Trag de mânecă o voce

Şi eu sunt Radio România Actualităţi şi tocmai acesta este motivul pentru care simt că trebuie, neapărat, să-l trag de mânecă pe un crainic al cărui nume nu l-am reţinut, dar care, considerându-se posesorul adevărului, i-a cam tras de ureche pe toţi jurnaliştii care n-au înţeles că tricolorii au pierdut meciul cu Franţa şi au comentat, să facă diferenţa dintre o victorie şi o înfrângere, iar noi, ceştialalţi, care ne-am bucurat nu de înfrângere, ci de prestaţia echipei tricolore şi am deplâns cele două ratări ale lui Bogdan Stancu, n-am fost în stare, nu ne-a dus mintea să facem deosebirea dintre alb şi negru. Îl felicit pentru perspicacitatea asta ieşită din comun, dar, cu multă umilinţă, îi atrag atenţia, adică îl trag de mânecă sau de voce, cum preferă dumnealui, că înfrângerile sunt şi ele de mai multe feluri, aşa cum şi oamenii sunt şi ei de mai multe feluri. O înfrângere la 4 sau 5 goluri, aşa cum nu puţini au fost cârcotaşii sau superpesimiştii ce s-au pronunţat înaintea fluierului de start, ar fi schimbat, sigur că da, tonul comentariilor, din ţară şi de la faţa locului. Dar n-a fost să fie! M-am numărat şi eu, o recunosc deschis, printre cei ce s-au temut că echipa României, dată fiind supervaloarea Franţei, se va face de râs. Ei bine, nu ne-am făcut de râs şi, mai mult decât atât, tricolorii au impresionat prin forţa grupului, prin devoţiune şi prin dârzenia cu care şi-au apărat şansele, calităţi pe care toţi marii specialişti într-ale fotbalului, chiar şi viitorii adversari din grpa A, le-au subliniat. Până şi prestigiosul „L’Equipe”, care ne-a cam neglijat înainte de meci, s-a văzut pus în situaţia (oarecum jenantă pentru nişte ziarişti extrem de apreciaţi!) de-a lăuda jocul României. Şi atunci cum devine cu sfatul şi îndemnul acelei voci care, de la microfonul Radio Romînia Actualităţi, ne îndeamnă să punem batista pe ţambal pentru că, vezi Doamne, o înfrângere este o înfrângere şi nicicum o victorie?!

Dar culmea ridicolului l-a atins respectiva voce, pe care şi mai vârtos o tragem de mânecă, atunci când a ţinut să-i pună la colţ, eventual şi în genunchi, pe coji de nucă, atunci când ne-a atenţionat să nu mai batem apa în piuă, de-a surda, că Giroud, aşa cum apreciază şi domnul Ion Crăciunescu, nu l-a faultat pe Tătăruşanu, fault cu care francezii au deschis scorul. Domnul Ion Crăciunescu este, fără doar şi poate, ca şi aşa-zisul său frate geamăn într-ale arbitrajului, Adrian Porumboiu, o somitate, dar nici dânsul nu deţine, aici, pe Pământ, adevărul suprem. Nu mai lungim vorba şi transcriem câteva opinii despre acea fază care a viciat rezultatul meciului.

„L’Equipe”: Olivier Giroud a lovit braţul drept al portarului român. Cotidianul spaniol „AS”: Se vede clar cum Giroud îi loveşte mâna lui Tătăruşanu. Carlo Bertolini, fost şef al arbitrilor eleveţieni: Nu, nu este gol valabil. Portarul e împiedicat să ajungă la minge. Marco Streller, fost internaţional elveţian: Pentru mine nu este gol valabil. E fault în atac. Olivier Giroud: Nu eram în 6 metri şi aveam voie să atac portarul. N-am vrut să-l busculez sau ce-o fi fost, însă nu puteam să sar cu mâinile pe lângă corp. Văzând reluările după meci, la relanti, se putea fluiera. Mulţumesc lui Dumnezeu că arbitrul n-a văzut acel fault.

Ar trebui să le fie ruşine, susţine cu tărie vocea de la radio, tuturor celor care şi-au permis să comenteze faza cu pricina! Ba uite că mie personal nu-mi este ruşine, drept care, pentru prima dată în viaţa mea, trag de mânecă o voce.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.