Peste 37.000 de candidați susțin marți proba scrisă a concursului de Titularizare 2026. Examenul are loc în 117 centre din țară și din București, iar primele rezultate vor fi afișate pe 28 iulie.
La proba scrisă pot participa candidații care au obținut cel puțin nota 5 la inspecțiile speciale la clasă sau la probele practice. În total, este vorba despre 37.385 de persoane, potrivit Ministerului Educației și Cercetării.
Dintre acestea, 7.510 sunt absolvenți din promoția curentă, notează știrileprotv.ro. Ei au terminat studii liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență sau masterat ori programe de pregătire pentru personalul didactic.
Cum se desfășoară proba scrisă
Examenul începe la ora 9:00 și durează patru ore. În unele cazuri speciale, timpul poate fi prelungit cu una sau două ore.
Măsura se aplică pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere. De asemenea, poate fi folosită când un candidat trebuie să dicteze lucrarea unui profesor asistent. Ministerul Educației a fost informat despre 44 de astfel de cazuri speciale, din 16 județe și din București.
Inițial, la concurs s-au înscris peste 41.600 de candidați. Dintre aceștia, mai mult de 8.600 sunt absolvenți ai promoției curente. Ministerul precizează că, în perioada înscrierilor, candidații au putut depune dosare în mai multe județe.
Concursul de Titularizare include o inspecție specială la clasă sau o probă practică, urmată de proba scrisă.
Disciplinele cu cei mai mulți candidați
Candidații susțin examenul la una dintre cele 112 discipline de concurs. Repartizarea disciplinelor pe centre este publicată pe site-urile Inspectoratelor Școlare.
Cele mai multe înscrieri sunt pentru învățământul preșcolar cu predare în limba română, unde sunt peste 8.500 de candidați. Urmează învățământul primar cu predare în limba română, cu peste 6.300 de candidați.
Peste 3.400 de candidați susțin proba la educație fizică și sport. La limba și literatura română sunt peste 2.250 de candidați, iar la psihopedagogie specială sunt peste 2.000.
Subiectele, traducerile în limbile minorităților naționale și baremele sunt realizate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare. Acestea vor fi publicate marți, după examen, pe site-ul subiecte.edu.ro.
Când apar rezultatele
Lucrările vor fi evaluate digitalizat, în centre organizate la nivel național, pe discipline. Primele rezultate vor fi afișate pe 28 iulie, la sediile Inspectoratelor Școlare și online. Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, după afișarea notelor, până la ora 21:00. Ele mai pot fi trimise și pe 29 iulie, până la ora 12:00.
Rezultatele finale vor fi publicate pe 4 august, la Inspectoratele Școlare județene și online.
Repartizarea candidaților pe posturile vacante pe perioadă nedeterminată va avea loc pe 5 și 6 august. Ședințele publice vor fi organizate de Inspectoratele Școlare.
Ministerul Educației anunță că sălile de concurs, cele de multiplicare a subiectelor și spațiile în care lucrează comisiile sunt supravegheate audio-video.
În ziua probei scrise, cei care vor să semnaleze probleme de organizare pot apela linia TELVERDE 0800 801 100. Numărul este disponibil între orele 8:00 și 16:00.
Proba practică dau? Să fie puși să bată un cui într-un perete fără să-și de-a peste „dește”! La sapa, ba!