Traian Băsescu este doar la un pas de a fi amendat pentru discriminare

Curtea de Apel Bucureşti a rămas marţi în pronunţare în dosarul în care organizaţia FACIAS solicită anularea unui avertisment dat de CNCD preşedintelui Traian Băsescu, în legătură cu afirmaţiile acestuia referitoare la „urmaşii cu dizabilităţi” ai unui monarh, şi amendarea administrativă a şefului statului.

Cererea organizaţiei neguvernamentale Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) în cazul preşedintelui României, Traian Băsescu, a fost dezbătută marţi de către Curtea de Apel Bucureşti.

Un reprezentant al FACIAS a cerut judecătorului de caz admiterea acţiunii aşa cum a fost ea formulată şi aplicarea unei amenzi administrative în cazul preşedintelui Băsescu, pentru declaraţiile sale.

Reprezentantul FACIAS a arătat în sala de judecată că până în prezent l-a avertizat de trei ori pe pe preşedintele României Traian Băsescu în legătură cu declaraţiile sale, şi a precizat că este cazul ca măsurile aplicate şefului statului să evolueze, în acest caz particular fiind nevoie de amendarea administrativă a şefului statului.

Acesta a menţionat că nu se poate dispune la nesfârşit avertizarea şefului statului, fiind nevoie şi de alte măsuri, context în care a reiterat solicitarea aplicării unei amenzi administrative. Curtea de apel Bucureşti urmează să ia o decizie în acest caz.

În 17 octombrie 2011, preşedintele Traian Băsescu a fost sancţionat cu avertisment de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în cazul declaraţiilor făcute într-o emisiune televizată referitoare la „urmaşii cu dizabilităţi” ai unui monarh. Băsescu afirma atunci, referindu-se la monarhie, că „80% din români sunt convins că vor să îşi aleagă şeful de stat”. „Bun, rău, dar ştiu că îl schimbă. Ce te faci cu unul care e pe viaţă şi mai lasă şi moştenitori? Dacă iese vreunul cu dizabilităţi, ce te faci? Rămâi cu el şef de stat?”, a spus şeful statului.

Membrii CNCD au calificat declaraţia ca fiind faptă de discriminare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.