Tăriceanu: o dorință de răzbunare a președintelui Iohannis

Călin Popescu Tăriceanu îl acuză pe Klaus Iohannis că ar fi în spatele deciziei de „reîncălzirea” a dosarului Microsoft, precizând că Guvernul pe care l-a condus (…)

De (R.C.)
Tăriceanu: o dorință de răzbunare a președintelui Iohannis

Călin Popescu Tăriceanu îl acuză pe Klaus Iohannis că ar fi în spatele deciziei de „reîncălzirea” a dosarului Microsoft, precizând că Guvernul pe care l-a condus (…)

Interpretez această redeschidere a dosarului ca o dorință de răzbunare a președintelui Iohannis și de înlăturare totală de pe scena politică românească a singurului opozant pe care domnia sa îl are. Este una dintre afirmațiile făcute de Călin Popescu Tăriceanu, într-0 declarație de presă, trimisă  după solicitarea DNA adresată Președintelui României pentru începerea urmăririi penale împotriva sa. Fostul premier și președinte al Senatului și-a dorit ca, în acest fel, să facă următoarele precizări:

„1) în legătură cu „reîncălzirea” dosarului Microsoft, precizez că Guvernul pe care l-am condus NU a făcut NICIO PLATĂ către Microsoft sau firmele distribuitoare de licențe Microsoft. În condițiile în care nu s-a făcut NICIO PLATĂ, o acuzație de luare de mită mi se pare aberantă;

2) în perioada în care am condus Guvernul României nu am făcut decât să intrăm în legalitate cu privire la folosirea de către instituțiile publice din România a licențelor Microsoft, respectiv am procedat la inventarierea numărului de licențe care erau folosite în România de acestea și punerea lor în acord cu contractul semnat de Guvernul României în anul 2004, când nu eram prim-ministru. Cele 4 Hotărâri de Guvern care au vizat acest contract au urmărit doar crearea cadrului legal necesar. Intrarea în legalitate nu poate să fie socotită ca o favoare făcută firmei Microsoft;

Toate tunurile repornite împotriva lui Tăriceanu

3) una dintre cele 4 Hotărâri de Guvern a avut ca scop punerea în legalitate inclusiv a licențelor folosite în domeniul justiției, motiv pentru care a fost avizată chiar de către Procurorul General al României de la acea dată, adică de către dna Laura Codruța Kovesi;

Interpretez această redeschidere a dosarului ca o dorință de răzbunare a președintelui Iohannis și de înlăturare totală de pe scena politică românească a singurului opozant pe care domnia sa îl are. Mandatul al doilea al lui Klaus Iohannis începe să semene din ce în ce mai mult cu al doilea mandat al lui Traian Băsescu, mandat dominat de abuzurile pe care le știm cu toții. Este clar că președintele Iohannis merge pe același drum de politizare a justiției, de înlăturare prin intermediul procurorilor DNA a opozanților, dorindu-și cu ardoare să fie singurul dictator dintr-o țară europeană în secolul XXI.

Nu mă împotrivesc procesului de justiție și nu aș avea cum, dar nici nu pot să fiu, prin tăcere, complicele revenirii justiției în câmpul „tactic” și politic. Așa că, până când un judecător din România va hotărî definitiv și irevocabil că sunt vinovat de vreo faptă penală, o să mă lupt în continuare cu toți cei care vor să repună pe picioare sistemul nășit de Băsescu.

Călin Popescu-Tăriceanu

Distribuie articolul pe:

24 comentarii

  1. O singura intrebare am pentru domnul Tariceanu, va place situația din țara , simțiți ca sunteți răspunzător pentru ea!? Ați fost “la butoane” 31 de ani, rezultatul se vede, retrageți-va la mosie și cheltuiți banii nemunciți, nu va va simți nimeni lipsa, va rămâne gustul amar al faptelor pentru cei care suporta consecințele , in îngâmfarea nejustificata a dumneavoastră din păcate nu realizați ce nu ați realizat și ați distrus. Va asemăn domnului Trahanache.

  2. Acest intelectual , ca multi altii , a servit mana comunista care i – a dat sa manance bine si din gros. Ne – a macinat nervii de cand a spart PNL in 1992, si de atunci a servit comunismul care ne – a adus in stare de lumea a III- a . Se apara spunand ca nu cunoaste pe nimeni din firma care i – a ,,virat” cei 800.000 de dolari . Poate , dar a promovat aditionalele actului normativ prin care acei necunoscuti au castigat un contract cu o valoare din care mita reprezenta 10%. Si azi a venit ziua , prezisa de unii postaci , cand comunistii se debaraseaza de tovarasul de drum , care nu este comunist din convingere , ca un , Gheorgiu Ghe, Pingelica, Barladeanu, Brucan, Ilici, Dragnea, Badalau, Nicolicea,Buzatu, Ciolan , Dancila , Grindeanu si inaintasii lor care s – au aflat la ,,butoane ” 72 de ani. Observati ca nu il includem pe Groza, tot un intelectual care a mancat din mana comunistilor. Grevele politistilor regizate de cei doi tablagii , nea costica si vasilica, facuti parlamentari la apelul bocancilor , cu acest scop, sunt hilare, desi invizibili pe strazi, fiind beneficiari de pensii speciale, adica romani de categoria I- a ,fata de restul truditorilor , categoria a- II-a , care produc banii pentru ,,specialele ” lor.

  3. Tariceanu ar fi meritat priponit ptr concesionarea pe 49 de ani a platformei maritime. In Dosarul Microsoft principalii implicati au fost jigodiile din gasca lui Petrov.
    Tariceanu s-a ocupat cu alte prostii: baga taxa si scotea taxa dupa cum avea el interesul la autoturismele de import.
    Alta prostie pe care a facut-o a fost aceea cu introducerea ilegala, desi fusese avertizat, a taxei pe poluare. Romania a fost ulterior obligata sa le restituie ulterior banii pagubitilor.

  4. Ar fi interesant să aflăm CINE și pentru ce motive l-a ”chemat”la DNA pe Bufonul Absolut
    Sunt politicieni aflati în război cu legea care au făcut prea multe nefăcute ca venind din partea coruptiei, crescând antipatia cetățenilor și punând la îndoială credibilitatea clasei politice?
    Poate se apropie de finalizare o anchetă românească ce vizează Cazul Fundatiei Gojdu și apropierea unei scadențe prin care vor fi incriminate filiere criminale masonice sub umbrela serviciilor secrete franceze a caror exponent este acest miniMitterrand ?
    Sau, poate nu vrea tariceanu să rămână în istorie ca ultimul Barba Albastra al Romaniei?
    Poate că domnul tariceanu, după ce a cauționat un guvern PNL ca el însuși si ”născătorul” său de la Cotroceni și a interpretat solo voce partitura înmânată de Iohannis, aceea cu ”PSD-ciuma roșie”,si „Viorica Analfabeta ” va fi retras pentru operație plastică la laringe?
    Plecând tariceanu nimeni nu ramane trist!

  5. Nu e un act de razbunare ci un act de lasitate ,care dovedesc frica si incompetenta. Sa te hranesti ca o hiena, cu cadavre politice,care nu se mai pot apara,numai au infuenta politica, e un act ce dovedeste lasitatea,facuta in scopul deturnarii atentiei opiniei publice de la faptele criminale savarsite de conducerea statului ,impotriva propriului popor, de infometare a batranilor pentru cresterea mortalitatii si urgentarii parasirii tarii de catre cati mai multi tineri in cautarea unui loc de munca in strainatate.

  6. Borfasii astia securisti vor sa demoleze total peneleul. Merg acum cu peste zece ani in urma cand Premierul
    Tariceanu = PNL. Deci de atunci partidul de azi al lui Orban era o adunatura de infractori de la cel mai mare la ultimul. Securitatea face loc la varf doar USR-ului si PLUS-ului. Sasul nu are amestec, el nu a fost niciodata liberal.

  7. Atat de idioti mai pot fi unii incat nu vad ce dezastru este acest mercenar Iohanis pentru Romania si-i sustin nemerniciile evidente facute impotriva poporului roman !!!!!

  8. Vai,vai,vai Statul perpendicular Austriac il abuzeaza pe Trady.
    Or avea si aia portocale pe acolo.
    Toata treaba a pornit de la Fiscul Austriac. Firma respectiva nu a putut justifica niste bani.
    Oare milioanele ale primite de Olteanu si Vladescu, sigur Trady nu stia nimic.
    Asta este cel mai mare jeg al politicii romanesti.

  9. Domnule Tăriceanu “pe cine nu-l lași să moară nu te lasă să trăiești”. Gândirea liberală nu bate câmpii cu “relații comerciale reciproc avantajoase”. Gândirea liberală urmărește să-l anuleze și să-l scoată pe competitor de pe piață. Și domnul Iohannis este un liberal sadea. PSD trebuie să dispară! ALDE trebuie sâ dispară! PRO România trebuie să dispară! Cu ultimii doi a reușit.
    Când ați avut pâine și Cuțitul, după diversiunea “Geaca roșie” corect și constituțional era să-l suspentați pe domnul președinte Iohannis, și prin Referendum bine pregătit să-l întoarceți în Sibiul de care nu se poate despărți. V-ați opus. Trebuia să știți că cine nu-i în stare să medieze și să construiască este un ranchiunos, un invidios, un caracter preocupat să distrugă pe cei ce știu.

  10. Toti presedintii Romaniei de dupa 1989 l-au perescuat pe Tariceanu si doar DIE/SIE l-a bagat la „liberali”cu sarcina,nu din placere!El si tatal sau vitreg erau mari ciripitori la Seku,nu ma mir batranul crai de ghinda a scapat pana acum,speram sa il vedem unde ii e locul de 30 de ani,la „mititica”

  11. Toti presedintii Romaniei de dupa 1989 l-au perescuat pe Geoana si doar SIEl-a bagat la „liberali”cu sarcina,nu din placere!EL si tatal vitreg erau mari ciripitori la Seku,nu ma mir ca a scapat pana acum,speram sa il vedem unde ii e locul de 30 de ani,la „mititica”

  12. Cine a sufarit sa plateasca, deci Tari de ai bagat vastu-n caraiman si justitia ti-o va dovedi, fa-ti bagajul, ai garantat biletul spre Poarta Alba. Dumnezeu nu bate cu bata tradatorule. Valabil si pentru suplinitorul ghinion, Sica mandolina, Catu, … . Plangerile si sclifoselile politice ulterioare, nu-s numai jenante, dar devin chiar hilare „sfintilor”.

  13. Da EADS, Luluta zicea ca nu ne poate da date din dosar ca lucreaza echipe mixte de procurori romani cu cei germani, dar este un doar mare. Cel mai mare de la revolutie 😀 Serios… si dosarul Revolutiei, striga Basescu la Luli. Trebuie rezolvat dosarul cu celeritate, asa nu se mai poate 😀 Doamne cat circ si cat de prosti ne cred astia.
    Tariceanu a vorbit ca sa nu taca, dar omul sta bine, nu cred ca sunt sanse sa il deranjeze cineva in viata asta.
    Ce sa mai zic de Basescu, Blaga, Videanu, Berceanu & company.

  14. @Roman
    „Ce au facut,oare,acei procurori,bine platiti,13 ani?”

    Hombre, intereseaza-te inainte de a scrie acuzator !
    Acești procurori au trimis dosarul la Senat in 2018, dar Senatul a blocat inceperea urmăririi penale! Nu știai?
    Acum Tariceanu nu mai e parlamentar, nu mai are umbrela politica, asa că va ajunge in fața justiției. Dacă e vinovat (că a primit mită 800.000 euro) va plăti, dacă nu, va fi achitat. Care-i problema, de ce te frămânți?

    Si apropo, ce vrei să facă secția specială acum, să-i ancheteze pe procurori că nu l-au inhățat mai repede pe Tări, sau ce?

  15. Johanis, Ponta, Tariceanu ,Barnas cu ocazia semnarii protocol de cadere a guvernului PSD.
    Taricene ti-ai sapat groapa singur.

  16. R.C.”nu mai interpreta razbunarea lui Iohannis asupra lui Tariceanu, sau … esti fanul lui infocat, daca da, este treaba ta. Tariceanu (dincolo de momentul presedentiei lui Iohannis) este unul din „distrugatorii Romaniei” sau ai „!pierderi de memorie”, mai cauta `prin arhive sa vezi cat rau a facut Romaniei si mai ales economiei tarii in favoarea STRAINILOR sau mai siumplu, cum a vandut Tariceanu parte din interesele Romaniei pe mai nimic strainilor. Pentru astea, Tariceanu ar trebui sa ajunga la „ocna”, pentru viata sutelor de mi de copii romani care traiesc o viata de secol XIX sau la nivel de tara africana, milioane de romani care traiesc sub limita saraciei, pentru care nu sunt bani, dar … pentru interesele si profiturile uriase incasate de strainii si protejate de Tariceanu nu vorbesti nimic !!!, NU vorbesti deloc, sau … ai brusc memorie scurta sau defectiuni la coardele vocale. Despre minciunile si costurile financiare si materiale uriase pe care le-a manipulat contra intereselor poporului roman … NIMIC !!!

  17. Este strigator la cer!!!!Se ”trezeste”justitia independenta a acestei tari sa scoata un dosar prafuit 13 teispezece ani.Doar ca sa prosteasca ”prostii” de Romani.Ceva miroase foarte urat rau de tot in aceasta tara.Ce au facut,oare,acei procurori,bine platiti,13 ani ?Ar trebui intrebati de catre sectia aia speciala pe care smecherii o vor desfiintata

  18. Tariceanu a furat mai mult ca Dragnea,a avut mai mult timp la dispozitie,ia minim 10 ani!Il si impaiaza la Club Rahova!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.