Tot mai mulţi copii bolnavi de COVID-19

Numărul cazurilor noi COVID-19 a ajuns joi la 6.174. Tot mai mulţi copii ajung la spital infectaţi cu SARS-CoV-2. Secţia de la Spitalul Clinic de Copii Victor Gomoiu lucrează la capacitate maximă.

Numărul cazurilor noi de COVID-19 a ajuns joi la 6.174 şi, din păcate, tot mai mulţi copii sosesc la spital din cauza coronavirusului.

Diana Ionescu, director medical la Spitalul Clinic de Copii Victor Gomoiu, spune că situaţia devine din ce în ce mai gravă când vorbim despre copii.

„Sunt copii de la câteva săptămâni, două săptămâni, trei săptămâni până la adolescenţi şi chiar adolescenţi de 17, 18 ani. Deci sunt afectate toate categoriile de copii”, povesteşte doctorul Diana Ionescu.

Medicul atrage atenţia şi la ce simptome trebuie să fie atenţi părinţii pentru a afla din timp dacă este sau nu infectat copilul.

„În primul rând, dacă copilul prezintă semne de infecţie SARS-CoV-2, adică semne respiratorii, digestive foarte importante la copil, gastroenterite, ar trebui anunţat medicul de familie şi copilul să fie testat, fie PCR, fie test antigen”, spune medicul Diana Ionescu.

În cazul în care cel mic este testat pozitiv lucrurile stau la fel ca la adulţi. Medicul de familie îl ţine sub observaţie, îi oferă tratament şi urmăreşte evoluţia bolii. În cazul în care boala se agravează, copilul este internat.

„Ştim deja că micuţii fac forme uşoare de boală. Există un procent care merge spre forme medii sau spre forme grave şi să nu uităm, acea complicaţie care apare după maladia COVID-19 la copii, care se numeşte Pims, sindromul Pims, care există şi am avut cazuri multe pe parcursul ultimului an”, atrage atenţia Diana Ionescu, director medical la Spitalul Clinic de Copii Victor Gomoiu.

Secţia de la Gomoiu lucrează la capacitate maximă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

11 Comentarii

  1. copiii fac foarte des forme de pneumonie ha! imi amintesc cand eram plod ca incepea sezonul de toamna sau primavara ne imbolnaveam toti. moldamin sau polidin in 7 zile se rezolva problema! acum ne invartim intre covrigi. pneumonia a devenit plan-demica. aproape ca imi doresc sa fi existat „ceva”! stiti ce s-ar fi intamplat? crapam toti din prima ! amenzile arata exact DICTATURA POLITICA SI NIMIC MAI MULT ! MASCA = OBEDIENTA FATA DE SISTEM ! MENGELE A DEVENIT UNEALTA DE CONTROL DE LAGAR DE CONCENTRARE ! DACA TE IA SALVAREA POTI SA ITI IEI ADIO DE LA CEI DRAGI CA AIA TE UCID SIGUR IN SPITAL ! HAI SIKTIR ORDINARILOR ! TINETI O LUME INTREAGA IN PUSCARIE SPRE SARACIRE SI INTERNARE IN LAGARE DE EXTERMINARE PE O INVENTIE DE GRIPA ! ROMANIA TREZESTE-TE !

    • In acele vremuri copiii nu aveau antene 3-4-4.5G in cartiere si mai nou antene 5G instalate in fata casei si in curtea vecinilor lor. Si nici nu inhalau in fiecare zi particulele toxice ale unei societati ultra-motorizate si aerosoli neurotoxici de dezinsectie / dezinfectie aruncati pe strazi si pe casele lor pentru „protectia sanatatii publice”. Ce te faci cu pneumoniile, bolile de piele si afectarile multisistemice produse de expunerea continua la combinatia teribila otravuri-radiatii, care a devenit o parte a mediului in care multi copiii din zonele urbane mari isi duc viata zi de zi? Un organism oarecare, agresat continuu, mai ales un organism vulnerabil cum este cel al unui copil in crestere nu poate rezista multa vreme intr-un asemenea mediu letal, care a ajuns sa devina o realitate in Romania din cauza neatentiei si lipsei noastre de reactie in toti anii in care acest sistem tehnologic bio-cid a fost construit sub ochii nostri larg inchisi.

    • Daca dai drumul la scoli asta se intampla, virusul are mai multi cobai unde se propaga, muteaza si selectia naturala il alege pe cel mai viabil.

  2. @ Numai ca …
    Foarte bine spus!
    Un medic cardiolog explica pe un post de radio azi ce efecte are „baia” planetara continua cu radiatii EMF asupra inimii, bateria noastra organica. Mentiona de asemenea insomniile care au devenit pandemie la propriu, datorate acelorasi radiatii, ceea ce nu mai permite refacerea normala a organismului la nivel celular, duce la imbatranire/decrepire precoce. Si astea sunt doar doua exemple dintre nenumarate. Efectele asura viului, a mediului sunt in adevar toxice.

    • Numai ca…
      DE PLANTE ATI AUZIT? Nu iau medicamente de cel putin 10 ani. Nici macar aspirina sau alte pilule anti-durere etc. doar ceaiuri si suplimente din plante. detoxifica organismul, intaresc imunitatea. iau suplimente – seleniul este un anticancerigen fabulos si elimina metalele grele din organism.
      si pentru ca ati adus vorba @ Numai ca: va recomand pentru somn ok noaptea: macerat de salvie hofigal capsule si distonoplant (bun si pentru inima – cititi va rog despre ele). cand am probleme iau vreo trei capsule – salvie + distonoplant – efect garantat. LIBERTATE VA DORESC ! SEARA BUNA.

  3. Multumim pentru aceste sfaturi. E bine sa stim cum ne poate ajuta natura, atat de agresata astazi din cauza unor ambitii nejustificate. Dar daca vrem sa ne gasim cu adevarat linistea, somnul si sanatatea, va trebui sa facem si noi ceva pentru ea. Ca sa ii meritam ajutorul…

  4. @ marin. Deci nu e nicio pandemie s-au inteles rusii cu americanii si cu chinezii si cu 99% din doctori sa ne tina in case! Ok…bravo te-ai prins ca e o conspiratie toate tarile vor sa se sinucida economic bagand frica in cei care muncesc si produc! Visul capitalistilor e sa aiba muncitori speriati care nu vor sa munceasca si sa produca f multi bani pentru ei!!!

    • PENTRU Statul securist al UE – M-am prins din prima, se pare ca dumneata ai o problema si refuzi sa gandesti. Sau platit. Ai auzit de „marea resetare”? „viata noua” #noul normal? ai auzit de ” marea digitalizare”? dar de noua oranduire globala ai auzit? despre toate astea se vorbeste direct acum in toata presa straina si nationala. toate aceasta „globalizare” nu va functiona niciodata cu atatia oameni. de transhumanta ai auzit? ei bine nici asta nu poate functiona cu atatia oameni. trebuie exterminati cel putin 6 miliarde de oameni ca sa le iasa „planul”. ia si citeste planul rockefeller in 4 stagii (valuri) – il gasesti chiar la ei pe site! dar „vaccinurile” de astea ai citit? du-te mataluta pe site-urile lor unde scrie clar ca sunt experimente in faza de testare pe cobai umani, iar denumirea de „vaccin” a fost data ca sa treaca de „autorizatii” – fiind experimente genice probabil nu le-ar fi obtinut NICIODATA! nu vor mai exista „tari”. lumea se vrea federalizata pe teritorii cu stapani de sclavi. nu ai cum sa controlezi aproape 8 miliarde de oameni care refuza „marea resetare”. NU EXISTA NICI O PANDEMIE CI DOAR O PLAN-DEMIE pentru control digital si exterminare ca in china: cine nu se supune va fi inchis, „tratat” ca nebun sau ucis. TREZESTE-TE PANA NU ESTE PREA TARZIU!

  5. Doctorita Groșan a salvat vieti, iar sistemul mafiot plus tradatorii si idiotii utili vor acum disparitia ei, pentru ca agenda lor este grav incurcata, pe de-o parte, iar pe de alta, daca se adevereste ce ea spune inseamna ca multi, foarte multi, intra in puscarie pentru ani multi, in frunte cu Raed Arafat.

  6. cand copilul meu avea doi ani, la camin o mama se plangea ca al ei facuse deja de doua ori pneumonie, al meu slava Domnului nu a ”luat” din camin in cinci ani de zile nici o viroza. Fratii faceau viroze eu nu, fiecare cu sistemul lui imunitar. Nu trebuie sa ne privim copiii altfel decat am fost noi. Fiecare din noi este o carte 44+XY, in ea sunt mii sau milioane de ani de lupta, evolutie cu mediul plus ceea ce ne dezvoltam prin educatie si alimentatie, moderatia in grasimi si mai putine semipreparate ce fierbi tu in oala e mai sigur.
    Aveti incredere in ”stramosi” ADN si in voi. Covid este unul din milioamele de virusuri asa ca increderea ca poti trece peste greutatile vietii sunt esentiala. Dr. Flavia Grosan asta spunea: incredere, infrageti-va teama. Tatal meu a spus: Unii au facut TBC pt ca le-a fost teama. Iata inca o boala de plamani bazata si pe TEAMA. Preventie, dar NU TEAMA, nu va lasati influentati de TEROAREA guvernantilor impusa prin TV/presa. Analizati datele pe mai multe tari. America, Spania, UK sunt in scadere, in ”jurul” Germaniei se „ridica” tepii, oare de ce? Vor sa accentuieze/scuze criza economica distrugand economia?

  7. Scirbele astea de medici propagandisti, descendenti din Mengele, sa abandoneze imediat postura de vedete media si sa-si faca treaba la spital.
    Daca nu stiu, sau nu pot, sa se spinzure !!!
    Daca nu au curaj sa se spinzure sa ceara ajutor si-l vor primi !
    Va veni o zi cind nu vor mai putea circula pe strada !
    Oare, nu-si dau seama cit sint de odiosi ???

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.