Otrava din Pangasius. Mănăstirea Florești, acuzată degeaba

UPDATE Testele negative  infirmă în mare parte ipoteza unei  toxiinfecții alimentare în cazul pacienților morți la spitalul din Murgeni, după ce au mâncat pește pangasius de la Mănăstirea Florești.

După ce zilele trecute testele toxicologice din probele recoltate au ieşit negative, luni, rezultatele preliminare ale analizelor bacteriologice au avut acelaşi rezultat, transmite Observator.

După sute de probe recoltate atât din magazia Spitalului de Psihiatrie din Murgeni, cât şi de la cei trei pacienţi decedaţi încă nu s-a putut stabili cauza producerii tragediei.

Specialist, DSV Murgeni: Până în momentul de faţă am primit nişte buletine de analiză parţiale, toate sunt negative.

Specialiştii aşteaptă acum rezultatele testelor suplimentare pentru a afla ce anume le-a cauzat moartea pacienţilor şi cine sunt cei care se fac vinovaţi. Nu se exclusă ipoteza existenţei unei bacterii sau unui virus periculos, potrivit Observator

Până miercuri vor fi externați toți pacienții internați, atât cei de la Spitalul de Boli Infecțioase, din Iași, cât și cei spitalizați la Bârlad și Vaslui.

Toți cei trei care au mâncat pește pangasius sufereau de unele boli și făceau tratament la spital.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

18 Comentarii

  1. Ce sa corelezi culturi cu nu stiu ce tratament? Ce sunt aceste povesti, cand e clar ca a fost vorba de otrava? Bagati vrajeala la populatie?

    SPUNETI ODATA CA SUPERMRKETURILE STRAINE VAND OTRAVURI!!!

    Cati romani trebuie sa mai moara?!

  2. Erau vaccinati anti-COVID ?
    Poate erau urmari colaterale post-vaccin !

    STATISTIC, ar trebui spus asta !
    Cati dintre morti erau vaccinati si cati dintre supravietuitori erau procentual NE-vaccinati ! 😀

  3. Nu cred ca va avea cineva curajul sa spuna (covidian) adevarul aici !
    N-ai sa auzi daca erau sau nu vaccinati anti-covid mortii !

    Mai ales ca CATZU (CIA) e sub ancheta …

  4. Un final stiut de toti inca de la inceput,in Romania mortii sunt de vina tot timpul.Nu ne mai facem bine niciodata cu asemenea ,,justitie,,si corupti care conduc .Mai degraba in Romania Europeana unul care fura o paine de foame ai dau aia din ,,justitie,,cu executare ani de zile.Trebuie sa justifice si ei ca ,,lucreaza,,de ochii lumii si nu iau sute de milioane moca la salar luna de luna.

  5. Totusi, pangasius e cel mai toxic produs fabricat și importat din plin în Romania. Eu întreb altceva:
    – Cumva au fost cântăriți, analize corecte plus vârstă, în baza acestor 3 criterii generalizate, li s-au recomandat tratament psihiatric acelor bolnavi, sau, 3-4 pastile din fiecare tratament pe zi și tratamentul e compus din cel puțin 4 medicamente diferite încât le distruge organismul(am mai scris=se da pacientului de 3-4 ori/zi cate un pumn de pastile sa le inghita obligatoriu în fața asistentei care împarte tratamentul)? Cumva cercetează și analizează cineva compoziția acelor medicamente care, multe nu au compatibilitate luate împreună? Canci! Afacerile cu lista de medicamente impusă politic medicilor care recomanda bolnavilor, continua și cu mai multă forță.

  6. Nu trebuie ascuns adevarul! Magazinele alimentare vand alimente sanatoase? Suntem in siguranta din punct de vedere alimentar? Este doar o coincidenta decesul a trei oameni relativ tineri si inbolnavirea celorlalti membri ai acelei comunitati? Doar fraierii pot crede!

  7. De vreo 2 ani nu am mai mâncat merluciu , am cumpărat de câteva ori și după decongelare am constat ca este putred , o singura data l-am returnat restul l-am aruncat .În vitrina de la kaukland macroul decongelat se vede clar ca este putred dar nimeni ne se obosește sa facă ceva , am trimis mail la protecția fraierilor , dar nimic doar texte .

  8. SE PARE ca a fost o Lucratura Jegoasa contra Bisericii ORTODOXE Romane.
    DINCOLO de Pacatele unor Preoti, Calugari, etc. Pacate Curente, de cand este Biserica SI Lumea, in general,

    NAROZII si
    InNAROZITII prin Foame SI ImProstire calculata,

    NU vad FAPTuu’ ca BOR este o ARMATA, deocamdata SINGURA Armata care (INCA) NU poate fi distrusa a Romaniei.
    Da’ SE fac Progrese.
    Pana atunci se ciopleste la TRUNCHIUL Bisericii, pana se va pravali si pus pe Foc.

    In Urma cu Ani erau DOBBITOCKs de Idiotii UTILI care se scremeau penibil si jegos moral cu „Dumnezeu iubeste Bisericile MICI si din LEMN”.

    Manastirile sunt „Unitati Militare” de Baza ale Dainuirii in Continuare a Romaniei.

    NU intamplator NeBUNuu’ de Henric al Optulea al Angliei a fost manevrat de Zmeckers sa DISTRUGA Manastirile!

    Degeaba s-a prins si a decapitat pe Thomas Cromwell, care il sfatuia le Rele IN ORB.
    Raul fusese facut si furLUASE si Banii Manastirilor si apoi le-a ARS sau daramat cu Tunul. …

    L-AU manvrat pe Dobbitockuu’ Regal sa taie si pe Francis BACON, MARE Savant al Epocii.
    Acela se prinsese de Alde CROMWELLs si CE voiau EI….

    PS Alt Cromwell, Cancelar, NU Oliver CROMWELL, ca Asta a fost SEF dupa 1648, PUS tot de Zmeckers.

  9. Multumim pentru lamuriri, speram ca amenda va fi contestata de manastire

  10. Biserica nu trebuie implicata in nenorocirea aceasta. Nu ea poarta responsabilitatea faptului ca magazinele alimentare autorizate vand produse alimentare improprii consumului. Cazul pare ca se musamalizeaza, desi explicatia cum ca „aveau alte boli” si de aceea au murit trei oameni in aceeasi zi pare o gluma sinistra si nerusinata. Cine sunt marii imporatori de peste din Romania? Cum raspund ei pentru faptul ca aproape tot ceea ce este expus la vanzare este impropriu consumului? Care este cauza inbolnavirii in masa a pacientilor hraniti cu pangasius? Ce masuri s-au luat impotriva importatorului? Ceea ce se intampla cu hrana romanilor este un caz banal, este scurtarea vietii acestora, este ucidere programata, este genocid cu buna stiinta? Daca da, atunci legea este prea blanda, trebuie introdusa pedeapsa cu moartea pentru cei ce ucid cu ajutorul hranei, drogurilor, poluarii.

  11. Jos regimul bancheresc se vede că ești un troll (editat). Peștele nu era cumpărat din supermarket. In fapt nici un supermarket din UE nu are dreptul de a vinde pangasiud. Pangasius e strict interzis pe tot teritoriul UE

  12. Tudor se vede că ești Editat. Pangasius nu se comercializează pe teritoriul UE. Biserica e vinovata că a primit de la un furnizor din afara UE un produs extrem de toxic și strict interzis pe teritoriul UE

  13. @George, nu Biserica este de vină. Poate sunteți puțin împotriva ei, dar vă întreb dacă un cetățean al acestei țări cumpăra peștele respectiv, era vinovat? Oare nu firma care l-a vândut? Ea trebuia să respecte normele UE, prin lege este obligată la aceasta. Am lucrat la o firmă ce făcea importuri din afara UE, era de datoria firmei să respecte legile în vigoare. Doar nu stă clientul cu o listă de zeci de pagini deasupra capului, cu produse ce au sau nu au acces în spațiul UE. Dar, deocamdată, nu știm dacă e de la peștele pangasus sau… conservele ce nu erau de la mănăstire sau alte cauze. Pentru mine, nu mâncarea de la mănăstire e de vină, au mâncat și cei de acolo din ea și nu au pățit nimic. Poate a fost contaminată din neatenție, poate nu ea e cauza. Deocamdată, din testele făcute, nu mâncarea de la mănăstire este cauza. Vom vedea în cele din urmă, cine este vinovatul.

  14. La TV. S a difuzat cât de gustos este acest gen de peste. Cine sa oprească acestei finformații tâmpite difuzate în mas media??? Toată lumea aduce la noi deșeuri și otrăvuri. CINE TREBUIE SA NE APERE DE ASTA????? ACUM INSTITUTIILE DE RAHAT VERIFICA. DE CE NU AU FACUTO INAINTE DE A SE INTAMPLA ACESTE NENOROCIRI????? STATUL CU TOATE INSTITUTIILE PLATITE DE NOI, NU ISI ASUMA NIMIC.TOTI NISTE NESIMTITI. DE CE PLATIM⁸¿???????? EI AU TREABA, SA SE BATA IN PARLAMENT PTR. CIOLAN. PE ASTIA II PLATIM???????? NENOROCITI.CA NISTE HIENE NU GANDITI SI NU JUDECATI DE ACEEA NIMICNU VA FI PUS LA NORMALITATE.

  15. @justinianus, nu se anulează, e dată pentru altceva. Mănăstirea nu este abilitată să ofere servicii de catering, chiar dacă aceasta nu a încasat bani, oferind pomană, conform tradiției. A fost sancționată ca entitate comercială ce a oferit servicii ce nu erau cuprinse în codul caen.

  16. Pangasius se vinde in magazine, am vazut azi la Selgros, cum spuneți aiureli?

  17. Cineva a scris mai sus ca pestele pangasius este interzis pe teritoriul ue! Ue,inseamna si România, mergi in fiecare suoermarket din România, si cumoara file de pangasius congelat, ca gasesti peste tot! Dar unii vorbesc doar sa se dea interesanti ca stiu ei tot!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.