Surse: Israelul, în spatele asasinatului de la Teheran

Israelul a organizat asasinatul comis vineri la periferia oraşului Teheran, care l-a vizat pe omul de ştiinţă Mohsen Fakhrizadeh, considerat directorul programului nuclear iranian, afirmă un oficial american şi doi oficiali din cadrul serviciilor de informaţii, sub protecţia anonomatului, conform cotidianului The New York Times. Nu este clar în ce măsură Administraţia Donald Trump a ştiut în avans despre operaţiune, dar Israelul şi Statele Unite sunt aliaţi apropiaţi şi fac schimburi intense de informaţii despre Iran. Casa Albă şi Agenţia Centrală pentru Informaţii (CIA) au refuzat să facă vreun comentariu despre acest caz.

Administraţia de la Teheran a ameninţat, vineri după-amiază, că va riposta la atacul soldat cu moartea lui Mohsen Fakhrizadeh, directorul programului nuclear iranian, iar ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, a sugerat că asasinatul a fost comis de Israel. „Vom lovi ca fulgerul asupra asasinilor acestui martir şi îi vom face să regrete acţiunea”, a declarat Hossein Dehghan, consilier militar al ayatollahului Ali Khamenei, liderul suprem iranian.

„Teroriştii l-au asasinat pe un eminent om de ştiinţă iranian. Acest act de laşitate, care prezintă indicii serioase privind rolul Israelului, arată disperarea pentru acte beligerate a autorilor. Comunitatea internaţională trebuie să pună capăt ruşinoaselor standarde duble şi să condamne acest act specific terorismului de stat”, a transmis Mohammad Javad Zarif, ministrul iranian de Externe.

Mohsen Fakhrizadeh, directorul programului nuclear iranian, a fost asasinat într-un atac armat comis în localitatea Absard, la periferia Teheranului.

Moartea lui Mohsen Fakhrizadeh reprezintă „un regres pentru programul nuclear iranian”. „Era principalul specialist în domeniul nuclear şi se crede că era responsabil de programul nuclear secret al Iranului. A fost şi ofiţer de rang înalt al Gardienilor Revoluţiei, iar acest lucru va amplifica dorinţa Iranului de a riposta prin forţă”, afirmă Michael P. Mulroy, fost expert al Pentagonului privind Orientul Mijlociu.

Potrivit cotidianului The New York Times, „asasinarea lui Mohsen Fakhrizadeh riscă să aibă implicaţii ample pentru viitoarea Administraţie Joe Biden”, cu riscul de a genera o reacţie similară celei faţă de atacul american din ianuarie 2020, soldat cu moartea generalului iranian Qassim Suleimani. „Atacul poate complica eforturile preşedintelui Joe Biden de reactivare a Acordului nuclear din 2015 (…)”, subliniază NYT.

În ultimele săptămâni, armata israeliană a primit ordine să se pregătească pentru posibilitatea unui atac al Statelor Unite asupra Iranului la finalul mandatului preşedintelui american în funcţie, Donald Trump, au afirmat oficiali israelieni de rang înalt citaţi de site-ul de ştiri Axios.com. Armata israeliană s-a pregătit de posibile riposte ale Iranului în mod direct sau prin intermediari din Siria, Liban şi Fâşia Gaza. Ministrul israelian al Apărării, Benjamin Gantz, a discutat de două ori în ultimele două săptămâni cu secretarul interimar al Apărării din SUA, Christopher Miller, despre cooperarea militară şi despre Iran şi Siria. Duminică, premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, şi Yossi Cohen, directorul serviciului israelian de informaţii Mossad, s-au deplasat în secret în Arabia Saudită, unde s-au întâlnit cu prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, şi cu secretarul de Stat american în exerciţiu, Mike Pompeo. Vizita se înscrie în eforturile Administraţiei Donald Trump de normalizare a relaţiilor dintre Arabia Saudită şi Israel.

Administraţia de la Teheran a ameninţat, săptămâna trecută, că va riposta la un eventual atac al Statelor Unite, pe fondul informaţiilor că preşedintele în funcţie, Donald Trump, ar vrea să lanseze o operaţiune pentru distrugerea instalaţiilor nucleare iraniene. „Orice acţiune împotriva naţiunii iraniene ar atrage cu siguranţă o reacţie devastatoare”, a declarat Ali Rabiei, purtătorul de cuvânt al Administraţiei de la Teheran.

Potrivit unor surse citate de cotidianul The New York Times, preşedintele în funcţie al Statelor Unite, Donald Trump, a evocat ideea unui atac asupra instalaţiilor nucleare iraniene, în contextul unor nereguli semnalate de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică. Consilierii lui Donald Trump l-au oprit să lanseze o acţiune militară, argumentând că un astfel de atac ar risca să genereze un conflict de amploare în ultimele săptămâni ale mandatului actualului preşedinte al SUA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

15 Comentarii

  1. Iranul trebuie sa-si pastreze cumpatul si sa nu faca nici-o actiune. Este un act pentru a provoca viitorul razboi cu Iranul planificat inca de acum 5 ani de catre globalistii lui Sorosh. Razboiul tot va fi ca mor hienele de foame.

  2. Se vede cine sint adevaratii teroristi ai planetei: alesii lui ihv.

  3. Nici ăștia nu văd mai departe de lungul nasului coroiat,.. și calcă in străchini, iși fac simpatizanți prin lume.. pe urmă se mai și miră de holocaust..

  4. „Administraţia de la Teheran a ameninţat, săptămâna trecută, că va riposta la un eventual atac al Statelor Unite, pe fondul informaţiilor că preşedintele în funcţie, Donald Trump, ar vrea să lanseze o operaţiune pentru distrugerea instalaţiilor nucleare iraniene. „Orice acţiune împotriva naţiunii iraniene ar atrage cu siguranţă o reacţie devastatoare”, a declarat Ali Rabiei, purtătorul de cuvânt al Administraţiei de la Teheran.” O MINCIUNA SFRUNTATA MARCA NEW YORK TIMES. Se folosesc de faptul ca PRESEDINTELE IN FUNCTIUNE ACUM ESTE INTR-ADEVAR DONALD TRUMP. DAR! Niciodata nu va ataca IRANUL! Asta vrea BIDEU nu Presedintele Donald Trump.
    https://www.washingtontimes.com/news/2020/nov/23/us-attacking-iran-a-war-that-will-not-happen-under/

  5. Trebuie sa ne obisnuim cu o noua metoda de politica externa a statelor:asasinatul la comanda. A inceput ,pe ocolite,timid, cu infiintarea unor grupari mercenare secrete la inceput apoi numite in diferite feluri :al quaida,all… si neexistand opozitie internationala-ONU=0- au trecut la asasinatul direct-o forma mai economicoasa.,,Numai ca ,daca pana acum, reactia era destul de scumpa aceasta noua metoda internationala va putea fi aplicata si invers. Poate totusi se va reactiva ONU.

  6. Nu poti sa nu te intrebi ce s-ar fi intamplat daca Iranul ar fi trimis o echipa de asasini la Dimona, sa-l asasineze pe fizicianul-sef.
    Probabil, tot o stire de pagina a treia ar fi fost…
    Echidistanta ziarelor e uimitoare, cat echilibru si cata impartialitate in relatari!

  7. Stapanul lumii a demonstrat prin acest asasinat ca nimeni nu se poate pune cu el, din ordinul lui s-a produs acest asasinat. Daca a reusit el sa fraudeze masiv alegerile prezidentiale din SUA ca sa-si puna batrana si corupta marioneta drept presedinte in locul lui Trump pentru a avea controlul butonului nuclear al SUA, este clar ca nu a dorea ca o alta putere nucleara sa se nasca si sa-i ameninte suprematia. Odata cu scoaterea din joc al lui Donald Trump de la conducerea SUA, urmeaza cea mai intunecata epoca a omenirii. Oamenii sunt lasi si lacomi si vor fi calcati in picioare de alti oameni lasi si lacomi la comanda si in beneficiul puterilor intunericului care au pus deja mana pe puterea globala. Urmeaza sfarsitul civilizatiei. Mare pacat ca oamenii sunt atat de lasi, lacomi si necredinciosi, nimic nu va mai putea opri de acum sclavizarea si uciderea controlata a unei mari parti a populatiei globului de catre stapanii globalisti ai lumii.

  8. Hahaha …imi place ca iranienii „au prostit poporu’ cu televizoru !”
    Nu e chiar asa ! Cum spun propagandistii mediatici !
    Faptul ca ala a „murit” stim doar din sursele lor …persane ! Nu independent (aka „amerikan” din fabrica-de-muraturi 😉 )
    Iranienii taman l-au ascuns pe ala intr-un flase-flag bine reusit international suportat (si) de „””Frankfurt(!)””” deoarece le era teama ca Trump va trebui sa-si plateasca LA PLECARE ceva din „datorii” arabilor dupa racheta yemenita cazuta pe capul rafinariilor harapesti EXACT cand Netanyahoo se intalnea (nu indeajuns de ascuns si secret, cum s-a si demon-strat, deoarece arabii care nu-l vor pe MBS, „ala”, rege ci pe celalat au „dat din casa” )!
    Nu mai recunoaste nimeni ca in NEOM a fost un …om ! Acum ! Ciudat n-asa !
    De ce guvernul evreiesc(evreiesc nu mondial !) :* 😀 …tace ca porcu-n-cucuruz referitor la moartea aluia cand chiar Bibi a zis deunazii ca-i va face garauss-ul ? … nu-s siguri de ce vad sau … au ordin sa taca ?
    :*

  9. continuare …

    Nu se intreba nimeni de unde stiau yementii ca Bibi Netanayahoo se intalnea in NEOM cu un … om !
    Si desi nu stia nici macar toti din MOSSAD-ul ultralaudat , nici partenerul politic Gantz …yemenitii stiau …ce si cum !
    Cum a stiut turcaletele ERDOGAN ca „cineva” … i-a pus de ceai ! Atunci !

  10. Teheranul trebuia sa astepte la o contra-lovitura colateral-araba dupa … racheta yemenita ciudat-sinchronzita incercat-secretiei faze din NEOM !
    Sa fie ei asa prosti incat sa anticipe …etc !
    sau „jocul” e unul temporar … pana pleaca Marele Blond ?
    😉

  11. continuare la ce … ?
    Ce era asa de … contra-politicii ziarului in ce-ai scris inaintea …continuarii ?

    Faptul ca nu evreii ci (colaterl-)arabii au organizat ceva …daca au organizat si nu-i un false-flag iranian
    din motive greu intelese ACUM sprijinit mediatic international 😉 !

  12. o putere nucleara guvernata de un stat fundamentalist e un pericol permanent pentru omenire…

  13. Nu neaparat Tibi …
    sau de ce, crezi, ca chiar si cei mai feroce dictatori, sau cuceritori ai istoriei omeniri
    si-au cunosteau granitele … geografice, ipotetic cuceribile ! Cine s-a intins mai mult devat il tinea plapuma
    vezi, Ghinghis Khan sau A. Macedonul … si-au demonstrat efemeritatea ! 😉

    Instinctul de conservare exista si la unii si la altii !

    Daca te referi la Iran …deja are bomba , e chiarmotivul pentru care NU VA mai exista vreodata
    in afara harjonelilor un conflict DIRECT cu Teheranul !

    „Atentatul” din Iran e doar un false flag, iranien, sprijinit (si de la) … Frankfurt ! Urmarile lui economice se vor vedea in 2021 !

    Nu-ti pare straniu cum oficiali iranienii se incurca-n detaliile oficializate… ?

    😉

  14. Foarte interesanta evolutia …cica un expert in mechatronica a pregatit si programat soft-ul
    AI … din viitoarea arma pasiva (atentie: PASIVA si fara limitare in timp) cu care guvernele isi vor ucide reciproc inaltii oficiali !
    Se pare ca au fost convinsi ca functioneaza ! SI … ca de inteligenta artificiala (=un fel aparte de-a programa „uzitand probabilitati in flux DINAMIC 😉 ” microcipuri inseriate )

    Un fel de …”deja vu” pentru mine !

    (PS: …amicul meu presimtea ca tehnicile astea moderne …chiar si Iranul poate construi asa ceva … PPS: Algorithmic poti face o A.I doar din PETRI NETS … 😉 )

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.