Tensiuni China – Taiwan: O „încercuire totală”

Manevrele militare lansate sâmbătă de China în Strâmtoarea Taiwan vizează o „încercuire totală” a insulei, potrivit televiziunii de stat chineze, citată de Agenţia France Presse.

„Exerciţiul de astăzi se concentrează pe capacitatea de a prelua controlul mării, spaţiului aerian şi informaţiei (…) pentru a crea o disuasiune şi o încercuire totală” a Taiwanului, a precizat CCTV.

Armata chineză a anunţat sâmbătă exerciţii de „pregătire pentru luptă” în Strâmtoarea Taiwan, pe fondul tensiunilor cu insula după o întâlnire în Statele Unite a preşedintei taiwaneze Tsai Ing-Wen cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor Kevin McCarthy.

Taiwanul se confruntă cu un „expansionism autoritar” din partea Chinei, a acuzat sâmbătă preşedinta Tsai Ing-wen în prima zi a exerciţiilor militare ale Beijingului în strâmtoarea Taiwan, transmite AFP.

„În ultimii ani, ne-am confruntat cu un expansionism autoritar continuu”, a declarat Tsai, adăugând că Taiwanul va „continua să colaboreze cu Statele Unite şi cu alte ţări (…) pentru a apăra valorile libertăţii şi democraţiei”.

Lidera de la Taipei a afirmat că poporul taiwanez iubeşte democraţia şi caută pacea, potrivit Reuters.

Opt nave de război şi 42 de avioane de vânătoare chineze au fost detectate sâmbătă de Ministerul Apărării de la Taipei în jurul insulei, în prima zi a manevrelor militare ale Beijingului în Strâmtoarea Taiwan. Douăzeci şi nouă de avioane au trecut linia mediană care separă China de Taiwan, a precizat ministerul, care a denunţat „acţiuni iraţionale”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

39 de Comentarii

  1. E doar o chestiune de timp pana cand Taiwanul va fi din nou al Chinei. Amerlocii o sa si-o ia in barba. Tic-tac- tic-tac…

    • Era și timpul. Liderii de la Taipei bat câmpii despre ” apărarea valorilor libertății și democrației. Au rămas de pe timpul lui Cian kai shek, acum 70 de ani. Hong Kong face parte din China de ani de zile și nu le-au furat chinezii nicio libertate. Totul este propaganda jegoasa americana !

  2. Îmi vine să vomit când citesc/aud cuvântul ăsta lipsit de noimă: democrație. Un cuvânt mai găunos decât ăsta nu există în dicționarul sociologiei. Când el ar putea fi inclus în vocabularul sociopatiei. Cum, poporul conduce? Se conduce în numele său pentru el? Unde ați văzut asta? Poate doar o minoritate care se substituie majorității prin complicitatea ultimei. Toți proștii latră cuvântul asta ca și cum simplul enunț îl umple de esență. Poate de muci. Auzi, „în numele democrației”… Numai oamenii mici, inculți, complexați mai defilează cu sloganul ăsta! Adevărul este că în dugheana SUA există democrație, când primitivii ăia au doua partide care la rândul lor au doar câteva familii care conduc de zeci de ani. Capacitatea omului de a se minți e lungă și insondabilă. Remedii pentru iluzie nu există. Doar niște indivizi deștepți care îi prostesc pe ceilalți în numele câtorva prostioare (democrație, bursă, valoare de piață etc.) rostite însuflețit.

  3. Plimba si chinezii avioanele si barcazurile degeaba .Razboiul din Rusia ne-a arat inutilitatea loviturilor de la mica distanta data de avioane sau de vaporase de tot felul .Pot fi lovite si scufundate usor ._Problema Chinei este insa alegerea .Are China curaj sa distruga toate pozitionarile SUA din adincurile marii , din partea terestra a zonei respective si pe cele aflate din ceruri .Daca face asta atunci este razboi total .Daca face ce au facut rusii in ucraina le vor fi scufundate si lovite toate navele si avioanele .Deocamdata in Ucraina nu este un razboi total . Doar se distruge vechiul echipament fost sovietic si se reinarmeaza intrega UE si Ucraina cu noi tehnologii occidentale dar nu de prima generatie .Abia atunci cind se vor fi distrus toate vechiturile putem spera la pace daca nu cumva dorinta de razbunare a rusilor va trece dincolo de Nipru .Deja Medevedev anunta distrugerea intregii Ucraine .Suntem curiosi daca va putea trece de Nipru .

  4. 2-oua saptamani dupa o eventuala PACE in Ukraina
    spunea PROPHETUL mishteaux 🙁 😀
    incepe balciul la orezari !
    PUP !

  5. Alaska!…fiți cu ochii în patru!…teritoriul e revendicat de două state !…de cei doi vecini ai yankeilor!…Russia și Canada!…stiu că pe mulți o să-i bufnească râsul dar lovitura in coaste o dau cei de lângă tine!…

  6. Se simt amenințați de Taivan…
    Toți dictatorii spun ca sunt amenințați.

    • De la Mexic in jos, spre America de Sud, cu exceptia Braziliei, toti sunt hispanici. Dupa bibilica ta cea inteligenta, atunci toti ar trebui sa se uneasca iar tara intinsa pe doua continente ar trebui sa se numeasca ,,Hispania”?

  7. Atât invazia Ucrainei cât și încercuirea Taiwanului – ambele au în comun / sau vizează împreună un lucru în comun: intenția SUA de a aduce (și ține) aceste țări sub influența sa.

    Că e bine – sau că e rău – sau ce urmări va avea sau ar avea un astfel de demers [din partea SUA] când e vb de două superputeri nucleare [Rusia și China Aliate tocmai împotriva Americii] care niciuna dintre ele NU permite „cu orice costuri” un astfel de demers … la asta nu ne băgăm, să facem calcule. Cert este, că în această direcție conduce evoluția actuală a lucrurilor și că nimic nu ne dă vreun indiciu că această realitate geopolitică s-ar schimba: că Rusia și China – prin atentarea la Ucraina și Taiwan – vizează de fapt, SUA!

    Se spune că „nimic nu e la întâmplare”..

  8. Dar pe Taiwanezi vrea sa-i intrebe cineva daca vor sa se uneasca cu China comunista?
    Asa-i ca asta n-are nicio importanta?

  9. Mare agitatie pe amerloci pt.ca o mica parte din flota chineza si aviatie, fac manevre si au inconjurat Taiwanul.Dar ca NATO a inconjurat Rusia si nu doar asa ca manevre militare cum au procedat acum chinezii,asta pt.amerloci este normal.Sa speram ca pana la urma vorba proverbului : ori ce nas ,isi are nasul !

  10. ONU zice că Taiwan este parte a Chinei, deci cum poate China să se înconjoare pe ea însăși?!

  11. @ „Pacat ca nu judeci”, 8 aprilie 2023 la 15:24
    „De la Mexic in jos, spre America de Sud”?
    „Pi Argeși în gios, pi un mal frumos”…
    Bă, papagalule, adică de ce noi a trebuit să ajungem in 1920 împreună cu voi, regățenii, iar mexicanii nu trebuie să ajungă împreună cu paraguayenii? Hă?
    Fiindcă așa vrei tu, că așa îți spune Marele Lickurici, stăpînul tău?
    Tu, papagalule, ai auzit de Republica Marea Columbie? Știi că Panamaua aia nenorocită de azi a fost în urmă cu 100 de ani o provincie columbiană, ce a fost desprinsă de masonii amerloci (că amerlocii voiau să-și sape acolo Canalul) la fel cum au făcut cu Kosovo provincia Serbiei?
    Papițoi prost!

  12. Puteti fi mai concret sa ne spuneti si noua, celor prosti, care sunt tarile membre NATO care au INCONJURAT Rusia conform hartii Globului Pamantesc?
    O fi inconjurat-o Oceanul Inghetat de N care a intrat pe neve’ in NATO?
    O fi inconjurat-o Iranul, Afganistanul, Pakistanul, China, Mongolia, Coreea de N? Japonia nu prea are cum s-o inconjoare ptr ca este mult mai jos, iar Insulele Kurile sunt acum ale Rusiei.
    Explica-ne d-ta cine sunt inconjuratorii NATO ai Rusiei, dar abia dupa ce te vei uita in DEX ce inseamna ,,a inconjura”…….[Rumburak]

  13. Sa mori tu de știi pe ce lume trăiești, cine dreacu sa te ia, sai întrebe pe taiwanezi dacă sunt de acord. Taiwanului e China bai umbilic umplut cu ciulama. Cu și parte, a ukrainei e teritoriu rus.

  14. @Subiectiv, ai inteles tot frate. La mintea ta libertate inseamna fiecare sa faca ce vrea.
    Cred ca nici maimutele alea in jungla nu te primesc in grupul lor. Au si alea regulile lor.

  15. Dle ,,umbilic”, atunci si ungurii sunt indreptatiti sa ia Ardealul, ca acolo a fost Ungaria.
    De ce sa-i mai intrebe pe ardeleni daca vor sau nu vor la Ungaria?
    N-ar strica sa repeti clasele primare ca sa nu mai scrii ca un analfabet, caci ptr gandit ar fi in zadar sa-ti dau vreun sfat……[Rumburak]

  16. pt ca a observat miscari in ocean China isi protejaza o insula, trimitand nave in zona…Se stie deja ca Japonia si Australia sunt in corzi cu investitii serioase…mai mult daca sunt probleme cu semiconductorii, atunci ei trebuie sa ramana nu sa inoate in alte mari…

  17. Dar SUA a recunoscut deja apartenenta Taiwanului la China, dupa cel de-al doilea razboi mondial. Acum a dat-o la intors?

  18. spune: „Suntem curiosi daca va putea trece de Nipru.” Cati sunteti bro?

  19. mishteaux spune ca fereastra de oportunitate pentru preluarea insulei de chinezi e 3
    saptamani dupa a 2-oua saptamana de pace in Ukraina …[intelesul profund al avertismentului si ratiunea lui : N-O STIU!]
    Atentie la:
    „14 august = APOCALIPSA ” 🙁

  20. vorbesc spaniola nu insemna ca sunt spanilor … te faci de ras din lipsa de cultura GENERALA !
    „spaniloridin Andaluzia sunt urmasi vandalilor care-s popor germanic
    francezi desi vorbesc o limba latina sunt urmasi frank-ilor un popor germanic
    etc.
    limba face o natiune insa nu face un popor … in vechime nobili din Britania vorbeau franceza si taranii saxona veche + dialcte celtice … etc
    (repeta-ti scoala facuta la ff, la seral macar 🙁 )

  21. n-ai inteles lumea …si mai si semnalizezi 🙁
    libertatea chiar insemna: sa faca fiecare ce vrea … nonconvenientele rezltate din conflictele de suprapunere a facerilor-ce_vrea-astora sunt numite „legea timpului lor”
    maimutzele fac ce vor… chiar incearca mereu revolutii … incercand mereu disponibilitatea postului alpha
    noncovenientele si le rezolva luptand-uneori-mortal (oamenii NU fac altfel ! ) … la maimutze „legea/morala” se numeste LEGEA PUMNULUI/JUNGLEI , la oameni se numeste MORALA UMANA
    MORALA e in fiecare epoca alta (mai buna sau mai rea depinde de economia locului, daca e foamete MORALA e REA
    crestinismul a inceput fain insa a avut si ARDERI PE RUG deci nu-i ceva dumnezeiesc
    comunismul la fel a inceput fain insa uman fiind n-a reusit peste tot … doar in CHINA, prin munca, se vede ca luand modelul de succes al crestinismului care-a depasit si el ARDERILE PE RUG … temporar depasit …
    comunismul BUN chinez se poate intoarce la proprietatea comuna in viitor !
    CAPITALISMUL si COMUNISMUL e la fel de omenesc … tine de niste reguli NON-ABSOLUTE … oamenii-si schimba deseori ideologiile
    DUPA CUM le convine sau le e ECONOMIA … daca vom avea o FOAMETE …ai vedea ca la baza e mereu LEGEA PUMNULUI …[ IQ=? 😉 ]
    NU MAI VEDEA LUMEA STATIC …si nici religia si morala omului ca ceva dat … TOATE-S doar variatii de la LEGEA PUMNULUI
    @tetea invata de cineva cu un IQmuuult mai mare decat al tau …ce-si-cum-ul lumii … NU MURII PROSST ! 🙁

  22. @Toate bune și frumoase, 15.27: Din câte se observă cu ușurință, răspunsul la genul acesta de întrebări nu prea contează. De exemplu, referendumurile din Crimeea sau Donbas sunt trecute sub o tăcere adâncă de către „lumea civilizată”. Atunci în ce mod ar putea să mai fie relevant un referendum în Taiwan?

  23. Referendumurlie se fac doar dupa ce-ai indoctrinat O POPULATIE decidenta, sau macar-acaparat FORTELE care controleaza si decid rezultatele lui !
    Cine face un REFERENDUM-din-senin 😀 poate avea din partea TURMEI VOTANTE mari surprize !
    Daca in Crimeea sau Donbas retultatele erau apro-vestice 😀
    …erau mai enervant-des 😛 invocate decat „in god we trust”-ul FARISEIC … actual !
    Cum spunea cineva mai sus …inspirat probabil din filozofia evreului bengos-jmeker MARX:
    ABSOLUT totul se reduce la ECONOMIE ! 😀
    Evreul EXCOMUNICAT 🙁 MARX, studiind ani, istoria lumii in marea biblioteca a Londrei,
    a ajuns la concluzia(= asta ar fi cam cum ai extrage, tu, in cateva vorbe, destept informatia principala dintr-un text kilometric 🙂 )
    MARX a ajuns la concluzia ca:
    – IDEOLOGIILE, RELIGIILE si CHIAR SISTEMELE DE GUVERNARE ale LUMII … sunt influentate DOAR de „ECONOMIA-timpului-lor” …si evolueaza sau de-evolueaza odata cu CANTITATEA proprietatii privata a unei populatii ![1% vs. 99% conteaza dialectic 😛 ]
    Daca, NOI AZI, prin absurd, am avea o FOAMETE de 1 an … ar fi jaleee
    … daca insa am avea o FOAMETE de 10 ani …unii democrati/crestini vor sta inarmati pe ramasitele izvorelor de viata pazindu-le „IMORAL” 🙂 pentru familia lor
    …la fel:
    – daca ceva merge economic bine in CUBA sau CHINA …totul devine mai LIBER si mai putin ideolog (altfel vezi si nazismul)
    Libertatea omului insusi e conditionata de ECONOMIE ! 😀 😀 🙁 🙁
    Uite azi …:
    – odata cu migrarea productiei vestice in CHINA, alora incepe sa le mearga bine si vesticilor rau …etc.
    DESCHIDE OCHII ! IQ=? 😛
    SHALOM ! (nimic nu e complicat daca e …bine explicat sau GENIAL inteles !:( )
    De-dollarizarea macina AZI …dreptul si morala crestin americana
    … saracia FACE dictaturi si bogatia-reala face DEMOCRATII ! 🙂
    IQ=?
    😉
    [mishteaux sub masca clown-ului e … SPECIAL! 🙂 ]

  24. @mishteaux … nu doar stie, EVIDENT, cele mai secrete-secrete ale lumii (fie ele nemtesti, chineze sau pentagoneze) …mai si intelege ca lumea e dialectic-DINAMICA si NU STATICA 🙂 !
    Dictaturile prin adaogare economica de BOGATTIE-MATERIALA se transforma „de-la-sine” in DEMOCRATII
    si vizibil in USA azi:
    …DEMOCRATIILE prin extragere de bogatie (eventual VIRTUALIZAREA/DIGITALIZAREA ei) se transforma sigur in DICTATURI ! 🙁
    MARX e considerat azi prea simplu 😀 , prea putin sofisticat …insa exact ca legile simple ale lui NEWTON a … gasit si el niste LEGI ale SOCIETATII
    Cine l-a studiat (si intels a-ideologic 😉 ) pe batranul pezevenghi evreu …
    a inteles ca ce-a gasit excomunicatul-evreul studiind istoria lumii NU tine nici de comunism nici de capitalism si nici de idealism IN-SINE
    MARX … a gasit RATIONAND, pur si simplu „MECANICA SOCIETATII” nici mai mult nici mai putin ! 🙂
    MARXISMUL classic e o teorie simpla care insa … exact ca simpla teorie TIT-for-TAT … castiga prin briciul lui Occam, toate competitiile cu teoriile umflat-verbal-„moderne” actuale ! 😛
    Marxismul spune exact ca:
    – DEMOCRATIA se deterioreaza de-indata ce ECONOMIA se deterioreaza = NU TRAIM NOI, CUMVA, ASTA CHIAR AZI ? 😀
    PS: Unul cu IQ>145 nu face mofturi la izvorul de unde se adapa intelectual … ci se doar uita la calitatea apei acelui izvor 😉 ! Asa recunosti/deosebesti …desteptii =
    sunt impartiali personalitatilor care spune un adevar LOGIC …si-i atrage doar ideile NU SI VISELE cuiva, fie el un RENEGAT al oricarei idelogii (ideologie = logica + psiologia_clipei) ! 😀
    PUP !
    SHALOM !

  25. Comentariile de mai sus nu-s o apologie adusa marxismului … HAHAHA … DELOC !!!!!! 😛 DIMPOTRIVA !!!
    ci o constatare ca „MECANICA SOCIETATII” dedusa prin indelungi studii (ani in biblioteca Londrei)
    pe istroia omenirii:
    – Cum ca la baza SOCIETATII UMANE e ECONOMIA ei … si ca ECONOMIA prin cantitate/calitate genereaza de la sine …absolut
    IDEOLOGIILE DE MOMENT ale societatii in timp istoric ! 🙂
    Judecand timpul nostru, acum …dupa MARX:
    – USA slabind economic trece de la democratie la dictatura (nu e deja vizibil asta?) … si
    – CHINA intarindu-se economic, trece de la dictatura la democratie …
    indiferent de etichetele deja puse, uitand ca IDEOLOGIILE NU SUNT STATICE ci dialectic-DINAMICE in TIMP 😀 😀 😀
    … USA=capitalist+”democratica” si CHINA comunist+”dictatoriala” … mda. Nu-s static pe vesnicii asa ci totul depinde de money !
    IQ=? Problema societatii e ca 99% nu o pot organic-genetic-psiholiogic intelege si ca restul de 1% care-o inteleg … sunt PREA deseori natural-egoisti folosindu-se natural de naivitatea innascuta a prostilor pentru o viata personala SI MAI BUNA 😀 ! 🙂
    Asta e ! NCF! PUP !

  26. @tetea 03:10, cand nu poti sa faci diferenta intre libertate si anarhie cred ca nu e cazul sa vorbim despre IQ.
    Dvs sunteti ca acela care a auzit el cate ceva despre functiile creierului si acum pune diagnostice.
    Se pare ca ati citit cate ceva dar ma indoiesc ca ati inteles prea multe.
    Ca sa vedeti cam pe unde stati cu intelegerea,cu evolutia lumii,va propun sa faceti o comparatie intre sistemele autocratice actuale si monarhiile medievale.

  27. …adevarul e ca nu poti vorbi simplu despre ceva complicat daca nu ai inteles genial, genial fiind, despre ce vorbesti 😉 !
    oy vey … ‘i fi avand IQ-ul ala pacaliciule, insa in afara ca-ti da o viata linistita si imbeslsugata ce alte foloase, post-mortem-idealiste, ai = devii cumva „supra-om”, „arian” 😀 ?
    IQ-ul e de la natura … e ca avantajul pe care-l are cineva nascandu-se cu ochi, fata de cineva ORB din nastere … e cumva moral faptul dea „vedea” in cazul asta un motiv de lauda PERSONALA in fata ORBILOR ? 😀
    Narcisule 😛 ! PUP !

  28. baiete esti iQ<100
    foarte slabutz dotat intelectual si mai esti si lozincar !
    ce intelegi tu prin ANARHIE … si ce intelegi tu prin libertate
    In sensul lui WITTGENSTEI hai sa lamuri termenii ca sa nu-i folosim in discutie odata cu un sens "subinteles" si alta data cu alt sens "subinteles" … mda !
    iti mai dau o sansa desi … exisat o limita de complexitate la care-s capabile chiar prin evort …creierele marunte !
    N-o spun cu rautate ! Adevarul genetic e ca unii se nasc mai prosti sau muuult mai prosti decat altii ! Asta e !

  29. „comunismul BUN chinez se poate intoarce la proprietatea comuna in viitor !”
    cresitinismul BUN nu se poate re-intoarce la ARDERILE PE RUG ? 😀
    😉

  30. „DEMOCRATIILE prin extragere de bogatie (eventual VIRTUALIZAREA/DIGITALIZAREA ei) se transforma sigur in DICTATURI !”
    = exista o legatura societal profunda intre BANII DIGITALI la care se „viseaza” azi si vizibila de-democrtizare americana ?
    Observi … ceva, azi, in prezentul american ? 😉
    (intreb destept ! 😛 😀 )

  31. „TIT for TAT” … inca mai cred zevzecii de la RAND Corporation … 🙁 … in tactica asta ?
    Nu-ti pune mintea cu prostii pentru ca vor incerca mereu sa te traga la nivelul lor 🙁 ! …iti inteleg PLICTISSUL ! 🙁
    SHALOM ! PUP

  32. „War
    The tit-for-tat inability of either side to back away from conflict, for fear of being perceived as weak or as cooperating with the enemy, has been the cause of many prolonged conflicts throughout history.

    However, the tit for tat strategy has also been detected by analysts in the spontaneous non-violent behaviour, called „live and let live” that arose during trench warfare in the First World War. Troops dug in only a few hundred feet from each other would evolve an unspoken understanding. If a sniper killed a soldier on one side, the other expected an equal retaliation. Conversely, if no one was killed for a time, the other side would acknowledge this implied „truce” and act accordingly. This created a „separate peace” between the trenches” … UKRAINA …ce-or sa faca dac pierd ? 😀
    https://en.wikipedia.org/wiki/Tit_for_tat
    AUD ? … @tetea ? [te-ai dat la … fund ? 😀 ]

  33. … ca TATA LOR nu va zic multe … 🙁
    doar atat … culorile pe catela alea rasuflate de PENTAGON nu sunt cele reale … 😉 … in documentele „scurse” chiar sunt originale, doar „culorile” sunt , probabil intentionat modificate 😉 !
    3301_Q
    [eu sunt mik nu stiu nimik ! de unde-as putea sti ? deci = nu stiu ! 😛 ]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.