Studiu. E bine sau nu să fierbem apa?

Un nou studiu publicat în jurnalul Environmental Science and Technology Letters, citat de Live Science, arată că fierberea apei de la robinet ar fi indicată. 

În acest mod, arată studiul, 90% din microplasticele cu care poate fi contaminată apa sunt eliminate în proporție de 90%.

Omniprezente în apele mărilor şi oceanelor, chiar şi în atmosferă, precum şi în apa îmbuteliată, aceste particule cu dimensiuni  de sub 5 milimetri sunt în acest moment imposibil de evitat.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), studiile cu privire la modul în care microplasticele ar putea afecta sănătatea umană sunt încă prea puţine şi nu foarte concludente.

Altele însă, cum ar fi de exemplu polistirenul, pot ucide celule umane, provoacă inflamaţii la nivelul intestinului şi, în cazul testării pe şoareci, s-a demonstrat că pot reduce fertilitatea.

Metode practice de eliminare a microplasticele din apă 

„Consumul apei fierte, o veche tradiţie în unele ţări asiatice, se presupune că aduce beneficii sănătăţii umane pentru că prin procesul de fierbere sunt eliminate unele substanţe chimice şi marea majoritate a substanţelor biologice.

Însă, deocamdată rămâne incert dacă fierberea este o metodă eficientă pentru îndepărtarea nano şi microplasticelor din apa plată”, scriau autorii studiului în motivarea cercetării.

Pentru a verifica ipoteza de cercetare, au fost testate mai multe mostre de apă plată ce conţineau numeroase dintre mineralele care se află de obicei în apă, precum şi trei dintre cele mai comune particule microplastice – polistiren, polietilen şi polipropilen.

De asemenea, cercetătorii au variat „duritatea” apei din mostrele folosite, modificând concentraţia de carbonat de calciu.

Mostrele de apă au fost fierte timp de 5 minute şi apoi lăsate să se răcească. Cercetătorii au remarcat o reducere drastică a particulelor microplastice.

În cazul mostrelor de apă cu o duritate mai mare reducerea a ajuns până aproape de 90% pentru că prin fierbere carbonatul de calciu s-a solidificat, reţinând particulele de plastic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. Marea explicatie stiintifica …
    De la cercetatorii englezi? ))
    Cei cu apa din put foarte dura cunosc fenomenul depunerii carbonatului de calciu dupa fierbere si racire.
    Cu cat e racita mai mult si mai repede cu atat se depun particule si mai mici.

    Trebuie sa fi chior sa nu vezi fenomenul.
    Dupa fierbere apa este mult purificata si extrem de transparenta. Carbonatul de calciu depus pe fundul oalei capteaza aproape toate impuritatile!
    Urmatoarea descoperire a lor o sa fie purificarea apei prin inghetare la congelator, topire partiala, restul apei inca inghetata este de puritate si mai mare.

    Se poate obtine prin inghetarea partiala chiar si lapte condensat, aproape orice substanta diluata in apa ingheata cu apa la sfarsit.
    Descoperirile astea sunt antice ))
    Romanii, chinezii,… cresteau concentratia de alcool din bauturi dupa ce le lasau sa inghete in varful muntilor )).

  2. NORMAL ca ASHA o sa facem! NU sunt Peste TOT Izvoare?
    Mai ales in Orase … 🙂
    TOATE Lumea STIE Cestia Asta … 🙂
    Numa’IO am Oare CE DUBII … 🙂
    Mai ales ca Alea de la Tara sunt DestulDeFoarteMulte POLUATE inDesat.
    In Comuna SIMNIC, la Iesirea spre Comunele dintre Craiova si Balcesti, ERA o Fantana Izvor cu Apa Curata.
    Cand inainte de a urca Dealul sa ies la Soseaua spre Balcesti, incepand din 1979 cu Moto si din 1986 cu Masina, opream Acolo ca sa iau Apa CURATA in Canistra de Apa.
    DE CE ? Pentru ca in Comuna in care aveam Rude la care stateam cateva ea Zile, NU puteam consuma din Apa de la Fantana din Curte, desi Rudele o consumau …
    IO beam numai Apa”SFINTITA” cm “SE RADEAU” de mine cu Delicatetea taraneasca stiuta … 😊
    Pentu ca Fantana din Curtea lor era la POALELE unui Deal unde pe Deal erau VII si SE DADEA de la CAP cu Chimicale, care se infiltrau in Apa FREATICA ChimIcalele din DEALUL Simnicului au ajuns – IN FINE – vitorioase in Fantana, fosta cu Apa Curata de pe Timpurile Bune Comuniste de Alt’DAT’ …
    Povesti si mai APASATE in Poluarea unor Comune snt MII in toata Romania…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.