Tichetele de vacanţă ar putea fi reintroduse de anul viitor

Tichetele de vacanţă, eliminate în 2010, ar putea fi reintroduse de anul viitor, iar instituţiile şi companiile de stat obligate să le acorde, în cuantum de 3.600 de lei pe angajat, măsură susţinută de Ministerul Dezvoltării şi Turismului şi aflată în prezent în analiza comisiillor parlamentare, relatează Mediafax.ro.

Modificările propuse de MDRT la un proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară prevăd extinderea acordării tichetelor pentru societăţile şi instituţiile care angajează funcţionari publici.

Astfel, pe lângă instituţiile publice centrale şi locale, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, şi cele care încadrează funcţionari publici ar putea fi obligate să acorde prima de vacanţă doar prin intermediul tichetelor de vacanţă.

Tichetele de vacanţă au fost introduse în 2009, prin ordonanţă de urgenţă, pentru angajaţii din sectorul public şi privat, decizia de acordare fiind la latitudinea angajatorului în funcţie de bugetul disponibil. Tichetele aveau valori nominale de 10, 20, 30, 40 şi 50 lei.

Ulterior, însă, prin legea bugetului pe 2010 instituţiilor publice li s-a interzis să mai acorde angajaţilor atât tichete cadou şi de masă, cât şi tichete de vacanţă. Interdicţia a fost prelungită succesiv pentru următorii doi ani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.