SUA: Sunteți cu noi sau împotriva noastră

Începând din mai 2018, de la retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul, marile puteri europene au încercat pe toate căile să mențină Iranul în respectivul acord și să readucă administrația Trump la respectarea înțelegerii. Mai mult, Germania și Franța au încercat să înfrunte SUA și să facă pe mai departe afaceri cu Iranul, în ciuda sancțiunilor americane.

SUA: Europenii nu ne-au fost de ajutor

Acum, după asasinarea gerenarului Qassem Soleimani, șeful diplomației germane, Heiko Maas, semnalează că Berlinul renunță la această abordare. ”Acesta poate fi primul pas către sfârșitul acestui acord. Vom judeca situația foarte, foarte responsabil”, a declarat Maas pentru postul public de radio din Germania.

Marea Britanie, Germania și Franța au emis un comunicat comun după asasinarea lui Soleimani. Le-a luat mai mult de două zile să ajungă la o poziție comună. Iar ce a rezultat este o soliciare ca Iranul sa se abțină de la escaladarea situației, fără ca cele trei puteri europene să sufle o vorba despre asasinatul comis de SUA. Pentru Washington pare să nu fi fost suficientă această atitudine europeană. Secretarul de Stat Mike Pompeo a avut o ieșire dură: ”Sincer, europenii nu ne-au fost de ajutor pe cât mi-aș fi dorit să fie”.

Până la acest moment, nici reacția Chinei sau a Rusiei la asasinarea lui Soleimani și la evoluțiile din Irak și Iran nu a fost una dură. Până acum am înregistrat doar un veto al Rusiei și Chinei împotriva unei rezoluții a Consiliului de Securitate ONU care condamnă agresiunea împotriva ambasadei SUA în Irak, pe 31 decembrie.

Europa, prinsă în menghină

Începând tot din 2018, marile puteri europene au fost puse în fața alegerii unei infrastructuri chineze pentru tehnologia 5G. În stilul caracteristic, cancelara Angela Merkel a preferat tergiversarea. Acum, la început de an 2020, această strategie nu mai pare să funcționeze. Ambasadorul Chinei la Berlin a lansat un avertisment voalat: dacă Germania va interzice tehnologia 5G oferită de Huawei, constructorii germani de automobile se vor lovi de restricții similare in China. Apoi, din SUA a venit un alt avertisment. Consilierul pentru Securitate al Casei Albe, Robert O’Brien, a declarat pentru Financial Times că atitudinea ambiguă a Germaniei față de Huawei va face din această țară un ”vasal al Beijingului”.

Adevăratul ”război mondial”

În 2017 începea ceea ce a fost numit ”războiul comercial” dintre SUA și China, cu runde succesive de majorare a taxelor vamale pentru importurile din China și riposte ale Beijingului. Acum, la început de an 2020, administrațiile din cele doua țări au anunțat că, pe 15 ianuarie, va fi semnata o așa-zisă ”prima fază” a unui acord comercial între SUA si China. Acesta este cu adevarat știrea începutului de an, dacă ar fi să facem abstracție de ”spectacolul” mediatic prilejuit de asasinarea lui Soleimani. Marile publicații economice ne avertizează să nu ne lăsăm păcăliți de mesajul SUA cum că acesta va fi finalul ”războiului comercial”. Este mai degrabă un armistițiu în lupta dintre dolar și yuan sau dolar și orice alt aranjament pentru detroarea dolarului ca monedă a schimburilor internaționale. Datele prezentate cu zgârcenie de partea americană arată că va fi un armistițiu (electoral) care va menține SUA pe primul loc în rândul economiilor lumii, cât ca Donald Trump să aibă o șansă în plus pentru realegere, in noiembrie.

Toate cele de mai sus trebuie integrate într-un tablou internațional desenat de SUA pe principiul ”cu noi sau împotriva noastră”. Acesta este mesajul lui Donald Trump, în special pentru aliații săi europeni, pentru Turcia, Japonia, Coreea de Sud sau chiar India. Iar asasinarea lui Soleimani vine să arate mai bine ce înseamnă acel ”noi”, adica SUA.

Ultimatum american pentru aliați

Noul mesaj al SUA este simplu: Statele Unite nu sunt obligate să se bazeze doar pe sancțiuni economice împotriva Iranului, pe acțiuni militare convenționale sau pe demersuri diplomatice prin care să-și atragă susținerea unor parteneri europeni sau asiatici capricioși și nehotărâți. Statele Unite au arătat că pot să asasineze conducerea iraniană, că pot să bombardeze centrele de putere, că pot să recurgă la acțiuni asimetrice la fel de bine sau chiar mai bine decât a făcut-o Iranul până acum. Statele Unite au transmis astfel că nu vor sta în așteptarea unor rezoluții ONU sau a unor jocuri diplomatice pentru a-și apăra dolarul și statutul de cea mai mare putere. Iar dacă Iranul va alege să atace SUA sau pe aliații săi, este limpede că regiumul de la Teheran va fi copleșit militar și economic.

Este un mesaj nu doar pentru Iran, ci și pentru aliații europeni ai SUA: ”Sunteți cu noi sau împotriva noastră”. Este un m,esaj ca, de acum inainte, ”stat democratic” inseamna ”stat aliat” al SUA, indiferent că acest stat condus de puciști sau lideri aleși democratic. Este un mesaj care arată că SUA nu vor să renunțe fără luptă la statutul de primă putere a lumii, că nu vor aștepta înarmarea Chinei și rachetele hipersonice ale Rusiei, că nu se tem să folosească forța militară pentru a apăra dolarul. Cum petrolul este una dintre proptelele principale ale dolarului, SUA au transmis mesajul că nu se vor sfii să acționeze asimetric pentru a-și asigura controlul asupra petrolului din Orientul Mijlociu. Cine stă în calea strategiei americane privind petrolul și suprematia dolarului? China și Rusia. Sunt puteri nucleare și greu de atins. Este motivul pentru care SUA au preferat să lovească Iranul pentru a transmite mesajul de mai sus.

O Uniune Europeană impotentă

UE pare să fie marele perdant în urma loviturii de forță americane. Jocul în așteptare al Europei nu mai este posibil, UE trebuie să aleagă taberele. Iar aceasta poate însemna finalul proiectului european, căci Franța preferă să se alieze de conjunctură cu Rusia pe frontul din Libia, unde se află în tabăra opusă Italiei și Turciei. Germania este presată să aleagă între China și SUA, dar și între SUA și Rusia (având în vedere opoziția americană față de gazoductul Nord Stream 2). Marea Britanie a renunțat la UE. Parisului și Berlinului, așa-zisul motor al UE, le-a luat mai bine de două zile pentru a ajunge la o poziție comună privind asasinarea lui Soleimani, uriaș de mult pentru o ”Europă unită”. Marile puteri europene își vor urmări interesele individuale, încercând încă să jongleze între China și SUA, iar UE riscă să rămână doar o pârghie pentru constrângerea financiară și economică a statelor central și est-europene pentru a servi acestor interese individuale vest-europene.

Cât despre riscurile unui al treilea război mondial pornit în urma asasinarii unui general iranian, altfel cunoscut pentru riscurile majore pe care și le asuma preferând să fie mereu pe linia frontului, ele sunt minime. Până la urma, analiștii care sunt panicați acum de posibilitatea unei conflagrații sunt aceiași care, în 2016, o dădeau pe Hillary Clinton câștigătoare a alegerilor prezidențiale. Sunt aceiași care au scris că mutarea ambasadei SUA la Ierusalim va duce la un al treilea război mondial sau ca investigația Russiagate a lui Robert Mueller îl va îndepărta pe Trump de la putere. S-au înșelat de fiecare dată.