Fostul premier şi lider PNL Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care era acuzat că a primit foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a adopta o serie de hotărâri favorabile acestei firme.
Afaceristul Petru Berteanu, acuzat de complicitate la luare de mită a fost, şi el, achitat.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:În calitatea menționată, inculpatul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton ar fi pretins (în cursul anului 2007) și ar fi primit (în cursul anului 2008), în mod indirect, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță, în schimbul exercitării atribuțiilor sale în așa fel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favorabile companiei, respectiv hotărârile de guvern nr. 199/2008, 634/2008, 1193/2008 și 1451/2008.
Fapta de pretindere a prim-ministrului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu s-ar fi realizat, în perioada aprilie – mai 2007, în mod indirect, prin intermediul unui om de afaceri (trimis în judecată în anul 2019 pentru complicitate la luare de mită), care ar fi solicitat în numele prim-ministrului un comision de 10% din valoarea actelor adiționale/plăților la un contract comercial derulat de compania austriacă, în schimbul adoptării hotărârilor de guvern care urmau să permită acest lucru, conform intereselor companiei.
Fapta de primire de către prim-ministrul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, în cursul anului 2008, în mod indirect, s-ar fi realizat prin două acțiuni de primire (la 07.11.2008 a sumei de 500.000 USD și la 25.11.2008 a sumei de 300.000 USD).
Suma totală de 800.000 USD, reprezentând comisionul plătit de reprezentanții firmei austriece, prin intermediul unor companii offshore, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată unei firme de consultanță.
În vederea confiscării obiectului infracțiunii de luare de mită, în cauză s-a dispus sechestru asigurator pe bunuri imobile aparținând suspectului Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton până la concurența sumei de 800.000 USD, echivalent în lei – 3.204.640 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunerea de menținere a măsurilor asiguratorii dispuse asupra bunurilor inculpatului.
La cate achitari nejustificate fac cei din Justitie ,merge si asta a lui Tariceanu.
Dar ce, s-a asteptat cineva la o altfel de decizie ?
Justitia din Romania , nu mai are gheare , nu mai are dinti ! ICCJ si CCR , DAU LOVITURA DE GRATIE … ACHITARI pe toata linia ! Daca esti bogat ( prin coruptie , hotie , tradare , etc. ) , JUSTITIA ESTE A TA ! Iorgulescu , Tariceanu , Alina Bica , Banicioiu , sunt doar ultimii ” beneficiari ” ! Cit poate sa traiasca o tara fara JUSTITIE ? Pina se sparge buba !
Tariceanu a fost unul dintre foarte putinii premieri competenti ai acestor 35 de ani. Dar nu a fost niciodata pe placul securistilor lui Asthalosh. A fost chestie de educatie si comportament in relatia sa cu acestia.
eu unul ma intreb cat de cretini sunt rromanii sa mai aiba incredere sau respect pentru justitie, si pentru toti politicienii care latra despre „statu’ de drept” si „domnia legii”… cand ei, cei mai „specializati” porcusori nu-s in stare sa intrumenteze un dosar decat dupa 12-13 ani… ce pretentii poti sa ai?
Nimic nu se pierde, totul se transforma.
Cei doi peizani ai lui Petrov iau zilnic suturi in c_r pentru dosarele fabricate la ordin. Cei doi servitori au distrus de tot increderea in justitie.
O „fapta” din 2007 deci de acum 14 ani. Judecata cam 8 ani. Cu rezultat zero. Totusi ar trebui in parlament o comisie care sa-i cheme pe procurorii astia care genereaza dosare si procese fara temei si fara probe si care plimba ²oamenii prin instante ani de zile.
cu Steringul s-a prescris sau nici nu a inceput?
Platim noi maica din pensia de CAP, ca ei nu au bani saracii!
Dosarul a fost amânat până s-a prescris in noiembrie 2023.
Așa că acum ICCJ a constatat prescrierea și l-a achitat pe Tariceanu.
Asta e justiția Johannis-PSD-PNL.
„P$D = PeNaLe = ALDE = PP-USLA = PMP = AUR = UNPR = UDMR = CCR = ICCJ”
Ai uitat USR, sper ca nu intentionat.
Basmaluta curata, curatica….
Poate nu ați înțeles:
P$D = PeNaLe = ALDE = PP-USLA = PMP = AUR = UNPR = UDMR = CCR = ICCJ
E simplu ca bună ziua!
E anul in care peneleul si-a propus cu aceasta madam Gorghiu sa curete puscariile de ciorditori liberali: fara hoti, borfasi si penali de la penelea in puscarii! Aia de la pesedea sa stea acolo pana la adanci batranete sa se invete minte sa mai fure! Ochii pe bani, sa ne lase liberi la furat. piata numai ptr ai nostri la ciordit. S-o rupem si in puscarii cu pesedeaua nu numai la guvern!
S-a considerat – pe baza unor suspiciuni rezonabile, desigur,- că un prim-ministru al României ar fi pretins o șpagă în urmă cu 17 ani și după tot atâția ani, primul ministru, nu omul, nu cetățeanul Tăriceanu este achitat. Pățesc ceva cei care au întocmit acest dosar, au fost plătiți cu salarii sau pensii probabil de zeci de ori mai mari decât pretinsul prejudiciu invocat? Cu certitudine nu! Ne mai mirăm că țara aceasta are datorii de 200 miliarde de euro? Cine vor plăti acești bani domnilor procurori și judecători, apărători ai dreptului, ai legilor, libertăților cetățenești și ai unei democrații pe baza căreia ați devenit stat în stat? Urmașii dumnevoastră? Probabil că nu dar nu se știe niciodată. Viața merge inainte, nu înapoi.
Ce vreti acum, sa recunoasca “justitia” ca economia a fost vanduta ieftin sau distrusa contra spaga? Daca ar recunoaste poate ca unii s-ar intreba atunci de ce nu devin nule acele contracte. Ceea ce ar fi periculos pentru ordinea economica si sociala.
De 12-13 ani, ruginește și un cui, dalminteri dosarul lui Tăriceanu! Clasare e unica realizare a justiției române!
masoneria controleaza romania
Pai, daca nu a vrut Coldea „Varzaru” sa ajunga Tariceanu presedinte…….
Prea si-a batut joc de Basescu-Boc, trebuia razbunat marinarul !