Comunicatul purtătorului de cuvânt la Departamentului de Stat al SUA a dezvăluit faptul că habar nu avem în ce afacere ne aflăm.

Manifestanții care apără anticorupția n-au în  memorie lupta de clasă. Au citit, poate, despre ea, dar una e să știi ceva din lecturi și cu totul alta este să ai memoria vie a acelui ceva. Sunt generații ce nu-și pot aminti paradoxul acelei lupte: necesitatea ei creștea pe măsură ce victimele se înmulțeau, ca și […]

Patriarhia Română transmite, într-un mesaj de presă, un îndemn la rugăciune, dialog şi coresponsabilitate socială, apreciind că „societatea românească este foarte tulburată în aceste zile, deoarece există un conflict între instituţii majore ale statului. În mesaj se arată, de asemenea, că trebuie continuată lupta anticorupţie, iar cei vinovaţi trebuie sancţionaţi, deoarece hoţia şi furtul degradează […]

Partidul Comunist Chinez îi supune pe unii dintre membrii săi acuzați de corupție la „tortură”, printr-un sistem „violent și ilegal”, a denunțat marți organizația internațională de apărare a drepturilor omului Human Rights Watch, conform AFP. De la venirea sa la putere la sfârșitul lui 2012, președintele chinez Xi Jinping supervizează o amplă campanie anticorupție. Cele […]