Sparanghel la antreu, memorandum la desert
Președintele SUA a semnat memorandumul de înțelegere pentru deschiderea negocierilor cu Iran mai devreme decât era programat. A făcut-o la Versailles. ”La antreu sparanghel, la desert memorandumul cu Iranul”, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung. La Teheran, memorandumul a fost semnat de președintele Masoud Pezeshkian, într-un birou auster, contrastând cu fastul din Franța. Însă o buna parte din presa lumii consideră ca Iranul este câștigătorul de etapă.
Iranul, câștigătorul de etapă
Războiul nu s-a încheiat. Memorandumul prelungește armistițiul actual cu 60 de zile și deschide strâmtoarea Hormuz pentru comerțul cu petrol. Dar se va putea naviga? Navele de deminare pe care Japonia și aliații europeni s-au angajat să le trimită au nevoie de săptămâni pentru a putea începe operațiunile. Un oficial american spune că ar putea dura două săptămâni. Sunt specialiști care estimează că este nevoie de aproape două luni. Apoiu, Iranul susține că prin Hormuz se va putea trece fără taxă doar pe perioada de 60 de zile a negocierilor cu SUA. Apoi, fiecare petrolier va fi taxat.
Nu se mai aude nimic despre schimbarea de regim de la Teheran, nimic despre programul iranian de rachete balistice, nimic despre Hezbollah, Hamas, Hutiți. Cât despre programul nuclear, Iranul poate păstra coordonatele sale pe durata negocierilor. La fel și cele câteva zeci de kilograme de uraniu îmbogățit. Mai primește acces la o parte din miliardele din conturile înghețate de SUA, ba se pun si bazele unui fond de 300 de miliarde de dolari pentru reconstrucția Iranului bombardat de SUA și Israel. Vor fi bani din partea monarhiilor din Golf bombardate ca ripostă de Teheran, pentru că găzduiesc baze militare americane. Și, in plus, Iranul obține ”încetarea imediată și permanentă a războiului pe toate fronturile, inclusiv Liban”.
Israel – cu cât înțelegerea pică mai repede, cu atât mai bine
Poate premierul israelian Benjamin Netanyahu să accepte o asemenea înțelegere între SUA și Iran? Din perspectiva Israelului, cu cât înțelegerea va cădea mai repede, cu atât mai bine. Iar Naftali Bennett, care poate deveni la toamnă noul premier, are aceeași poziție. ”Cronometrul schimbării regimului din Iran va porni imediat ce se va schimba guvernul în Israel”, a spus el.
Iran – obligat să obțină maximul într-un interval minim de timp
Din perspectiva Iranului, înțelegerea poate să cadă peste câteva luni. Dacă negocierile nu aduc beneficiile așteptate de regim, acum și mai radical, interesul Teheranului este ca Golful să fie blocat din nou. Dacă Iranul ar înceta să mai pună aceasta presiune, ar da timp monarhiilor din Golf, Americii și lumii să construiască alternative logistice – conducte care ocolesc strâmtoarea, noi lanțuri de aprovizionare. Interesul geopolitic al Iranului este să folosească acum presiunea maximă. Altfel, pârghiile de șantaj pe care le deține se vor reduce.
Trump – interesat să prelungească armistițiul pana la alegerile pentru Congres
Din perspectiva administrației Trump, înțelegerea cu Iranul ar trebui să dureze ceva mai mult – până la alegerile pentru Congres din noiembrie. Asta ar reduce din daunele electorale mari pe care războiul le-a produs în tabăra republicanilor din SUA. Însă Trump nu exclude reluarea războiului. Într-un interviu pentru The New York Times, el a spus că, dacă Irabnul nu va coopera, va relua bombardamentele și SUA vor deveni ”gardianul Orientului Mijlociu”. Cu un preț – 20% din veniturile din petrol ale regiunii.
Șansele lui JD Vance la președinție se joacă în negocierile cu Iran
Împingând perspectiva spre alegerile prezidențiale din SUA din 2028 (extrem de importante și pentru Europa, și pentru România), evoluția actualului memorandum cu Iranul poate decide soarta politică a vicepreședintelui JD Vance. El nu face parte din tabăra susținătorilor fervenți ai Israelului. ”Susținătorii pro-Israel ai lui Trump vor lega problemele unui acord cu Iranul de JD Vance, mai degrabă decât de Donald Trump. Unii spun deja că acest memorandum este «Memorandumul Vance»”, scrie The Spectator. Dacă memorandumul va duce la un acord care să supraviețuiască până în toamna anului 2028, JD Vance va avea o șansă la președinție. JD Vance își asumă riscurile. El a declarat că memorandumul cu Iranul ”este un document foarte general de o pagină și jumătate” de la care se poate ajunge la un acord prin anumite stimulente si concesii.
Opoziția și lobby-ul israelian pot genera un nou război fără sfârșit
Încheierea, peste 60 de zile, a unui acord între SUA și Iran depinde uriaș de calculele politice din SUA. Când liderii americani consideră că prețul politic al încheierii unui război este mai mare decât prețul continuării lui, America intră într-un ”război fără sfârșit”. Se poate întâmpla și acum, așa cum s-a întâmplat în Afganistan, în urmă cu 25 de ani. Este vorba despre interese financiare, despre interesele industriei militare, dar și de calculele politice ale celor două partide din SUA. Donald Trump a înregistrat un eșec in Iran, iar acest eșec poate deveni și mai evident dacă opoziția democrată și lobby-ul israelian vor pune umărul la prăbușirea înțelegerii cu Iranul. Pericolul este însă ca dezastru lui Trump să devină apoi și dezastrul unei noi administrații democrate. Asta s-a întâmplat, în oglindă, cu Acordul nuclear încheiat de administrația Obama.
Gardienii Revoluției dictează în Iran
Aceleași probleme apar și în Iran. Și în Iran există două tabere. Nu mai este vorba despre conservatori și așa-zișii reformiști. Cei din urma au dispărut odată ce SUA și Israelul au atacat Iranul. Însă tabăra conservatoare este scindată între elementele radicale pragmatice și cele ultra-radicale. În Iran au loc deja proteste împotriva memorandumului cu SUA. Așa cum Trump este acuzat de conservatorii pro-Israel de trădare, la fel sunt acuzați președintele Pezeshkian și președintele Parlamentului, Bagher Ghalibaf. Pentru moment, conducerea Corpului Gardienilor Revoluției și presa pe care o controlează este în tabăra liderilor pragmatici, deschiși către soluții diplomatice. Însă, pe măsură ce timpul trece și monarhiile din Golf găsesc soluții de ocolire a strâmtorii, tabăra ultra-radicală poate deveni mai puternică.
Un acord final între SUA și Iran este posibil, pentru că interesele geopolitice pot fi făcute să se împace. Însă politica de la Washington (și de la Teheran) va dicta. În timpul administrației Reagan, Zalmay Khalilzad, viitor ambasador în Afganistan și Irak, a propus anularea sancțiunilor impuse Iranului, după încetarea războiului dintre Iran și Irak. A primit următoarea replica din partea secretarului de Stat: ”Are mult sens geopolitic, însă nu are niciun sens politic”. Având în vedere alianța SUA-Israel, același lucru se poate întâmpla și acum. S-a întâmplat și în timpul administrației Joe Biden. Acesta nu a făcut nimic pentru a reveni la acum mult-lăudatul Acord nuclear semnat de administrația Obama, din care SUA au fost retrase de prima administrație Trump.
Trump a ”trădat” Israelul și Ucraina
Trump i-a trădat pe iranienii pe care SUA și Israelul i-au îndemnat prin mesaje publice și prin operațiuni de intelligence să se revolte împotriva regimului. Au murit zeci de mii și sacrificiul lor a fost în zadar, scrie revista conservatoare britanică The Spectator. Trump a trădat si Israelul. ”Israelul luptă nu doar pentru supraviețuirea sa, ci și împotriva unui stat islamist și a unei rețele extremiste care ne amenință pe noi toți. Israelul este în prima linie a frontului Vestului împotriva terorii. A da înapoi acum înseamnă să lași Israelul expus și sa faci Vestul mai vulnerabil”.
”China și Rusia se bucură că aliatul lor iranian a supraviețuit. Pentru Ucraina, procesul de pace condus de Trump va părea de acum încolo o formă de capitulare. Este imperativ ca Ucraina să fie susținută de Europa, pentru a-și întări apărarea”, mai scrie The Spectator. ”America a irosit succesele militare prin lipsa voinței de a-și termina treaba. Cele 300 de miliarde propuse pentru un „fond de reconstrucție” sunt o recompensă grotescă pentru răul care a rezistat. Corpul Gardienilor Revoluției care conduce acum Iranul își va putea plăti loialiștii, iar cu banii rămași va putea reînarma Hamas, Hezbollah și pe Hutiti”, scrie The Spectator.
O șansă de a retrage SUA din Golf și de distanțare de guvernul israelian ”expansionist”
O viziune diferită, și cu mult mai puțină susținere politică, financiară și mediatică, vine din partea conservatorilor de peste Ocean. Bazele militare din SUA au devenit o vulnerabilitate, ținte unde pot muri americani și aliați ai lor. Deși Trump a susținut mereu că armata iraniană a fost distrusă (așa cum în 2025 a spus că programul nuclear a fost distrus), Iranul a produs mari daune instalațiilor militare SUA, ducând la evacuarea majorității personalului. În aceste condiții, aliații din Golf au început să-și regândească relația cu SUA.
”Consecințele pe care le suportă statele din Golf nu ar trebui să surprindă, având în vedere influența politică a Israelului în America, în special asupra administrației Trump, precum și rolul negativ al Israelului de avocat al unui atac nelegitim și necugetat asupra Iranului. Într-o asemenea lume, SUA ar trebui să înceapă retragerea armatei din Golf. Chiar și înaintea războiului din Iran, era esențial ca America să se distanțeze de guvernul radical și expansionist de la Ierusalim, care atrage SUA în războaie și distruge reputația Washingtonului”, scrie The American Conservative.
”Cât despre statele dictatoriale din Golf – cum se face oare că asemenea monarhii absolutiste antediluviene pot să țină captivi atâția oameni? – SUA ar trebuie să se elibereze de povara apărării lor”, așa cum propune și noua Strategie Națională de Apărare din 2026, mai scrie TAC.
Orice incercare de a legitima semnarea memorandumului cu republica bolsevic-islamista iran ii demasca pe initiatorii ei in aceeasi masura in care s-a autodemascat I’le Gal u Comintern Trump…
Iranul a castigat exact ca Ukraina, tari pline de minciuna cu picioare scurte.
Sa demineze ce? Ca daca era minata stramtoarea nu mai trecea niciun petrolier pe-acolo. Poate sa demineze Israelul ca el vrea sa arunce situatia in aer!