Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a avertizat, joi seară, cu ocazia summitului Consiliului European, că nu ar fi bine ca Germania să se „autoizoleze” în cadrul Uniunii Europene, în contextul disputelor în materie de energie şi apărare.
„Nu este bine nici pentru Germania, nici pentru Europa ca Germania să se autoizoleze. Este important să existe propuneri care să se bucure de un consens larg şi care să fie aprobate în unanimitate”, a declarat Macron, conform cotidianului Le Parisien, referindu-se la disputele bilaterale privind proiecte ale Uniunii Europene.
Emmanuel Macron a avut o scurtă întâlnire cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, cu ocazia reuniunii Consiliului European de la Bruxelles. Scholz urmează să se deplaseze la Paris miercurea viitoare.
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a anunţat joi, înaintea reuniunii Consiliului European, că se opune iniţiativei Comisiei Europene de plafonare a preţului la gaze şi asumării în comun a datoriilor, exprimând speranţa că naţiuni aliate, precum Statele Unite, nu vor amplificarea crizei energetice. „Stabilirea prin lege a unui plafon al tarifelor generează riscul ca producătorii de gaz să vândă unde doresc, astfel că noi, europenii, nu vom primi mai mult gaz, ci mai puţin”, a afirmat Olaf Scholz, citat de site-ul Tagesschau.de. Cancelarul Germaniei a cerut ca Uniunea Europeană să ajungă la acorduri cu naţiuni precum Japonia şi Coreea de Sud, astfel încât aceste ţări să nu genereze concurenţă pe piaţa achiziţiilor de gaze. În plus, Olaf Scholz a exprimat speranţa, potrivit agenţiei ANSA, că „naţiuni precum Statele Unite, Canada şi Norvegia, care sunt solidare cu UE în privinţa Ucrainei, nu au interesul ca energia în Europa să devină imposibil de plătit”.
Liderul de la Berlin a justificat încă o dată decizia Germaniei de a plafona preţul gazelor prin compensaţii în valoare de 200 de miliarde de euro, o măsură contestată de Comisia Europeană, de Franţa şi Polonia. Scholz a reamintit că Franţa, Italia şi Spania au adoptat măsuri similare.
Franţa este nemulţumită şi de planul Germaniei de a coopta mai multe state din cadrul UE şi NATO pentru construirea unui sistem antiaerian şi antibalistic comun.
Pe fondul disensiunilor, Guvernul de la Berlin a anunţat, miercuri, că reuniunea interguvernamentală dintre Germania şi Franţa, programată pentru săptămâna viitoare, va fi amânată din cauza unor „probleme logistice” şi a lipsei coordonării.
Foto Arhivă
Sholtz va face in noiembrie,o vizita in China, care va incepe exact VINERI (vorba lui mishteaux) 4 noiembrie si va dura pana in 8 noiembrie, ziua alegerilor din SUA.
De ce credeti ca va face aceasta vizita? Simplu – cauta o cale de iesire din criza cu sprijinul Chinei, dar si o intermediere a acesteia intre Germania si Rusia. In timp ce SUA introduce tot felul de sanctiuni Chinei, care o deranjeaza numai pentru ca se dezvolta (de parca dezvoltarea e permisa numai anumitor tari, care le alege SUA), tarile europene incearca sa se salveze cum pot si nu mai tin cont de SUA….merg in China ca Henric al IV-lea la Canossa.
La ordinul SUA am scapat de dependenta de gazul rusesc ieftin si am ajuns la dependenta de gazul american de 4 ori mai scump. Si ptr ca nu cumva sa ne vina mintea „de dupa” ptr siguranta au si aruncat in aer NS. Sa ramanem la gazul lor scump.
Si uite asa SUA au scapat de concurenta UE, aceasta ramanand doar piata de desfacere ptr produsele americane scumpe. Cu chinezii la fel nu e voie, ca e mai ieftin si mai bine ptr europeni. „America first”, mai ales daca pagubele le suporta altii.
Cu asa preturi cat de competitiva va fi industria EU, cum isi vor plati facturile europenii?!
Shortz asta viseaza frumos…. Pai amerlocul tocmai pentru a-l ingenunchea face ce face. Ca ajuns sa concureze economic „mareata america”.De unde dracu apar asia ? Lizzicaca la briti , shortz la jarmani , JohAnnus la rumuni , jalensky la ukraineni ,Rutta la olandezi ,trudeau la canadieni si cel mai in virf Robinette Bidon la amerloci. A tunat si i-a adunat…
Fara gazul si petrolul rusesc, „inghetati” frumos, ma Macrou, asa ca lasati-o mai moale cu izolarea totala a Rusiei, ca faceti Germania sa urmeze exemplul..
Da’ chelnerul care aduce berea de ce nu e in poza?
Astia chiar sunt in trenul ala „Wagon de l’Armistice” :P unde Parisul si-a semnat lui Hitler capitularea ?
Chiar sunt in vagon ?
:o Mare si simbolic TUPEUL :( ! :D
Ei ce să-ți spun. S-a urcat scroafa-n copac.
Adica, pragmatic, sa se descurce fiecare pe cont propriu, ceea ce pana la urma este normal. Cu solidaritatea europeana ne-am lamurit. Dupa ce politrucii UE, in principal de la ei ca mari puteri, au generat cele 3 crize care macina Europa, in continuare se comporta ca niste amatori. Dumnezeu a dat Romaniei gaze si alte resurse. Daca am avea conducatori responsabili, cu coloana vertebrala am putea negocia si noi de pe pozitii de forta. Mai mari Europei ne-au admis in UE doar dupa ce le-am cedat in mod sinucigas aproape totul.
Incurca-i drace !
Zice neamtul „…exprimând speranţa că naţiuni aliate, precum Statele Unite, nu vor amplificarea crizei energetice”. Asta e chiar NAIV or face pe prostul?!? Pai, USA tocmai asta vor, AMPLIFICARE CRIZEI. Sau, poate, este un apropos catre americani. Aia nu dau doi bani pe chestii d-astea subtile. Ei au transformat UE in Tabara Militara Americana si-i doare-n pix de ce latra europenii.