Studiu: Medicamentul pentru Covid de la Pfizer, foarte eficient

Pfizer anunță că medicamentul său antiviral pentru tratarea Covid-19 s-a dovedit a fi foarte eficient în prevenirea îmbolnăvirilor grave în rândul persoanelor cu risc care au primit medicamentul la scurt timp după ce au avut simptomele.

Pastila antivirală este a doua de acest tip care se dovedește a fi eficientă împotriva Covid. Se pare că este mai eficientă decât cea de la Merck, care așteaptă autorizarea federală, conform The New York Times.

Medicamentul Pfizer, care va fi vândut sub denumirea comercială Paxlovid, a redus riscul de spitalizare sau deces cu 89% când a fost administrat în primele 3 zile de la debutul simptomelor.

Pfizer a declarat că o comisie independentă de experți care a monitorizat studiul clinic a recomandat ca cercetarea să fie oprită mai devreme, deoarece beneficiile medicamentului pentru pacienți s-au dovedit convingătoare. Compania a precizat că intenționează să prezinte datele cât mai curând posibil la Food and Drug Administration pentru a obține autorizația în Statele Unite.

„Rezultatele sunt într-adevăr dincolo de cele mai nebunești vise”, a declarat Annaliesa Anderson, un director executiv al Pfizer.

Ea și-a exprimat speranța că Paxlovid „poate avea un impact important pentru a contribui la revenirea vieții la normal”.

Tratamentul ar putea deveni disponibil în următoarele câteva luni, deși este posibil ca stocurile să fie limitate la început. Pastilele Pfizer și Merck se adresează atât pacienților considerați cu risc ridicat, cum ar fi cei cu vârsta de peste 60 de ani sau, cât și celor care au alte afecțiuni precum obezitatea, care îi fac mai predispuși la consecințe grave ale Covid.

Noile pastile, care reduc drastic spitalizările, ar putea contribui la „coborârea cortinei peste faza cea mai severă a pandemiei”, cel puțin în țările bogate, unde cei mai mulți adulți au fost vaccinați.

Pfizer și Merck au declarat că au început deja să producă medicamentele și intenționează să își intensifice producția în cursul anului viitor.

Pfizer, despre tratamentul COVID: „Nu este un motiv pentru a refuza vaccinul” 

În ciuda datelor promiţătoare ale companiei despre un tratament antiviral administrat oral, vaccinurile sunt încă importante în lupta împotriva virusului, a declarat CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, pentru CNBC.

Pastilele antivirale sunt „pentru persoanele bolnave, scopul principal este de a preveni îmbolnăvirea oamenilor”, a spus Bourla.

Aici intervin dozele de rapel ale vaccinului, a precizat CEO-ul Pfizer.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

24 de Comentarii

  1. substanța activă de unde este? ivermectină arbidol hidroxiclorochină. de asta le ați interzis pe piață pentru că sunt ieftine și le vindeți pe ale voastre cu 100 de euro pe bucată? sper să le denumiți pfizermectină, pfizarbidol sau pfizoclorochină, măcar să recunoșteți adevărul.

  2. Cotidianul, cat va platesc astia pt. aceasta reclama mincinoasa? Nu vedeti ca in Vest se cauta si alte surse de a lupta cu pandemia?O tineti langa cu ,,vaccinul-minune,, care s-a vazut deja cat de eficient e. Cat o sa mai prostiti lumea, bagandu-i pe gat seruri daunatoare pt. sanatatea lor si ineficiente in lupta cu aceasta molima creata de Faucci si US Army?

  3. Daca e de la Pfizer, e la fel de bun precum ,,vaccinul-minune,,.

  4. Iarasi se baga excrocul pfizer inainte la bucate, acum a auzit miscarea opiniei publice revoltata imp.lipsei de medicamente pt.ca a facut el miliarde profit cu vaccinul luat de sclavii lumii, vaccin problematic sub multiple aspecte, negarantat!Mai pune scavii terorismului sau medical sa astepte pina ia el avizele lui peste,pia are el stocuri, acest sarlatan mondial!au murit milioane pt.a vrut psfizer, acest oligopol satanist!Mars,ma, nu ne dirijezi tu vietile, unor natiuni tradatoare in fata sarlataniei tale!Toti din Ro care nu au achizitionat medicamente, tinuti in sah de sarlatanul pfizer pt a-i asigura contractele si achizitiile criminale,la puscarie cu ppfizer in frunte !Teroristul psfizeer a ajuns sa ne comande vietile, sa condamne milioane la moarte,mina in mina cu tradatorii altoiti cu comisioanele pfizer,spurcate!inclusiv ue, c comisia ei de „ngociatori”, suedezul lat in falci ce critica Ro si alti serpi si lighioane mituite de concernele germae si de acest pfizer infipt in miliarde.Rusine, voua ce ati lasat sa moara romanii prin lipsa de antivirale, lingind la licuriciul satanist pfizer si la altii ca el !Doar licuriicii satanisti lasa oamenii sa moara pentru BANI!De ce nu v-ati opus, doctori din Romania?DE FRICA luI ARAFAT sau de dragul buzunarelor voastre ?

  5. Sunt conștienți că undeva vaccinarea se va împotmoli, așa că trebuie continuitate. Ne sun și nouă ce are in el sau e foaia albă?

  6. Pfizer nu a reinventat roata. MEDICAMENTUL EXISTA. Toata gasca de escroci care prin ordonante neconstitutionale au umilit poporul mamaligarilor români, va trebui sa dea socoteala! Mari idioti sunt semenii nostrii care l-au lasat pe musulman sa-si bata joc de parintii si rudele lor înmormântate în stil arab. V-a tras-o Arahat cum nimeni în istorie nu v-a tras-o. Acum stati si bârfiti si aveti grija sa-i moara si capra vecinului. BRAVO ARAHAT!

  7. pt moment Merck are un antiviral aprobat intr-o singura tara, UK, deci intai trebuie sa obtina aprobarea si apoi sa fie cumparat. Romania nu a cumparat nici medicamentele aprobate in 2020 care erau deja uzuale pt alte maladii…pana va ajunge medicamentul minune la avizat poate scapam de Pandemie…

  8. O sa va confirm sau infirm peste vreo 2 saptamani. Nu pot afirma nimic deocamdata, pana nu vad cel putin un interviu sau cel putin 2-3 materiale straineze dar nu de aici.

  9. Mai ramane sa se dovedeasca si cat este de eficient acest medicament ptr urmatoarele mii de mutatii ale Covidului.

  10. Și halatul cât costa, 3000-4000 E de pacient?
    Îmi e scârbă de jegurile astea tradatoare. Tratamente exista de 20 de ani, verificate, netoxice și costa 50 lei 2 cutii pe pacient Arbidolul.
    Criminalii ăștia de la noi vor da socoteala curând.
    La Nuremberg i-au spânzurat pe nazi doctori, care „doar urmasera ordinele” ?
    Jegoșii ăștia de guwerneranti au stat toată vara sa se concentreze pe epilarea definitiva a vaginului și acum s-au trezit că-s în pom.
    Nu pentru prostie o sa faceți pușcărie ci pentru ticăloșie!
    Sa interzici antivirale le pe motiv ca nu sunt în schemele criminale oms/uie sau motive geopolitice ca sunt rusești, e crima prostovanilor. Și genocidul nu se prescrie cum sunteți voi învățați cu jafurile voastre, o casa 2, 3 nu mă găsește fiscu sa plătesc 300k E în 5 ani, am scăpat ?

  11. „Rezultatele sunt într-adevăr dincolo de cele mai nebunești vise”, a declarat tanti Anderson. Da, or fi de-a dreptu’ demente. De la producatorul vaccinului „sigur si eficient”.

  12. Ceea ce era firesc, de așteptat și care uite urmează..Adică lansezi un virus, te faci că nu tu, ci chinezu,. Aștepți o vreme, de cum devine fatal,. ca pe urmă, de apare și concurența șă ieși rapid pe piață cu panaceul tău, doar posibil un becali să-ți sufle caimacu,.Concluzia se impune de la sine…

  13. Atentie: Am auzit in seara asta tot de la un medic de plamani roman care lucreaza in M.B. pe nume Tudor Toma la A3 live, ca se da doar la cei peste 60 ani cu multiple comorbiditati si NU ORICUM SAU ORICAND! Asadar, tot batranii bolnavi sunt supusi incercarilor, pentru ca tot sunt pe aleea crinilor popesti, sa scoatem fonduri grase pe spatele si zilele lor cate mai au! Tot individul a spus ca vaccinul este deocamdata sigur dar, vocea din glas, parea ca nu e certitudine.

  14. Da sigur este sigur,poate fi luat si pe post de Viagra doar de către barbati.
    Urmează ca Viagra sa fie înlocuită cu noile pastile Pfizer..

  15. Eu nu mai am încredere nici să iau o aspirina! Puteți să vi le vârâți in cwr.

  16. Si fostul si actualul presedinte american s-au vaccinat cu Moderna.

  17. pfizermectină Cum naiba poti fi atat de dobitoc. Dute-n pzda matii. M-am saturat de toti priceputii la nimicuri. Muriti da-va dracului de prosti. S-au trezit asa deodata dacii liberi din vagaune. Ba tampitule,de vaccin te temi? Dar de pastile de ce nu? Adica vaccinul este folosit de aproape 2 ani pe milioane de oameni,si-s bine merci tarile civilizate fara daci prosti. Iar cand apare o pastila,inca in stadiu de proba, va repeziti? Dati-va cu capul de pamant dobitocilor, pana va reveniti. Isi bat joc de voi si Sosoaca si AUR si Flavia Grosan. Daca nu ar fi fost doctorii intregi la minte, mureau mult mai multi dobitoci dupa retetele de pe facebook si dupa sfaturile sosoacei cretine. Nerecuoscatorilor.

  18. Ion Tu baga-te in Editat popii sa-ti dea aghiazma si te vindeci . De prostie insa, nici Dumnezeu nu va vindeca

  19. parere..A3? Si tu ai crezut ? Si Sosoaca e medic pe la A 3,ea este mai priceputa decat orice medic international si intergalactic. Ia sfaturi de la ea si vei trai viata vesnica. Treaba ta, nu te mai lua dupa toti medicii.

  20. …Dar stai! Asta nu e totul. Comanda acum și vei primi una gratis. Suna acum! Oferta este limitata…
    La 2 buc. comandate vei primi în plus ferectia Pfizer.

  21. am fost tratat ca mulți alții cu medicamente ieftine și eficiente. dacă atât puteți să scrieți asta este. vedeți oameni buni unde duce fanatismul celor care au ales să se vax. nu cei care nu doresc mizeria asta sunt violenți ci exact cei care au decis contrariul. și vax cât doriți sute de doze nu vă interzice nimeni. veți fi imunizat și nemuritor. sănătate multă indiferent de unitatea specială.

  22. @caca maca porecla ta explică ce ai in creier sau ce ții în gură? Ești un răpănos. Poate Dumnezeu nu o să mă vindece de prostie dar tot îmi va da viață veșnică!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.