Succesele gogonate ale Guvernului Orban

Sunt obligat să stau cu privirea sau, măcar, cu coada ochiului la emisiunile de ştiri. Fierbe lumea politică de parcă ar fi pe front. Războiul pentru putere (din păcate, doar un război pentru banii de la buget) se înteţeşte cu fiecare zi. Sursele celelalte s-au cam împuţinat şi presupun prea multă muncă. Și, de cînd a început scandalul moţiunii de cenzură, liberalii ies la vorbitor şi se poartă ca iepurii prin zăpadă. Merg unul după altul pe aceleaşi argumente şi propoziţii. Și se laudă de mama focului. Guvernul Orban în trei luni a făcut şi a dres precum copilul de împărat din basmele lui Petre Ispirescu. Alina Gorghiu-Isar face turul televiziunilor şi vorbeşte cu elan patriotic despre marile succese ale scurtului mandat al PNL. Într-o emisiune de la TVR, România 9, am încercat să-i întrerup poezia politică lăudăroasă, spunîndu-i că minte. A sărit ca arsă, socotindu-se lezată, dacă nu chiar jignită. Or, acuzaţia de minciună nu era adresată doamnei Alina Gorghiu-Isar, ci vicepreşedintelui liberal aflat alături de mine. Iar acuzația era valabilă, în egală măsură, pentru Ludovic Orban sau pentru Ionel Dancă şi Florin Cîţu şi toţi ceilalţi. Pentru că nu era timp de intrat în amănunte şi pentru a nu lăsa impresia că au fost doar nişte vorbe în vînt, încerc să pun cap la cap o serie de argumente care m-a dus în situaţia de a formula o asemenea acuzaţie valabilă şi pentru alţi oameni politici.

Prima şi cea mai importantă acuzaţie pe care aş aduce-o PNL-ului este încercarea de a încropi o echipă la Ministerul Sănătăţii, care echipă, în mare parte adusă de la Sibiu (plus reprezentantul lui Cristian Buşoi), a încropit o Ordonanţă de Urgenţă prin care bugetul Ministerului Sănătăţii să fie jumulit şi de cîteva clinici private. Operaţiunea, by night, a fost vîndută românilor ca o mare modernizare a sistemului şi ca o spectaculoasă îmbunătăţire a asistenţei medicale, fiind o tentativă acoperită de spart banca bugetului public pentru Sănătate. Ulterior, a început să circule informaţia că OUG răspunde unei condiţii puse de marile clinici private, aflate în negociere cu CNAS şi cu un mare fond de investiţii. Și care fond, fără o branşare a clinicilor private la bugetul public de sănătate, n-ar mai fi interesat.

A doua mare afacere a Guvernului Orban a fost acordarea unui ajutor de stat de 830 milioane euro către companiile energofage. Între beneficiarele acestui ajutor de stat se află ALRO, SIDEX şi Combinatul Siderurgic Hunedoara, Petrom etc. Sunt 170 de companii energofage, din care numai 25-30 sunt companii cu acţionariat român. Circulă informaţia că, în data de 3 decembrie, Florin Cîţu s-ar fi întîlnit cu Sangiv Gupta şi că reducerea preţului la gaze pentru noul proprietar SIDEX ar fi fost convenită sub forma unui ajutor de stat. Să nu uităm că preţul energiei la ALRO a fost stabilit în urma unei întâlniri (tot spre seară, dar la Cotroceni, între Traian Băsescu şi Vitali Matsitski, întîlnire intermediată de Theodor Stolojan, Elena Udera și Dorin Cocoş. Mai trebuie precizat că, încă de pe vremea Guvernului Cioloş, aceleaşi companii energofage sunt scutite de plata anuală a 500 de milioane de euro, contravaloarea certificatelor verzi pe care ar trebui să le achiziţionaze. Ca o mare favoare făcută românilor, preţul limită stabilit de pe vremea guvernării PSD a fost anulat şi România a trecut la liberalizarea preţului la gaze. Consecinţele, le vom vedea în curînd!

Nici nu s-a instalat bine în Piaţa Victoriei că Guvernul Orban a început demersurile pentru a scuti două bănci pentru locuinţe de obligaţiile stabilite de o sentinţă definitivă a ICCJ. Este vorba de un alt tun în valoare de 300 de milioane de euro. Iată comentariile unui analist financiar:

Ordonanța de Urgență de astăzi prin care Orban scutește de la returnarea sumelor fraudate în mod real NU DE cei care au economisit în scop nelocativ, cu primă de stat (clienți ai băncilor), ci pe cele două bănci de locuințe ,,austriece” (300 de milioane de euro), arată cât valoarează decizia ICCJ pentru ,,guvernul meu/guvernul anti-ciumă roșie”. ZERO. Prin Ordonanța de urgență de astăzi, vârâtă pe ultimul metru de un guvern muribund, noaptea ca hoții, coroborată cu tăierea pensiilor magistraților viitor pensionari, guvernul Orban vrea să le scoată pe nas judecătorilor (la cel mai înalt nivel, ICCJ) pentru că au avut curajul să dea decizii împotriva intereselor terminațiilor fostei Securități și mai ales în conformitate cu legea și nu cu vechile protocoale”.( Radu Soviani pe blogul său).

Care este explicația acestui cadou făcut într-o agitată criză de bani pusă pe seama risipei PSD? Care este explicaţia împrumuturilor de peste 40 de miliarde, luate de Ministerul Finanţelor în scurta perioadă luminată de Florin Cîţu? Iată explicaţia unui senator PNL, cu tot umorul ei involuntar:

PSD nu are căderea să conteste vreo decizie/măsură a guvernului Orban, în condițiile în care și-a bătut joc de șansa de dezvoltare a României. Guvernul Orban respectă drepturile și libertățile cetățenilor, consolidează statul de drept și readuce credibilitate României în plan extern” (Daniel Cadariu, senator PNL de Suceava).

Nu trebuie să uităm că PNL-ul şi Guvernul Orban au anulat acciza la carburanţi, generînd o ieftinire a acestora. Dar trebuie să precizăm că a făcut-o fără o reglementare sau un protocol cu marii distribuitori. Iar aceştia au redus preţurile, dar nu în echivalentul accizei, ci cu un procent între 8-10%, păstrat pentru ei. Cu această decizie luată la grămadă, PNL şi Guvernul Orban contribuie la o creştere a venitului marilor companii petroliere.

Tot liberalii, plîngăcioşi după bani, au anulat şi OUG 14/2018, renunţînd la taxa pe activele bancare, pe licenţele 5G şi de 2% din cifra de afaceri a companiilor energetice, adică la aproximativ alte 1,6 miliarde de lei.

Cum au fost cheltuiţi cei 40 de miliarde împrumutaţi cu viteza gîndului de Florin Cîţu? Un senator PNL zice că din aceste împrumuturi s-a făcut „Rambursarea TVA – restant din luna aprilie 2019 (5 miliarde lei), alături de plata unor sume importante către firmele care au făcut lucrări prin PNDL II (5 miliarde lei) și plata concediilor (1,2 miliarde lei)”.

De aici rezultă 11,2 miliarde! Dar restul unde sunt? În decembrie, cînd Guvernul Orban se plîngea de bani, a acordat la rectificarea pentru Culte peste 20 de milioane de lei. În ianuarie, de Ziua Culturii Naţionale, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de înfiinţare a Muzeului Naţional IC Bratianu de la Florica, urmînd ca acesta să fie inaugurat pe 24 mai. S-au alocat fonduri importante.  Două muzee mari ale României: Muzeul Naţional de Istorie (încă nerestaurat în întregime) şi Muzeul Peleş (şi el cu probleme grave de reparaţii şi întreţinere) împrumută piese și dau o mână de ajutor. Mai mult, Muzeul Constantin Brancuşi, înfiinţat tot prin decret prezidenţial semnat de Klaus Iohannis în 15 iulie 2015, nu prea există. Iată cîteva detalii de la TVR:

Ministerul Culturii are la dispoziție mai puțin de 3 ani să deschidă muzeul. În caz contrar, pierde clădirea. În curte zace părăsită, de peste 8 decenii, prima varianta a Mesei Tăcerii, sculptată de Brâncuși. Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, Muzeul „Constantin Brâncuși” a beneficiat anul trecut de un buget de  aproape 2,8 milioane de lei. Însă până acum nu au fost efectuate deschideri de credite pentru că instituția nu a solicitat necesar de credite lunar”(site TVR, 20 ianuarie 2020).

De bună seamă că, pentru liberali, Brătienii sunt mai importanţi decît Brâncuşi!

Lista cadourilor făcute de liberali, artişti în ordonanţe şi hotărîri de guvern pentru prieteni, ar putea continua. Și le vom reproduce pe măsură ce le vom descoperi. Numai cele de sus sunt suficiente pentru a mai reduce din potopul de laude şi informaţii bombastice cu care liberalii se fudulesc pe unde apucă. Și pentru că încercăm să ţinem un echilibru, adăugăm şi noi cîteva din lucrurile bune (cel puţin în aparenţă), pe care le-au pus pe hîrtie în aceste trei luni. Și care nu reprezintă, în nici un caz, un efort care să-i fi cocoşat!

Guvernul Orban a obținut abrogarea Recursului compensatoriu, a eliminat supraimpozitarea contractelor part-time, a redus numărul de ministere de la 26 la 16 (încă nu ştim cu ce beneficii şi folos!), a liberalizat rezidențiatul despre care premierul a crezut că e un fel de cazare.

A decis plafonarea indemnizațiilor pentru demnitari și a sporurilor din sectorul public la nivelul lunii decembrie 2019, alături de încetarea detașărilor din sectorul privat în sectorul public, prin care erau evitate concursurile de ocupare a unor funcții publice, și, în paralel, plata activităților desfășurate de militari și polițiști în zilele libere sau de sărbătorile legale și a alocației pentru drepturile de hrană. De asemenea, a decis suspendarea pensiilor speciale pentru primari în 2020.

Tot liberalii au dat două OUG pentru – acordarea unui ajutor de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia și TAROM; -reorganizarea ANAF pentru eficientizare activitate colectare veniturilor bugetare, reducere 2.000 de posturi și informatizarea serviciilor fiscale – precum și o hotărâre referitoare la programul „Prima Casă” cu un plafon de 2 miliarde lei; OUG pentru întărirea luptei împotriva infractorilor printr-o mai bună colaborare între poliția judiciară și parchete și o altă OUG pentru modificare statului polițiștilor, ambele ca urmare ale unor decizii CCR; două OUG pentru organizarea recensământului agricol 2020 și pentru organizarea recensământului populației 2021

Pornind de la aceste succese pe care le socot istorice şi strălucitoare, liberalii consideră că “Parlamentul a dat o lovitură cruntă democrației, demițând un Guvern care a cerut mai multă democrație pentru români iar majoritatea parlamentară care a votat moțiunea de cenzură a aratat că acționează împotriva voinței poporului român” .

Răniţi în suflet, speriaţi că nu se mai întorc la putere, liberalii se laudă cu ce apucă. Le umflă şi apoi le mint, făcînd din ţînţar armăsar şi din nenorocire succes politic. De-aia ziceam că mint!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 31

48 de Comentarii

  1. CEL MAI MINCINOS GUVERN AL ROMANIEI DIN ACESTI 30 DE ANI.

  2. N-au facut nici macar un metru de autostrada, nici macar pe hartie.Ii doare in cur de industria auto in mod practic, desi declarativ au gura plina.
    Dupa ce la Iasi s-au laudat cu Autostrada Moldovei, a doua zi au oprit procedurile pentru ea.Daca faceau asta iniante de vizita de la Iasi cine stie, poate corul huiduitor dadea si cu ceva oua.
    Eu cred ca astia nu au avut si nu au nicio intentie pentru infrastructura, singura lor deviza cred ca e : PRIVATIZAM(VINDEM), PRIVATIZAM, PRIVATIZAM !Ca-n 96-2000 as adauga.Semnalele se vad deja in presa, deficit excesiv-creat de imprumuturi=nevoie de bani.
    Problema e ca de privatizat au ramas numai componente critice : (termo/nuclear)centrale electrice, zacaminte de diverse, resurse variate, spitale, banci, institute, regii si n alte jucarele prin industrii mai selecte, care e bine sa ramana pe la stat, din motive de siguranta nationala.Romania trebuie sa continue sa existe si dupa ce dispare UE si dupa ce dispare NATO.Nu se termina lumea odata cu guvernarea PNL, oamenii vor continua sa subziste in Romania si dupa ce pleaca de la guvernare.
    Un stat care nu mai are acces la propriile resurse si mijloace de productia a energiei e sortit esecului economic.
    Daca se vor face privatizarile astea atunci PNL va disparea exact ca PNT.
    Parerea mea de simplu prost e ca astia nu mai au ce cauta pe la guvern dupa ispravile recente.

  3. Orban si Costache cu mana la portofel.Pe Someru’ il putem intelege: el nu are! Pe Felcer mai greu,nu are deajuns ? Tzurcana e cu unghia in gat,iar ceillati cu mana in buzunarele de la pantaloni pipaie maruntisul.

  4. Intre ian. 2017 -noiembrie 2019-imprumut contractat de guvernarea PSD =circa 19-20 miliarde euro
    In 2020 vor fi probabil imprumutate alte 10 miliarde euro..conf analiza CE
    In mod cert cheltuim cu bugetul mai mult decat incasam la buget ,cauzele sunt evidente:salarii mari la bugatari,costuri cu pensiile nesimtite cca 3 miliarde euro anual,costuri cu majorarea punctului de pensie,alte 3 miliarde euro,alte costuri aiuritoare…

  5. Guvernul MEU ,a facut la oala !!,iar acum ca si gaina care a facut margica cotcodaceste de-ti tiuie urechile .
    Au imprumutat bani la greu !,iar daca spun ca erau datoriile PSD de platit sa spuna care-s acele datorii .
    O alta realizare este DOUA TURURI DE PANTALONI PENTRU PRIMARI ca sa nu-i spunem FASSSSSSSSSS !!!.Ca si predecesorii lor(PSD) la guvernare sunt tot o adunatura fara busola si PNL.

  6. S-a vazut pe fata ca sunt inchiriati.
    Cine are mintea la el a vazut de mult timp.
    Unde sunt ONG-urile sa se dea cu fundul de pamant!
    Daca facea PSD-ul ce au facut liberalissimii Ralu Turcan se dezbraca si se lega in lanturi de portile guvernului ,iar miis G dadea foc la saltea in mijlocul Pietei Infrangerii!

    Romanul are si fandoseala e si fudulache, pricepe greu si uita repede!

  7. O imensa lăbăreală se intampla la ministerul Cîţului, cea mai scumpa guvernarea din istorie, guvernarea asta lăbărală a Organ-Werner.

  8. Politica MĂSCĂRICI PSD-ALDE-PNL-PDL …se comportă că niste hiene turnate se vede ca nu au putere si nici respect nu ii respecta nimeni Ceaușescu a trăit ca un leu ăștia trăiesc ca niste sobolani de laborator …. Dragnea se saturase de ei mai bine inchis ca Dragnea sau mort ca Ceaușescu decat prim ministru ca Orban sau președinte ca Werner ….oricat de mult s-ar spala tot mizerabili raman ….

  9. Înclin să le dau dreptate lui Orban şi ai lui : fac doar ce li se cere/ordonă chiar dacă sunt nevoiţi să se facă definitiv de râs ! E de domeniul celor mai proaste schiţe umoristice ce se întâmplă acum cu acest guvern, faţă de care Guvernul Dăncilă, de care se folosesc ei pentru a critica PSD-ul pare o somitate în domeniu ! Dacă ghiobanul şef crede că nu va avea şi el de suferit urmări în urma acestei caricaturi de guvern , repetat în bătaie de joc, se înşeală amarnic ! Era o vorbă că prin dictaturi şi dacă-ţi pun un căkt la propriu pe masa prezidiului trebuie să se aplaude furtunos ! Cam aşa pretenţie au Klaus cu ai lui orbani numai că în afară de nişte tembeli de teapa rezist nu mai are cine aplauda asemenea guvern, în care se împletesc de minune prostia şi incompetenţa majorităţii miniştrilor, cu reaua voinţă, în ce priveşte interesele României a celor câţiva ce-şi pun ccompetenţa în slujba unor interese meschine, ca să nu le spun chiar penale, ce nu aduc decât imense deservicii românilor !
    P.S.
    Orban nu se gândeşte o clipă la reacţiile pe care le-au avut ei, în frunte cu pachidermmul sibian la unele decizii nici pe departe atât de discutabile, luate de guvernarea PSD ?! Cred oare că alegătorii, cei proşti cum îi cred ei, dar mulţi,… nu observă aceste comportamente ridicole, şi dispreţuitoare la adresa lor !
    După tot ce se întâmplă pe scena politică se pare că va trebui reintrodusă pedeapsa pentru înaltă trădare !

  10. Domnule Cornel Nistorescu minciuna atât de gogonată încât acoperă tot orizontul Țării noastre România și greața care i se asociază este că la 30 ani de la Revolta din 1989 zisă anti comunistă, anti dictatură și anti securitste “numai întâmplarea” face ca Prim ministru României și unul din consilierii Presedintelui Iohannis, frați, să fie copiii uniui fost ofițer de securitate luptător contra rezistenței comuniste din munți. Iar persoanele ce formează Societea Civilâ și GDS, și etc… nu au nImic de obiectat. Aceeași care vociferau fara pauză că domnul Dragnea fiind copil de milițian trebuie sâ aibe interdicție la politică. Restul vine de la sine!

  11. Uite sefu tinem mana la inima ca tine! Si sa traiasca noul Scornicesti , Sibiul pe care l-ai construit sefu din nimic. Era teren viran cand ai devenit primar si acum uite are 100 de case de acum trei sute de ani. Asteptam modificare constitutiei ca sa ai puteri totale si sa dizolvi paralmentul cand vrea muschii tai si ai secu.

  12. PNL+PDL este cea mai toxica combinatie politica pentru Romania dintre toate experimentele politice din ultimii 30 de ani, iar GuWernerul reprezinta epicentrul prostiei, incompetentei si tradarii liberale. Din nefericire, cetatenii nu inteleg ca in Romania nu exista nici democratie, nici multipartidism, si ca lupta pentru putere se da intre factiunile partidului unic FSN. PSD, PNL, USR, ALDE, PMP si Pro Romania sunt toate partidele Sistemului instalat la conducerea tarii in decembrie 1989.

  13. Oameni buni, luați tot ce aveți valoros în casă și fugiti! Rareș Bogdan a declarat că e pompierul de serviciu. Ce nu înțeleg eu este de ce mulți invitați, intervievați, filmați etc de postul tv care anunță asta simt nevoia să se îmbrace într-o uniformă. S au terminat acoperitii sau ce?

  14. Politicul nu nu există fără economic (sponsor), odată ajuns în ‘măcelărie’ a început să returneze prețul ‘creditului’ plus dobânda aferentă, câte vor mai fi fost despre care nu s-a aflat ?! În acest ‘experiment’ țara nu contează … oficial, ne merge bine !

  15. Daca PNL-ul nu va scade semnificativ in sondaje, inseamna ca Mandolina si trupetii sai stiu sa-si vanda marfa. Comparativ cu ei, Dragnea cu ai sai s-au dovedit precupeti de duzina. Isi merita soarta cu tot ‘programul lor de guvernare’.

  16. Minciuna ca forma de exprimare si existenta, cam la atat se reduce programul de guvernare a războinicilor rozelor de 90 de zile
    În el s-au angajat sa lupte, pentru fericirea, alogenilor, toate pleava cea vestita a întregului supus si toata slugarnicie cea tembela a Dulapului intrus.
    Constatăm, pe zi ce trece, ca acești indivizi, aflați temporar la butoane, se comporta asemeni zombilor din filmele de groază. Pentru ei legea e facultativă, avizul, o semnătură fără rost, Constitutia o ingramadire de articole absurde,bunul simt o practica retardada, demagogia, întruchiparea intelectualului rasat, slugarnicie, împlinirea personalității si caracterului fiecărui cetățean, antinationalismul, viziunea profundă a eruditului diasporez,într-un cuvânt, Tot ce e perfid si lacom, Tot liberalul si sfertodoctul, Tot lasii si mincinoși sunt mândria lui don Șchiopu , zis Dulapul cu Chistocul.
    Stati linistiti, Guvernul PINOCHIO e abia la inceput de drum. Ne așteaptă noi si noi supralealizari si toate gândite pentru liniștea si fericirea capitalului strain si distrugerra filonului national.
    Aceasta e Romania Normală in viziunea Plafonului si Romania educată în concepția sfertodoctului.

  17. Ce „succesuri”? Pedeleprele astea in frunte cu seful lor de la Cotroceni, nu au facut decat sa imparta bani camarilei lor politice! Bine-nteles „in numele poporului”, ca asa „a vrut poporul”! Demagogie si minciuna mai ieftina nici ca se poate, dar tine la prostii care cred acesti imbebili! „Dragnia” cel hulit este copil de gradinita fata de astia!

  18. Politicienii romani ddupa 30 de ani nu stiu cum sa faca sa se imbogatesca ei si sa-i jefuiasca pe amaratii de rand. Ei se cearta pe ciolan in functie de cum bate vantul si nu au nicio tangenta cu interesele majoritaii romanilor care sunt flamanzi, goi si far de adapost! Nu-i intereseza ca, diasporenii se intorc cu jeep-ane dar sunt co-asigurati la sanatae de parintii lor pensionari si colac peste pupaza din putinii bani de sanatae mai dau si la privati sa nu moara de foame. Deja nu mai pot ca sunt cei mai mari investitori de parca ar da ceva la statul roman. Un jaf in toata regula cu o conducere PNL care ia de la saraci si da la imbogatiti prin furt! Fiindca sunt luat de prost, o sa votez PSD chiar daca nu-mi place!

  19. Cand vad alaiul asta de habarnisti condus de Sica , de Turcana , de Partu , de Veoleta liftangioaica , de ‘grinda'(sau bârna , ce naiba o fi!), de doctorasul ala de Sibiu (asta nu-i prost , doar bandit!) , stai si te intrebi de ce este blestemul asta pe capul nostru ! Si totusi mare parte din poolime , pare anesteziata si sta intepenita , ca magarul in mijlocul ograzii si …cugeta…la nimic . Bravos natiune !

  20. ma intrebam la prima instalare a guwernerului orban daca vor reusi sa ajunga in primavara fara sa-si puna TOATA populatia Romaniei in cap ?!…ca sa nu-si piarda „increderea” votantilor si IA-urilor (ca oricum altfel ar fi in pom si pomul in aer!) au pus repede de o criza politica (bucuria televiziunilor comerciale!) care sa ascunda( prin devierea atentiei!) problemele adevarate cu care se confrunta Romania…inutil sa le denumesc in detaliu (unele sunt prezentate in editorial) dar va retin atentia cu informatii aparent „banale” dar care vadesc intentiile libertarienilor (aici catzu liniuta este instrumentistul, ca tot marioneta ramane!)…listarea CEC-ului (cu toate consecintele financiare!) si a Hidroelectricii (facatura strict necesara pentru a putea destructura si instraina hidroenergetica romaneasca!)…unde credeti ca este stafful HE in aceasta perioada cu guvern interimar: la Viena!…ce fac? aflati si singuri daca nu va raspunde Popescu jr. !…siktir democratie si justitie neosecurista, coloniala, iohannista ,sorosista si antiromaneasca!

  21. ” Minciuni si fraze-i totul , ce statele sustine / Nu-i ordine fireasca, ci ei a fi sustin….” M. Eminescu – Imparat si proletar .

  22. De ce mirari cu minciunile febrei galbene, pentru cine a uitat Sica antialcoolicul este acelasi personaj care din postura de ministul al transporturilor a incolonat utilaje la inceperea lucrarii autostrazi Bucuresti Brasov, poza cu „mareata” realizare (a utilajelor ambalata) a ramas, autostraza mai amana. „Lupul isi schimba parul dar naravul ba”, si Sica antialcoolicul a devenit prim … .

  23. Oglinda „realizarilor” guvernarii PNL( KLAUN), este ministrul Stefan de la Focsani! Nu am vazut un prost mai fudul ca acest individ! Sa tii danga langa ca tu ai „reglementat” datoria cu primaria Focsani, dar sa nu recunosti ca t nu ai respectat legea in constructii, ca nu te-ai inregistrat la fisc cu adevaratul imobil, nu cu casa demolata, este chiar culmea prostelii pe fata! Omul este aerian in toate! Cine l-a pus acolo crede ca masinatiile sale vor fi descoperite peste 19 ani, ca situatia cu imobilul in care locuieste si nu a platit impozit?

  24. Unora le este mai clar acum de ce îngheață Dragnea la pușcărie.

  25. Exista vreo solutie ca acesti banditi sa fie maturati ?
    O solutie ar fi sa fie votati de PSD pentru a ramane pana in toamna la putere sa se faca de cacao, dar exista riscul sa ne vanda om cu om, metru cu metru.

  26. ..inainte de a se instala acest govern , un domn din Constanta sustinea ca in sfarsit Romania sub conducere intelwapta si liberala isi va ocupa locut acolo sus unde merita”daca ne legam de expresia „acolo sus” am spune feri Doamna..I am spus atunci parerea mea ref component guvernului liberate..si uite ca am dreptate ..astia chiar vor trimite Romania …acolo sus…

  27. Ceea ce nu a observat autorul, nu securistii stalinisti de „dreapta” autointitulati „liberali” fac turul TELEVIZIUNILOR SECURITATII, ci moderatorii abjecti ai acestora ii invita, ca de altfel toata crema sinistra
    a „analistilor” Securitatii, adica 99%, precum si sefii institutelor de falsificare a sondajelor de opinie!
    Si intre acesti moderatori pot fi construite ierarhii, dar de departe cei mai abjecti sunt aceia de la RTv,
    televiziunea miliardarului Securitatii si agent special al lui Base, Ghitza, ofiterul coordonator al mult
    mai abjectului cominternist basist,Del Ponte,nebunul legendat din 2010 in fruntea PSD pe care il submineaza
    de atunci fara intrerupere, asigurand celor doi „Tica”-losi succesivi din Deal o putere discretionara, timp
    de 16 ani Romania fiind blocata pe toate planurile…Faptul ca nazistii mint pe fata devine cea mai marunta
    problema fata de realitatea crunta ca Securitatea le permite sa infatiseze aceste minciuni sfruntate fara
    sa-i penalizeze cineva. Oare, pe ce se bazeaza Natzi cand sfideaza intr-un mod mult mai marsav Constitutia decat in ultimii 6 ani, in afara de siguranta ca Securitatea are politicul, institutiile si populatia sub un control discretionar?

  28. Popor roman linisteste-te ca ai sa faci infarct!
    Ai votat iohanniSS si PNL-ul asa ca ai ceea ce ai votat. La ce te asteptai sa faca acesti tradatori de neam si de tara? Ei asculta si transpun in fapta ceea ce li se dikteaza de la Bruxelles si Berlin.

  29. Aceste multe și importante „succesuri”, obținute în doar trei luni, sunt rezultatul „indicațiilor prețioase” primite de fostul Prim Minustrul L. Orban, în timpul numeroaselor ședințe de meditații, acordate de Meditatorul Național. Acestea conform Strategiei geniale ce au avut următoarele etape: „pas cu pas” spre „lucrul bine făcut”, pentru eliminarea „grupării toxice a PSD” din Parlament și dacă ar fi posibil din ȚARĂ. Astfel ar putea obține: România Noooormaaalăăăăăă, România proeuropeană și România Eeeeduuuucaaaatăăăă. Ce nu au reușit să înțeleagă domn președinte și liderii PNL, este faptul că demiterea fostului Guverm al PSD și instalarea guvernului Orban I, s-a datorat grupării/găștii lui Victor-Viorel Ponta, cunoscut și ca: „micul Titulescu”, alias „pisicuț” și nu PNL-lui. Interesant, cum dl L.Orban în calitate de PM demis, de PM interimar, mai nou și PM desemnat, (oare primește trei salarii în această perioadă?!?!) recomandă parlamentarilor PNL și celor susținători să voteze împotriva instalării guvernului Orban II, pentru a mai face un pas spre, mult clamatele, Alegeri anticipate. Ce va fi, să sperăm că vom trăi și vom vedea. Să fie bine, să nu fie rău!

  30. Au dat mai multe ordonante de urgenta decat ordine de ministru. Si asta in numai trei luni….
    Data viitoare sa isi aduca KWJ niste nemti de pe la Sibiu, mai lenti!

  31. „c.g.”, mi se facuse dor de tine chiar si in varianta „Sandu Chira, pensionar,”! Te referi la „Micul Mao”? Caci filiatia asiatica pe linia Titulescu e deja documentata ca fiind cominternista. Nu ma asteptam sa spui altceva de „Victor-Viorel”, cum ti-a placut intotdeauna sa-l numesti, respectiv ca „gasca”, adica RETEAUA
    CONSPIRATIVA BASISTA a acestui „Tica” los securist stalinist a executat comanda mostenitorului testamentar
    al asiaticului Baseala!!! De aia nu miscam un pas, pentru ca dogma ne impiedica sa mergem pana la capat, adica sa spunem lucrurilor pe nume! Bineinteles, nu ma refer la mine, singurul care demasca in TOTALITATE!

  32. Fomistii de la PDL si handicapatii lui Ciolos au fost mici copii pe langa astia!

  33. Doamne ce mi-a fost dat sa vad aseara.
    Un sociolog vestit, la satana 3 in studio, nu intelegea de la vreo 3 oameni care se pricep, oameni de meserie, ca avizele alea de la Consiliu trebuie sa fie pe masa inainte de a fi „generatat” OUG-ul si ca nu pot fi publicate OUG-uri NULE.Vorbim de un om care vine de la una din universitatile importante din Bucuresti.Deci pentru acel sociolog prevederile legale pareau facultative.S-au chinuit aia 10-15 minute sa-i explice cum e cu avizul si ca nu poate fi emis ulterior ,mai ales ca guvernul a devenit interimar si el o tinea pe a lui.Rosu ca racu era.
    Pai daca ala nu intelege ca exista niste proceduri clare ce sa mai vorbim de altii.

    Vorbea cineva mai sus ceva interesant.
    Pai probabil trebuie facuta o petitie pentru Parlament, cat inca mai avem, pentru un rahat de LEGE A LUSTRATIEI.
    Ce dracu o fi asa complicat sa faca Parlamentul o LEGE A LUSTRATIEI si sa rezolve treaba.

  34. GUVERNUL PINOCHIO si maimutele urlatoare, e noul serial pe care , toate, televiziunile il difuzeaza la o ora de maxima audienta, cu o satisfactie demna de reclamele multinationalelor cu pretentii de biodemocratie si biodegradatibigamie.
    Ps. Cetățeanul Louis de Funes, cu priviri de soim maltez si frizura de securist a la generația 80, zis si Radu Tudor, se pare ca s-a angajat, cu norma intreaga la Dulapul viselor sale, Ali Rabla si cei 40 de netoti, proeuropeni, proamericani si proprotex pro tv. Utmariti-i activismul PNL-ist si mai scrieti cate ceva despre” Independența jurnalistului, ca forma de dependenta” si ” Jurnaliștii si carul boilor cu stele”.Orice comentariu e bine venit, chiar dacă are șanse să nu-i fie bine primit.

  35. Drăguțule Charlie, iar ai luat-o pe arătură, cu ideia „postacului multiplu”, „postacului orchestră”? Interesant că pe lângă expresiile: „securist stalinist”, și „cominternistă” ai omis-o pe cea mai preferată „bolșevic/i”, care nu-ți lipseau din comentariile lu matale. Ìn comentariul pe care-l postezi,nu am observat nimic în legătură cu articolul pe care ne strofocăm să-l comentăm, doar faptul că la-i codificat și binențeles expresia autolaudativă: „Bineinteles, nu ma refer la mine, singurul care demasca in TOTALITATE!”. Curată modestie! Și eu sunt curios, ce s-a întâmplat cu „c.g.” și Radu Dan Mihăilescu, doi dintre cei pe care îi considera-i colegii mei de orchestră, de nu mai comentează? Sănătate,cu bine!

  36. Cel mai mult imi place cum maimutaresc astia „de dreapta” gestul pe care-l fac americanii la intonarea imnului. La astia ai nostri pare ca se cauta de batiste si brose, parca ar fi pierduti prin cine stie ce cartier de suti si se asigura ca nu i-a furat nimeni. Penibili!

  37. Nu exista nici o solutie. Se bat campii in continuare pe la TV si prin presa scrisa. Cu multa ingrijorare si atentie ! Ca nu cumva sa se supere Bruxell-ul (Stambul-ul), reprezentat de Soros si partenerii. Hai sa recunoastem ca nu suntem Anglia, sa facem BREXIT. Se vorbeste la misto de BREXIT peste tot. Nici asa zisii analisti nu mai au curaj. Ne asteapta, inca, ceva timp, pana la regionalizare (dezmembrare). Pana atunci se rostogoleste cu multa vioiciune lovitura de stat in forma continuata. Daca facea PSD-ul 1% din ce fac astia erau toti la parnaie…

  38. onoarea pierduta a tarilor bogate care au crestere economica de 2-3% ruinand Romania. Cum si-a permis Dancila si Dragnea sa faca o economie functionala si in felul asta flamanzii lumii sa nu isi infiga coltii in Hidroelectrica, Portul Constanta CEC, SANATATEA din Romania unde inca mai sunt medici pe salvari nu paramedici ca in America, unde orice pompier sau vardist asista o nastere pe caldaram si daca totusi nasc in spital in 24 de ore femeia si copilul parasesc spitalul pt ca fie n-au bani fie asigurarile de sanatate nu-si cheltuie banii pe siguranta lauzei si nou nascutului…ha, ha, ha…cam asta urmeaza tinerilor #rezist sanatate pe caldaram nu in spitale… daca nu aveti linie de credit ca sa umpleti buzunarele afaceristilor din sanatate…

  39. N-am votat niciodata PNL. M-au scarbit din anii „90 cu Campeanu intrat in guvernul lui Ilici Kgb-ica,cu aripi si aripioare,care de care mai acoperite, cu oameni de afaceri ca ala cu rafinaria sau ala cu mobila. Nu pot sa uit cum a basculat limbutul de Stoica toata vina pe taranisti. Asta dupa ce Coposu i-a bagat in Conventie ca sa intre si ei in parlament,ca in „92-„96 multumita intrarii la guvernare cu Iliescu in „91,lumea nu i-a votat si n-au intrat in parlament. Nu mai vorbim de Guta Tatarescu care a intrat in guvernul comunistilor,imediat dupa razboi. Au vocatia tradarii,e in ADN-ul lor de „liberali”. Apoi PNL-ul are politici de dreapta cum sunt eu popa. Se bat ca prostii pe bugetari si pensionari cu PSD-ul,intrecandu-se in populisme,ca sa ia votul prostilor. Asta pe de o parte. Apoi in doar trei luni au dat masura capacitatii lor. Oameni jenanti pusi ministri. De ras!
    Pe de alta parte sa nu uitam ca PSD-ul este cel mai mare blestem pe capul nostru,ca popor. Ce s-o alege, Dzeu. stie!

  40. „c.g.”, vad ca esti pregatit pentru „araturile” de primavara, fapt incurajator in efortul de promovare a agriculturii mioritice! Discursul tau e inconfundabil ideatic si ca formulari, deasemenea ofuscarea brusca
    la aducerea in discutie a „stalinistilor”/”bolsevicilor/”cominternistilor”, alergia galopanta. Comentariul
    meu a vizat tema articolului si a fost o replica la ceea ce ai scris cu extrema prudenta, respectiv cine e
    cu adevarat „seful de gasca” Ponta, o odrasla de stalinist/bolsevic/cominternist. Da, sunt singurul care spune lucrurilor pe nume, chiar daca voua, astora precum „Radu Dan Mihailescu”, „Alcibiade.Braila” si alte
    variante de „postac orchestra”, precum „Rollason”, „Nicoleta”, „Simona” etc nu va convine…
    Si inca ceva, voi sunteti mai vinovati de perpetuarea nenorocirilor la care supun Romania „stalinistii”, „bolsevicii”/”cominternistii”, prin incapatanarea de catari ideologici marxisti, decat prostacii securisti de „dreapta” pe care-i combateti…

  41. Apoi sa nu uitam ca si PSD-ul a dat OG sau Hot. de guvern cu dedicatie. N-au peneleii monopol pe asta. Ii bate leger la cur Psd-ul. Asta daca vrem sa fim corecti.
    Imprumuturile masive facute sunt sa astupe gaurile gasite. Postacii care scriu altceva sunt pe aratura rau de tot. Pai deficitul de 4,6% cum se acopera? Prin imprumuturi. Ia calculati ce inseamna 4,6% din PIB-ul nostru. Iar prostia ca peneleii au facut deficitul intre 04.11 pana la 31.12. e jenanta.
    Problema noastra este ca avem deficit pt. consum. Nu construim nimic. Adica ne imprumutam sa facem pomeni la votanti. Asta e!

  42. Totul este la Iohanis ! Acesta este responsabil pentru minciuni. Si ii tine spatele CIA prin unealta SRI !Asa ne trebuie …l-am votat sau mai precis am acceptat manipularea si „erata” CIA !

  43. @ marius. Apropos de Radu Tudor, am urmărit siderat, deși nu ar mai trebui să mă mire nimic, cum cetățeanul acesta spunea că statul a aruncat banii pe programe de dezvoltare la țară in loc să construiască autostrăzi!! Argumentul fiind că dacă s-ar face autostrada Craiova Pitesti 30 de sate de pe traseu ar putea lucra pentru Ford. Adică, in viziunea lui R.T. e mai bine ca să rămâi sărac iar sărăcia să te oblige să pleci de acasă ca să lucrezi pentru o multinațională decât să-ti faci un rost la tine acasă iar dacă multinaționala are nevoie de oameni, să plătească serios. Ăștia sunt formatori de opinie, cu ei defilăm.

  44. Toate aceste postări sunt o jucărie în mâna cuiva. Nu știu și nu mă interesează cine este „păpușarul.”

  45. „Cercetați duhurile căci mulți se luptă cu noi de la înălțime. Lupta noastră nu-i împotriva cărnii și sângelui ci împotriva stăpâniilor și domniilor și începătoriilor acestui veac.” – Apostolul Pavel

  46. Daca PNL reintra la guvernare voi vota UDMR.Nu sunt maghiar, dar baietii astia chiar stiu ce vor si sunt fair-play.
    Deci daca partidele clasice mai continua sa faca misto de Romania, pentru niste anticipate pocite, voi vota UDMR.
    Nu ma deranjeaza regiunea Tinutului Secuiesc, a mai fost pe harta sub alt nume.Macar sa mai poate fi repopulata vreodata cu actuala natalitate din Romania.
    Chiar il vad pe Kelemen Hunor drept cel mai bun premier pe care l-a avut vreodata Romania.

  47. „Tica” losule,dar cu gaurile lasate de cominternistul Ciocolosh cum e?Nesimtirea ta „Corector/Tica” intrece
    nivelul barajelor conventionale de respect interuman daca vorbiti de gauri stiind precis ca s-au platit tot felul de achizitii promise de natzi subantreprizelor Comintern!Va credeti pe cai mari,de aceea va permiteti
    sa mintiti cu acelasi tupeu ordinar precum idolii vostri stalinisti, dar nimeni nu va crede. Toata gargara
    voastra anti-PSD cu ordonante date noaptea, cu controlul politic al Justitiei, cu „tunurile” e demascata acum de facaturile idolilor vostri contra cost…
    Mai e un temb el care zice ca voteaza UDMR si e de acord cu Tinutul secuiesc!? Unde poate conduce alienarea
    la care suntem supusi de Securitate de 75 de ani… Alti alienati ideologic sunt aceia care acuza poporul roman, alienarea lor fiind speculata de prostacii Securitatii care se agata de aceasta acuzatie marsava doar pentru a mistifica, sustinand ca „poporul i-a ales pe TORTZIONARI”, TOATE ALEGERILE ORGANIZATE DE BOLSEVICI FIIND FRAUDATE, indiferent in ce tara si in ce perioada!!!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.