Deși trecerea la majoritatea calificată ar conferi Uniunii o viteză de reacție sporită în fața crizelor internaționale, procedura se confruntă cu un obstacol juridic structural.
Toate știrile
Un juriu din Nevada a decis vinovăția unui fost lider de bandă pentru crima din toamna anului 1996, pe baza propriilor sale declarații publice.
Nicușor Dan a primit-o pe Angela Merkel la Cotroceni. Cei doi au discutat despre securitatea Europei, unitatea UE și rolul europenilor în NATO.
La solicitarea președintelui Parlamentului, parlamentarii și invitații prezenți au păstrat un minut de reculegere solemn în memoria fostului monarh.
Primele radare fixe de pe DN1, între București și Ploiești, nu dau amenzi. Află cum funcționează sistemele.
Lansarea noului portal digital al sistemului medical a generat nemulțumiri din cauza erorilor de autentificare și a lipsei de comunicare cu personalul sanitar.
Inițial, într-o reacție pentru Cotidianul, Abrudean negase că Ilie Bolojan i-ar putea folosi biroul în lipsă. „Eu sunt la Cluj, nu îmi folosește nimeni biroul în lipsă”, a precizat Mircea Abrudean în 14 august.
Primăria Capitalei pregătește, cu bani europeni nerambursabili obținuți la finalul anului trecut, și achiziția a 79 de tramvaie noi.
WWF confirmă că a sesizat Comisia Europeană în cazul proiectului Bala II, dar respinge acuzațiile că ar fi încercat să oprească lucrările. Organizația spune că a semnalat probleme tehnice și de mediu, iar deciziile privind finanțarea au aparținut Bruxellesului.
„Le a cerut tuturor «un pas in spate». Niciunul n-a făcut asta”.
Scott Bessent i-a transmis lui Anton Siluanov că Rusia nu va primi facilități economice până la încheierea războiului din Ucraina. Ce au discutat cei doi oficiali.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus clasarea la 20 aprilie 2026, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. Soluția a rămas definitivă.
Titlurile FIDELIS pot fi vândute înainte de scadență, iar investitorul primește, pentru intervalul în care le-a deținut, o dobândă stabilită în funcție de prețul obținut pe bursă.
Mutarea lui Bradley Barcola în Anglia scrie o pagină importantă în istoria financiară a gigantului francez PSG.
Declarațiile lansate de Oleg Ozerov la 29 august nu sunt simple excese retorice ale unui diplomat nemulțumit. Ele trebuie înțelese drept o operațiune de presiune politică, menită să prezinte Republica Moldova drept un stat controlat de Occident și pregătit pentru confruntare cu Rusia. Reprezentantul Moscovei a susținut că partenerii occidentali înarmează Armata Națională, dezvoltă infrastructura […]
Ministerul Mediului a finalizat analiza pentru restructurarea Administrației Naționale Apele Române, o instituție marcată de dezechilibre majore de personal și vulnerabilități la nivel local.
Ilie Bolojan spune că viitorul Guvern va trebui să continue reducerea deficitului și avertizează asupra instabilității politice. Premierul admite și că România a pierdut bani din PNRR „din vina noastră”.
Pare că de data asta Nicușor Dan și-a învățat lecția. A mers pe covorul roșu, direct înainte, fără ca măcar să vină aproape de presă.
„Sfânta Maria” și „Sfânta Ana” sapă tunelurile Magistralei 6. Cum funcționează cele două TBM-uri care lucrează la metroul spre Otopeni.
„Știți, lista mea de lectură este destul de lungă. La final, când îmi voi încheia mandatul, voi fi foarte deșteaptă”, glumea Kallas în fața jurnaliștilor la o conferință de presă susținută la începutul anului.
Un aparat de zbor prăbușit a fost găsit de un localnic într-o comună situată la scurtă distanță de granița cu Republica Moldova.
Nicușor Dan spune că România și-a întărit rolul pe flancul estic și că relația cu SUA a avansat. Președintele vrea însă și mai multe investiții americane, în paralel cu cooperarea în domeniul apărării.
În discursul său, șeful statului a arătat că dezbaterea democratică este sufocată de două tabere opuse, dar la fel de dăunătoare pentru viitorul comunității.
O hală de reciclare a deșeurilor din plastic din județul Mureș a fost cuprinsă de flăcări. autoritățile au folosit roboți de stingere. Mesaje de avertizare Ro-Alert au fost date către populație.
Bursa de la București încearcă să recupereze după o ședință cu vânzări masive. BET a pierdut luni 3,61%, iar Romgaz și Banca Transilvania s-au numărat printre cele mai afectate companii.