Timmermans, olandezul pedepsitor

Vai, vai, independența Justiției, zice vicepreședintele Comisiei Europene, olandezul Timmermans.

Nu-i răspunde nimeni în România, cum se întâmplă în Polonia, că nu are niciun drept Comisia să cenzureze voința Parlamentului nostru în materia legiferării cu privire la Justiție. Doar CCR are acest drept, și anume, doar în sensul unei cenzuri de constituționalitate.

Dar iată că Parlamentul vrea să schimbe ceva ce va deveni sămânță de scandal general. În urma considerentelor CCR, care statuează materia numirilor și revocărilor de procurori șefi, Comisia specială Iordache a anunțat că președintele va fi scos din actuala procedură de numire (revocare) în acestă materie.

Cum va fi modificată legea? Cu siguranță că ministrul Justiției va păstra poziția celui care propune numirile și revocările, căci așa spun considerentele CCR că este interpretarea corectă a Constituției, iar rolul președintelui țării va fi atribuit Consiliului Superior al Magistraturii.

O nouă propunere de revocare a șefei DNA se va îndrepta, așadar, către acest organism (în planul său). Avizul consultativ de specialitate va rămâne la secția procurorilor din cadrul CSM. Acum, balanța de voturi în plenul CSM este 10 la 9. De regulă, în favoarea statului în stat al procurorilor.

Va fi probabil mai rezonabil să fie răsturnată această balanță în favoarea judecătorilor, decât să speri că președintele Iohannis o va revoca pe șefa DNA, cea care deține cheile inculpării doamnei Carmen Iohannis.

Timmermans a venit în România să facă presiuni ca nu cumva să se întâmple această scoatere a președintelui din ecuațiile de numire (revocare) a procurorilor șefi. Amestec în treburile suverane ale Parlamentului? Ba bine că nu. Cum poate face presiuni olandezul? Amenințând cu amânarea intrării Românei în Schengen. MCV-ul va fi ridicat, căci va fi generalizat alt mecanism ce va funcționa asupra tuturor țărilor UE. Tăieri de fonduri europene? Da, și asta va fi o amenințare, dar nu vom ști cât s-a tăiat din ceea ce nici n-am avut încă (bugetul încă nu este elaborat).

Prin urmare, Parlamentul actual vrea să evite procedura de suspendare a președintelui și să rezolve problemele numai la adăpostul suveranității sale legislative. De aceea zic kovesienii că penalii s-au unit într-un complot. Asta e percepția lor despre parlamentarii PSD-ALDE.

Ce ar mai putea inventa Comisia Europeană acum, după ce CCR a lămurit o chestiune rămasă vreme de 19 ani fără control al Curții? Ce pedepse ar mai putea avea Olanda în tolbă? ­Dați-ne portul Constanța și vă lăsăm în pace!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 15
Ioan Buduca 1113 Articole
Author

13 Comentarii

  1. Asa incepe un articol serios?Cu vaete?: )))Ma rog ca pentru cititori mai amarati…

    • Of,of, vai si amar… Tinand seama de statutul jalnic de colonie al Romaniei, orice articol, comentariu, etc,samd… ar trebui sa inceapa si sa se incheie cu vaiete ! Bineinteles ca fac exceptie basistii, iohannistii, ciolosistii, sorosistii si cu tot neamul lor blestemat. Valeu, ptiu, duca-se pe pustii !

    • AnalPopo Taurica, cam câte articole ai scris tu la viața ta?!

  2. Cui zici tu sa dai atributiile”Cu siguranță că ministrul Justiției va păstra poziția celui care propune numirile și revocările”?Unuia ce se ascunde ca un sobolan si „presteaza” doar pe fata-dintre-buci?Aluia ce propunea triplarea organismelor de control aflate la cheremul lui,de pana si ciordache a mai taiat din ele?Haida bre…canta la alta masa.
    Si in privinta portului Constanta,mai bine lasa-l in seama mafiei lui Mazare ca e de-al nostru…putin tuciuriu,da’ in rest baiat gigel.

  3. Cu Schengen?! Cum sa ne ameninte domne cu Schengen? Doar daca-i dus cu pluta… Pai ce, noi mai vrem in Schengen?! Tocmai faptul ca nu suntem in Schengen a tinut hoardele migratoare departe de noi, le-a facut sa ne ocoleasca. Pai dupa ce prapad au facut in vest, atentate, no-go zones, femeile nu mai pot umbla singure prin oras… Mai e vreun roman cu scaun la cap care vrea in Schengen? Cu Schengen cred ca ne-a aparat Dumnezeu si vorba proverbului, tot raul a fost spre bine. Asa ca… lasa-l sa ne ameninte cu Schengen. Ia stai… Sau cumva ti-e teama ca ameninta ca ne baga in Schengen? 🙂

    • Miza șenghenului sunt schimburile comerciale nu migrația persoanelor. Controlul TIR-urilor sau mai bine zis necontrolul lor este miza. Și cum importurile și exporturile sunt controlate de străini, ei au tot interesul să fim în Șenghen. Chiar dacă nu mai vrem, oricum ne vor băga forțat în Șenghen.
      În final, portul Constanța va ajunge la străini. La olandezi , la italieni nici măcar nu are importanță. Cert este că Mazăre și Nicușor Constantinescu n-au fost lăsați să treacă portul Constanța în subordinea Primăriei Constanța. Revine el Cioloș la butoane și în două zile rezolvă problema!

  4. Cine vrea, vede ca nimeni nu iubeste Romania; toti au interese personale si in functie de aceste interese actioneaza. Pacat ca nimeni dintre cei cu care s-a intalnit olandezul nu a avut curajul sa-i spuna cum stau lucrurile cu adevarat.Nici macar Tariceanu. Intre altele puteau sa-i spuna sa-si bage schengenul si mcv-ul undeva pe post de supozitor, pentru ca nu vom da (oare?)portul Constanta cu nici un chip. Macar vreun jurnalist mai acatarii sa-l fi intrebat la conferinta de presa despre port.

    • Lasa c-o iubesc hotii de nu mai pot…si adulatorii lor.Mai scutiti-ma voi de iubirea de tara,cu toate maimutete astea neghioabe cocotate in posturi de conducere…ce viseaza pensii de 6400,importa imunoglobina,se viseaza motostivuitoare,pamblici si maciuci…strainii ne spun ca ne ducem cu papul in gard,in rest e firesc sa-i doara-n cot de niste primitivi ce nu pot folosi fondurile puse la dispozitia lor,e bine ca cotizam…

    • Nimic nou ca nu ne iubeste dar , parte cea mai rea este ca toti vor sa fure la greu din ea , la fel ca si golanul asta barbos. Si din pacate , la noi sunt destui prosti si nebarbati , care le sufla in kr . Doar de aia ” pestele de la cap se impute „.

  5. Nea BUDUCA , MAI SCRIE DOMNE SI DESPRE ALTCEVA …NU DOAR DESPRE KOVESI SI JOHANIS …SCRIE DOMNE SI DESPRE ARMELE LA MINA A DOUA , CU CARE ESTE DOTATA ARMATA ROMANA…SAU DESPRE CRIMELE CARE SE TIN LANT ….CHIAR NU VEZI DECIT O SINGURA TEMA …

  6. Dar pe cine reprezinta de fapt acest maimutoi-Timmermans?!Este, cica, reprezentantul unui partid „socialist” olandez, care la ultimele alegeri din Olanda abia a facut 5%! Timmermans, insusi, a fost asistentul unui comisar european „popular” si are niscaiva legaturi cu serviciile secrete olandeze (nu e banc, cititi-i CV-ul).In consecinta, nici nu ar trebui bagat in seama , fiindca nu e de cat o sluga al lui Junckers, alt editat protapit la sefia EU de Merkel si bancheri!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.