Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară şi-a închis porţile

Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară, ediţia a X-a,  Organizat de Radio România, în parteneriat cu Uniunea Editorilor din România şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, s-a încheiat marţi seara. Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 17 – 25 septembrie, în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Parcul Tineretului din Bucureşti.

            Aniversând 10 ani de la prima ediţie, Târgul inaugurează anul şcolar la fiecare mijloc de septembrie, când cartea şcolară devine protagonista pieţei editoriale.

            Axat pe segmentul educaţional al pieţei de carte la nivel naţional, Târgul a reunit în acest an o varietate aproape completă de manuale şi auxiliare şcolare recunoscute de Ministerul Educaţiei din România, dar şi ultimele noutăţi editoriale, literatură pentru copii, bibliografie şcolară şi jocuri educative pentru elevi de toate vârstele.

            Cine mai are nevoie nevoie de biblioteca şcolară? – sub această temă de actualitate, Târgul a găzduit marţi, 18 septembrie, o dezbatere cu privire la rolul, statutul şi problemele cu care se confruntă astăzi bibliotecile şcolare. Moderată de Mirela Nicolae (Radio România Cultural) şi Carmen Pesantez (Biblioteca Pedagogică Naţională I. C. Petrescu), dezbaterea i-a avut ca invitaţi pe Horia Barna, consilier al Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional, prof. univ. dr. Simona Maria Antonescu (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti), Ana Munteanu (redactor-coordonator Editura Minerva), dar şi profesori documentarişti şi bibliotecari de la licee şi şcoli din Bucureşti.

            Vineri, 21 septembrie, a avut loc Concursul Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, competiţie la care au participat liceeni bucureşteni din clasele terminale. La finalul probelor, clasamentul arată astfel:

  • locul I: Maria Corbu, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, Bucureşti;
  • locul II: Alina Trăistaru, Liceul Teoretic „Alexandru I. Cuza”, Bucureşti;
  • locul III: Irina Vulpe, Colegiul Naţional „I. L. Caragiale”, Bucureşti;

Câştigătoarele locurilor I şi II s-au calificat în finala competiţiei, care va avea loc cu prilejul Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură (21-25 noiembrie, Bucureşti).

GAUDEAMUS Carte Şcolară, ediţia a X-a, în cifre:

  • 35 de edituri româneşti şi străine reprezentate în România, agenţii de difuzare de carte, dar şi producători de materiale şi jocuri educative pentru copii;
  • peste 12.000 de vizitatori;
  • peste 6000 de volume au fost donate de vizitatorii Târgului ca urmare a campaniei de donaţii  „Cărţile se întorc acasă”. Volumele au fost donate către bibliotecile şcolare aparţinând Colegiului Naţional „Tudor Vianu” şi Colegiului Tehnic „Petru Rareş” din Capitală, precum şi către Biblioteca Orăşenească Fundulea.

Seria evenimentelor cultural-expoziţionale organizate de Radio România în cadrul Programului LECTURA continuă cu Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură, care se va desfăşura în perioada 21-25 noiembrie a.c. în Pavilionul Central ROMEXPO, Bucureşti. Invitat de Onoare: Republica Moldova.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.