Taifunul Rapid, dezlănțuit pe piața transferurilor

 Rapid ajunsese subiect de ironii pe rețelele de socializare în ultima vreme pentru că timpul trecea, data de 9 septembrie, dead-line pentru mercato în România, se apropia și Marius Șumudică devenise disperat pentru că nu se finalizase nici o discuție din lista mare de jucători susceptibili de a îmbrăca tricoul alb-vișiniu.

Mai mult, anunțat că este rezolvat, mijlocașul italian Felipe Melegoni de la Genoa se răzgândise când era așteptat să sosească la București, considerând că a juca în SuperLiga ar fi fost un mare pas înapoi în cariera sa. Dar ultimele 48 de ore au semănat cu un taifun în Giulești atât la capitolul veniri cât și la cel al plecărilor.

Primul jucător semnat oficial este și singurul care provine din campionatul nostru și totodată singurul român. Este însă un jucător de valoare, care a costat 400.000 de euro, plus un procent de 20 la sută dintr-o viitoare revânzare. Este de vorba de o piesă cheie a lui Gică Hagi la Farul, mijlocașul Dina Grameni, internațional de tineret.

La interval foarte scurt de timp Rapid a bifat al doilea transfer, mijlocașul norvegian Tobias Christensen de la MOL Fehervar, presa din Ungaria scriind că echipa din Fehervar pierde un jucător vital și va avea de suferit din această cauză. În același timp la București a aterizat atacantul Clinton Njie, 31 ani, cel care are în CV cluburi precum Lyon, Tottenham sau Marseille și care ultima dată a jucat în Turcia, la Sivasspor. La el însă există o problemă, fiind camerunez. Are nevoie de permis de muncă și dacă va dura două luni pâîl va obține se va renunța la el.

Marile bombe au fost ultimele două achiziții. Vârful gabonez Aaron Bopendza, care ar urma să aibă cel mai mare salariu din istoria fotbalului românesc, 800.000 de euro pe an, dar care trebuie avut grijă că are carențe comportamentale, cu episoade foarte picante din carieră, a preferat Rapidul în locul lui Zamalek, deși egiptenii îi ofereau un milion de euro pe sezon.

Iar cireașa de pe tort care l-a înfuriat rău pe Dan Petrescu a fost înțelegerea luni dimineață între patronii Dan Șucu și Neluțu Varga pentru mijlocașul foarte important al lui CFR Cluj, Kader Keita, pentru suma de 800.000 de euro.

La asemenea avalanșă de transferuri cu adevărat grele trebuiau și despărțiri. Jayon Papeau a plecat de la Rapid la un club din a doua divizie din Arabia Saudită, Omar El Sawy, care e internațional român de tineret, împrumut la Sepsi Sf. Gheorghe iar Răzvan Oaidă, pus pe liber, are de ales între UTA și Gloria Buzău.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

1 Comentariu

  1. Jucătorii veniți de la Farul sunt o păcăleală, ceilalți străini schimbă echipele că pe ciorapi. Talmeș – balmeș cu un antrenor care are secunzi pe Corsicanul, Bocciu, Gheară și da bancnote muzicanților de manele. Câțiva masoni, maneliști, realizează un amestec cu Clubul Aristocraților Rapid. Bașca liga românească denumita după o firma de păcănele, cu rezultate imprevizibile taman pentru profit. In nicio țară civilizată nu încep meciurile atât de târziu și asta să se poată paria mai mult. Nu este bine deloc cum se întâmplă lucrurile, iar ziariștii nu pot aborda ora de incepere, ei trăind din publicitatea plătită de păcănele.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.