Teleconferinţă, cu aliați. Suntem ‘naţiunea indispensabilă’, să ne comportăm ca atare

Sursa foto: nbcnews.com

Joe Biden a avut marţi o teleconferinţă cu mai mulţi lideri ai ţărilor aliate SUA pentru „a coordona continuarea ajutorului pentru Ucraina”, a anunţat Casa Albă într-un comunicat, relatează AFP.

Preşedintele american a discutat, potrivit aceleiaşi surse, cu premierul canadian Justin Trudeau, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Charles Michesl, cancelarul german Olaf Scholz, prim-ministrul italian Giorgia Meloni, premierul japonez Fumio Kishida, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, preşedintele polonez Andrzej Duda, preşedintele român Klaus Iohannis, premierul britanic Rishi Sunak şi ministrul afacerilor externe francez Catherine Colonna.

Preşedintele polonez Andrzej Duda a declarat ulterior că liderul de la Casa Albă i-a asigurat pe aliaţi că sprijinul pentru Ucraina va continua, potrivit Reuters.

Jens Stoltenberg a evocat, pe reţeua socială X, „o bună conversaţie” şi a adăugat: „Promitem să susţinem Ucraina atâta timp cât va fi necesar”.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a dat asigurări la rândul său, luni, că preşedintele Vladimir Putin se înşală dacă pariază pe oboseala occidentală. Ea a adăugat că SUA vor anunţa „în curând” un nou ajutor pentru forţele armate ucrainene, care va fi alocat dintr-un buget deja aprobat de Congres. În acelaşi timp, Joe Biden menţine presiunea pe scena politică internă.

Partidul Republican, care domină Camera Reprezentanţilor, trebuie „să-şi respecte cuvântul şi să asigure votarea ajutorului necesar Ucrainei pentru ca ea să se poată apăra. Suntem ‘naţiunea indispensabilă’, să ne comportăm ca atare”, a scris democratul în vârstă de 80 de ani pe reţeaua socială X. SUA conduc coaliţia occidentală care sprijină Ucraina şi sunt principalul furnizor de ajutor pentru Ucraina, sub formă de armament greu şi sofisticat.

Consilierul pentru securitate naţională al lui Joe Biden, Jake Sullivan, evalua recent la 47 de miliarde de dolari suma totală a asistenţei militare furnizate Kievului de la declanşarea invaziei ruse, o sumă la care se adaugă o susţinere bugetară directă de „1 până la 1,5 miliarde de dolari” prin Banca Mondială, şi circa zece miliarde de dolari reprezentând ajutor umanitar.

Institutul din Kiel pentru economie mondială, un institut german care contabilizează ajutoarele acordate Ucrainei, estimează că SUA au consacrat până acum ceva mai puţin de 75 de miliarde de dolari acestei ţări.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

19 Comentarii

  1. Totul va continua asa cum s-a stabilit cu multa vreme in urma.UE ,SUA si aliatii preiau alternativ povara ofertei ce contine sumele de bani date Ucrainei .Peste 60 de natiuni contribuie efectiv si multe alte natiuni prin terti sau prin donatii individuale la inarmarea Ucrainei .Jocul nevazut al banilor oferiti va face din Ucraina un pol de putere in zona .Din motive politice sau politicianiste mai sunt unii care „behaie” impotriva dar semneaza tot ceea ce li se cere si fac tot ce li se spune asisderea .Trebuie s fii naiv sa crezi ca te poti impotrivi colosului miltar NATO si armatelor de linie a tuturor tarilor membre si aliate cind acestea se numesc Japonia ,Australia ,Noua Zeelanda ,Coreea de sud , Marea Britanie ,UE , SUA si restul .Romania are un rol de exceptie si chiar azi Presedintele Iohannis a participat la sfatul presedintilor celor mai importante natiuni ce ajuta acum Ucraina in frunte cu J.R.Biden .Scopul principal este stationarea rusilor in transee cit de mult timp posibil pe masura ce UE isi pune toate planurile in aplicare .Chiar azi Armenia s-a dezis inca o data de Rusia .Urmeaza altii .

  2. Dacă este „naţiunea indispensabilă” înseamnă că este națiunea de „ izmene”, însemnând că această definiție este foarte aproape de adecăr.

  3. Și eu cred că Putin se înșală așa cum a făcut și când a început războiul. Până una alta are probleme cu vecinii care îi erau aliați. Armenia a aderat la Curtea Penală Internațională așa că cel mai KGB ist prost nu mai poate călca acolo. Rușii nu sunt supraoameni, obosesc și ei mai ales că ei mor pe front nu americanii.

  4. Da tataie, sinteti „indispensabili”, ca izmenele pe care ti le schimbi de trei ori pe zi ! Citeodata mai rar, cind ai pampersi.

  5. „Domnu’ Biden, ce ne facem dacă scoate Zele pă piață ceva material de când ne dădea parandărătu’ lu’ matale, lu’ băiatu lu’ matale, lu’ Victorița şi la ceilanți? Că ai văzut cum a băgat, ca să ne sperie, filmulețu’ cu curva aia de la sevicii când se babardea cu ăla mic a lu’ matale şi ăla era prăjit şi spunea prostii… are bagabontu’ dă Zele tone dă material! Iese război mai mare dăcât ăla dă Secesiune acu’, în prag dă alegeri şi ne trimite republicanii la Death Row pă toți!”

  6. LiCURiciul si-a chemat la interfon cele mai preaplecate slugi ca sa ascunda dezastrul mericano oiropean. iohANUS ot Sighii chemat sa dea din cap ca boul (plăvan) sau ca_cățelul din luneta Daciei 1300. Nu mai țin aceste mascarade cu reiterarea la infinit a imbecilitatii comisiei oiropene condusa de babaciunea Albrecht. mericanul e pe drojdie precum Buzatu de Vaslui si a iesit la furat la drumul mare, asta e situatia. „Suntem natiunea indispensabila” = suntem natiunea pampers in care se revarsa incontinențele senilului paralitic de la Cotețul Alb.

  7. Paiii, dupa cum vedem si noi suntem „natiune indispensabila ” dar… nu „ne comportam ca atare” adica nu profitam deloc ! Dam de tpate Ucrainei si ucrainienilor , raspundem in exces la comenzile occidentale dar nu cerem nimic ! NU CEREM NIMIC! Petre Tutea dixit : neam de idioti. Sa cerem onor SUA sa preseze bancile sa ne dea imprumuturi cu dobanda convenabila. Iohanis and & cer aiurea viza Wa. Inutil ! Va fi folosita de cativa sute de bruneti ca sa plece dar acestia deja sunt in Mexic. Aiurea total, nu ne trebuie viza. Imbunatatirea ratei dobanzii pentru Romania ar trebui sa fie obiectivul capital pentru Iohanis si cerinta prima fata de occident. De asta depinde dezvoltarea noastra !!

  8. Suneti natiunea criminala, jandarmul mondial si credeti ca veti ramane asa forever. Fals! Din Asia ati plecat. China si India sunt tari dominante in zona. In Arabia nu mai aveti puterea de alta data. Tarile arabe au inceput sa se impace si sa se uneasca impotriva inamicului comun, Israelul. Din Africa v-au dat afara in suturi. Singurele voastre „succesuri” sunt in Europa. Ati reusit sa ingenuncheati Germania si Franta, iar Anglia este sluga voastra. Razboiul hibrid pe care-l purtati cu Rusia in Ucraina, e rentabil pentru voi, dar nu pentru multa vreme. In afara de armamnet nu mai produceti nimic si sunteti tributari tocmai tarilor cu care va luptati.

  9. @Elena Popa : Adanc , foarte adanc ! Abisal as zice ! Tanto , pe ce lume traiesti? ” Ucraina își pavează drumul spre UE cu fiecare sat, cu fiecare metru pe care îl eliberează, cu fiecare metru în care salvează vieți”, zice alta nauca , ministrul de Externe al Germaniei , Baerbock. Nu zau ! Institurul American pentru Studiul Razboiului care e condus de Kimberly Kagan , cumnata lu’ ,, Fuck EU ! ” – Victoria Nuland ( asta ca sa n-avem vorbe ! ) , a publicat un studiu desre situatia de pe frontul din Ukraina la 25 septembrie 2023 ! Studiul zice multe , ma rezum la situata teritoriilor ! Ia uite , fa , cat de obositi sunt rusii ! ,, De la 1 ianuarie până la 25 septembrie, Ucraina a recucerit de la ruși 370 de kilometri pătrați.În aceeași perioadă, Rusia a ocupat alți 857 de kilometri pătrați de teritoriu ucrainean.
    Cu alte cuvinte, Contraofensiva s-a soldat cu PIERDEREA de către regimul de la Kiev a 487 de kilometri pătrați ” .
    https://www.activenews.ro/opinii/Contraofensiva-%E2%80%93-Sigura-si-Eficienta-ca-Vaccinul-184724

  10. Biden crede ca SUA sunt stapanele lumii si ca sunt indispensabile.
    Gresit.
    Dupa 1945, SUA au provocat o multime de razboaie, revolte, schimbari de guverne, de presedinti si, acolo unde nu au reusit, au recurs la asasinate, astfel ca SUA, din 1945 si pana in prezent, au ucis cel putin 6 milioane de oameni si mmulti copii, cel putin 500 000 de copii ucisi doar in Irak pentru ca SUA au vrut sa jefuiasca Irakul de aur si petrol.
    Toate astea arata ca lumea se poate lipsi de SUA si ca ar fi mai multa pace in lume daca nu ar exista SUA.

  11. ” Suntem o națiune indispensabila”. În urma acestei declaratii, îmi permit sa citez din creatorul cu izmeme Alzhaimar de la Casa de moda „Dalmațianul cu Bideu pe stânga esicherului fesierilor cu dizabilități de poziționare”
    ” din cauza încălzirii globale am hotărât ca natiunea nostra indispensabilă Ucrainei sa renunțe la indispensabili și sa treacă pe panglici și șnururi ecologice. Ca urmare, unui procent de 90% dintre cetățeni, de origine bărbătească cu gen instabil psihic la prohaus, le-a înghețat natura creatoare și prin urmare își evacuează lichidul de frâna printr-un sistem de vase comunicante care, din cauza unor divergente de natura ideologica promovata de mișcarea woke refuza sa comunice între ele. Tot ca urmare a acestei masuri colonul, care ne oferea maximum de eficienta intr-un regim colonial, a întrat in greva generala iar toxinele acumulate în organism ne dau mari batai de cap și de palpitatii de inima cu suflu sistolic în diastola. Dupa o lunga meditație, citita de pe prompter, am hotărât sa scurtez meditația fiindcă uit cum incep si cum e cu poziția lotus in cadrul congresul indispensabililor. Am mai hotărât sa revenim la indispensabili ca sa-i satisfacem colonului revendicarea pentru a iesi din greva foamei de izme si sa nu murim ca nație intoxicați de propriile actiuni și ca iubitei noastră Ucraina sa nu-i înghețe contraofensiva de iarna. Fiind în toate facultățile mintale din tara, dar mai ales la Harvad, declar moartea decedata și înmormântată fara prapuri. Și mai declar ca orice declarație făcută de mine e nula și tabula rasa fiindcă nu mai am barbier și nici frizer și nici urma de luat pe calea adevărului gol și goluț fără izmene, dar cu indispensabili.

  12. Evident că paravanul pt. „resetare” trebuie să continue. ” Filantropii” nici nu concep altceva.Problema e cum băgăm Polonia și România în mașină de tocat fără să pară o intervenție directă nato…

  13. de peste balta nu stie ce sa mai faca si incearca tot felul de proceduri ca sa inpulsioneze tarile care sint aliate cu America impotriva Rusiei.Dejea citeva tari au inceput sa faca pasul in spate dindu-si seama de adevarul care nu se spune .Intreaga Europa a fost mai inti colonizata de NATO ,dupa care inpinsa sa lupte impotriva Rusiei.Europa este invadata zi de zi cu milioane de musulmani care vin si nu se mai opresc ,iar tarilor europene li sa injectat vaccinul minciunii, ca rusii ar intentiona sa invadeze Europa si asta este motivul pt. care lupta Zelenski ca sa ne apere pe noi.Oameni buni treziti-va la realitate si priviti cit de mult sintem manipulati si mintiti de occidentali !

  14. Robinette nu-i primul care sa spuna despre natia lui (care e, de fapt, fiidca SUA sunt rau trunchiate de luptele partinice, pe de-o parte, rasiale, pe de alta, saracie si spectacole sordide ale „cremei ‘politice’ ” care nu vede si n-aude nimic), Robinette, asadar, nu-i primul care sa spuna despre natia lui c-ar fi „superioara”. A mai spus-o si altul. Cu rezultatul a sute de milioane de victime. Configuratia, si acuma, si atuncea, fiind identica.

  15. @@Ostap Bender : unde drac’ am scris eu ,, pierdere negativa ” ?

  16. Natiunea indispensabilă … are (monetar-fianciar) vizibil-azi:
    indispensabilii plini 🙁 !
    SHALOM!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.