitatea SRI-ului privind mafia deseurilor,mafia traficului de persoane,mafia defrisarilor,….etc ..demonstreaza complicitatea serviciilor cu crima organizata..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.