
UPDATE Deputatul independent Adrian Dohotaru a anunţat că a depus, la Senat, un proiect de lege prin care propune amânarea alegerilor parlamentare pentru data de 14 martie 2021.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, consideră că nu se pot organiza alegeri parlamentare în această perioadă, anunțând că s-ar putea să existe un proiect de lege în acest sens.
Întrebat, joi seara, la Antena 3 dacă, în opinia sa, se pot organiza alegeri parlamentare în condiţiile în care există un record naţional al infectării cu noul coronavirus, Ciolacu a spus: „Nu, nu se poate. Dar nu-i interesează altceva decât să se ţină alegerile, să înjure PSD-ul”.
„Cum să ieşi tu, preşedintele României, în conferinţă de presă, când ai cel mai mare grad de infectare – încă nu s-a propagat cel de la alegeri, după două săptămâni vedem ce se întâmplă – are obsesie cu PSD – şi la sfârşit să spui românilor să respectaţi regulile, adică să vă spălaţi pe mâini, să purtaţi mască. Toate ATI-urile sunt pline. Lumea va avea o lehamite să meargă, mai ales după aceste imagini, Lumea va avea o lehamite să mai vină la vot, fiindcă nu mai contează ce votează ei, contează cine decide să fie la putere şi care este structura Parlamentului. Plus numărul de infectări, şi părerea mea este că vor depăşi 2.500, vor merge spre 3.000”, a adăugat liderul PSD.
În continuare, el a zis că este posibil să existe un proiect de lege privind amânarea alegerilor. „Este posibil să facem acest lucru. Este posibil să fie depus un astfel de proiect de lege. Am văzut mai mulţi lideri, eu nu am cerut până acum, care au cerut acest lucru. Lideri din Parlament, nu din PSD”, a spus Ciolacu, întrebat dacă partidul său va face un proiect de lege ca să amâne alegerile.
El a adăugat că trebuie „învăţat din greşeli” şi că „democraţia are costuri”, dar totodată există şi „responsabilităţi faţă de români”.
„Dar avem şi responsabilităţi faţă de români. (…) Specialiştii au început să iasă şi să ne atragă atenţia că vom rămâne izolaţi în toată Europa. Pandemia e clar că nu este în acest moment controlată şi bine gestionată de către Guvern. Vom vota amânarea alegerilor”, a afirmat Marcel Ciolacu.
Potrivit deciziei CCR de săptămâna aceasta, Parlamentul poate decide data organizării alegerilor parlamentare. Data acestor alegeri a fost stabilită pentru 6 decembrie.
Să-l compari pe bolșevicul in geacă roșie cu regele Ferdinand sau cu regina Maria este ca si cum ai pune pe picior de egalitate un doctor cu un infractor doar pentru că au aceeași naționalitate. Că sa fiu in logica ta, as putea spune că și Hitler vorbea limba germană.
Ciolacu , cred ca greseste daca ar spera la voturi mai multe in martie .Daca se vor face alegeri in decembrie,cred ca PSD va castiga detasat,cu peste 40 % .Motivatia este :
Cred ca majoritatea pensionarilor, si cei aproape de pensie, o sa considere ca decat sa nu aiba cu ce sa traiasca , din cauza nemajorarii de guvern a pensiilor contributive cu 40 %,o sa iasa la vot. Si o sa riste, orice ar fi, pt ca o sa gandeasca, ca majoritatea nu au cu ce trai ;
– nu se face nimic cu colectarea totala a CAS de 25, 30 , 35 %, pt ca ac colectare totala, coroborat cu nr salariati, salariul mediu brut pe economie, pensia medie la pensionarii contributivi, nr pensionari efectiv,pt ca aceasta colectare ar asigura cresterea fara efort suplimentar de circa 40% a fondukui de pensii colectat. Dar trebuie ca organele de control ( ANAF antifrauda si inspectie fiscala, ITM, Directia muncii,Politia economica, sefii de institutii, etc), sa si faca sarcinile .
-Si cea ce este cel mai important, implicarea SRI, fie cu detasati oficial, fie sub acoperire, in toate institutiile de control, si decizionale . Scriitorul V.Voiculescu , a scris in romanul ,, Zahei Orbul „, din anii 1900, ca ,, ..Romania este tara bacsisului si ciubucului ..”.
– nu s-a a facut nimic cu pensiile speciale, si in general romanul vede vaca vecinului . Dar vrdeti ca si in Elvetia, Tarile scandinave, vecinii raporteaza orice vede suspect la vecin .
Bineînțeles,și este OK cum procedează
Marcel Ciolacu,păcat că nu i-au ținut la mare distanță la începu, vorba lui Victor Ponta,le-au făcut tote plăcerile nu se gândesc pentru sănătatea oamenilor dar, sunt Demonizați, să, facă campanie, murdară, precum la, cea din locale, și după alegeri adică 2021, mai rău, precum, așa-zisa criză economică, din 2008, când Traian Băsescu,a Diminuat, Salariile, Pensiile creșterea TVA, alte, taxe, și impozite și ETC. Văd că majoritatea din-tre voi nu doriți să vedeți aceste lucruri, deci Legionarii, Capitaliști, au reușit să vă spele, creierii, viau pus-o exact ca Traian Băsescu, un fleac, i-am ciuruit, Să, dați răspunsul, când, vă închid iar ăștia și pragul de iarnă, dacă, virusul nu a dispărut și nu dispare încă, Vară, la peste 35 grade, ce pretenție, mai emiteți, Clar, prosteala pe față ei dor alegeri vor că în rest nu le pasă de noi, și bine o fac au majoritate, Ciolacu, trebuia să facă de la început cu ei, dar bine că, a înțeles,în cele din urmă.
@Gheorghe Romania moderna exista datorita sacrificiului a mii de tarani in 1877 si a sute de mii de aceeasi tarani in 1916-1918 in timp ce asazisele elite ale vremii se distrau la Capsa si Carul cu Bere.Drept multumire idolul tau Carol I ucidea fara mila in 1907,o crima care ar trebui judecata macar simbolic, 11000 de tarani disperati de mizeria si saracia adusa de inaintasii celor care dau astazi Romaniei lovitura de gratie.Despre asta tu si cei care serviti ocupatia straina a Romaniei din ultimii 200 de ani nu va place sa vorbiti.Cand taranii romani mureau la Oituz si Marasesti tara era condusa de fapt de gen Berthelot trimis de aliati sa preia controlul situatiei de la incapabilul Ferdinand.Asa ca mai lasati-ne cu mistificarile astea ale istoriei reale a Romaniei.
Dragnea trebuie scos urgent de la Rahova si pus in fruntea PSD-ului pentru a ne scapa de hidra useristo-basisto-iohanista! Criminalii din Baneasa lucreaza cu unelte tare murdare.
@MYSEBBI
In principiu ai dreptate, e nevoie de o forta politica de stanga, dar PSD nu este de stanga pentru simplul motiv ca un partid impanat de baroni locali rosii nu are cum sa fie de stanga, el doar prosteste oamenii fara sa slujeasca interesele cetatenilor, ci sunt cu ochii doar dupa furat din avutul public sau privat. Asta este PSD, este nereformabil si de aceea locul sau este la graoapa de gunoi a istoriei iar un partid veritabil de stanga trebuie sa se infiinteze. USR a dovedit ca un partid nou poate avea audienta la populatie. Ramane ca oamenii onesti cu vederi de stanga sa se organizaze si sa formeze o miscare puternica de stanga. Dar nu PSD si fara fosti membri ai PSD, pentru ca lupul isi schimba parul dar nu si naravul. Un lup prea agresiv trebuie sa dispara definitiv.
Ciolacu este cam tampit, daca sustine ca votul a contribuit decisiv la propagarea virusului. Votul la locale are loc odata la 4 ani si dureaza in medie aproximativ 30 de minute, in centre din aproprierea locuintelor, deci se merge de regula pe jos. Mersul la cumparaturi in aglomeratie, pe mijloace de transport aglomerate si fara restrictii se face de cateva ori pe saptamana si cel putin in weekend dureaza cateva ore. Deci nu se pot compara in ceea ce priveste riscul de contaminare, mersul saptamanal la cumparaturi cu mersul la vot odata la 4 ani in conditii de securitate sanitara maxima. Practic votarea este fara riscuri, deci nu avem motive sa ne asteptam la o crestere a numarului de persoane infectate din pricina votului. Celelalte activitati repetitive zilnic (serviciu, transport, cumparaturi, spectacole, restaurante, stadioane etc) prezinta un pericol de contaminare infinit mai mare decat mersul la vot.
Na…acum’ vor la anul-n martie si in martie vor zice ca alegerile parlamentare sa fie duse-n toamna pan’ se vaccineaza tara !
Lume-lume…
@Preda Buzescu.
Mare dreptate ai!
ciolace
bate fieru’ cat e cald, acum cat tehnicile de fraudare sint inca calde, nu lasa sa-ti scape momentu…mai tarziu s-ar putea sa iei prafu’ de pe toba…
@
este o mare minciuna si manipulare cu zisii „regi” alogeni hohenzollernii !
pentru ca tara era colonie mare, „moderna” in interesul alogenilor strict pentru beneficiul lor!
rascoala din 1907 cand au omorat 12000 de tarani…marile cazuri de coruptie in favoarea strainilor afacerea strousberg, skoda…reflecta clar ce a insemnat beneficiul „regilor” occidentali pentru poporul nostru asuprit de straini : independenta castigata cu pret de sange de sub asuprirea Otomana si pierduta imediat in secunda 2 in favoarea occidentului imperialist fara sa ne ajute cu nimic, ba dimpotriva conditionand „independenta” de eliminarea art 7 din Constitutie pentru a da privilegii e v r e i l o r !
e de observat ca mai toate poparele din balcani : grecii bulgarii romanii… au suferit un astfel de „beneficiu” – colonie la Dunare (cum zicea si marele Eminescu) a imperialismului iudeomasonic occidental
Cum vedeti un partid care face ceva pe votul primit ,se face ca face ceva dupa ce expira termenul de contestare,alege iepurasi candidati la Presedintie,legifereaza STS si tableta la vot ,lasa nesactionate in Parlament derapajele neconstitutionale ? De ce e necesar acest partid ,aspirator de voturi al oamenilor necajiti ,voturi pe care le deturneaza cu nerusinare. PDSR este cel mai mare hot de voturi obtinute legal.
Bomboana pe coliva PSD va fi amanarea alegerilor parlamentare!Va fi un val popular de demonstratii care ii va matura pe ciolacii PSD,care o vor tine cu fuga pana la Deveselu,la mormantul PSD !
vezi ca si regele Carol I, nepotu-sau Ferdinand si regina Maria erau alogeni
fara ei Romania moderna nu ar fi existat.
bine ..este chiar asa de subtil ciolacu in modul in care face jocul iohANUSULUI..io l vad un CAL”TRAIAN” IN PSD ..SI MAI VAD CA INTERIMATUL LUI PRELUNGESTE PROBABIL PANA CAND DORINTA FIERBINTE SI UNICA AL GALIGANULUI- GOLAN VA DEENI FAPTA .. distrugerea PSD si INlocuirea acestuia cu un psd ..de orijine iohanista ..sluj ..de fapt cred ca i o chestie de luni..nu de ani.vad ca intamplarea din bunkerul cu voturi este trecuta supt tacere.
necazurile vin tocmai din cauza alogenilor care ne-au ocupat tara, toate institutiile importante, de forta, ca lupii la oi prin minciuna, viclenie si „valori” occidentale ! iar alogeni sant si in psd si in pnl dar mai ales in noul partid neomarxist usr !!!
Asadar, ne trebuie un partid de romani adevarati patrioti care sa tina cu tara!!!
unde gasim daca santem asupriti, spalati pe creier zilnic, dezbinati cu o ura diabolica de catre alogeni si punem botul la manipularea si minciunile lor !!!
Păi asta a fost și este strategia ca lumea să aibe lehamite să meargă la vot. Cai care sunt însă la ordin vor ieși necondiționat că listele cu semnături și buletine se află în “sistem”. Și vorba liderlului de sindicat, din romanul PRINS a lui Petru Popescu la 1 Mai muncitoresc -“Tovarășea Pepercea ți-ai pierdut floarea de defilare, dar ai cere de locuință ai la Sindicat! Adică acum Să va nu vă prin ca mai treceți pe la caserie, sau cereți post cei care nu ați votat! Nu vi se pare că suntem din nou ca în dictatura din Lagărul Socialist “primși”? Fantasticul titlu al acelui roman revine sută la sută în actualitate. Ca și celate titlui. “Sfâșitul bahic” sfârșitul ideii, beției că “democrația” ce se va instala după 1990 ne ve va face să fim liberi, și prosperi. “Să crești într-un an cât altul într-o zi” adică românul de rând harnic și muncitor căștigă intr-un an cât alții într-o zi!
Greșit! Când săracii nu vor mai avea ce mânca vor crăpa.
Indiferent cand vor avea loc alegerile parlamentare, rezultatul este deja cunoscut, drept urmare subiectul nu este de actualitate.
Viata de zi cu zi este si va fi problema majoritatii romanilor.
Nu uitati, cand saracii nu vor mai avea ce manca, ii vor manca pe cei bogati!
Ciolacu nu are curajul sa se opuna sistemului iohannis-helwig deci nu o sa bage nimic in parlament. E adevarat ca daca te opui sistemului securist sorosist sustinut de parteneri ajungi precum detinutul politic Dragnea in puscarie. Pentru Romania democratia a luat sfarsit!
Ca sa nu aiba vreo surpriza ca in martie 2021 sa fie mai multe cazuri zilnice de COVID decat sunt acum si astfel sa le fie data peste cap argumentatia amanarii alegerilor, PSD si anexele sale ALDE+Pro, in paralel cu legea stabilirii datei alegerilor pentru martie viitor, vor prevedea in lege și ca, in preajma alegerilor, noile cazuri raportate de COVID se vor limita la cateva sute pe zi.
Omul care ‘depâșește’ prezentul cu gândul la viitor, respectiv, eșecul moțiunii, rezultatul acestor alegeri locale și situația de la primaria sectorului 1, ajuns la acea vreme (alegerile parlamentare) își va găsi un alt sobiect pe care să se focuseze, partid mare cu conducători mici, va subzista datorită unui electorat care trăiește cu speranța că acesta îi reprezintă interesele … vise plăcute !
Astia din psd se icapataneaza, nu vor sa inteleaga ca, cetatenii nu mai accepta sloganul „nu se poate, nu putem” dupa atatia ani de falsitate si dezamagiri crunte! De ce nu folosesc aceste slogane pentru indemnizatia lor, pentru beneficiile si facilitatilor lor si pentru restul capilor, cei peste 44 mii de acaparatori timp de 30-31 ani?!
CIOLACU este o nulitate .
Romania fara opozitie este o prada sigura a criminalitatii economice straine .