Armata României angajează la greu, anunță MApN pe pagina oficială de FB. Există disponibile câteva mii de posturi pentru soldați profesioniști care trebuie să fie ocupate într-un timp cât mai scurt. Tinerii interesați să îmbrățișeze o carieră în uniformă trebuie să treacă testele fizice în toate garnizoanele din țară. La Academia Navală din Constanța, înainte de a fi evaluați în probele fizice, tinerii au fost supuși evaluărilor psihologice și medicale.
La selecție, se pot înscrie civilii care au cel puţin 10 ani de studiu şi vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani. Odată admişi în armată, tinerii vor fi nevoiți să respecte reguli stricte.
Activitățile de recrutare și selecție în acest format se desfășoară până la finalul lunii septembrie, precizează reprezentanții MApN care mai menționează:

Venitul militarului este prevăzut de legiuitor, însă stabilitatea locului de muncă poate fi determinantă într-o decizie foarte importantă pentru opțiunea de viață pe care o reprezintă statutul de militar. Solidaritatea și coeziunea care se creează în mediul cazon se materializează în indicatorul calității vieții militarului. Cariera militară implică restricții de natură personală, dar și compensații specifice instituției.

Armata României beneficiază de un colectiv care, în ultimele două decenii, a crescut profesional, inclusiv prin participarea la misiuni reale în diferite teatre de operații.

Peste 40.000 de militari (ofițeri, maiștri militari, subofițeri și SGP) au experiența misiunilor și lucrului în diverse medii internaționale cu greutăți și sacrificii specifice, dar și cu recompense adecvate, inclusiv cele aferente statutului de veteran din teatrele de operații. În prezent, armata are aprox. 850 de militari dislocați în misiuni internaționale (contingente, respectiv misiuni individuale și posturi), în format rotațional, și va continua să fie prezentă acolo unde îi cer interesele statului român.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Nu mai bine se inroleaza Ciolacu si toti membrii PSD, PDL, USR? patriotism economic!
Întreținerea fricii cu războiul. De fapt cu teatrul de război.
Mai rotesc meseriile neesențiale.
Poate și alt fel de a da cetățenie străinilor mai ales de alte rase.
anuntzu e pt. „susrsa externa”,
pentru hoholi
in prepararea planului privind Jidanistanul Mare.
Să-i angajeze pe cei din grupul Wagner sau Werner!…
Ba sa stiti ca eu m-as angaja, da’ numai cu conditia ca Ciolacu sa-mi care pusca, cum o facea cu Hayssam !
Sint doar doua posibilitati, mari si late : trebuie sa fie cineva ori complet dereglat la cap ori mort la propriu de foame ca sa se inroleze, pe vremurile astea ! Maninci o saptamina moca, te faci cu doua izmene si o haina militara si dupa aia esti trimis la Bahmut, ca sa scoti capul din transee si sa vezi unde sint pozitionati rusii … zbang ! Auuu ! nu trage, dom’ Semaca, sint eu, Lascarica ! (aaaa … pardon, mai exista si o a treia categorie, cei depresivi si cu accentuate tendinte suicidare !)
Da? Pentru ce? Sa apere corporatiile multinationalele si bancile iudeomasonilor globalisti satanisti din occidentul imperialist care ne jefuiesc, care ne exploateaza ca pe o colonie bananiera ?!
Nu ne atacă nimeni dar se dorește ‘afirmarea’ cu orice preț sau există și aici un ‘to-do list’ de bifat ?!
Eu m-as angaja in armata dar doar ca vaslas la TAB 8+1. Sau soldat casier la Metrou, statia Plauru.
Care anume este TARA care vrea ostasi? Ucraina? Irak? Afganistan? Ca, n-am auzit de vreo amenintare la adresa Romaniei, care sa implice armata NATIONALA.
Pentru ce să lupte soldații români? Ce sa apere? Averea lui Năstase 6 case, Johannis 6 case, a lui Becali care a furat steaua armatei, a lui Buzatu, a lui Savin, a lui Oprișan, a lui Costel Alexe, a lui Stănescu de Olt, a lui Tanca Uraganul, Adi de la Vâlcea, a lui … mama lor de jefuitori capitaliști! Și ultimul pe lista, cu voia dumneavoastra, Ciolanu!
Poate tata mare de la gura riului sa se inscrie in armata ,dar nici el nu cred ca este atit de inconstient sa o faca ! Pt. cine sa lupte pt. o tara care nu mai este a romanilor ,sau pt. niste putori de politicieni care datorita functiilor au afaceri de milioane si intorc banii cu lopata ?
” Armata României angajează la greu ” ce e expresia asta, autorule? Ai crescut in mahala de sat si te-ai trezit jurnalist/a. Nu se duce nici tata Mosu! Ce sa caute intr-o armata prost echipata, condusa de incompetenti si in permanent pericol de conflict, cu salarii ridicole?
Care țară? Care ostași? Pentru ce să se inroleze în armată? Sa le aperile averilor capitaliștilor hoți pentru o solda de 2 lei pe lună și o pensie „nesimtita”? Niciun tânăr cu barba nu vrea să-și barba jos pentru țară și nici tatuajele! Aici am ajuns! Sa vina americanii să-i apere pe capitaliștii hoți români? Nu voi ați vrut să vina americanii? Nu asta ați votat voi văzând filme porno americane? Sa vina americanii să vă apere averile capitaliste făcute prin furt!
Asa cum unii ucrainieni au fugit afara motivand ca nu vor sa lupte pentru Jelenschi, tot asa tinerii romani vor spune ca nu vor sa lupte pentru Iohanis. Poate ca afirmatiile sunt intemeiate, dar culegem rodul politicilor globaliste care desfiinteaza notiuni ca patrie, istorie nationala, credinta stramoseasca.
am impresia ca ești cam trecut, coane, așa-i? te simți protejat de vârstă, probabil ai peste 50-55 si te dai mare patriot