Teodosie îi cheamă la rugăciune pe Orban şi Iohannis

Arhiepiscopia Tomisului și ÎPS Teodosie invită autoritățile statului, de la președinte, premier, până la autorități locale, să ia parte la sărbătoarea națională religioasă a tuturor românilor, Sfântul Apostol Andrei.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Arhiepiscopia Tomisului, 30 noiembrie este zi de sărbătoare națională legală, în care ortodocșii și catolicii români îl cinstesc pe Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României și cel dintâi chemat dintre apostoli, care a adus cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de astăzi.

Cu această ocazie, „Arhiepiscopia Tomisului și Înaltpreasfințitul Teodosie, personal, invită autoritățile de Stat centrale și locale (Președinte, Premier, membri ai Guvernului, parlamentari, Prefect, Președinte al Consiliului Județean, primari, consilieri județeni și locali etc.) să ia parte la sărbătoarea națională religioasă a tuturor românilor, Sfântul Apostol Andrei”, transmit oficialii Arhiepiscopiei.

Astfel, sâmbătă, de la ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Învierii Domnului și Acatistul Sfântul Apostol Andrei la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, iar duminică, 29 noiembrie, și luni, 30 noiembrie, de la ora 8.45, ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din localitatea Ion Corvin, județul Constanța.

Arhiepiscopia Tomisului a cerut la Tribunalul Constanţa anularea unei decizii a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa prin care se interzicea ca la pelerinaje să participe alte persoane în afara celor care au domiciliul în localitatea unde se desfășoară. Solicitarea a fost, însă, respinsă.

ÎPS Teodosie i-a scris premierului că nu va îngădui ca dreptul de a-l cinsti pe Sfântul Andrei să fie călcat în picioare: „Ce veți face? Ne veți bate, amenda, aresta și executa?”. ÎPS Teodosie a amintit și de revoluția din 1989: „Nu subestimați dorința oamenilor de a striga în stradă”.

La rândul său, premierul Ludovic Orban i-a transmis ierahului că sfatul său este ca ÎPS Teodosie să îndemne credincioșii la respectarea regulilor.

Patriarhia Română a cerut joi autorităților ca, în mod excepțional, să permită, pe 30 noiembrie, pelerinajul la Peştera Sfântului Apostol Andrei, din comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa, cu respectarea tuturor regulilor sanitare.
Sfântul Apostol Andrei s-a născut în Betsaida, localitate aflată pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, şi este fratele Sfântului Apostol Petru. Inițial era ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, de la care aude că Hristos este Mesia Cel așteptat. Astfel, devine ucenic al lui Iisus Hristos, chemând și pe fratele său, Simon, care va deveni Apostolul Petru. De aceea este numit Cel dintâi Chemat.

Cei doi au renunțat la îndeletnicirea de pescari, i-au urmat lui Hristos și, după Învierea Domnului, au devenit „pescari de oameni”, adică apostoli. După Înălţarea Domnului, sorţii au decis ca Andrei să propovăduiască în Bitinia, Tracia, Macedonia şi Sciţia Minor (Dacia Pontică, Dobrogea de astăzi, în cetăţile Tomis, Callatis, Histria), apoi Bizanţ şi Grecia. De aceea este cunoscut drept „apostolul românilor”.

În 30 noiembrie este Praznicul Sfântului Apostol Andrei şi se organiza pelerinajul de la Peştera şi Mânăstirea Sfântul Apostol Andrei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

23 de Comentarii

  1. Conform invataturile lui Isus este corect si conform!
    Dar cu acesti diavoli trebuie mai mult cred eu,pentru subminarea Romaniei si genocid impotriva romanilor !

  2. Dl Teodosie ar trebui să citească următoarele lucrări :
    MATERIALISM ȘI EMPIRIOCRITICISM de V.I. Lenin
    CRITICA PROGRAMULUI DE LA GOTHA de Karl Marx
    DIALECTICA NATURII de Friedrich Engels

  3. Nu, nu va veni la Constanța, KWI a mers în Caraș Severin, o altă stratagemă pentru a ajunge, în final, la Sibiu în ciuda a ceea ce a declarat ?!

  4. este dle acest popa?
    A fost ales de enoriasi?
    Ori a fost numit de BOR?
    Atunci sa si-l ia si sa il bage la schit. Areee, multe de platit!
    Make, gata cu vrajala, treci la munca cinstita, nu la ciordit!

  5. ÎPS Turnadosie a primit sarcina de la PSD sa incite,sa provoace,sa adune voturi !Iohannis si Orban il vor astepta pe Mos Nicolae!

  6. Desi poseda cetatenie , nici Yohannis si nici Orban nu sunt romani .
    Ei cred in SOROS si se-nchina spre Brussel.

  7. @sismondi- desigur Teodosie le-a citit, dar nu se da mare ca le stie. Il da de gol totusi atitudinea de psd-ist! Ar trebui sa citeasca biblia originala si despre inchinarea la morti, e ceva stanic, nu crestinesc! Va rog sa va documentati de originile inchinarii la morti si sa nu mai luati totul gata mestecat, ca de aia am ajuns in starea asa, ca nu gandim si nu luam noi hotarari, altii ne conduc in cele mai mici lucruri si bineinteles in cele mai mari! Sa ne rugam doar Dumnezeului viu si adevarat, asta inseamna crestinism, rugaciunea la morti e satanism! Mama Omida stie mai bine!

  8. Să-i invite și pe Barna și useriștii sai. Alți mari credincioși și iubitori de neam și țară ?

  9. Dacă nu ar fi fost pandemia asta,ce înghesuială de oameni politici ar fi fost la pelerinaj,mai ales că este și campanie electorală!

  10. Asta e ca si cum ai invita niste satanisti sa fie botezati ! Pai ba nene, matale nu te-ai prins ca Sica vine doar la impartasanie, cind e treaba cu vinu’ sfintit si, profitind de inghesuiala, neatentie si in plus si deghizindu-se in baba, instalator, taran, etc (mai ceva ca baietii de la „Village People” !) reuseste pina la urma sa se imbete, stind la coada de citeva zeci de ori ?!

  11. Veniti la Vot Stimati Credinciosi , care Credeti in Sfantul Andrei si in Mos Nicolaie ! Pe 6 Decembrie 2020 , ne Vedem la Votare ! Votam cu PSD !

  12. IPS Voastra nu e bine sa chemati la sarbatoarea noastra acesti „draci impelitati”ca ei ne infecteaza mai rau decit Covidul.Niste alogeni straini de tara si religia noastra ortodoxa nu sint decit iude.Asa ca mai bine fara ei.

  13. Nu vorbesc de BOR sau de preostii romani, ci doar de personajul numit teodosie. Un securist cercetat in foarte multe dosare, inclusiv de agresiune impotriva minorilor. Toate bune si frumoase pentru el ca a scapat din toate.

  14. @ Sismondi,.in schimb tu, probabil la fel cu mulți alții, nu ai citit dogmatica religiei ortodoxe române,.. Acolo scrie clar românește cum că este o religie fundamentalistă și bigotă,.. Ergo,..la ce te mai aștepți,?

  15. Cum sa- i inviti pe diavoli la sărbătoarea unui sfant? E ca si cum l-ai invita pe zerodoct sa respecte Constitutia si pe Orban sa huleasca DNA-ului.
    Ps. Cand te închina cu fata spre apus, n-ai cum cere lumina sfântă si dragoste creștinească.

  16. Si popii tot oameni sunt. Daca nu esti popa, ce naiba sa fii la ora actuala cand credinta este un drog sponsorizat fatis de enoriasii naivi?!

  17. Iohannis nu știe să-și facă cruce. Biserica Evanghelica nu are cruce pe turlă.

  18. „Teodosie îi cheamă la rugăciune pe Orban şi Iohannis” Poate sa-i cheme cat o vrea, pentru ca astia doi anti-romani nu stiu a se ruga! De unde sa stie netrebnicii astia ce inseamna Sf. Apostol Andrei pentru romani?

  19. Păi, clar această invitație este de fapt o corupere, o implicare, o căutare a complicilor in ticăloșie, in incălcarea dispozițiilor legale,.Nu că cei invitați ar fi ușă de biserică, insă aici clar flocșii cu turban aurit și-au prins degetele la colțul ușii și pot da socoteală pentru autori morali la fărădelegi, la răspândirea voită a virusului, care implică pușcăria.

  20. @mysebi,si tu la cu..ul lui Mache si BOR. fix acolo ii doare pe popi de voi,ii intereseaza sa cotizati.s-ar parea ca intre biserica si politica a inceput concursul,care se pi..a mai lung.

  21. Draga Mos Nicolae , Te Rugam sa pui Vot in Urne cu Votat PSD , ca sa Primim Dulciuri si Bomboane pentru Bunici .

  22. un roman Pe naiba esti roman. Daca tu dai credit BOR esti mai corupt decat ei. Ma declar ateu decat sa fiu partas la BOR. Ai ceva de zis ? Trompetistule, sa canti prohodul psd-bor. In curand, daca bor nu se reformeaza va pierde enoriasi. Crede-ma.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.