Toate tunurile repornite împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu

DNA scoate de la naftalină un dosar mai vechi pe care i l-a făcut lui Călin Popescu Tăriceanu, în cazul căreia…

Toate tunurile repornite împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu

DNA scoate de la naftalină un dosar mai vechi pe care i l-a făcut lui Călin Popescu Tăriceanu, în cazul căreia…

DNA scoate de la naftalină un dosar mai vechi pe care i l-a făcut lui Călin Popescu Tăriceanu, în cazul căreia Senatul a respins, în 2019, cererea de urmărire penală. Procurorul șef al DNA cere, în prezent, aviz pentru urmărirea penală de la președinte.

„În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, la data faptelor având funcția de prim ministru, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
Persoana respectivă ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță. În schimb, acesta și-ar fi exercitat atribuțiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăților făcute de statul roman către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.
Prezentul dosar a fost constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cererea autorităților judiciare austriece.
La data de 7 noiembrie 2018, la solicitarea D.N.A, a fost sesizat Senatul României să încuviințeze efectuarea urmăririi penale față de aceeași persoană (la acea dată având funcția de senator), pentru săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită, iar la data de 3 iunie 2019, Senatul a respins cererea de începere a urmăririi penale a persoanei respective.
Ulterior, au fost efectuate acte de urmărire penală cu privire la fapte și alte persoane, între care un om de afaceri trimis în judecată (http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=9668).
Ca urmare a administrării unor probe suplimentare, au rezultat elemente de noutate care au conturat starea de fapt sus menționată cu referire la fostul demnitar.

Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție”, se arată într-un comunicat transmis luni de DNA.

Prima reacție a lui Tăriceanu

„Ştiu că acest dosar a fost deschis cu mult timp în urmă. Era o serie de acuzaţii care nu erau deloc evidente şi clare şi anume eu eram acuzat de luare de mită, dar în dosarul de la procuratură se spunea că de fapt banii nu au ajuns la mine. Banii ar fi fost luaţi de altcineva cu care eu nu am avut nicio legătură. Genul de dosar făcut de DNA pe considerente politice, deci un dosar care avea 17.000 de pagini trimis la Parlament în care nu am găsit nimic care să fie acuzator la adresa mea, E o însăilare de presupuneri şi de aberaţii juridice care încercau să mă pună într-o lumină nefavorabilă”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu la Antena 3 luni după-amiază.

Reamintim și faptul că în luna decembrie a anului trecut, după ce a pierdut alegerile parlamentare, Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată de către Parchetul General, fiind acuzat că, în calitatea pe care o avea de preşedinte al Senatului, nu a făcut demersurile pentru încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu, care fusese declarat incompatibil şi nu avea dreptul să ocupe o funcţie publică. În acest dosar, senatorul Cristian Marciu a fost trimis în judecată pentru uzurpare de calităţi oficiale.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. Urmeaza liderii AUR care mai reprezinta o amenintare, apoi modificarea Constitutiei si pana in 2044 inca doua mandate de cate 10 ani la Cotroceni ai lui Johannis. Si cu asta Romania si viitorul ei sunt rezolvate, pas. . . cu. . . pas.
    Zice cineva PASS. ???!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.